MApN: Discuții româno-ucrainene despre posibilitatea dezvoltării sau producției de aeronave fără pilot
Ministrul Apărării Naționale, Radu Miruță, a avut marți, la sediul MApN, o întrevedere cu Sergiy Boyev, ministrul adjunct al Apărării pentru integrare europeană din Ministerul ucrainean al Apărării, ocazie cu care s-a discutat despre posibilitatea dezvoltării sau producției de aeronave fără pilot.
Potrivit unui comunicat transmis de MApN, discuțiile s-au axat pe explorarea posibilităților de cooperare viitoare dintre Ministerele Apărării din România și Ucraina, în contextul Parteneriatului strategic semnat recent de președinții celor două țări și al implementării Instrumentului financiar 'Acțiunea pentru securitatea Europei' (SAFE).
În cadrul întâlnirii, oficialii au discutat despre posibilitatea dezvoltării sau producției de aeronave fără pilot în colaborare directă cu Ucraina, fiind abordate și variantele de transfer tehnologic.

'Proiectul beneficiază de 200 de milioane de euro prin programul SAFE, în coproducție, și ne dorim ca în această colaborare MApN să fie o piesă centrală, nu doar un beneficiar. De aceea, discutăm în aceste zile modalitatea de a alcătui o echipă care să se ocupe exclusiv de acest proiect, termenul de semnare al contractului fiind sfârșitul lunii mai', a declarat ministrul Miruță, potrivit sursei citate.
'Țara noastră va beneficia de experiența Ucrainei obținută pe câmpul de luptă și de faptul că va avea la dispoziție personal și infrastructură în care să producă tehnică de ultimă generație atunci când este nevoie de ea. Va fi, de asemenea, un avantaj și pentru Ucraina, respectiv faptul că prin participarea României la proiectul SAFE va fi finanțată producția de drone', a concluzionat ministrul Miruță.

Întâlnirile dintre specialiști și companii de profil din România și Ucraina - 15 companii ucrainene, care își prezintă portofoliile și capacitățile tehnice - vor continua și în zilele următoare.
La întrevedere au participat șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, șeful Direcției generale pentru armamente, generalul-maior Ion-Cornel Pleșa, și șeful Comandamentului Apărării Cibernetice, generalul de brigadă Răzvan Marian Tudose. AGERPRES/(AS, editor: Karina Olteanu, editor online: Alexandru Cojocaru)
Sursa foto: MApN/facebook
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Olivia-Diana Morar - numită consilier prezidențial onorific pe teme de politici publice și educație
Președintele Nicușor Dan a semnat vineri decretul pentru numirea Oliviei-Diana Morar în funcția de consilier onorific pe politici publice și educație. Potrivit CV-ului său de pe site-ul Camerei Deputaților, Olivia-Diana Morar a fost secretar de stat în Ministerul Justiției între 2020 și 2021. A practicat avocatura și din 2020 e
Claudiu Manda (PSD): Deblocarea finanțării serviciilor medicale de urgență - un gest de normalitate și de responsabilitate
Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, a declarat vineri că deblocarea finanțării serviciilor medicale de urgență de către ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, reprezintă un gest de normalitate și de responsabilitate, 'după presiunea uriașă pusă asupra sistemului de fondurile insuficiente' alocate în timpul guvernării Bolojan. 'Schimba
Premierul a discutat cu omologul ucrainean referitor la situația de securitate din Ucraina și regiunea Mării Negre
Prim-ministrul Luca Niculescu a avut vineri o convorbire telefonică cu omologul său ucrainean Serghii Korețki privitoare la situația de securitate din Ucraina și regiunea Mării Negre. 'Am avut o conversație telefonică aprofundată cu prim-ministrul Ucrainei, Korețki, despre situația de securitate din Ucraina și regiunea Mării Negre, inclusiv după recentele
Larisa Mezinu-Bălan, vicepreședinte CNAS, exercită atribuțiile președintelui instituției
Vicepreședintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate Larisa Mezinu-Bălan va exercita atribuțiile președintelui CNAS până la numirea conducătorului instituției, după plecarea lui Horațiu Moldovan (PNL). Decizia a fost publicată vineri în Monitorul Oficial. ''Începând cu data intrării în vigoare a acestei
Premierul a cerut ministerelor implicate accelerarea eforturilor pentru efectuarea ultimelor plăți aferente PNRR
Prim-ministrul Luca Niculescu a cerut vineri ministerelor implicate accelerarea eforturilor pentru efectuarea ultimelor plăți aferente PNRR. Potrivit unui comunicat al Executivului, în cadrul ședinței convocate la Palatul Victoria cu reprezentanții ministerelor de linie, accentul a fost pus asupra evaluării cererilor de plată numărul 5 și 6, stabilirii m
Alexandru Avram - numit consilier de stat în cadrul Cancelariei Prim-ministrului
Alexandru Avram a fost numit în funcția de consilier de stat în cadrul Cancelariei Prim-ministrului. Decizia de numire a fost semnată vineri de premierul Luca Niculescu. ''Începând cu data de 2 noiembrie, domnul Alexandru Avram se numește în funcția de consilier de stat în cadrul Cancelariei Prim-minis
Niculescu: Românii din Diaspora - adevărat izvor de competență; relația noastră să depășească etapa momentelor solemne
Premierul Luca Niculescu a declarat, vineri, că românii din Diaspora sunt un 'adevărat izvor de competență, experiență, inițiativă, legături internaționale', menționând că relația cu aceștia trebuie să depășească 'etapa elanurilor de solidaritate și a momentelor solemne'. Premierul a participat, la Palatul Cotroceni, alături de preș
Mihnea Claudiu Drumea - numit secretar de stat în cadrul Cancelariei Prim-ministrului
Mihnea Claudiu Drumea a fost numit secretar de stat în cadrul Cancelariei Prim-ministrului. Decizia a fost semnată vineri de premierul Luca Niculescu. ''Începând cu data de 23 octombrie, domnul Mihnea Claudiu Drumea se numește în funcția de secretar de stat în cadrul Cancelariei Prim-ministrului'', s
VIDEO Nicușor Dan: România are nevoie de competențele pe care și le-au dezvoltat românii care trăiesc în afară
România are nevoie de competențele pe care și l-au dezvoltat românii care au ales să trăiască sau să studieze în străinătate, a declarat, vineri, președintele Nicușor Dan, menționând că există dorință, disponibilitate din toate părțile pentru a colabora, dar 'din când în când' lipsește timpul și atunci lucrurile de viitor sun
Guvern: Măsuri urgente împotriva violenței în școli - întărirea pazei, consilieri, pregătirea profesorilor în a depista riscuri
Grupul de lucru interministerial pentru prevenirea și combaterea violenței în mediul școlar, convocat de premierul Luca Niculescu în urma incidentelor grave din ultimele zile, a decis vineri, într-o reuniune la Palatul Victoria, un set de măsuri urgente pentru combaterea fenomenului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, la reuniune
Dan Cărbunaru - numit purtător de cuvânt al Guvernului
Premierul Luca Niculescu l-a numit pe Dan Cărbunaru în funcția de purtător de cuvânt al Guvernului. Decizia urmează să fie publicată vineri în Monitorul Oficial, potrivit unei informări a Executivului. Dan Cărbunaru a mai deținut funcția de purtător de cuvânt al Executivului în perioada Guvernului Nicolae Ciucă. AGE
Bolojan: În toate partidele sunt oameni raționali cu care se poate lucra; cu golanii e greu să faci treabă
Președintele PNL, Ilie Bolojan, a afirmat, vineri, la Sinaia, că în toate partidele sunt oameni raționali cu care se poate lucra, arătând că, dimpotrivă, cu 'golanii' este greu să faci treabă. 'Cu cât mai mulți oameni normali intră în politică la toate partidele, cu atâta densitatea acestora de normalitate va fi mai ma
PSD nu susține creșterea impozitelor pe locuință la valoarea de piață, prevăzută pentru 1 ianuarie 2027
Partidul Social Democrat a transmis, vineri, că nu susține creșterea impozitelor pe locuință la valoarea de piață, pe care Guvernul Bolojan o prevăzuse pentru 1 ianuarie 2027 și care ar fi determinat 'majorări de până la 27 de ori mai mari decât cele plătite în prezent de cetățeni'. 'PSD oprește creșterea impozitelor pe locuințe p
Bolojan, despre noul Guvern: E important să dea o senzație că, în afară de retorica politică, acțiunea e serioasă
Fostul premier Ilie Bolojan a afirmat, vineri, la Sinaia, că noul Guvern are mai multe puncte importante de atins, astfel încât anul 2027 să nu fie 'ratat', unul dintre ele fiind acela de a trece de evaluările agențiilor de rating și de a da senzația că, în afară de retorica politică, acțiunea sa este serioasă. 'E foarte important
Timiș/Simonis (PSD): Urmează discuții pentru ocuparea funcțiilor de prefect și subprefect, vacantate după schimbarea Guvernului
Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, a declarat, vineri, că în perioada următoare vor avea loc discuții pentru a decide asupra celor mai bune propuneri pentru a ocupa pozițiile de prefect și subprefect ale județului Timiș, după vacantarea lor, ca urmare a instalării noului Guvern. Prefectul USR Paul Finta a demisionat deja, iar surse din PNL Timiș au

