Premierul Bolojan - întrevedere cu președintele parlamentului Turciei; discuțiile au arătat caracterul puternic și strategic al relațiilor bilaterale
Prim-ministrul Ilie Bolojan a avut joi, la Palatul Victoria, o întrevedere cu președintele Marii Adunări Naționale a Republicii Turcia, Numan Kurtulmuș, în cadrul discuțiilor fiind evidențiat caracterul puternic și strategic al relațiilor româno-turce.
Potrivit unui comunicat al guvernului, premierul a subliniat că Turcia reprezintă un partener strategic important pentru România, atât din punct de vedere economic, cât și ca aliat în cadrul NATO și în regiunea Mării Negre.
El a vorbit și despre rolul valoros al minorității turco-tătare din România și al comunității românești din Turcia, ca punți de legătură între cele două state.
'Anul 2026 marchează 15 ani de la înființarea Parteneriatului strategic România-Turcia. În acest context, cele două părți și-au exprimat interesul pentru o vizită la București a președintelui Republicii Turcia, Recep Tayyip Erdogan, precum și pentru organizarea celei de-a doua reuniuni a Consiliului de Cooperare Strategică la Nivel Înalt', se arată în comunicat.
Cooperarea economică este unul dintre pilonii de bază ai relației bilaterale, a evidențiat guvernul.
Turcia este principalul partener comercial al României din afara UE și principala destinație pentru exporturile românești extra-comunitare. Comerțul bilateral, în prezent la o valoare de 13,5 miliarde USD, este în creștere și se apropie de ținta comună de 15 miliarde USD.
'Cei doi oficiali au discutat despre importanța continuării dialogului în cadrul Comisiei Mixte Economice și Comerciale (JETCO) și a extinderii cooperării în domenii precum transporturi și energie, cu accent pe conectivitatea regiunii Mării Negre și consolidarea securității energetice', se precizează în comunicat.
Un alt subiect abordat a fost dezvoltarea turismului bilateral, reflectată în creșterea numărului de turiști turci în România și de turiști români în Turcia, ceea ce contribuie la consolidarea legăturilor culturale și economice dintre cele două state.
În domeniul apărării, cei doi oficiali au adus în discuție cooperarea solidă deja existentă, inclusiv proiectele de achiziții militare, exprimând interesul pentru dezvoltarea acesteia.
'Discuțiile au vizat și rolul strategic al regiunii Mării Negre, unde România și Turcia au interese comune în securitatea maritimă, energie și transport', a mai transmis guvernul.
Nu în ultimul rând, pe agenda de securitate a fost subliniat rolul cooperării în cadrul NATO și necesitatea consolidării posturii de descurajare și apărare pe Flancul estic.
Premierul Ilie Bolojan a apreciat contribuția Turciei la securitatea regională, inclusiv participarea la misiuni de poliție aeriană și cooperarea în cadrul grupării navale de contracarare a minelor din Marea Neagră.
'Întrevederea a arătat dorința ambelor state de a consolida parteneriatul strategic, pentru stabilitate, securitate și prosperitate în regiunea Mării Negre și în spațiul euroatlantic', se punctează în comunicat.
La întrevedere au participat, alături de prim-ministrul lie Bolojan, Marian Neacșu, viceprim-ministru, Mihai Jurca, șeful Cancelariei prim-ministrului, Dragoș Hotea, secretar de stat în cadrul Cancelariei prim-ministrului, Luminița Odobescu, consilier de stat în cadrul Cancelariei prim-ministrului, și Doru Liciu, ministru consilier în cadrul Ambasadei României în Republica Turcia. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Florea, editor: Claudia Stănescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Claudiu Manda (PSD): Deblocarea finanțării serviciilor medicale de urgență - un gest de normalitate și de responsabilitate
Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, a declarat vineri că deblocarea finanțării serviciilor medicale de urgență de către ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, reprezintă un gest de normalitate și de responsabilitate, 'după presiunea uriașă pusă asupra sistemului de fondurile insuficiente' alocate în timpul guvernării Bolojan. 'Schimba
Larisa Mezinu-Bălan, vicepreședinte CNAS, exercită atribuțiile președintelui instituției
Vicepreședintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate Larisa Mezinu-Bălan va exercita atribuțiile președintelui CNAS până la numirea conducătorului instituției, după plecarea lui Horațiu Moldovan (PNL). Decizia a fost publicată vineri în Monitorul Oficial. ''Începând cu data intrării în vigoare a acestei
Premierul a cerut ministerelor implicate accelerarea eforturilor pentru efectuarea ultimelor plăți aferente PNRR
Prim-ministrul Luca Niculescu a cerut vineri ministerelor implicate accelerarea eforturilor pentru efectuarea ultimelor plăți aferente PNRR. Potrivit unui comunicat al Executivului, în cadrul ședinței convocate la Palatul Victoria cu reprezentanții ministerelor de linie, accentul a fost pus asupra evaluării cererilor de plată numărul 5 și 6, stabilirii m
Alexandru Avram - numit consilier de stat în cadrul Cancelariei Prim-ministrului
Alexandru Avram a fost numit în funcția de consilier de stat în cadrul Cancelariei Prim-ministrului. Decizia de numire a fost semnată vineri de premierul Luca Niculescu. ''Începând cu data de 2 noiembrie, domnul Alexandru Avram se numește în funcția de consilier de stat în cadrul Cancelariei Prim-minis
Niculescu: Românii din Diaspora - adevărat izvor de competență; relația noastră să depășească etapa momentelor solemne
Premierul Luca Niculescu a declarat, vineri, că românii din Diaspora sunt un 'adevărat izvor de competență, experiență, inițiativă, legături internaționale', menționând că relația cu aceștia trebuie să depășească 'etapa elanurilor de solidaritate și a momentelor solemne'. Premierul a participat, la Palatul Cotroceni, alături de preș
Mihnea Claudiu Drumea - numit secretar de stat în cadrul Cancelariei Prim-ministrului
Mihnea Claudiu Drumea a fost numit secretar de stat în cadrul Cancelariei Prim-ministrului. Decizia a fost semnată vineri de premierul Luca Niculescu. ''Începând cu data de 23 octombrie, domnul Mihnea Claudiu Drumea se numește în funcția de secretar de stat în cadrul Cancelariei Prim-ministrului'', s
VIDEO Nicușor Dan: România are nevoie de competențele pe care și le-au dezvoltat românii care trăiesc în afară
România are nevoie de competențele pe care și l-au dezvoltat românii care au ales să trăiască sau să studieze în străinătate, a declarat, vineri, președintele Nicușor Dan, menționând că există dorință, disponibilitate din toate părțile pentru a colabora, dar 'din când în când' lipsește timpul și atunci lucrurile de viitor sun
Guvern: Măsuri urgente împotriva violenței în școli - întărirea pazei, consilieri, pregătirea profesorilor în a depista riscuri
Grupul de lucru interministerial pentru prevenirea și combaterea violenței în mediul școlar, convocat de premierul Luca Niculescu în urma incidentelor grave din ultimele zile, a decis vineri, într-o reuniune la Palatul Victoria, un set de măsuri urgente pentru combaterea fenomenului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, la reuniune
Dan Cărbunaru - numit purtător de cuvânt al Guvernului
Premierul Luca Niculescu l-a numit pe Dan Cărbunaru în funcția de purtător de cuvânt al Guvernului. Decizia urmează să fie publicată vineri în Monitorul Oficial, potrivit unei informări a Executivului. Dan Cărbunaru a mai deținut funcția de purtător de cuvânt al Executivului în perioada Guvernului Nicolae Ciucă. AGE
Bolojan: În toate partidele sunt oameni raționali cu care se poate lucra; cu golanii e greu să faci treabă
Președintele PNL, Ilie Bolojan, a afirmat, vineri, la Sinaia, că în toate partidele sunt oameni raționali cu care se poate lucra, arătând că, dimpotrivă, cu 'golanii' este greu să faci treabă. 'Cu cât mai mulți oameni normali intră în politică la toate partidele, cu atâta densitatea acestora de normalitate va fi mai ma
PSD nu susține creșterea impozitelor pe locuință la valoarea de piață, prevăzută pentru 1 ianuarie 2027
Partidul Social Democrat a transmis, vineri, că nu susține creșterea impozitelor pe locuință la valoarea de piață, pe care Guvernul Bolojan o prevăzuse pentru 1 ianuarie 2027 și care ar fi determinat 'majorări de până la 27 de ori mai mari decât cele plătite în prezent de cetățeni'. 'PSD oprește creșterea impozitelor pe locuințe p
Bolojan, despre noul Guvern: E important să dea o senzație că, în afară de retorica politică, acțiunea e serioasă
Fostul premier Ilie Bolojan a afirmat, vineri, la Sinaia, că noul Guvern are mai multe puncte importante de atins, astfel încât anul 2027 să nu fie 'ratat', unul dintre ele fiind acela de a trece de evaluările agențiilor de rating și de a da senzația că, în afară de retorica politică, acțiunea sa este serioasă. 'E foarte important
Timiș/Simonis (PSD): Urmează discuții pentru ocuparea funcțiilor de prefect și subprefect, vacantate după schimbarea Guvernului
Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, a declarat, vineri, că în perioada următoare vor avea loc discuții pentru a decide asupra celor mai bune propuneri pentru a ocupa pozițiile de prefect și subprefect ale județului Timiș, după vacantarea lor, ca urmare a instalării noului Guvern. Prefectul USR Paul Finta a demisionat deja, iar surse din PNL Timiș au
Csoma Botond (UDMR): Nu suntem de acord cu majorări de taxe și impozite; Guvernul rezistă cel puțin 6 luni
UDMR nu va fi de acord cu eventuale majorări de taxe și impozite, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al formațiunii și liderul grupului deputaților UDMR, Csoma Botond. El a afirmat că un prim pas important care ar trebui făcut de noul guvern este rectificarea bugetară, urmat de proiectul de buget pe anul 2027. 'În primul rând să facă
Călin Georgescu rămâne în arest preventiv
Curtea de Apel București a admis, vineri, contestația depusă de DIICOT și a decis ca fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu să rămână în arest preventiv. Inițial, completul de judecată a fost format din magistrații Cristian Dumitru (președinte) și Daniela Maria Manolache, care au avut însă opinii diferite


