VIDEO LIVE UPDATE Parlament - buget2026/ Legislativul reia dezbaterile; vot final pe proiectul de buget în plenul reunit
Legislativul reia dezbaterile despre bugetul public iar deputații și senatorii dau vineri, în plenul reunit, votul final pe proiectul legii bugetului de stat pe 2026 și pe cel al asigurărilor sociale. Dezbaterile generale pe buget au început joi, în jurul orei 21:00, iar ulterior au avut loc discuții și vot pe articole și anexe.
UPDATE ORA 15.43 Parlament - buget2026/ Parlamentul a adoptat bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale de stat pe 2026 (sinteză)
Proiectele bugetului de stat şi al asigurărilor sociale de stat pe 2026 au fost adoptate, vineri, de plenul reunit al Parlamentului.
Pentru proiectul legii bugetului s-au înregistrat 319 voturi pentru, 104 împotrivă şi o abţinere, iar la cel al bugetului asigurărilor sociale de stat - 314 voturi pentru, 105 voturi contra şi 12 abţineri.
AUR a anunţat atacarea la Curtea Constituţională a proiectelor, ca urmare actele normative vor intra în vigoare după ce se va pronunţa CCR şi după ce vor fi promulgate de preşedintele Nicuşor Dan.
Bugetul de stat a fost dezbătut de Parlament timp o săptămână, calendarul iniţial al dezbaterilor fiind prelungit din cauza divergenţelor dintre partidele de coaliţie asupra amendamentului propus de PSD la pachetul social.
UPDATE ORA 15.39 Miruţă: Bugetul MApN, în creştere cu 19% faţă de 2025; din această sumă, 38% - pentru înzestrare
Ministrul Apărării, Radu Miruţă, transmite că bugetul MApN pentru 2026 este de 49,426 miliarde lei, în creştere cu 19% faţă de alocarea primită anul trecut.
Din această sumă, care reprezintă 2,45% din PIB, aproximativ 18,8 miliarde de lei (38%) merg către înzestrare, a scris ministrul, vineri, pe pagina sa de Facebook.
UPDATE ORA 14:09 Parlament - buget2026/ PNL: România are un buget realist; reformele merg înainte, în ciuda tentațiilor populiste
România are un buget 'realist', 'responsabil' și 'fără privilegii', iar reformele merg înainte, în ciuda tentațiilor populiste, a transmis, vineri, Partidul Liberal Național, după adoptarea în Parlament a proiectului bugetului de stat pe 2026.
'Partidul Național Liberal salută adoptarea bugetului de stat pentru 2026, un buget al adevărului, construit pe o abordare economică profund diferită față de anii trecuți și care marchează o despărțire clară de practicile nesustenabile anterioare. România are astăzi un buget realist, responsabil și corect față de cetățeni. Este un buget care schimbă fundamental modelul economic al țării: de la consumul bazat pe datorie la investiții care generează dezvoltare reală și șansa prosperității pe termen lung', se susține într-un comunicat al formațiunii.

Foto: (c) Mihai POZIUMSCHI / AGERPRES FOTO
UPDATE ORA 13:48 Parlament - buget2026/ Abrudean: Un buget care arată că statul este un partener responsabil
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, consideră că bugetul de stat adoptat, vineri, în Parlament este unul 'reașezat corect' și orientat spre investiții, care arată că statul este 'un partener responsabil'.
'Am votat bugetul în Parlament! Un buget reașezat corect, orientat spre investiții, care arată că statul este un partener responsabil și este alături de toți cei care înțeleg că sacrificiile făcute până acum, prin reformele pe care le-am implementat, nu au fost degeaba. Întărim România, ne pregătim de aderarea la #OCDE, ne putem reechilibra economic și putem privi către un viitor mai bun, egal și corect pentru toți românii', a scris Abrudean pe Facebook.

Foto: (c) Grigore POPESCU / AGERPRES FOTO
UPDATE ORA 13:46 Parlament - buget2026/Sighiartău (PNL): Este poate primul buget din ultimii ani care nu mai minte
Deputatul PNL Robert Sighiartău a declarat, vineri, după adoptarea proiectului legii bugetului de stat pe anul 2026, că este poate primul buget din ultimii ani 'care nu mai minte', adăugând că aceia care s-au gândit să doboare acest Guvern trebuie să înțeleagă că 'au primit deja un cartonaș galben'.
'Astăzi nu am discutat și votat un buget, deși unul foarte important, astăzi am discutat în esență despre direcția României. Este poate primul buget din ultimii ani care nu mai minte, nu mai cosmetizează și nu mai amână adevărul, un buget care marchează începutul unei schimbări reale în modul în care statul român își gestionează finanțele', a afirmat Sighiartău, în plenul Parlamentului.
UPDATE ORA 13:35 Parlament - buget2026/ Sorin Grindeanu: Astăzi avem un buget votat, cu bune și cu rele
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat vineri că România are un buget votat, 'cu bune și cu rele', și le-a mulțumit parlamentarilor de la putere și din opoziție pentru efortul pe care l-au făcut în acest sens.
'S-a votat bugetul. Eu le mulțumesc colegilor din Parlament, atât de la putere, cât și din opoziție. A fost un efort. Azi noapte, așa cum ați văzut, s-a stat până la ora 3:00. Astăzi avem un buget votat, cu bune și cu rele, dar România are un buget, ăsta este un lucru bun', a spus Grindeanu, la Palatul Parlamentului.

Foto: (c) Grigore POPESCU / AGERPRES FOTO
UPDATE ORA 13:31 Parlament - buget2026/ Simion: AUR va ataca la CCR bugetul pe 2026
AUR va ataca la Curtea Constituțională proiectul bugetului pe 2026, a anunțat, vineri, președintele partidului, George Simion.
Proiectele privind bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2026 au fost adoptate, vineri, de plenul reunit al Parlamentului.

Foto: (c) Mihai POZIUMSCHI / AGERPRES FOTO
UPDATE ORA 13:27 Parlament - buget2026/ Violeta Alexandru (USR): E momentul să se ia deciziile curajoase; vom susține modernizarea țării pe principii corecte
Senatoarea USR Violeta Alexandru a declarat vineri, după ce Parlamentul a adoptat bugetul pe 2026, că este momentul deciziilor 'curajoase' și că Uniunea Salvați România va susține modernizarea și reformarea țării.
'Le-aș spune colegilor care nu înțeleg că nu mai merge cu ajutoare, vouchere și tot ce înseamnă această zonă care stimulează ne-munca, că e ușor de luat asemenea decizii când nu sunt banii tăi și când împingi țara către împrumuturi. Este mai greu să întorci lucrurile la baza lor normală, să reduci aparatul public, să faci niște măsuri de reformă pe care generația mea le-a așteptat 30 de ani. Acum este momentul să se ia deciziile curajoase. La treabă! Vom susține reformarea, modernizarea și așezarea acestei țări pe principii corecte', a precizat ea, în plenul reunit.

Foto: (c) Grigore POPESCU / AGERPRES FOTO
UPDATE ORA 13:16 Parlament - buget2026/ Bolojan: Bugetul pentru 2026 prevede o nouă abordare, corectă față de cetățeni
Bugetul pentru 2026 prevede o nouă abordare, corectă față de cetățeni, a afirmat vineri prim-ministrul Ilie Bolojan.
'Vă mulțumesc tuturor parlamentarilor care ați votat bugetul. Un buget care prevede o nouă abordare, corectă față de cetățeni. Cu această ocazie, le spun românilor că toate reformele făcute până acum, reforma administrației, reforma pensiilor speciale, reducerile de cheltuieli din instituțiile publice sunt reflectate în acest buget. Bugetul reprezintă și centura de siguranță pe care o avem în fața unor derapaje nedorite', a declarat Ilie Bolojan după adoptarea în plenul Parlamentului a proiectelor legii bugetului de stat și legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2026.

Foto: (c) Mihai POZIUMSCHI / AGERPRES FOTO
UPDATE ORA 12:58 Parlament - buget2026/ Proiectul legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe 2026 - adoptat
Proiectul legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2026 a fost adoptat, vineri, de plenul reunit al Parlamentului.
S-au înregistrat 314 voturi pentru, 105 voturi contra și 12 abțineri.
UPDATE ORA 12:57 Parlament - buget2026/ Proiectul legii bugetului de stat pe anul 2026 - adoptat
Proiectul legii bugetului de stat pe anul 2026 a fost adoptat, vineri, de plenul reunit al Parlamentului.
S-au înregistrat 319 voturi pentru, 104 voturi împotrivă și o abținere.

Foto: (c) Mihai POZIUMSCHI / AGERPRES FOTO
UPDATE ORA 12:24 Parlament - buget2026/ Dezbaterile la proiectul legii bugetului asigurărilor sociale de stat - finalizate; urmează votul final
Dezbaterile din plenul Parlamentului asupra proiectului legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2026 au fost finalizate vineri.
Nu a fost acceptat niciun amendament din cele respinse de Comisiile de buget-finanțe.

Foto: (c) Mihai POZIUMSCHI / AGERPRES FOTO
UPDATE ORA 11:41 Parlament - buget2026/ Au început dezbaterile la proiectul legii bugetului asigurărilor sociale de stat
Plenul Parlamentul a încheiat, vineri, dezbaterile la proiectul legii bugetului de stat și a început discuțiile asupra proiectului legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe 2026.

Foto: (c) Mihai POZIUMSCHI / AGERPRES FOTO
UPDATE ORA 10:10 Parlament - buget2026/ Au fost reluate dezbaterile în plenul reunit asupra proiectului bugetului de stat
Plenul Parlamentului a reluat, vineri, dezbaterile la proiectul de buget de stat pe anul 2026.
Ședința este condusă de președintele Senatului, Mircea Abrudean.
ORA 07:00 Parlament - buget2026/ Legislativul reia dezbaterile; vot final pe proiectul de buget în plenul reunit
Deputații și senatorii vor da vineri, în plenul reunit, votul final pe proiectul legii bugetului de stat pe 2026 și pe cel al asigurărilor sociale.
Dezbaterile generale pe buget au început joi, în jurul orei 21:00, iar ulterior au avut loc discuții și vot pe articole și anexe.

Foto: (c) Grigore POPESCU / AGERPRES FOTO
La ora 3:00, plenul reunit al Parlamentului a suspendat dezbaterile, urmând ca acestea să fie reluate la ora 10:00, așa cum a anunțat președintele Senatului, Mircea Abrudean, care a condus ședința comună a Legislativului.
Dezbaterile vor fi reluate de la anexa 3 - ordonator de credite Ministerul Culturii.
Premierul Ilie Bolojan a participat la toate dezbaterile, fiind prezent în sala de plen de la începutul ședinței comune și până când aceasta a fost suspendată.
Proiectul legii bugetului de stat pe anul 2026 a fost aprobat joi în Comisiile reunite de buget-finanțe, cu 38 de voturi pentru și 13 împotrivă.
Dezbaterile din Comisiile de buget, care au început miercuri, au fost suspendate, după ce amendamentul PSD privind pachetul social a fost respins. Joi dimineață, președintele PSD a convocat ședința coaliției pentru a găsi o soluție de deblocare a dezbaterilor pe marginea bugetului, afirmând că nu renunță la pachetul de solidaritate.
După ședința coaliției, premierul Ilie Bolojan a anunțat că s-a găsit o soluție, menționând că s-a căzut de acord să fie reduse cheltuielile care țineau de achitarea unor drepturi obținute de magistrați prin sentințe.
''S-a găsit o formulă prin care propunerea legată de pachetul social să fie susținut de coaliție. Aveam două posibilități: prima - să creștem deficitul cu anvelopa necesară acoperirii amendamentelor din Parlament; nu s-a mers pe această opțiune. A doua variantă, pe care am căzut de acord, este să reducem alte cheltuieli. Analizând structurile bugetului, am decis să reducem componenta de cheltuieli care ținea de achitarea unor drepturi obținute de magistrați prin sentințe care au fost câștigate în anii trecuți și, practic, amânarea acestora pentru anii următori', a declarat Bolojan.
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, s-a declarat 'satisfăcut' de faptul că social-democrații au reușit să impună pachetul de solidaritate în integralitate. 'PSD a reușit să impună pachetul de solidaritate în integralitate, ceea ce este un lucru bun nu pentru PSD, ci pentru pensionari și pentru copiii cu dizabilități', a spus Grindeanu la Palatul Parlamentului.
Luni, bugetul a fost discutat cu ordonatorii principali de credite în comisiile de specialitate și avizat, iar marți au început discuțiile în comisiile de buget.
Guvernul a aprobat joia trecută proiectul. AGERPRES
* LIVE UPDATE-ul este realizat în baza ştirilor AGERPRES, orele indicate reprezentând momentul difuzării ştirilor pe fluxul agenţiei.
Citiţi şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Oana Gheorghiu: Sănătatea României nu mai poate aștepta miracole, e timpul să le facem să se întâmple
Vicepremierul interimar Oana Gheorghiu spune că cele mai importante lecții despre sistemul de sănătate din România le-a învățat pe holurile spitalelor și punctează că 'sănătatea României nu mai poate aștepta miracole'. Aceasta explică, sâmbătă, într-o postare pe Facebook, contextul în care a acceptat
Bolojan, despre programul de guvernare propus de Mureșan: Continuă reformele începute și pune accent pe modernizarea României
Președintele PNL, Ilie Bolojan, premier interimar, a declarat sâmbătă că programul de guvernare propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan continuă reformele începute și pune accent pe modernizarea României, creșterea economică și responsabilitatea față de finanțele publice. ''Premierul desemnat Siegfried Mureșan
Social-democrații critică programul de guvernare/ Rogobete: O rușine; Intotero: Un program de guvernare nu înseamnă să înșiri intenții frumoase
Social-democrații critică programul de guvernare depus sâmbătă, la Parlament, de premierul desemnat, Siegfried Mureșan. *** Social-democratul Alexandru Rogobete, fost ministru al Sănătății, spune că programul prezentat pe Sănătate este ''o rușine'', ''aceleași promisiuni, aceeași viziune bazată pe tăieri și
Parlament/ Votul de învestitură pentru Guvernul Mureșan - miercuri; audieri în comisii - luni și marți
Votul de învestitură pentru Guvernul Mureșan va fi dat miercuri, în plenul reunit al Parlamentului - au decis sâmbătă Birourile permanente reunite. Ședința plenului reunit este programată la ora 13:00. Conducerea Parlamentului a mai decis că audierile miniștrilor propuși în comisiile permanente se vor des
Ciprian Ciucu: Lista de miniștri din Guvernul propus de Siegfried Mureșan este foarte bună
Lista de miniștri din Guvernul propus de Siegfried Mureșan este foarte bună, iar multe voci la nivel internațional semnalează că Romania are nevoie de acest Executiv, consideră primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu. 'Partidul Național Liberal a tratat cu seriozitate această nominalizare, a venit târziu, este adevărat, dar imed
Parlament/ Birourile permanente reunite decid calendarul învestirii Guvernului Mureșan; ora 14:00
Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului se reunesc sâmbătă, la ora 14:00, în ședință, în format exclusiv on-line, pentru a decide calendarul învestirii Guvernului Mureșan. Astfel, pe ordinea de zi se află: repartizarea candidaților propuși pentru funcția de membru al Guvernului în vederea
Siegfried Mureșan: Toate ideile din programul de guvernare sunt elaborate cu inteligența umană
Premierul desemnat Siegfried Mureșan a respins, sâmbătă, ideea că ar fi elaborat programul de guvernare cu Inteligența Artificială, menționând că 'toată munca' a fost făcută împreună cu experții celor trei partide care îl susțin - PNL, USR și UDMR - și doar a 'formatat' programul și a făcut 'liniile și punctulețele' cu
Siegfried Mureșan: Obiectivul nostru e să avem o indexare a pensiilor în 2027; să reducem TVA de îndată ce ne permitem
Premierul desemnat Siegfried Mureșan a declarat, sâmbătă, că obiectivul viitoarei guvernări îl reprezintă o indexare a pensiilor în 2027 și își propune și reducerea cotei TVA de la 21% la 19% de îndată ce România își va permite acest lucru. 'Dacă mă întrebați care este dorința mea, dorința me
Mureșan despre o eventuală neparticipare a PSD la votul Guvernului: Ar fi ciudat; ar fi o lipsă flagrantă de respect față de Parlament
Premierul desemnat Siegfried Mureșan a declarat, sâmbătă, referitor la posibilitatea ca parlamentarii PSD să nu participe la votul în cazul Guvernului propus de el, că ar fi ciudat ca partidul condus de președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, să boicoteze o ședință a Parlamentului și un vot, menționând că acest lucru ar fi și o 'flagr
Program de guvernare/Diaspora: Departamentul pentru Românii de Pretutindeni trece sub coordonarea directă a SGG
Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP) trece sub coordonarea directă a Secretariatului General al Guvernului și se reînființează Forumul pentru Românii de Pretutindeni - sunt măsuri prevăzute în programul de guvernare depus la Parlament de premierul desemnat, Siegfried Mureșan. În ceea ce privește dias
Tanczos Barna: Pentru următorii doi ani e nevoie de un Guvern stabil; susținem ideea nemajorării taxelor
Ministrul propus pentru Agricultură, Tanczos Barna, a afirmat, sâmbătă, că pentru următorii doi ani este nevoie de un Guvern stabil, arătând că UDMR va susține în Guvernul Mureșan păstrarea și apărarea drepturilor comunității maghiare, ideea nemajorării taxelor și reducerea cotei TVA la 19%, imediat ce echilibrul bugetar permite.
Program de guvernare/Interne: Poliția Română - o singură structură națională de aplicare a legii
Guvernul va transforma Ministerul Afacerilor Interne (MAI) într-un sistem integrat și eficient de siguranță publică cu atribuții clar delimitate, structuri administrative simplificate, resursă umană profesionistă și integră și o capacitate operațională adaptată riscurilor actuale - aceste măsuri de reformă sunt propuse în programul de guvernare al premier
Program de guvernare/MDLPA: Continuarea programelor 'Anghel Saligny' și 'Sfânta Ana'; salarizare după performanță în administrație
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației urmărește reducerea decalajelor dintre regiuni și comunități, acces la infrastructura publică de bază pentru fiecare cetățean, locuire de calitate și o administrație locală cu finanțare predictibilă, reguli simple și oameni plătiți după rezultate, se arată în programul de guvernare depus la Parlament
Program de guvernare/Serviciile de informații - mandate limitate pentru conducere; interzicerea prin lege a 'acoperiților'
Șefii serviciilor de informații trebuie să aibă mandate limitate, iar activitățile de agenți acoperiți vor fi interzise prin lege, arată Programul de guvernare depus sâmbătă, la Parlament, de premierul desemnat Siegfried Mureșan. Capitolul din Programul de guvernare se numește 'Reforma și controlul democratic al serviciilor de inform
Drulă: Guvernul Mureșan - alternativă clară; mergem cu toată încrederea și cu toată inima în acest demers
Ministrul propus pentru Transporturi și Infrastructură, Cătălin Drulă, a declarat, sâmbătă, că Guvernul Siegfried Mureșan arată că există o 'alternativă clară' și 'dacă cei care se declară proeuropeni vor vota acest Executiv, va fi stabilitate', iar dacă nu, se deschide calea alegerilor anticipate. 'USR a susținut per














