Parlament - buget2026/ PNL: România are un buget realist; reformele merg înainte, în ciuda tentațiilor populiste
România are un buget 'realist', 'responsabil' și 'fără privilegii', iar reformele merg înainte, în ciuda tentațiilor populiste, a transmis, vineri, Partidul Liberal Național, după adoptarea în Parlament a proiectului bugetului de stat pe 2026.
'Partidul Național Liberal salută adoptarea bugetului de stat pentru 2026, un buget al adevărului, construit pe o abordare economică profund diferită față de anii trecuți și care marchează o despărțire clară de practicile nesustenabile anterioare. România are astăzi un buget realist, responsabil și corect față de cetățeni. Este un buget care schimbă fundamental modelul economic al țării: de la consumul bazat pe datorie la investiții care generează dezvoltare reală și șansa prosperității pe termen lung', se susține într-un comunicat al formațiunii.
Conform acestuia, bugetul este rezultatul 'unei munci consistente a Guvernului condus de Ilie Bolojan, președintele PNL, care a pus în centrul acțiunii sale reformele structurale și disciplina financiară, respectându-și în același timp promisiunea de a nu majora impozitele și taxele'.
'Toate reformele asumate în ultimele 9 luni - reforma administrației publice, reforma pensiilor magistraților, reforma fiscală, reforma autorităților de reglementare (ANRE, ASF, ANCOM), efortul de eficientizare a companiilor de stat, reforma din sănătate - se regăsesc în acest buget. Nu mai vorbim de promisiuni, ci de o schimbare concretă, reflectată în modul în care sunt alocați și cheltuiți banii publici. Acest buget este, în același timp, o garanție de stabilitate pentru țară. România evită tentațiile derapajului bugetar, care ar fi aruncat din nou țara în dezechilibre periculoase', a completat PNL.
Prin asumarea unei ținte de deficit de 6,2% pentru 2026, se explică în comunicat, România demonstrează că își respectă angajamentele și rămâne un partener credibil în fața instituțiilor europene, a agențiilor de rating și a investitorilor, iar nivelul 'record' al investițiilor publice - 165 de miliarde de lei, adică 8% din PIB - 'reflectă un angajament autentic pentru susținerea economiei și pentru mobilizarea resurselor în vederea dezvoltării țării pe mai departe'.
'Prin adoptarea acestui buget, arătăm românilor că există motive reale de încredere în viitorul țării. Pașii făcuți în ultimele luni sunt importanți, iar reașezarea corectă a finanțelor publice este baza necesară pentru o creștere economică sustenabilă și pentru îmbunătățirea treptată a nivelului de trai', a mai transmis PNL.
Proiectele legii bugetului de stat și legii asigurărilor sociale de stat pe anul 2026 au fost adoptate vineri de plenul reunit al Parlamentului. AGERPRES/(AS - redactor: Alina Novăceanu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Președintele CCR respinge 'ferm' orice speculație privind discutarea cauzelor în afara cadrului strict legal
Președinta Curții Constituționale a României, Simina Tănăsescu, a transmis, sâmbătă, că respinge 'ferm și categoric' orice speculație privind discutarea cauzelor aflate pe rolul Curții în afara cadrului strict legal.
Nicușor Dan, de Ziua Marinei: Modernizarea Forțelor Navale rămâne o prioritate pentru România
Modernizarea Forțelor Navale, fie că este vorba de reînnoirea flotei, de capacitățile de deminare sau de capabilitățile de supraveghere și protecție a infrastructurii maritime, rămâne o prioritate pentru România, a declarat, sâmbătă, președintele Nicușor Dan. În mesajul transmis de Ziua Marinei Române, citit
VIDEO Radu Miruță: România trebuie să facă tot ceea ce trebuie ca pacea să nu fie pusă la încercare
Ministrul Apărării Naționale, Radu Miruță, a afirmat, sâmbătă, de Ziua Marinei, că România trebuie să facă tot ceea ce trebuie astfel încât pacea să nu fie pusă la încercare, adăugând că țara noastră este în prima linie de apărare a Uniunii Europene.
VIDEO Bolojan: Marina este o promisiune că România își va apăra granițele
Marina română nu este doar o instituție care formează oameni și caractere, ci și o promisiune că în aceste vremuri, oricât ar fi de tulburi apele în jurul nostru, țara își va apăra granițele, a declarat, sâmbătă, la Constanța, premierul interimar Ilie Bolojan.
Nicușor Dan: Marea Neagră, un spațiu în care România își proiectează viitorul
În ultimii ani, Marea Neagră a devenit o zonă crucială pentru securitatea Europei și un spațiu în care România își afirmă interesele strategice și își proiectează viitorul, afirmă președintele Nicușor Dan, într-un mesaj transmis, sâmbătă, de Ziua Marinei. 'În ziua Adormirii Maicii Domnului, v
Miruță: Peste 100 de drone, descoperite de radare în proximitatea spațiului aerian românesc în ultimele 96 de ore
Intensitatea atacurilor de pe frontul din Ucraina, în zona graniței cu România, a fost fără precedent în ultima perioadă, iar radarele MApN au descoperit, în proximitatea spațiului aerian românesc, peste 100 drone în ultimele 96 de ore, anunță ministrul Apărării Naționale, Radu Miruță. 'Ieri și astăzi, a
Bolojan, mesaj după victoria lui Popovici: Performanța adevărată se construiește cu răbdare, nu arzând etape
Premierul interimar Ilie Bolojan salută victoria înotătorului David Popovici la Campionatele Europene de natație, arătând că performanța adevărată se construiește cu răbdare și foar
Fifor: CCR să explice întâlnirea din biroul lui Abrudean dintre președintele Curții și premierul interimar
Deputatul PSD Mihai Fifor solicită Curții Constituționale a României (CCR) să lămurească în ce împrejurări s-a produs o întâlnire între premierul interimar Ilie Bolojan și președintele CCR, Simina Tănăsescu, desfășurată în biroul președintelui Senatului, Mircea Abrudean, în condițiile în care, adaugă acesta, peste trei zi
Claudiu Manda, către premierul Ilie Bolojan: Poate că este timpul să faceți și dumneavoastră un sacrificiu. Plecați
Secretarul general al PSD, eurodeputatul Claudiu Manda, îl acuză pe premierul Ilie Bolojan că, în cele peste 100 de zile de la adoptarea moțiunii de cenzură de către Parlament, a aruncat România 'dintr-o criză în alta' și îi cere să plece din funcție. Acesta menționează, într-o postare pe Facebook, că România s
Grindeanu: Bolojan și gașca useristă au dezvoltat o tulburare obsesiv-compulsivă pentru PSD
Președintele social-democraților, Sorin Grindeanu, susține că premierul interimar Ilie Bolojan și USR au dezvoltat o 'tulburare obsesiv-compulsivă' pentru PSD. 'Este clar. Bolojan și gașca useristă au dezvoltat o tulburare obsesiv-compulsivă pentru PSD. Ați spoliat românii, ați prăbușit economia și ați sufocat firmele. Opriți-vă! Terminați &i
MAE/ Atenționare de călătorie: Croația - incendii de vegetație ce afectează în special zona coastei Mării Adriatice
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau călătoresc pe teritoriul Republicii Croația că în această perioadă țara se confruntă cu masive incendii de vegetație ce afectează în special zona coastei Mării Adriatice - județul Split-Dalmația, localitatea Omis. Din cauza incendiilor, pot exista te
Peste 760 de posturi la creșele construite cu bani din PNRR, scoase la concurs
Executivul a aprobat vineri un memorandum care prevede scoaterea la concurs a 768 de posturi pentru personalul care va deservi 34 de creșe construite în mai multe județe din banii PNRR sau de la bugetul de stat. Potrivit unui comunicat al Guvernului, a fost aprobată scoaterea la concurs a posturilor vacante necesare funcționării unui număr de 34 de creșe
Cseke Attila: Mai trebuie lăsat din orgolii pentru a se putea forma un guvern
Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, a declarat, vineri, la Blaj, că 'mai trebuie lăsat din orgolii' și 'mai puține declarații contondente' pentru a se ajunge la o soluție în vederea învestirii unui nou guvern. 'După câte rețin eu, cred că rețin bine, UDMR are cam vreo 6% în Parl
Guvern: Memorandumuri de cooperare cu Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite pentru combaterea criminalității și terorismului
Guvernul a aprobat vineri semnarea unor acorduri de cooperare cu Emiratele Arabe Unite și Arabia Saudită care vizează combaterea criminalității și terorismului. Astfel, conform unui comunicat al Guvernului, a fost aprobat Memorandumul cu tema 'Finalizarea negocierilor și semnarea Acordului între Guvernul României și Guvernul Emiratelor Arabe Un
Guvern: Activitatea la mina de grafit de la Baia de Fier va fi reluată
Activitatea în arealul minei Baia de Fier din județul Gorj, unde există două perimetre cu rezervă omologată pentru grafit la Catalinu și Ungurelașu, va fi reluată, potrivit unui hotărâri aprobate vineri de Guvern. Mina Catalinu și cariera Ungurelașu vor fi scoase de pe lista unităților pentru care s-a aprobat anterior închiderea definitivă și






