Ședință de guvern - joi; Acord cu R. Moldova privind controlul coordonat al frontierei pe teritoriul României, pe agendă
Guvernul urmează să aprobe în ședința de joi un proiect de lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României și Guvernul Republicii Moldova privind controlul coordonat pe teritoriul României, pe ambele sensuri de control, în punctul feroviar de trecere a frontierei de stat Fălciu (România) - Cantemir (Republica Moldova), acord semnat la 1 octombrie 2025 la București.
'Prin acest Acord se creează cadrul juridic bilateral necesar implementării conceptului de control coordonat pe teritoriul României, pe ambele sensuri de control, în punctul feroviar de trecere a frontierei de stat Fălciu (România) - Cantemir (Republica Moldova). Spre deosebire de controlul coordonat derulat în celelalte puncte de trecere a frontierei de stat, controlul coordonat în punctul feroviar de trecere a frontierei de stat Fălciu (România) - Cantemir (Republica Moldova) se va desfășura pe ambele sensuri, în gara Fălciu, acesta reprezentând un element de noutate în materia controlului coordonat. Astfel, polițiștii de frontieră din România și Republica Moldova vor efectua controale succesive atât pe sensul de intrare în România, cât și pe sensul de ieșire din România (intrare în Republica Moldova), fără a se realiza interconectarea bazelor de date gestionate de către aceștia', se arată în expunerea de motive a proiectului.
Guvernul va adopta și un proiect de lege pentru aprobarea Contractului de finanțare - Autostrada A1 Cofinanțare aferentă fondurilor de coeziune ale UE B - dintre România și Banca Europeană de Investiții, semnat la București la 15 ianuarie 2026 și la Luxemburg la 19 ianuarie 2026.
'Se estimează că Proiectul se va finaliza în 2028, data finală de disponibilizare a împrumutului fiind de 36 de luni de la data semnării Contractului de finanțare. Conform prevederilor contractului, împrumutul poate fi tras în maxim 10 tranșe, valoarea minimă a unei tranșe fiind de 50 milioane euro. Împrumutul acoperă până la 50% din costul total al Proiectului. Nu sunt eligibile cheltuielile cu TVA și cele privind exproprierile', se precizează în expunerea de motive a proiectului.
Executivul va aproba un proiect de ordonanță de urgență pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc.
Prin proiectul de act normativ se urmărește asigurarea unei protecții suplimentare a persoanelor participante la jocuri de noroc, prin mai multe măsuri: unificarea procedurii de autoexcludere pentru organizarea jocurilor de noroc desfășurate în mediul online și cele organizate în locațiile fizice, precum și clarificarea obligațiilor pentru toți organizatorii; introducerea unei perioade tampon în care persoana autoexclusă să nu își poată retrage
consimțământul (18 luni). Modificarea propusă introduce perioade determinabile de autoexcludere (de 6 luni/12 luni) sau o perioadă nedeterminată și sunt stabilite condiții clare de înregistrare și radiere.
Proiectul de OUG prevede și clarificarea diferențelor între autoexcluderea generală și restricționarea accesului la joc ('întrerupere comercială'). Astfel, pe lângă autoexcluderea generală, este important ca jucătorii să poată solicita limitarea accesului doar la anumite servicii sau operatori, în funcție de nevoile proprii.
Textul propus obligă O.N.J.N. și organizatorii să informeze activ jucătorii despre existența unor soluții specializate de consiliere și tratament, facilitând astfel accesul la sprijinul necesar.
În ședința de guvern se va aproba și un proiect de ordonanță de urgență pentru reglementarea unor măsuri privind administrarea și transferul unor bunuri din domeniul public al statului.
'Prin prezentul proiect se reglementează următoarele aspecte: Bunurile mobile și imobile care nu au fost preluate pe bază de protocol de predare-primire potrivit prevederilor articolului 8 alineat (4) din OUG nr. 121/2021 (...) și ale prevederilor articolului 4 alineat (3) din OUG nr. 153/2024 (...) se dau în administrare Agenției Naționale pentru Sport, instituție publică, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului și în coordonarea prim-ministrului, în scopul desfășurării activității aferente în domeniul sportului. (...) Prin prezenta ordonanță se urmărește: pentru patrimoniul public se creează premisele unei mai bune administrări și valorificări a taberelor școlare și centrelor de agrement, inclusiv în vederea accesării de fonduri europene și naționale; pentru sectorul sportiv se clarifică regimul de proprietate al taberelor școlare și al centrelor de agrement, facilitând investițiile în infrastructura sportivă', conform notei de fundamentare.
Tot în nota de fundamentare se menționează că patrimoniul care face obiectul ordonanței vizează 1.034 de imobile distribuite la nivel național, care în prezent nu au în fapt un administrator care să le gestioneze atât din punct de vedere juridic, cât și administrativ, fapt care amplifică riscul perpetuării blocajului și reprezintă o situație extraordinară prevăzută de articolul 115 alineat (4) din Constituția României.
Va fi aprobat și un proiect de OUG privind modificarea și completarea unor acte normative.
Prin prezentul proiect de act normativ se propune 'extinderea și clarificarea sferei analizei investițiilor, prin includerea explicită în procesul de examinare a anumitor active din domenii strategice relevante, având în vedere impactul potențial al acestora asupra securității naționale, ordinii publice și intereselor esențiale ale statului'.
Pe agenda ședinței de guvern figurează și un proiect de hotărâre pentru modificarea și completarea HG nr. 685/2022 privind instituirea regimului de arie naturală protejată și declararea ariilor speciale de conservare ca parte integrantă a rețelei ecologice europene Natura 2000 în
România.
'Prin prezentul proiect de act normativ se instituie regimului de arie naturală protejată și declararea ariilor speciale de conservare ca parte integrantă a rețelei ecologice europene Natura 2000 în România, cu un număr de 27 noi situri, care corespund siturilor de importanță comunitară
pentru care s-au stabilit măsuri de conservare, în conformitate cu planurile de management aprobate', precizează nota de fundamentare.
Guvernul va aproba și un memorandum având ca temă mandatarea Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, în calitate de autoritate publică națională cu atribuții în domeniul politicilor industriale, pentru parcurgerea tuturor etapelor tehnice în ceea ce privește participarea la proiecte transfrontaliere și multinaționale privind tehnologiile avansate de semiconductori (AST) (IPCEIAST).
Un alt memorandum vizează aprobarea semnării de către Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat a unui Security Assurance în Programul Corvete Maritime Multifuncționale (Maritime Multi-Purpose Corvette Programme) la care urmează să participe Ministerul Apărării Naționale. AGERPRES/ (AS - redactor: Daniel Florea, editor: Antonia Niță, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Victor Negrescu: România riscă să primească mai puțini bani europeni în următorii șapte ani
România riscă să primească mai puțini bani europeni în următorii șapte ani, pentru România miza fiind una uriașă, avertizează europarlamentarul social-democrat Victor Negrescu (grupul S&D). 'România riscă să primească mai puțini bani europeni în următorii șapte ani. Noua propunere pentru bugetul european 2
Premierul desemnat continuă consultările pentru formarea viitorului Guvern
Premierul desemnat, Luca Niculescu, are programate luni noi consultări cu reprezentanții partidelor parlamentare pentru formarea viitorului Guvern. Luca Niculescu se va întâlni la ora 12:00 cu liderii Uniunii Salvați România, la sediul partidului, la ora 14:00 cu reprezentanții Grupului parlamentar al minorităților naționale,
Motreanu (PNL): Deschiderea spre dialog și parteneriat afișată de PSD nu este decât un joc duplicitar
Europarlamentarul liberal Dan Motreanu, membru al Biroului Politic Național al PNL, a declarat, sâmbătă, că 'deschiderea spre dialog și parteneriat afișată de PSD nu este decât un joc duplicitar, menit să justifice negocierile subterane cu diverse grupuri parlamentare și încercările de a atrage individual parlamentari din alte partide', subl
Ziua mondială a sănătății mintale/ Palatul Victoria - iluminat în verde
Palatul Victoria va fi iluminat, sâmbătă seara, de Ziua mondială a sănătății mintale, în culoarea verde, 'simbol al solidarității cu persoanele care se confruntă cu probleme de sănătate mintală', a anunțat Guvernul. 'Guvernul sprijină demersurile de conștientizare a importanței sănătății mintale și de sensibilizare a co
Siegfried Mureșan, negociator-șef al PE privind bugetul multianual: Respingem tăierile propuse de Președinția irlandeză a UE
Parlamentul European respinge ferm tăierile propuse de Președinția irlandeză a Consiliului UE la viitorul buget multianual al Uniunii Europene, a precizat, sâmbătă, europarlamentarul Siegfried Mureșan, negociator-șef al PE privind bugetul. 'Parlamentul European respinge ferm tăierile propuse de Președinția irlandeză a Consiliului UE
Oleksandr Mischenko: Facem tot ce ține de noi ca drepturile românilor din Ucraina să fie respectate
Prim-adjunctul ministrului Afacerilor Externe al Ucrainei, Oleksandr Mischenko, a declarat, sâmbătă, că autoritățile de la Kiev vor face tot ce ține de ele pentru ca toate drepturile românilor din Ucraina să fie respectate. 'Avem foarte multe lucruri în comun, bunăoară, nu numai comunitățile din România și Ucraina,
VIDEO Nicușor Dan, la Centenarul PNȚ: Democrația e azi pusă în discuție; vedem valurile de ură ce străbat societatea
Președintele Nicușor Dan a declarat, sâmbătă, că democrația este azi 'pusă în discuție' și a atras atenția asupra faptului că 'valuri de ură' străbat societatea 'cu orice prilej', înregistrându-se, din păcate, o creștere a populismului în România.
Cluj: Primul Consulat onorific al Ucrainei în România a fost deschis la Apahida
Ucraina a deschis, sâmbătă, primul său Consulat onorific în România, la Apahida, în imediata apropiere a municipiului Cluj-Napoca. Consulul onorific al Ucrainei în România, Vasile Serioja Ruscovan, a declarat, pentru AGERPRES, că în zona de nord-vest a României trăiesc aproximativ 50.000 de ucrai
Grindeanu: Participarea PNL la guvernare nu este un favor făcut PSD, ci decizia corectă pentru România
Participarea PNL la guvernare nu este un favor făcut PSD, ci decizia corectă pentru România, a afirmat, sâmbătă, președintele social-democraților Sorin Grindeanu. 'Domnule Bolojan, blocajul din economie și lipsurile cu care se confruntă românii nu dispar pentru că alegeți să le tratați cu ironie. Nemulțumirea oamenilor fa
Niculescu, despre aderarea României la OCDE: Tehnic vorbind, suntem gata; mai este un mic detaliu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, negociator pentru aderarea României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), a declarat, vineri, că România este 'foarte aproape' de intrarea în această organizație, menționând că mai este un 'mic detaliu' care trebuie rezolvat de un Guvern cu puteri depline.
Niculescu: Nu mă gândesc acum la alt plan în afară de cel de a continua discuțiile pentru formarea guvernului
Premierul desemnat Luca Niculescu a declarat că în acest moment nu se gândește la alt plan în afară de cel de a continua discuțiile pentru formarea guvernului, întrebat dacă ia în calcul și varianta de a-și depune mandatul în cazul în care ar constata că nu are susținerea necesară pentru validarea în Parlament a cabinet
Luca Niculescu: Lucrăm la programul de guvernare, vor fi măsuri de relansare economică; digitalizarea rămâne o prioritate
Premierul desemnat Luca Niculescu a declarat că programul de guvernare pe care îl pregătește în vederea depunerii în Parlament va conține și măsuri de relansare economică, menționând, totodată, ca priorități reluarea discuțiilor pe Legea salarizării, continuarea reformei în administrație și a procesului de digitalizare.
Luca Niculescu: Am totală libertate în acest mandat și cred că o voi păstra până la final
Premierul desemnat Luca Niculescu a declarat, vineri, că, în prezent, are 'totală libertate' în acest mandat acordat de președintele Nicușor Dan și crede că o va păstra până la final, menționând că 'zilele vor arăta dacă mai este nevoie și de intervenția șefului statului'. 'Domnul președinte este cel
Luca Niculescu: Programul de guvernare pe care îl pregătesc este pentru până la următoarele alegeri
Premierul desemnat Luca Niculescu a declarat, vineri, că nu își propune un guvern cu o speranță de viață scurtă, menționând că negocierile le duce cu liderii de partide și nu exclude ca din Guvern să facă parte și oameni politici. 'Sunt oameni la care m-am gândit, evident că nu pot să vi le spun, dar asta va depinde și de configurația cab
MAE: Consultări politice cu oficiali ucraineni; educația în limba română în Ucraina - pe agendă
Secretarul de stat pentru afaceri strategice și globale, Ana Tinca, a subliniat, în cadrul consultărilor politice cu Oleksandr Mișcenko, adjunct al ministrului Afacerilor Externe al Ucrainei, necesitatea asigurării continuității, sustenabilității și accesului adecvat la educația în limba română la toate nivelurile, ea evidențiind că aceasta include păstrare











