Drulă: Propunerea premierului Bolojan pentru bugetul Bucureștiului nu stă în picioare
Deputatul USR Cătălin Drulă susține că propunerea premierului Ilie Bolojan privind schimbarea modului de împărțire a banilor între Primăria Municipiului București și sectoare, începând cu anul 2027, nu poate fi reglementată prin Legea bugetului de stat pe 2026.
Drulă a scris joi într-o postare pe Facebook că singura soluție pentru a pune în practică voința bucureștenilor este o lege separată, adoptată de Parlament, care să modifice permanent Codul fiscal și Legea finanțelor publice locale.
'Îi atrag atenția premierului Bolojan că nu stă în picioare propunerea pe care a făcut-o aseară pentru bugetul Bucureștiului. Nu se poate legifera pentru viitor, pentru anii 2027, 2028 ș.a.m.d., prin legea bugetului de stat pe 2026! Cineva l-a informat prost pe premier', este de părere fostul președinte al USR.
El reamintește că a inițiat deja, în toamna anului 2025, un proiect de lege care să implementeze a referendumul local privind bugetul Bucureștiului. Proiectul adoptat tacit de Senat a ajuns la Camera Deputaților iar în două săptămâni ar putea fi adoptat de Parlament și trimis la promulgare, adaugă deputatul.
'Îi cer domnului Bolojan să avem sprijinul PNL astfel încât legea să fie adoptată cât mai rapid. Și încă ceva! Bucureștenii au votat la referendum ca atât impozitul pe venit colectat aici (~13-14 mld lei), cât și taxele și impozitele locale (~3-4 mld lei) să fie repartizate de Consiliul General (ca parte a unui buget unic). Declarația domnului Bolojan este ambiguă și pare că se referă doar la taxele locale, lăsând grosul veniturilor să fie în continuare în pixul Guvernului, anual. Sper să clarifice aceste lucru și să respecte ce s-a votat la referendum', transmite el.
Drulă menționează că, potrivit referendumului local, majoritatea bucureștenilor au fost de acord ca 'repartizarea între Primăria Municipiului București și primăriile de sector a impozitelor pe venit și a taxelor și impozitelor locale colectate de la bucureșteni să fie aprobată de către Consiliul General al Municipiului București'.
Ilie Bolojan a declarat miercuri la B1TV că proiectul de buget pentru anul 2026 va avea o prevedere potrivit căreia, începând de anul viitor, 'veniturile către primării vor fi împărțite de către Consiliul General al Capitalei'.
'Acest buget va avea o prevedere prin care, începând de anul viitor, veniturile către primării vor fi împărțite de către Consiliul General al Capitalei. Anul acesta o astfel de prevedere este greu de pus în practică, pentru că suntem deja după două luni și jumătate și gândiți-vă că deja repartiția acestor impozite s-a făcut după regulile vechi. Deci, e foarte greu ca la mijlocul anului, de exemplu, să schimbi regulile în timpul jocului', a afimat premierul. AGERPRES / (AS - redactor: Irinela Vișan, editor: Antonia Niță, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Președintele Nicușor Dan a semnat decretul privind nominalizarea lui Adrian Veștea pentru funcția de prim-ministru
Președintele Nicușor Dan a semnat, duminică, decretul privind desemnarea lui Adrian-Ioan Veștea în calitate de candidat la funcția de prim-ministru, a informat Administrația Prezidențială. De asemenea, șeful statului a semnat revocarea Decretului nr. 316/2026, prin care a fost desemnat Eugen Tomac în calitate de candidat la funcția de prim-ministru
Tudorel Toader: Președintele Nicușor Dan trebuia să se consulte cu partidele înaintea desemnării lui Adrian Veștea
Fostul judecător constituțional Tudorel Toader a declarat că președintele Nicușor Dan trebuia să se consulte cu partidele politice parlamentare înaintea desemnării lui Adrian Veștea pentru funcția de prim-ministru. 'Constituția spune că președintele are prerogativa desemnării candidatului la funcția de premier, după consultarea partidelor parlamentar
Dan Motreanu: Desemnarea premierului fără consultarea partidelor creează un precedent periculos
Secretarul general al PNL, Dan Motreanu, a transmis că desemnarea unui prim-ministru fără o consultare prealabilă și reală atât cu formațiunea din care provine candidatul, cât și cu formațiunile chemate să susțină viitoarea majoritate guvernamentală riscă să afecteze 'echilibrul democratic' și 'autonomia partidelor politice'. 'E
Senatoarea PNL Monica Anisie salută desemnarea lui Adrian Veștea pentru funcția de prim-ministru
Senatoarea PNL Monica Anisie a salutat duminică desemnarea lui Adrian Veștea pentru funcția de prim-ministru, susținând că România are nevoie de continuitate guvernamentală și de un Executiv axat pe performanță. 'România nu-și poate permite să aștepte. Cu un război tot mai amenințător la graniță și jaloane economice urgente de îndep
Liderii USR se întrunesc în ședință de la ora 19:00 pentru a hotărî dacă îl susțin pe Adrian Veștea ca premier
Biroul Național al USR se întrunește în ședință duminică, de la ora 19:00, pentru a stabili dacă îi acordă sprijin politic lui Adrian Veștea pentru funcția de prim-ministru, a informat purtătorul de cuvânt al partidului, Cristian Seidler. Decizia vine după ce, duminică dimineața, președintele Nicușor Dan a anunțat că Eugen Tomac și-a de
Abrudean: Soluția democratică și constituțională ar fi presupus reluarea consultărilor pentru propunerea unui nou premier
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a declarat duminică că desemnarea lui Adrian Veștea pentru a forma noul Guvern fără o consultare prealabilă a PNL reprezintă 'un act care poate fi greu de digerat'. 'Nominalizarea lui Adrian Veștea fără consultarea prealabilă a partidului este un act care poate fi greu de digerat, inclusiv pentru cei care au
Costel Alexe: PNL Iași e alături de Ilie Bolojan; nu rupem rândurile
Președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, dezminte informațiile potrivit cărora ar face parte dintre cei care ar fi pus la cale un 'complot' împotriva Partidului Național Liberal. 'Tot văd numele meu invocat în tabăra celor care au pus la cale acest complot împotriva PNL. De unde și până unde? Poziția mea a fost
Petrișor Peiu (AUR): Nicușor Dan se întoarce la apucăturile și deciziile lui Carol al II-lea
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, îi reproșează președintelui Nicușor Dan că a propus pentru funcția de prim-ministru un 'liberal formal', așa cum a procedat fostul rege Carol al II-lea. El menționează că premierul desemnat Adrian Veștea a absolvit o universitate 'obscură' din Brașov, 'controlată' de un lider PSD local.
Șerban (PSD): Susținem formarea unui Guvern prooccidental; vom analiza nominalizarea făcută de președinte
Deputatul PSD Ciprian Șerban a transmis că forurile de conducere ale partidului vor analiza desemnarea lui Adrian Veștea pentru funcția de prim-ministru, menționând că social-democrații își mențin rezervele față de o formulă de guvernare care ar include participarea lui Ilie Bolojan. PSD susține formarea unui guvern prooccidental, bazat pe un '
Liderii UDMR se întrunesc în ședință la ora 18:00 pentru a decide dacă îl susțin pe Adrian Veștea ca premier
Liderii UDMR se întrunesc în ședință duminică, de la ora 18:00, pentru a stabili dacă îi acordă sau nu sprijin politic lui Adrian Veștea pentru funcția de prim-ministru, a anunțat liderul deputaților formațiunii, Csoma Botond. El a precizat că UDMR a fost luat prin surprindere de hotărârea președintelui Nicușor Dan de a-l nominaliza pe
AUR cere alegeri anticipate și critică desemnarea lui Adrian Veștea
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) susține că soluția pentru depășirea actualei crize politice este organizarea de alegeri anticipate și critică desemnarea lui Adrian Veștea pentru formarea noului Guvern, fără susținerea unui partid politic. 'Statul român se află într-un moment de mare cumpănă, iar propunerea intempestivă venită de la
Europarlamentarul PNL Gheorghe Falcă cere excluderea lui Adrian Veștea din partid
Europarlamentarul PNL Gheorghe Falcă a solicitat, duminică, excluderea din partid a lui Adrian Veștea în contextul nominalizării acestuia pentru funcția de prim-ministru. Potrivit lui Falcă, acceptarea unei astfel de propuneri încalcă decizia unanimă a PNL de a-l susține pe Ilie Bolojan și reprezintă 'un joc politic' în favoarea PSD ș
Adrian Veștea: Ceea ce se întâmplă astăzi nu e o amenințare pentru PNL; e un moment de responsabilitate
Premierul desemnat Adrian Veștea transmite că nominalizarea sa pentru funcția de prim-ministru nu reprezintă 'o amenințare' la adresa PNL, ci 'un moment de responsabilitate'. El i-a mulțumit președintelui Nicușor Dan pentru încrederea acordată, menționând că nominalizarea sa reprezintă o onoare, dar și o 'responsabilitate uriașă
Raluca Turcan îl acuză pe șeful statului de 'intervenție brutală' în partid prin nominalizare lui Veștea
Deputatul PNL Raluca Turcan a criticat, duminică, desemnarea lui Adrian Veștea pentru formarea noului Guvern, acuzându-l pe președintele Nicușor Dan de o 'intervenție brutală' cu 'valențe neconstituționale' în viața internă a partidului. Turcan susține că actuala configurație politică este bazată pe 'trădări' și 'lipsă d
Mihaiu (USR): E greu de înțeles o opțiune care ni s-a pus pe masă foarte din scurt
Forurile de conducere ale USR urmează să ia o decizie privind nominalizarea lui Adrian Veștea pentru funcția de prim-ministru, a anunțat, duminică, deputatul Radu Mihaiu, vicepreședinte al partidului. În opinia sa, USR își va păstra rezoluția de a nu vota un Guvern din care face parte PSD. 'Suntem surprinși, ca foarte multă lume,