MAE anunță că nu există cetățeni români răniți în regiunea Orientului Mijlociu la acest moment
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunță, sâmbătă seară, în contextul evoluțiilor de securitate din Orientul Mijlociu, că nu există cetățeni români răniți în regiune la acest moment.
'Nu există cetățeni români răniți în regiune la acest moment. Misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României din regiune sunt în contact cu aproximativ 1.000 de cetățeni români. Este prioritizată acordarea asistenței consulare pentru minori și pentru familiile cu copii', precizează MAE într-un comunicat de presă.
De asemenea, nu sunt înregistrate, la acest moment, solicitări de repatriere din Iran.
Conform sursei citate, s-a încheiat sesiunea Celulei de Criză a MAE, cu participarea prim-ministrului Ilie Bolojan și a ministrului Afacerilor Externe, Oana Țoiu.
Ședința a inclus o teleconferință cu șefii misiunilor diplomatice din statele din regiune, respectiv Statul Israel, Statul Palestina, Iran, Iordania, Qatar, Kuweit, Irak și Emiratele Arabe Unite.
Având în vedere evoluțiile de securitate din Orientul Mijlociu și impactul acestora la nivel regional și global, inclusiv din perspectiva zborurilor comerciale, Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetățenilor români care intenționează să călătorească în străinătate în perioada următoare să aibă în vedere perturbările înregistrate la nivelul zborurilor internaționale, în special pentru statele și orașele care constituie puncte de tranzit aerian.
De asemenea, dat fiind caracterul fluid al situației, MAE recomandă evaluarea 'cu responsabilitate' a necesității efectuării acestor călătorii și, dacă este posibil, amânarea acestora până la ameliorarea situației de securitate și reluarea în condiții normale a zborurilor comerciale.
Totodată, în cazul cetățenilor români care se află în străinătate și sunt afectați de perturbarea zborurilor, MAE recomandă menținerea dialogului cu companiile aeriene sau agențiile de turism, precum și notificarea prezenței către misiunea diplomatică sau oficiul consular al României din statul în care se află.
MAE reamintește că marja de intervenție a misiunilor diplomatice și a oficiilor consulare în astfel de situații de forță majoră este limitată, având în vedere dinamica evoluțiilor și impactul acestora inclusiv asupra deplasărilor în interiorul statelor afectate, în conformitate cu recomandările și instrucțiunile autorităților locale.
Suplimentar, în același context, MAE a ridicat nivelul avertismentelor de călătorie la 6/9 - Evitați călătoriile neesențiale! pentru următoarele state: Bahrain (https://www.mae.ro/travel-alerts/68211), Kuweit (https://www.mae.ro/travel-alerts/66992), Iordania (https://www.mae.ro/travel-alerts/44859), Qatar (https://www.mae.ro/travel-alerts/68209), și Emiratele Arabe Unite (https://www.mae.ro/travel-alerts/68210).
MAE reamintește că pentru Statul Israel nivelul de avertisment este 8/9 - Evitați orice călătorie! (https://www.mae.ro/travel-alerts/2938), iar pentru Iran 9/9 - Părăsiți imediat țara! (https://www.mae.ro/travel-alerts/2937).
Totodată, MAE reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația 'Călătorește informat' (https://play.google.com/store/apps/details?id=com.mae.alerte&hl=ro, https://apps.apple.com/ro/app/c%C4%83l%C4%83tore%C8%99te-informat/id6452016795), care oferă informații și sfaturi de călătorie.
De asemenea, sâmbătă, din dispoziția ministrului Afacerilor Externe, a fost convocată Celula de Criză Interinstituțională, în vederea coordonării demersurilor de acordare a asistenței consulare și a identificării celor mai bune modalități de sprijin pentru cetățenii români aflați în străinătate și afectați de evoluțiile de securitate din regiune. AGERPRES/(AS - editor: Anamaria Constantin, editor online: Alexandru Cojocaru)
Citiţi şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Incident în Marea Neagră/Neacșu: În situații critice, profesionalismul și experiența pot face diferența dintre viață și moarte
Ministrul Afacerilor Interne, Marian Neacșu, a felicitat polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă și toate structurile MAI mobilizate în urma incidentului naval produs vineri în Marea Neagră, el arătând că, în situații critice, profesionalismul, experiența și fiecare minut pot face diferența dintre viață și moarte. ''
Luminița Popescu (PNL) a demisionat de la ANES: Am ales să plec cu responsabilitate și respect față de instituția pe care am condus-o
Luminița Popescu (PNL) a fost eliberată, la cerere, din funcția de secretar de stat al Agenției Naționale pentru Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați (ANES). Decizia, semnată de premierul Luca Niculescu, a fost publicată vineri în Monitorul Oficial. Aceasta
Neculăescu - discuție cu omologul ucrainean despre situația de securitate de la Marea Neagră: România își crește capabilitățile
Ministrul de Externe, Dan Neculăescu, a discutat vineri cu omologul ucrainean, Andrii Sybiha, despre situația de securitate din Marea Neagră, el arătând că România își crește capabilitățile pentru a proteja libertatea de navigație. Discuția vine după ce un nou atac cu drone a avut loc vineri asupra unei nave comerciale în apropierea ape
Olivia-Diana Morar - numită consilier prezidențial onorific pe teme de politici publice și educație
Președintele Nicușor Dan a semnat vineri decretul pentru numirea Oliviei-Diana Morar în funcția de consilier onorific pe politici publice și educație. Potrivit CV-ului său de pe site-ul Camerei Deputaților, Olivia-Diana Morar a fost secretar de stat în Ministerul Justiției între 2020 și 2021. A practicat avocatura și din 2020 e
Claudiu Manda (PSD): Deblocarea finanțării serviciilor medicale de urgență - un gest de normalitate și de responsabilitate
Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, a declarat vineri că deblocarea finanțării serviciilor medicale de urgență de către ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, reprezintă un gest de normalitate și de responsabilitate, 'după presiunea uriașă pusă asupra sistemului de fondurile insuficiente' alocate în timpul guvernării Bolojan. 'Schimba
Premierul a discutat cu omologul ucrainean referitor la situația de securitate din Ucraina și regiunea Mării Negre
Prim-ministrul Luca Niculescu a avut vineri o convorbire telefonică cu omologul său ucrainean Serghii Korețki privitoare la situația de securitate din Ucraina și regiunea Mării Negre. 'Am avut o conversație telefonică aprofundată cu prim-ministrul Ucrainei, Korețki, despre situația de securitate din Ucraina și regiunea Mării Negre, inclusiv după recentele
Larisa Mezinu-Bălan, vicepreședinte CNAS, exercită atribuțiile președintelui instituției
Vicepreședintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate Larisa Mezinu-Bălan va exercita atribuțiile președintelui CNAS până la numirea conducătorului instituției, după plecarea lui Horațiu Moldovan (PNL). Decizia a fost publicată vineri în Monitorul Oficial. ''Începând cu data intrării în vigoare a acestei
Premierul a cerut ministerelor implicate accelerarea eforturilor pentru efectuarea ultimelor plăți aferente PNRR
Prim-ministrul Luca Niculescu a cerut vineri ministerelor implicate accelerarea eforturilor pentru efectuarea ultimelor plăți aferente PNRR. Potrivit unui comunicat al Executivului, în cadrul ședinței convocate la Palatul Victoria cu reprezentanții ministerelor de linie, accentul a fost pus asupra evaluării cererilor de plată numărul 5 și 6, stabilirii m
Alexandru Avram - numit consilier de stat în cadrul Cancelariei Prim-ministrului
Alexandru Avram a fost numit în funcția de consilier de stat în cadrul Cancelariei Prim-ministrului. Decizia de numire a fost semnată vineri de premierul Luca Niculescu. ''Începând cu data de 2 noiembrie, domnul Alexandru Avram se numește în funcția de consilier de stat în cadrul Cancelariei Prim-minis
Niculescu: Românii din Diaspora - adevărat izvor de competență; relația noastră să depășească etapa momentelor solemne
Premierul Luca Niculescu a declarat, vineri, că românii din Diaspora sunt un 'adevărat izvor de competență, experiență, inițiativă, legături internaționale', menționând că relația cu aceștia trebuie să depășească 'etapa elanurilor de solidaritate și a momentelor solemne'. Premierul a participat, la Palatul Cotroceni, alături de preș
Mihnea Claudiu Drumea - numit secretar de stat în cadrul Cancelariei Prim-ministrului
Mihnea Claudiu Drumea a fost numit secretar de stat în cadrul Cancelariei Prim-ministrului. Decizia a fost semnată vineri de premierul Luca Niculescu. ''Începând cu data de 23 octombrie, domnul Mihnea Claudiu Drumea se numește în funcția de secretar de stat în cadrul Cancelariei Prim-ministrului'', s
VIDEO Nicușor Dan: România are nevoie de competențele pe care și le-au dezvoltat românii care trăiesc în afară
România are nevoie de competențele pe care și l-au dezvoltat românii care au ales să trăiască sau să studieze în străinătate, a declarat, vineri, președintele Nicușor Dan, menționând că există dorință, disponibilitate din toate părțile pentru a colabora, dar 'din când în când' lipsește timpul și atunci lucrurile de viitor sun
Guvern: Măsuri urgente împotriva violenței în școli - întărirea pazei, consilieri, pregătirea profesorilor în a depista riscuri
Grupul de lucru interministerial pentru prevenirea și combaterea violenței în mediul școlar, convocat de premierul Luca Niculescu în urma incidentelor grave din ultimele zile, a decis vineri, într-o reuniune la Palatul Victoria, un set de măsuri urgente pentru combaterea fenomenului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, la reuniune
Dan Cărbunaru - numit purtător de cuvânt al Guvernului
Premierul Luca Niculescu l-a numit pe Dan Cărbunaru în funcția de purtător de cuvânt al Guvernului. Decizia urmează să fie publicată vineri în Monitorul Oficial, potrivit unei informări a Executivului. Dan Cărbunaru a mai deținut funcția de purtător de cuvânt al Executivului în perioada Guvernului Nicolae Ciucă. AGE
Bolojan: În toate partidele sunt oameni raționali cu care se poate lucra; cu golanii e greu să faci treabă
Președintele PNL, Ilie Bolojan, a afirmat, vineri, la Sinaia, că în toate partidele sunt oameni raționali cu care se poate lucra, arătând că, dimpotrivă, cu 'golanii' este greu să faci treabă. 'Cu cât mai mulți oameni normali intră în politică la toate partidele, cu atâta densitatea acestora de normalitate va fi mai ma

