logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

UCRAINA - 4 ANI DE RĂZBOI/Dorin Dobrincu: Lipsa unei strategii clare post-conflict, principala vulnerabilitate a României

Imagine din galeria Agerpres

Războiul de la granița României a schimbat tonul discursului politic, a forțat repoziționări și a scos la suprafață vulnerabilități vechi și lipsa unei strategii coerente pentru 'ziua de după război', consideră Dorin Dobrincu, cercetător la Institutul de Istorie 'A.D.Xenopol' din cadrul Academiei Române - filiala Iași.

Dorin Dobrincu a declarat, pentru AGERPRES, că războiul din Ucraina a influențat în mod semnificativ discursul politic din România.

'Statul român și partidele pro-europene au condamnat agresiunea rusă și au declarat că susțin independența și integritatea Ucrainei. Uneori declarațiile oficiale nu au avut fermitatea necesară, alteori au existat comentarii discutabile ale unor decidenți. A fost reluată retorica privind rolul României ca stat de frontieră al NATO și al Uniunii Europene, mesajele critice la adresa acțiunilor Kremlinului în regiune devenind mai explicite față de perioada anterioară. În schimb, anumite formațiuni politice eurosceptice și extremiste au relativizat gravitatea conflictului și au adoptat poziții apropiate de cele ale Moscovei, lansând narațiuni false legate de ajutorul acordat Kievului, situația minorității românești sau amplificând teme ale propagandei rusești', a declarat cercetătorul.

Totodată, susține el, impactul războiului s-a resimțit și în plan militar.

'Armata a beneficiat de mai multă atenție, bugetul acesteia a fost mărit, achizițiile de armament și tehnică de luptă au crescut. Au fost luate, însă într-un ritm lent, și alte măsuri privind apărarea. S-a pus accent pe nevoia de pregătire pentru o eventuală criză. Cu unele excepții, se observă totuși lipsa de pregătire a politicienilor și militarilor în transmiterea unui mesaj clar, credibil și eficient privind siguranța națională, ceea ce reflectă situația reală, îngrijorătoare, din teren', subliniază Dorin Dobrincu.

În opinia sa, 'perioada pandemiei de COVID-19 și cea a războiului din Ucraina, marcate de campanii extinse de dezinformare și de incapacitatea autorităților de a informa corect sau de a sancționa încălcările legii, au avut drept rezultat o creștere a conspiraționismului și populismului'.

'Au fost exploatate temerile legate de boală, război, inflație și creșterea costului vieții. Totodată, au fost scoase de la naftalină vechi frici, precum teama față de străini și de cei percepuți ca diferiți. Pe acestea s-au bazat grupurile extremiste - unele transformate în partide și intrate în Parlament - și liderii cu mesaj mesianic. Euroscepticismul a crescut, atingând niveluri greu de imaginat în urmă cu câțiva ani. Totuși, România are încă o majoritate a populației - cel puțin cea care s-a exprimat prin vot - care consideră că țării îi este mai bine în Uniunea Europeană decât în afara ei și susține moderația politică, respingând în mod explicit extremismul', explică istoricul.

Conform acestuia, există un consens politic privind politica externă și de securitate doar în coaliția de guvernare.

'Stâlpii politicii externe și ai securității României sunt apartenența noastră la Uniunea Europeană și la NATO, precum și parteneriatul strategic cu Statele Unite ale Americii. Politicienii români au susținut creșterea bugetului apărării, în contextul discuțiilor din interiorul NATO, și au insistat pe creșterea prezenței forțelor aliate pe flancul estic, în mod special în România. Tot pe linia apartenenței noastre la NATO și UE se înscrie și ajutorul acordat Ucrainei, militar sau civil. Este util de precizat că România a acordat ajutor țării vecine cu mare reținere, mai mult de ochii lumii occidentale, forțată de apartenența UE și NATO. Nici societatea românească nu este foarte generoasă, din motive profunde, culturale', spune Dobrincu.

El atrage atenția că percepția asupra leadershipului politic este critică.

'Observatorii atenți semnalează lipsa de coerență și profesionalism în deciziile de politică externă și de securitate. Cu prea puține excepții, politicienii acționează oportunist și improvizează în fața crizelor politice, ceea ce nu poate ascunde nici inadecvarea, nici lipsa lor de calificare. Adesea se văd și atitudini contradictorii la oficialii români în chestiunea războiului din Ucraina, ceea ce arată că nu toți înțeleg sau nu toți aderă la aceste linii de acțiune. România a urmat în linii mari politica externă a UE și cea de securitate a NATO, deși unele declarații sau documente de politică publică mi s-au părut nefericite. Este cazul 'independenței solidare', noțiunea introdusă în Strategia Națională de Apărare de administrația Nicușor Dan în urmă cu câteva luni. Astfel de formulări arată și confuzia conceptuală și afișarea unor convingeri solide de către cei care au responsabilitatea guvernării', afirmă Dorin Dobrincu.

El a ținut să menționeze că 'o slăbiciune majoră a politicii noastre externe o reprezintă incompetența multor politicieni care se pronunță asupra acestui subiect, amestecul prea mare al serviciilor secrete și politica proastă de personal'.

'Toate acestea sunt cunoscute și în afara României, atât de către aliați, care au o încredere mai degrabă limitată în noi, cât și de către adversari, care ne tot testează, uneori în moduri care ne-au destabilizat. Opoziția extremistă are o retorică constant ostilă la adresa UE, schimbătoare la adresa SUA, în funcție de cine deținea puterea la Washington. Unele formațiuni politice exprimă simpatii față de Rusia, din motive legate de valorile lor politice, din resentiment față de UE și valorile promovate de aceasta, dar și din oportunism, din dorința de a ocupa un spațiu politic aproape gol până de curând', a mai declarat Dorin Dobrincu.

Conform acestuia, de-a lungul celor patru ani de război total desfășurat la granița de est, analizând faptele și declarațiile oficialilor, România a gestionat această criză majoră mai mult la nivel de reacție imediată.

'Statul român a adoptat poziția NATO și UE, s-a aliniat politicii acestora de susținere a Ucrainei și de condamnare a agresiunii Rusiei, precum și de aplicare a sancțiunilor împotriva acesteia. De asemenea, cheltuielile de apărare au fost crescute. Însă România a evitat să iasă în evidență, nu a avut inițiative proprii la nivel regional, a reacționat cu timiditate chiar când dronele rusești i-au încălcat spațiul aerian. Impresia generală este că jucăm într-o apă mult mai mică decât ne-ar permite-o statura noastră. Aceasta arată lipsă de încredere, de direcție, de viziune a decidenților români. Este esențial ca România să-și definească clar direcțiile și să acționeze cu curaj, pentru a nu rămâne spectator în fața provocărilor regionale, care o privesc direct', a mai spus Dorin Dobrincu.

În opinia sa, cea mai mare problemă rămâne ce se va întâmpla după război.

'Lumea de după război va fi una cu mari probleme politice, sociale și economice. Afectați vor fi în primul rând cei direct implicați, dar și cei de lângă, inclusiv noi, care am avut șansa de a nu fi supuși invaziei. Nimic nu ne-a pregătit pentru ce va urma după', consideră cercetătorul.

El a menționat că România nu pare să aibă 'o strategie clară referitoare la situația de după războiul din Ucraina, indiferent care va fi aceea, fie că vom avea un conflict înghețat, fie o victorie a Rusiei'.

'Se clamează apartenența noastră la UE și la NATO, consolidarea apărării și a rezistenței la amenințările externe. Dacă în privința armatei s-au luat unele măsuri clare, mai ales legate de înzestrare, în alte privințe - spre exemplu modul de funcționare a sistemelor de justiție și de forță, plus coeziunea socială - mă tem că nu stăm prea bine, ba chiar vulnerabilitatea noastră s-a accentuat. Capacitatea de a planifica în mod real - nu de a face scheme pe hârtie, frumos colorate - este redusă, la fel și punerea în aplicare a planurilor. Lipsa de seriozitate socială, de pregătire se vede în diverse instituții, inclusiv la vârf', a atras atenția Dorin Dobrincu. AGERPRES/(AS - redactor: Daniela Malache, editor: George Onea, editor online: Ady Ivaşcu)

Afisari: 1074

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic 23-10-2026 21:39

Incident în Marea Neagră/Neacșu: În situații critice, profesionalismul și experiența pot face diferența dintre viață și moarte

Ministrul Afacerilor Interne, Marian Neacșu, a felicitat polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă și toate structurile MAI mobilizate în urma incidentului naval produs vineri în Marea Neagră, el arătând că, în situații critice, profesionalismul, experiența și fiecare minut pot face diferența dintre viață și moarte. ''

Politic 23-10-2026 21:03

Luminița Popescu (PNL) a demisionat de la ANES: Am ales să plec cu responsabilitate și respect față de instituția pe care am condus-o

Luminița Popescu (PNL) a fost eliberată, la cerere, din funcția de secretar de stat al Agenției Naționale pentru Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați (ANES). Decizia, semnată de premierul Luca Niculescu, a fost publicată vineri în Monitorul Oficial. Aceasta

Politic 23-10-2026 20:03

Neculăescu - discuție cu omologul ucrainean despre situația de securitate de la Marea Neagră: România își crește capabilitățile

Ministrul de Externe, Dan Neculăescu, a discutat vineri cu omologul ucrainean, Andrii Sybiha, despre situația de securitate din Marea Neagră, el arătând că România își crește capabilitățile pentru a proteja libertatea de navigație. Discuția vine după ce un nou atac cu drone a avut loc vineri asupra unei nave comerciale în apropierea ape

Politic 23-10-2026 19:15

Olivia-Diana Morar - numită consilier prezidențial onorific pe teme de politici publice și educație

Președintele Nicușor Dan a semnat vineri decretul pentru numirea Oliviei-Diana Morar în funcția de consilier onorific pe politici publice și educație. Potrivit CV-ului său de pe site-ul Camerei Deputaților, Olivia-Diana Morar a fost secretar de stat în Ministerul Justiției între 2020 și 2021. A practicat avocatura și din 2020 e

Politic 23-10-2026 17:39

Claudiu Manda (PSD): Deblocarea finanțării serviciilor medicale de urgență - un gest de normalitate și de responsabilitate

Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, a declarat vineri că deblocarea finanțării serviciilor medicale de urgență de către ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, reprezintă un gest de normalitate și de responsabilitate, 'după presiunea uriașă pusă asupra sistemului de fondurile insuficiente' alocate în timpul guvernării Bolojan. 'Schimba

Politic 23-10-2026 17:25

Premierul a discutat cu omologul ucrainean referitor la situația de securitate din Ucraina și regiunea Mării Negre

Prim-ministrul Luca Niculescu a avut vineri o convorbire telefonică cu omologul său ucrainean Serghii Korețki privitoare la situația de securitate din Ucraina și regiunea Mării Negre. 'Am avut o conversație telefonică aprofundată cu prim-ministrul Ucrainei, Korețki, despre situația de securitate din Ucraina și regiunea Mării Negre, inclusiv după recentele

Politic 23-10-2026 17:20

Larisa Mezinu-Bălan, vicepreședinte CNAS, exercită atribuțiile președintelui instituției

Vicepreședintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate Larisa Mezinu-Bălan va exercita atribuțiile președintelui CNAS până la numirea conducătorului instituției, după plecarea lui Horațiu Moldovan (PNL). Decizia a fost publicată vineri în Monitorul Oficial. ''Începând cu data intrării în vigoare a acestei

Politic 23-10-2026 17:17

Premierul a cerut ministerelor implicate accelerarea eforturilor pentru efectuarea ultimelor plăți aferente PNRR

Prim-ministrul Luca Niculescu a cerut vineri ministerelor implicate accelerarea eforturilor pentru efectuarea ultimelor plăți aferente PNRR. Potrivit unui comunicat al Executivului, în cadrul ședinței convocate la Palatul Victoria cu reprezentanții ministerelor de linie, accentul a fost pus asupra evaluării cererilor de plată numărul 5 și 6, stabilirii m

Politic 23-10-2026 16:57

Alexandru Avram - numit consilier de stat în cadrul Cancelariei Prim-ministrului

Alexandru Avram a fost numit în funcția de consilier de stat în cadrul Cancelariei Prim-ministrului. Decizia de numire a fost semnată vineri de premierul Luca Niculescu. ''Începând cu data de 2 noiembrie, domnul Alexandru Avram se numește în funcția de consilier de stat în cadrul Cancelariei Prim-minis

Politic 23-10-2026 16:42

Niculescu: Românii din Diaspora - adevărat izvor de competență; relația noastră să depășească etapa momentelor solemne

Premierul Luca Niculescu a declarat, vineri, că românii din Diaspora sunt un 'adevărat izvor de competență, experiență, inițiativă, legături internaționale', menționând că relația cu aceștia trebuie să depășească 'etapa elanurilor de solidaritate și a momentelor solemne'. Premierul a participat, la Palatul Cotroceni, alături de preș

Politic 23-10-2026 16:40

Mihnea Claudiu Drumea - numit secretar de stat în cadrul Cancelariei Prim-ministrului

Mihnea Claudiu Drumea a fost numit secretar de stat în cadrul Cancelariei Prim-ministrului. Decizia a fost semnată vineri de premierul Luca Niculescu. ''Începând cu data de 23 octombrie, domnul Mihnea Claudiu Drumea se numește în funcția de secretar de stat în cadrul Cancelariei Prim-ministrului'', s

Politic 23-10-2026 16:10

VIDEO Nicușor Dan: România are nevoie de competențele pe care și le-au dezvoltat românii care trăiesc în afară

România are nevoie de competențele pe care și l-au dezvoltat românii care au ales să trăiască sau să studieze în străinătate, a declarat, vineri, președintele Nicușor Dan, menționând că există dorință, disponibilitate din toate părțile pentru a colabora, dar 'din când în când' lipsește timpul și atunci lucrurile de viitor sun

Politic 23-10-2026 15:40

Guvern: Măsuri urgente împotriva violenței în școli - întărirea pazei, consilieri, pregătirea profesorilor în a depista riscuri

Grupul de lucru interministerial pentru prevenirea și combaterea violenței în mediul școlar, convocat de premierul Luca Niculescu în urma incidentelor grave din ultimele zile, a decis vineri, într-o reuniune la Palatul Victoria, un set de măsuri urgente pentru combaterea fenomenului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, la reuniune

Politic 23-10-2026 15:38

Dan Cărbunaru - numit purtător de cuvânt al Guvernului

Premierul Luca Niculescu l-a numit pe Dan Cărbunaru în funcția de purtător de cuvânt al Guvernului. Decizia urmează să fie publicată vineri în Monitorul Oficial, potrivit unei informări a Executivului. Dan Cărbunaru a mai deținut funcția de purtător de cuvânt al Executivului în perioada Guvernului Nicolae Ciucă. AGE

Politic 23-10-2026 15:12

Bolojan: În toate partidele sunt oameni raționali cu care se poate lucra; cu golanii e greu să faci treabă

Președintele PNL, Ilie Bolojan, a afirmat, vineri, la Sinaia, că în toate partidele sunt oameni raționali cu care se poate lucra, arătând că, dimpotrivă, cu 'golanii' este greu să faci treabă. 'Cu cât mai mulți oameni normali intră în politică la toate partidele, cu atâta densitatea acestora de normalitate va fi mai ma