MAE: Reuniune între specialiști în domeniul consular din SUA și România, găzduită de ministrul Oana Țoiu
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a găzduit, miercuri, la sediul MAE, o reuniune pe teme consulare de interes comun, între specialiști în domeniul consular din SUA și România, n contextul conferinței 'Consular Leadership'.
Cu acest prilej, ministrul Oana Țoiu a subliniat importanța activității consulare și a cooperării bilaterale în domeniul consular în scopul asigurării protecției cetățenilor români, respectiv ai SUA în străinătate, aflați în situații dificile, inclusiv în cele cauzate de dezastre naturale sau de conflicte armate, se arată într-un comunicat al MAE.

Dialogul dintre reprezentanții americani și români a prilejuit un schimb de experiență pe tema celor mai bune practici în soluționarea cazurilor consulare cu care s-au confruntat de-a lungul activității desfășurate în cadrul ambasadelor și oficiilor consulare de pe întreg mapamondul.
Totodată, discuțiile au subliniat aspecte relevante pentru activitatea consulară în general, precum: importanța adaptării constante a instrumentelor consulare atât în vederea unei mai bune informări a cetățenilor care călătoresc în străinătate, cât și a creșterii eficienței serviciilor consulare și rolul substanțial al cooperării între state în crize consulare majore, cu obiectivul comun de a proteja siguranța cetățenilor, menționează sursa citată.

La eveniment au participat diplomați ai SUA din cadrul Departamentului de Stat, precum și acreditați în Europa și pe alte continente, reuniți pentru acest eveniment, alături de reprezentanți ai Ambasadei SUA la București.

Partea română a fost reprezentată de Secretarul General al MAE român, coordonator al activității consulare și de reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Externe din România, Departamentul Consular, în dialogul bilateral intervenind, prin videoconferință, Ambasadorul României la Tunis și consulii generali ai României la Paris, Valencia și Haifa.
Evenimentul a avut loc în contextul conferinței 'Consular Leadership', organizată periodic de către Departamentul de Stat, prin intermediul Ambasadelor SUA, reunind diplomați care activează în domeniul consular în scopul consolidării pregătirii profesionale. Este prima conferință de acest tip care include în program o întâlnire cu conducerea Ministerului Afacerilor Externe român. AGERPRES/(AS, editor: Karina Olteanu, editor online: Andreea Preda)
Sursa fotografiilor: Ministerul Afacerilor Externe/Facebook
Citiţi şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Dacian Cioloș - de luni, consilier prezidențial
Dacian Cioloș va fi, de luni, 6 aprilie, consilier prezidențial. Decretul semnat de președintele Nicușor Dan a fost publicat vineri în Monitorul Oficial al României. 'Președintele României decretează: Articol unic - Începând cu data de 6 aprilie 2026, domnul Dacian-Julien Cioloș se numește &icir
Timiș: Europarlamentarul Grapini declară că PUSL trebuie să devină un ''veritabil barometru al guvernării'
Europarlamentarul Maria Grapini, președinte al Biroului Politic Național al Partidului Umanist Social Liberal (PUSL), a declarat vineri, într-o conferință de presă la Timișoara, că își asumă misiunea de a transforma formațiunea într-un 'veritabil barometru al guvernării'. Eurodeputatul a evidențiat necesitatea unei im
VIDEO Dogioiu: Finanțele și avocații evaluează condițiile unui apel în cazul Pfizer; se încearcă și o negociere cu compania
Ministerul de Finanțe evaluează în acest moment ce are de făcut în privința cazului Pfizer, împreună cu avocații, atât cei din țară, cât și cu echipa de avocați comună cu statul polonez, dacă e cazul, și care sunt condițiile unui apel cu șanse, iar în același timp se încearcă o negociere cu compania, a declarat purtătorul de
VIDEO Dogioiu: Guvernul a aprobat OUG care completează cadrul legal pentru stabilirea ariilor naturale protejate
Guvernul a aprobat vineri un proiect de ordonanță de urgență pentru a completa cadrul legal necesar pentru stabilirea concretă a ariilor naturale protejate și habitatelor naturale, a anunțat purtătorul de cuvânt al Executivului, Ioana Dogioiu.
VIDEO Ioana Dogioiu: Guvernul a aprobat ordonanța privind reducerea temporară a accizei la motorină
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu, a declarat vineri că Executivul a adoptat actul normativ privind reducerea temporară a nivelului accizei pentru motorină și instituirea contribuției de solidaritate asupra veniturilor din comercializarea țițeiului și a produselor energetice obținute din prelucrarea țițeiului extras de pe teritoriul Români
Predoiu, de ziua Jandarmeriei: Misiunea ei este în beneficiul cetățenilor, pentru liniștea comunităților
Jandarmeria Română este o instituție fundamentală a statului, iar misiunea ei este, în ultimă instanță, în beneficiul cetățenilor, pentru siguranța acestora, pentru liniștea comunităților, pentru apărarea ordinii de drept, pentru protejarea unui spațiu public în care viața democratică să poată funcționa normal, a declarat, vineri, ministrul Af
Ședință extraordinară de guvern - vineri; va fi aprobată reducerea accizei la motorină
Guvernul urmează să aprobe, vineri, într-o ședință extraordinară, reducerea accizei la motorină. Astfel, potrivit agendei anunțate de Executiv, va fi aprobat un proiect de ordonanță de urgență privind reducerea temporară a nivelului accizei aplicabil motorinei și instituirea contribuției de solidaritate asupra veniturilor din comercializ
Abrudean: Obținerea avizului favorabil de la Comitetul pentru Investiții - moment de referință pentru aderarea României la OCDE
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a salutat, vineri, primirea de către România a penultimului aviz favorabil, al 24-lea, pentru aderarea la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE). 'România obține penultimul aviz favorabil pentru aderarea la OCDE! România a primit Avizul formal al Comitetului pentru Investiții a
Proiect USR/Șoferii să nu mai fie amendați dacă nu prezintă Poliției Rutiere permisul sau talonul mașinii
Deputatul USR Alexandru Dimitriu propune, printr-un proiect de lege depus în Parlament, ca șoferii să nu mai fie amendați dacă nu prezintă fizic permisul și talonul mașinii. Inițiativa sa vine în contextul digitalizării administrației publice și al posibilității ca Poliția Rutieră să verifice existența documentelor în bazele oficiale de date,
MAE/ Atenționare de călătorie: Ungaria - interdicție de circulație aplicabilă vehiculelor de peste 7,5 tone
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care desfășoară activități de transport de marfă, care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria în perioada Paștelui Catolic cu privire la instituirea unei interdicții de circulație aplicabilă vehiculelor de marfă și ansamblurilor de vehicule cu masa maximă autorizată
Oana Țoiu: Aderarea la OCDE nu este doar o țintă diplomatică, ci și un proces transformator pentru România
Aderarea la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) nu este doar o țintă diplomatică, ci și un proces transformator pentru România, a declarat, joi, ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu. 'Lucrăm pentru politici publice mai bune, pentru o economie modernă și pentru un stat care să ofere șanse și prosperitate cet
VIDEO Ilie Bolojan: Este o onoare să fii premierul României
Ilie Bolojan a declarat, joi, că este o onoare să fii premierul României și că nu regretă că a acceptat această funcție. Bolojan a fost întrebat, la postul Europa FM, dacă regretă că a acceptat funcția de prim-ministru.
VIDEO Bolojan spune că nu se pune problema candidaturii sale la prezidențiale dacă și Nicușor Dan candidează
Premierul Ilie Bolojan a declarat joi că nu se pune nicio problemă din partea lui la o candidatură la alegerile prezidențiale din 2030 în cazul în care Nicușor Dan va dori să candideze pentru al doilea mandat. Bolojan a fost întrebat, la Europa FM, dacă se gândește să candideze la alegerile prezidențiale din 2030.
VIDEO Bolojan: România nu are nevoie de o criză politică și nici de guverne minoritare; generatorii crizei să-și asume
România nu are nevoie de o criză politică și nici de guverne minoritare, iar cei care generează o astfel de criză trebuie să-și asume, a declarat, joi, premierul Ilie Bolojan.
VIDEO Bolojan: Am luat decizia să promovăm mâine, într-o ședință de guvern, o reducere a accizei cu 30 de bani
Premierul Ilie Bolojan a anunțat că a luat decizia reducerii accizei cu 30 de bani pentru motorină, măsura urmând a fi aprobată de Guvern vineri. Potrivit premierului, ''și cetățenii, și Guvernul sunt perdanți ai acestei crize generate de războiul din Iran, de creșterea prețurilor la energie''.












