Președintele Nicușor Dan participă, joi, la Consiliul pentru Pace, desfășurat la Washington
Președintele Nicușor Dan participă, joi, la Washington, la Consiliul pentru Pace, o inițiativă a președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, țara noastră având statut de observator.
Din delegația șefului statului fac parte consilierul prezidențial pentru securitate națională, Marius Lazurca, consilierul prezidențial pentru politici economice și sociale, Radu Burnete, și consilierul de stat din cadrul Departamentului Politică Externă, Parteneriate Strategice și Românii de Pretutindeni Vlad Ionescu.
Într-un interviu acordat marți la Radio România Actualități, președintele Nicușor Dan a subliniat că 'este în interesul României' să participe la Consiliul pentru Pace, în calitate de observator.
Șeful statului a arătat că organizația are o Cartă pe care au semnat-o deja statele ce au devenit membre și în aceasta sunt prevederi care sunt în contradicție cu angajamente internaționale pe care România și le-a luat.
'Membrii acestei organizații își propun împreună să dispună sancțiuni, dar România are obligație față de Uniunea Europeană în ceea ce privește sancțiunile pe care le-ar putea dispune față de o țară sau față de un operator economic și atunci evident că suntem oameni serioși, nu putem semna încălcându-ne obligația pe care ne-am asumat-o deja', a explicat președintele.
Potrivit acestuia, în cursul zilei de joi, la Washington, are loc o primă întâlnire de lucru a acestei organizații.
'După ce am primit invitația de a participa la această ședință, la prima întâlnire, am solicitat alte tipuri de clarificări. (...) După câteva zile de discuții cu partea americană am stabilit ce înseamnă să fii observator la această reuniune. Credem că e în interesul României să participe în această calitate de observator', a punctat șeful statului.
Nicușor Dan a menționat că la această primă întâlnire se va discuta exclusiv despre Gaza.
Mai mult, el a apreciat, în contextul aceluiași interviu la RRA, că participarea la reuniune va clarifica relațiile bilaterale.
'Mesajul este, în opinia mea, foarte important. Au existat anumite, cum să le spunem, dubii, neîncredere, poate, după alegerile anulate, din partea administrației americane și față de tot acest context. Cred că prezența României, prin președintele ei, ajută la a clarifica, odată pentru totdeauna, și diplomatic și față de cetățeni care este relația adevărată bilaterală între România și Statele Unite', a punctat șeful statului.
Președintele a mai precizat că, în contextul participării sale la Consiliul pentru Pace, nu sunt planificate întâlniri oficiale, dar este posibil să existe 'incidental o discuție, cumva, de salon așa, dar pentru moment o discuție bilaterală cu agendă nu este planificată'. AGERPRES/(A, AS - redactor: Oana Ghiță, editor: Andreea Rotaru, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Oana Țoiu: O democrație are nevoie de presă liberă pentru a supraviețui
O democrație are nevoie de presă liberă pentru a supraviețui, iar informația corectă este oxigenul democrației, a afirmat ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu. 'Astăzi este Ziua Internațională a Libertății Presei și, de douăzec
Nicușor Dan participă la reuniunea Comunității Politice Europene din Armenia
Președintele Nicușor Dan va participa, în cadrul reuniunii Comunității Politice Europene din Armenia, la Grupul pentru Republica Moldova, înființat în 2024, la inițiativa comună a României și Franței. 'În drum spre Armenia, unde voi participa, alături de doamna Președintă, Maia Sandu, la Grupul pentru Republica Moldova, care s
AUR propune înființarea Ghișeului Unic pentru Diaspora, proiect de sprijinire a revenirii românilor în țară
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) anunță depunerea în Parlament a unei propuneri legislative privind înființarea Ghișeului Unic pentru Diaspora, un instrument național destinat sprijinirii românilor din străinătate care doresc să revină în țară. Potrivit inițiatorilor, proiectul vine în contextul plecării celor cât
Președintele Senatului: Jurnaliștii sunt partenerii firești ai politicii sănătoase
Jurnaliștii sunt partenerii firești ai politicii sănătoase, a afirmat duminică președintele Senatului, Mircea Abrudean, care consideră că libertatea presei este garanția libertății tuturor. 'Libertatea presei este garanția libertății noastre, a tuturor.
Raluca Turcan (PNL): Am ajuns să avem o imagine publică de 'breloc' al PSD
PNL a ajuns să aibă 'o imagine publică de 'breloc' al PSD', susține deputata Raluca Turcan, președinta filialei liberale Sibiu, care adaugă că au mai rămas două zile în care social-democrații pot decide dacă respectă direcția de care România are nevoie. 'AMR: 2 zile. Două zile în care PSD poate decide dacă respectă direcți
Deputatul AUR Ramona Lovin a inițiat o propunere legislativă de instituire a Medaliei 'Ilie Ilașcu'
Deputatul AUR Ramona Lovin a depus la Parlament o propunere legislativă privind instituirea Medaliei 'Ilie Ilașcu', o distincție onorifică destinată recunoașterii contribuțiilor la apărarea identității românești, promovarea culturii și susținerea comunităților românești din diaspora și din comunitățile istorice. Inițiativa
Președintele Nicușor Dan va participa la cea de-a opta reuniune a Comunității Politice Europene, la Erevan
Președintele Nicușor Dan va participa la cea de-a opta reuniune a Comunității Politice Europene (CPE), care va avea loc la Erevan, în Republica Armenia, în perioada 3-4 mai. Reuniunea de la Erevan se desfășoară sub egida temei 'Construind împreună viitorul: unitate și stabilitate în Europa' și continuă tradiția
Sondaj CURS: 58 % dintre români spun că premierul Bolojan ar trebui să demisioneze; AUR - 34 % în intenția de vot
Peste jumătate dintre români (58 %) consideră că premierul Ilie Bolojan ar trebui să demisioneze, iar AUR conduce detașat în intenția de vot la alegerile parlamentare, potrivit unui sondaj realizat de Centrul de Sociologie Urbană și Regională - CURS în perioada 28 aprilie - 1 mai.
Oana Țoiu, despre incidentele cu drone rusești căzute pe teritoriul României: Am semnalat în Consiliul de Securitate al ONU
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a declarat că România a semnalat în Consiliul de Securitate al NATO incidentele legate de dronele rusești care au intrat pe teritoriul țării noastre. ''Am avut o intervenție în Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite - a fost la începutul săptămânii
1 Mai/ Oana Țoiu: Mulțumesc tuturor celor care nu fug de muncă atunci când devine grea
Ministrul de Externe, Oana Țoiu, a transmis vineri un mesaj de 1 Mai, în care le mulțumește ''tuturor celor care nu fug de muncă atunci când devine grea''.
PSD, PACE și AUR - reacții la scrisoarea vicepremierului Oana Gheorghiu: Votăm moțiunea de cenzură
Parlamentarii social-democrați vor vota fără ezitare moțiunea de cenzură, fără excepții, a anunțat vineri liderul deputaților PSD, Ștefan Ovidiu Popa, ca răspuns la scrisoarea transmisă de vicepremierul Oana Gheorghiu. În scrisoare, Oana Gheorghiu a adresat fiecărui deputat și senator al României un apel la înțelepciune și cu
Bolojan, despre rămânerea la șefia partidului dacă moțiunea trece: PNL are un președinte ales la congres
Premierul Ilie Bolojan, președintele PNL, a declarat că, în cazul în care moțiunea de cenzură la adresa Guvernului va trece, aspectele legate de rămânerea sa la șefia partidului vor fi discutate intern de conducerea liberală, subliniind că Partidul Național Liberal are un președinte ales prin congres și nu există niciun fel de probleme pe această te
Bolojan: Grupurile PNL din Parlament vor decide modalitatea de vot a liberalilor la moțiunea de cenzură
Președintele Partidului Național Liberal (PNL), Ilie Bolojan, susține că nu a fost stabilită o procedură privind votul parlamentarilor liberali la moțiunea de cenzură de săptămâna viitoare. El a declarat, vineri, la Suceava, că grupurile parlamentare PNL din Senat și Camera Deputaților vor decide dacă liberalii vor participa sau nu la vo
Bolojan: Dacă moțiunea nu trece, Guvernul funcționează în condiții normale; va fi nevoie de consultări
Premierul Ilie Bolojan, președintele PNL, a declarat vineri că, în cazul în care moțiunea de cenzură nu va fi votată în Parlament, Guvernul va funcționa în condiții normale, dar va fi nevoie de consultări parlamentare pentru găsirea unei formule de susținere stabile, având în vedere că România are câteva priorități de &
1 Mai/ Grindeanu: Noi luptăm pentru echitate fiscală; e timpul să vorbim aplicat de o reducere a taxării pe muncă
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat vineri că este timpul să se vorbească aplicat de o reducere a taxării pe muncă, o reformă necesară pentru a diminua presiunea pe salariați. Sacrificarea a milioane de angajați nu este calea social-democraților, a transmis liderul PSD, președinte al Camerei Deputaților, într-un mesaj de







