Miruță: România va continua să rămână ferm angajată în aprofundarea cooperării cu Japonia
România va continua să rămână ferm angajată în eforturile de aprofundare a cooperării cu Japonia, atât în plan bilateral, cât și pe palier NATO, în contextul unor riscuri de securitate comune, a fost mesajul transmis de ministrul Apărării Naționale, Radu Miruță, în cadrul unei întrevederi avute cu omologul său japonez, Shinjiro Koizumi, în marja Conferinței de Securitate de la Munchen.
În cadrul întâlnirii, cei doi oficiali au abordat aspecte legate de stadiul cooperării bilaterale, dar și perspective referitoare la situația de securitate regională, a informat un comunicat de presă al MApN.
Discuțiile au evidențiat interesul comun pentru intensificarea dialogului și pentru aprofundarea cooperării în domenii de interes strategic, în contextul provocărilor actuale.
Din această perspectivă, demnitarul român a salutat eforturile comune de consolidare a cooperării bilaterale și a punctat interesul României în acest sens.
'România va continua să rămână ferm angajată în eforturile de aprofundare a cooperării cu Japonia, atât în plan bilateral, cât și pe palier NATO, în contextul unor riscuri de securitate comune în regiunea noastră și în zona indo-pacifică', a subliniat ministrul Apărării Naționale.
De asemenea, au fost analizate oportunitățile oferite de Parteneriatul Strategic dintre România și Japonia, lansat în anul 2023, precum și perspectivele de extindere a cooperării, în acord cu prevederile acestuia. Cei doi miniștri au agreat concretizarea unui acord bilateral în perioada următoare.
În final, a fost exprimată deplina disponibilitate pentru continuarea dialogului politico-militar și pentru valorificarea extensivă a potențialului formatelor bilaterale de cooperare, inclusiv din perspectivă industrială, reafirmându-se totodată angajamentul comun pentru consolidarea stabilității și securității în regiunea euroatlantică și în spațiul indo-pacific. AGERPRES/(AS - redactor: Otilia Halunga, editor: Cătălina Matei, editor online: Alexandru Cojocaru)
Sursa foto: MApN/facebook
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Nicușor Dan: Trăim niște momente în care apărarea țării a ieșit dintr-o zonă cumva teoretică
Președintele Nicușor Dan a afirmat vineri că apărarea țării nu mai poate fi privită ca o chestiune teoretică, subliniind că sunt momente în care rolul Armatei în societate devine tot mai important.
Sibiu/Europarlamentarul Ștefănuță: Bruxelles-ul consideră oieritul și transhumanța obiceiuri din trecut, deși sunt prezente în România
Europarlamentarul Nicu Ștefănuță a declarat, joi seara, într-o discuție despre transhumanță desfășurată în cadrul Festivalului Astra Film de la Sibiu, că este nevoie de un limbaj comun între realitățile păstoritului din România și percepția de la Bruxelles, unde, potrivit acestuia, oieritul și transhumanța sunt considerate obiceiuri din trecut
Petrișor Peiu (AUR): Datele Eurostat demonstrează că Guvernul a ascuns dezastrul finanțelor publice
Liderul grupului senatorial AUR, Petrișor Peiu, acuză Guvernul Bolojan că 'a cosmetizat' deficitul bugetar și a ascuns adevărata situație a finanțelor publice. Potrivit unui comunicat transmis, vineri, AGERPRES, senatorul arată că, potrivit datelor Eurostat calculate în metodologia ESA, deficitul României a ajuns la 7,8% di
Guvern: Oleg Ungureanu, rechemat din calitatea de consul general la Lyon
Oleg Ungureanu va fi rechemat din calitatea de consul general, șef al Consulatului General al României la Lyon (Republica Franceză), conform unei hotărâri aprobate, vineri, de Guvern. Oleg Ungureanu a fost numit în această funcție în 2023. 'Potrivit Hotărârii de Guvern, domnul Oleg Ungureanu se
Guvernul acceptă vaccinuri de 1,31 milioane de lei donate de CE pentru combaterea pestei micilor rumegătoare
Executivul a aprobat vineri o hotărâre prin care statul român acceptă o donație de vaccinuri în valoare de 1.312.135 de lei din partea Comisiei Europene, pentru combaterea pestei micilor rumegătoare (PMR) și a variolei ovine și caprine (VOC), precum și transmiterea acestora în administrarea ANSVSA, în vederea implementării campaniei de v
Niculescu: Obiectivul meu este clar, să salvăm fiecare euro pe care România îl poate încasa prin PNRR
Premierul Luca Niculescu a anunțat că, vineri, după ședința de Guvern, va convoca o reuniune de evaluare cu miniștrii responsabili de îndeplinirea jaloanelor restante din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Niculescu a subliniat că termenele sunt foarte strânse și că România nu își poate permite să piardă
Luca Niculescu: Vreau să stabilim foarte rapid un plan integrat pentru creşterea siguranţei în şcoli
Premierul Luca Niculescu a anunţat, în debutul şedinţei Guvernului, că va fi elaborat un plan integrat pentru creşterea siguranţei în şcoli, cu responsabilităţi clare, măsuri de prevenţie, intervenţie rapidă şi sancţiuni ferme pentru actele de violenţă. În cursul zilei de vineri, premierul va avea o şedinţă de lucru cu miniştrii ş
Ședință extraordinară de guvern; donație de la CE pentru realizarea vaccinării împotriva virusului variolei ovine și caprine, pe agendă
Guvernul va aproba într-o ședință extraordinară, vineri, un proiect de hotărâre privind acceptarea de către statul român a donației unor bunuri mobile, în vederea realizării vaccinării împotriva infecției cu virusul pestei micilor rumegătoare și a variolei ovine și caprine, și darea acestor bunuri în administrarea Autorității Națio
Forumul Tinerilor Români de Pretutindeni - la Palatul Cotroceni; participă președintele Nicușor Dan
Forumul Tinerilor Români de Pretutindeni (FTRP), ajuns la cea de-a VI-a ediție, își deschide lucrările vineri, la Palatul Cotroceni, în prezența președintelui Nicușor Dan. Peste 150 de tineri din România și din diaspora vor participa, timp de șase zile, la activități dedicate identificării unor soluții concrete la problemele care îi priv
Decizia CEDO privind magistrații/Bolojan: Guvernul va avea de ales pe cine servește - România sau aristocrația bugetară
Actualul Guvern va avea de ales pe cine servește - România sau aristocrația bugetară, a transmis joi președintele PNL, Ilie Bolojan, fost premier, în contextul deciziei CEDO privind plat
Dantes Nicolae Bratu - schimbat din funcția de inspector general de stat la Inspecția Muncii
Dantes Nicolae Bratu își încetează mandatul de inspector general de stat la Inspecția Muncii. Decizia, semnată de premierul Luca Niculescu, a fost publicată joi în Monitorul Oficial. ''La data intrării în vigoare a prezentei decizii, încetează exercitarea, cu caracter temporar, de către domn
Eduard Bachide - numit șef al Departamentului pentru relația cu Parlamentul și calitatea vieții personalului din MApN
Eduard Bachide a fost numit, joi, în funcția de șef al Departamentului pentru relația cu Parlamentul și calitatea vieții personalului din cadrul Ministerului Apărării Naționale. Decizia a fost semnată de premierul Luca Niculescu. ''Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Eduard Bachide se
Nicușor Dan contestă la Curtea Constituțională Legea prin care orașul Voluntari este declarat municipiu
Președintele Nicușor Dan a trimis, joi, Curții Constituționale a României o sesizare asupra Legii privind declararea ca municipiu a orașului Voluntari, județul Ilfov, subliniind lipsa mai multor indicatori obligatorii, dar și omiterea din cuprinsul documentației care însoțește actul normativ a unui referendum din 2009 privind transformarea localității în se
Luca Niculescu - ședință de lucru pe tema siguranței în școli, la Palatul Victoria
Premierul Luca Niculescu va avea vineri, la Palatul Victoria, o ședință de lucru pe tema siguranței în școli. Ședința este programată să aibă loc de la ora 9:00. În această săptămână s-au înregistrat două incidente grave în școli din Bistrița și Pitești. Joi, un elev din clasa a IX-a
CSAT: Securitatea Mării Negre reprezintă o componentă esențială a securității naționale și euroatlantice
Membrii Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), reunit joi, au subliniat că securitatea Mării Negre reprezintă o componentă esențială a securității naționale și euroatlantice și că România va continua să acționeze, în strânsă coordonare cu aliații și partenerii săi, pentru protejarea intereselor naționale și prevenirea escaladării, a transmis Administ









