logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

FOTO Proteste AUR în mai multe orașe din țară față de creșterile de taxe și impozite (grupaj)

Imagine din galeria Agerpres

Acțiuni de protest ale membrilor și simpatizanților AUR, cu participare de ordinul a zeci ori câteva sute de persoane, au fost organizate, joi la prânz, în mai multe orașe din țară, față de mările de taxe și impozite locale, locurile de desfășurare fiind în cele mai multe cazuri în fața unor instituții ale administrațiilor locale.

* ARGEȘ


IASI - PROTEST - AUR

Foto: (C) ADRIAN CUBA / AGERPRES FOTO


 

Zeci de persoane au participat joi, în municipiul Pitești, la un protest organizat la chemarea Alianței pentru Unirea Românilor (AUR).

Coloana de manifestanți a parcurs mai multe străzi din zona centrală a municipiului, oprindu-se în Piața Vasila Milea, în fața sediului Instituției Prefectului Argeș. Oamenii au scandat 'Călin Georgescu președinte', dar și lozinci împotriva Guvernului Bolojan și a partidelor din coaliția de guvernare.

O delegație a protestatarilor a solicitat să discute cu reprezentanții Instituției Prefectului Argeș.

Un protest similar a avut loc și în municipiul Curtea de Argeș.

Participanții s-au strâns în fața sediului Primăriei Curtea de Argeș, cerând demisia conducerii administrației locale și a conducerii societății Aquaterm, în contextul crizei apei potabile din zonă.

* BISTRIȚA-NÃSÃUD

Aproximativ 100 de persoane s-au adunat joi, la ora 12:00, în fața Instituției Prefectului Bistrița-Năsăud, la chemarea partidului AUR, pentru a protesta față de majorarea taxelor și impozitelor locale.


BISTRITA - PROTEST - A.U.R.

Foto: (C) TINA DUMITRESCU / AGERPRES FOTO


 

Protestul nu a fost unul autorizat, spre deosebire de cel organizat de filiala AUR în data de 27 ianuarie, în fața Primăriei Bistrița.

La manifestația de joi au venit în special persoane în vârstă, care s-au plâns de veniturile reduse, care spun că nu le ajung pentru a face față scumpirilor la alimente și servicii și la majorarea taxelor locale.

În mijlocul protestatarilor s-a aflat liderul AUR Bistrița-Năsăud, deputatul Tiberiu Boșutar, care a ținut să precizeze că, deși protestul a fost inițiat de partidul său, cei mai mulți dintre cei care au răspuns pozitiv nu sunt membri de partid.

'Este un protest al bistrițenilor. Nouă din zece bistrițeni care sunt prezenți la acest protest sunt oameni pe care nu i-am văzut niciodată, au venit aici să își spună suferința. Este un protest, un strigăt de durere, un protest firesc ținând cont de câtă nedreptate este în țara asta. Au venit pensionari cu lacrimi în ochi să spună că, după 35 de ani de muncă, au o pensie de 1.200 de lei. Acesta este protestul. Trebuie să avem puterea, atât politicienii, cât și presa, să nu mai punem amprenta politică pe manifestația oamenilor, pentru că de-aia se tem oamenii să iasă din casă, să nu fie interpretați, afiliați anumitor partide. Suntem fără niciun însemn politic', a declarat Boșutar.

Întrebat dacă a solicitat o întrevedere cu cei din conducerea Prefecturii, pentru a discuta nemulțumirile manifestanților, deputatul AUR de Bistrița-Năsăud a spus că nu a făcut acest lucru.

Protestatarii au ocupat scările și parcarea din fața Prefecturii, ținând în mâini steaguri tricolore și pancarte cu mesaje legate de majorarea taxelor, anularea facilităților fiscale pentru persoanele cu dizabilități și creșterea TVA.

Unii protestatari au purtat măști cu chipurile președintelui Nicușor Dan și premierului Ilie Bolojan.

 

BISTRITA - PROTEST - A.U.R.

Foto: (C) TINA DUMITRESCU / AGERPRES FOTO


 

Manifestația s-a încheiat după aproximativ o oră, fără incidente.

* BOTOȘANI

Zeci de persoane au participat, joi, la un protest în fața sediului Direcției de Impozite și Taxe Locale din cadrul Primăriei municipiului Botoșani față de nivelul ridicat al impozitelor și taxelor impuse de administrația locală pentru anul 2026.


Foto: (C) CRISTIAN LUPAŞCU/AGERPRES


 

Acțiunea a fost organizată de reprezentanții filialei din Botoșani a Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) și s-a desfășurat în prezența senatorului AUR Cătălin Silegeanu.

De altfel, parlamentarul AUR a acuzat lipsa de mobilizare a populației nemulțumite de creșterea obligațiilor la bugetul local.


Foto: (C) CRISTIAN LUPAŞCU/AGERPRES


'Pe rețelele de socializare foarte mulți oameni vorbesc, discută, însă când este vorba de ieșit pentru a protesta, uitați-vă și dumneavoastră cât de puțini sunt. Am uitat să fim uniți', a afirmat Silegeanu.

Alte câteva zeci de persoane au protestat, simultan, în fața Primăriei municipiului Botoșani.

De asemenea, aproximativ 50 de oameni au organizat o acțiune similară în municipiul Dorohoi.

* BRÃILA

Peste 300 de persoane s-au adunat joi, la ora 12:00, în fața Instituției Prefectului Brăila, la inițiativa AUR, pentru a protesta împotriva majorării taxelor și impozitelor.

Liderul AUR Brăila, deputatul Florin Cîrligea, a declarat că protestul reflectă nemulțumirea oamenilor față de situația economică actuală.

'Oamenii sunt nemulțumiți și au ieșit în stradă să își exprime nemulțumirea. Dacă nu se iau măsuri pentru sprijinirea mediului economic, situația se va agrava. Degradarea mediului economic duce la reducerea numărului de salariați și la scăderea veniturilor, generând un efect în lanț, o cascadă. Noi, cei de la AUR, încercăm în Parlament să oprim aceste măsuri, însă inițiativele noastre nu sunt susținute', a afirmat Florin Cîrligea.

Participanții au mers apoi în marș către sediul Primăriei Brăila, unde au protestat împotriva majorării taxelor și impozitelor locale, pe drum scandând 'Jos Guvernul', 'Turul doi înapoi', 'Georgescu președinte' și 'Alegeri anticipate'.

Protestatarii au purtat steaguri tricolore și pancarte cu mesaje precum 'Stop noilor taxe!', 'Românii spun ajunge!', 'Taxe abuzive! Respect zero', 'Cerem dreptate, nu favoruri', 'Românii spun ajunge!!'.

* BRAȘOV

Câteva zeci de persoane, care au răspuns mesajelor de mobilizare transmise de liderii AUR pe rețelele de socializare, au protestat, joi, în fața Primăriei Brașov.

Protestatarii au scandat 'Hoții' și 'Ieșiți din casă dacă vă pasă' și au afișat pancarte cu mesaje în care criticau creșterea taxelor și impozitelor, dar vorbeau și despre 'fabrici închise' și 'sănătate mai scumpă'.

Protestul a durat mai puțin de o oră și a decurs fără incidente majore, finalizându-se cu câteva îmbrânceli între unii protestatari și câțiva trecători.

La protest a participat și liderul AUR Brașov, Dan Tănasă.

'Miliarde din banii românilor pentru o țară străină, taxe mai mari, biruri și nimic pentru români. Dacă și pe tine te intersează, protestează oriunde te vei afla', a transmis, pe pagina sa de Facebook, Dan Tănasă.

* BUZÃU

Sute de persoane, membri ai Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) și simpli cetățeni, au protestat joi în mai multe localități din județul Buzău împotriva taxelor și impozitelor.

Mesaje de tipul 'Nu suntem bancomatul vostru', 'Munca noastră egal bugetul vostru' sau 'România se oprește pentru o clipă și spune AJUNGE' puteau fi observate în Piața Dacia din municipiul Buzău, dar și în alte localități.

'Au fost organizate proteste simultan în mai multe locuri. În municipiul Buzău s-au strâns în jur de 100 de persoane, între care în jur de 70 de simpli cetățeni. Au mai fost proteste la Râmnicu Sărat, Nehoiu, Mărăcineni, Vadu Pașii, Topliceni', a declarat, pentru AGERPRES, liderul AUR Buzău, Cozmin Dinu.

Protestul din municipiul Buzău a durat mai bine de 30 de minute și s-a încheiat fără incidente.

* CLUJ

Câteva sute de persoane au participat în total, joi, la protestele organizate de AUR în Cluj-Napoca, Dej, Turda, Câmpia Turzii și Gherla.

Participanții spun că au ieșit în stradă din cauza nemulțumirilor legate de măsurile fiscale recente, respective creșterea unor taxe și impozite, presiunea mai mare asupra contribuabililor și scumpirile resimțite în ultima perioadă.

Printre altele, protestatarii au cerut demisia Guvernului și taxe mai mici.

'Jos Guvernul', 'Vrem taxe corecte', 'Pensionari batjocoriți, au muncit, au contribuit, ce mai au ei de plătit', 'Au înstrăinătat resursele României', sunt câteva dintre mesajele de pe pancartele participanților la proteste.

Protestatarii au anunțat că vor continua demersurile civice dacă solicitările lor nu vor fi luate în considerare de autorități.

* DÂMBOVIȚA

Peste 100 de persoane au protestat, joi, în Târgoviște, la manifestarea anunțată de AUR, au strigat lozinci, precum 'Jos Guvernul', 'Mafia', Călin Georgescu este președinte', au avut stegulețe și pancarte, au mărșăluit prin centrul municipiului și au blocat o stradă, pentru câteva zeci de minute, trecând dus întors pe o trecere de pietoni.

Protestatarii au ieșit inițial în fața sediului AUR Dâmbovița, apoi au mers la sediul Prefecturii, la clădirea de Taxe și impozite a Primăriei Târgoviște și în fața primăriei.

'Uniți cu toți, să scăpăm de hoți!', 'Jos Guvernul', 'Mafia', 'Să plece hoții, să vină patrioții', 'Nu taxe mărite!' 'Călin Georgescu este președinte', au strigat protestatarii. Unii dintre ei se plângeau și de pensiile mici și de traiul greu pe care îl au. Oamenii au fluturat stegulețe tricolore, au purtat pancarte, s-au filmat și au transmis live pe rețelele sociale de la protest.

'La ora 12.00, într-al doisprezecelea ceas sperăm ca românii să se ridice și să nu mai accepte jumătățile de măsură care sunt servite de guvernare ori, din păcate, o dată cu croirea acestei coaliții de de guvernare în vara anului trecut, iată, preț de 9 luni de zile au fost servite românilor, rând pe rând, măsuri de austeritate fără precedent în ultimii 20 de ani. Iar de la începutul acestui an, după ce au avut loc diferite tăieri salariale (...) iată că de la începutul anului au fost stabilite noi și noi biruri, sperăm ca acest protest pașnic să determine guvernarea să se întoarcă cu fața la români. Românii plătesc prețul neștiinței de carte și delăsarea celor de la guvernare', a transmis președintele interimar al AUR Dâmbovița, deputatul Valeriu Munteanu.

* GORJ

Câteva zeci de persoane au protestat, joi, în fața sediului Direcției de Impozite și Taxe Târgu Jiu, fiind nemulțumite de creșterea dărilor locale, dar și de nivelul de trai.

Protestatarii au afișat bannere și pancarte cu mesaje precum 'Ai buzunarele goale? Dă un claxon tare!', 'Alocații mici=Copii puțini=Țară pustie', 'Transparență: vedem clar prin buzunarele goale' și au purtat măști cu chipul lui Tudor Vladimirescu.

'În toată țara sunt astfel de acțiuni, atât reprezentanți AUR, cât și reprezentanți ai sindicatelor, cât și oameni din societatea civilă au ieșit să-și apere dreptul la o viață normală, o viață liniștită, și aici nu mă refer la liniște ca absența zgomotului, mă refer la liniște sufletească, la liniște care-ți conferă bunăstare. (...) Am ales măștile pentru că am vrut să avem un simbol revoluționar gorjean, pe care îl iubim și îl stimăm cu toții', a declarat senatorul AUR Gorj, Ionuț Sandu.

* HUNEDOARA

Câteva zeci de membri și simpatizanți ai AUR au luat parte, joi, la un protest organizat la Deva pentru a-și arăta nemulțumirea față de taxele și impozitele actuale.

Manifestația a debutat cu un flashmob organizat într-un sens giratoriu din apropierea gării din Deva, acțiunea finalizându-se după ce o echipă de jandarmi s-a deplasat la fața locului și le-a explicat protestatarilor că aceasta nu este autorizată în acel loc.

Protestul AUR a continuat apoi în fața sediului Prefecturii Hunedoara, unde participanții au strigat lozinci împotriva guvernului.

'Am făcut apel la societatea civilă pentru a lua atitudine față de batjocura guvernamentală care s-a abătut asupra populației, asupra tuturor categoriilor sociale. (...) E momentul să fim uniți, mai responsabili, pentru că viitorul nostru depinde de curajul, de atitudinea și implicarea fiecăruia- Nu suntem aici pentru partide politice, pentru politicieni. Suntem pentru o Românie demnă, democratică, și întoarcerea la valorile cu care am crescut și care au fost alterate', a declarat președintele filialei județene AUR Hunedoara, deputatul Tiberiu Claudiu Barstan.

* IAȘI

Aproximativ 100 de persoane s-au adunat joi, la ora 12:00, în fața Palatului Roznovanu, unde funcționează Primăria Iași, pentru a protesta, la îndemnul AUR, față de majorarea taxelor și impozitelor locale.

IASI - PROTEST - AUR

Foto: (C) ADRIAN CUBA / AGERPRES FOTO


 

Printre protestatari s-au aflat vârstnici și persoane nemulțumite de faptul că odată cu creșterea taxelor și impozitelor au scăzut veniturile și condițiile de trai.

În timpul protestului s-au scandat mesaje antiguvernamentale, dar și împotriva celor aflați la conducerea administrației publice locale.

'Nu mai suportăm mizeriile la care ne supun ei: taxe la taxe, impozite la impozite. Vedem acum că au pus impozite și pe pădure, pe granturi, pe cușca câinelui, în timp ce ei se îmbuibă. (...) Vedem cum profesorii sunt umiliți. Cea mai umilită categorie socială este tagma profesorilor, a acelor Domni Trandafir. Vedem cum bunicii și părinții noștri nu-și mai permit să își cumpere medicamente. Persoanele cu dizabilități - această chinuită categorie este și ea extrem de umilită. Mediul privat se află acum în faliment din cauza acestor taxe nesimțite. Românul de rând nu trebuie să plătească pentru hoția lor. Acest guvern nu este doar ticălos, este și incompetent', a spus deputatul AUR Ciprian Paraschiv.


IASI - PROTEST - AUR

Foto: (C) ADRIAN CUBA / AGERPRES FOTO


 

Conform declarațiilor reprezentanțiilor Primăriei Iași, reprezentanții AUR nu au solicitat autorizație pentru protest.

* OLT

Participanții la un protest organizat de Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) Olt, joi, la Slatina, pe platoul din fața Instituției Prefectului, au cerut scăderea taxelor și au scandat mesaje antiguvernamentale.

Potrivit președintelui AUR Olt, deputatul de Olt Mugur Mihăescu, la protestul de la Slatina au participat aproximativ 300 de persoane 'care plătesc facturi', nu doar simpatizanți sau membri ai partidului.

Deputatul a menționat că AUR a contestat creșterea taxelor în numeroase localități și a susținut că atunci când primari ai partidului au aprobat la finalul anului trecut creșterea impozitelor și taxelor locale, aceștia au fost dezinformați de 'minciuna guvernamentală'.

'Am depus contestații la toate, inclusiv aici, în primărie. În toate localitățile unde am putut, că nu suntem prezenți în toate. (...) Dacă juridic, într-o localitate, vor putea fi anulate și readuse, se va crea un precedent juridic și atunci se vor putea recontesta. Am făcut și aici, la Slatina. Mulțumirea a fost că i s-au luat toate atribuțiile doamnei viceprimar. (...) La ora aia a fost minciuna guvernamentală, dacă nu votați acum, vi le facem 100% la anul. Știți bine că în zonele rurale chestiunile juridice sunt mai puțin cunoscute de către oameni și e mai ușor să îi înspăimânți. După care le-am făcut adresă, ce să facă, și acum oamenii își repun taxele la nivelul anterior', a declarat liderul AUR Olt.

* MARAMUREȘ

Peste 100 de persoane au protestat, joi, la chemarea partidului AUR, față de majorarea taxelor și impozitelor locale, în fața primăriei municipiului Baia Mare.

Majoritatea protestarilor erau oameni în vârstă nemulțumiți de creșterea taxelor locale, a scumpirii alimentelor, medicamentelor și utilităților publice.

' Am venit să îmi spun oful. Taxe prea mari. Am două întrebări: credeți că celor de la Guvern le pasă de noi? Poate să îmi răspundă cineva la întrebarea asta, eu zic că nu ! Credeți că dacă timpul te- prins în ghearele lui pe cale pașnică, mai există scăpare din acele gheare? Eu zic că nu !', a spus un protestatar la întrebările presei.

Primarul municipiului Baia Mare, Doru Dăncuș (PSD) a răspuns celor care l-au întrebat de majorarea taxelor că administrația locală aplică legea în privința majorării taxelor. 'Înțeleg situația și nemulțumirea dumneavoastră, însă administrația locală trebuie să respecte legea' a răspuns primarul Doru Dăncuș unei întrebări adresate de nemulțumiți. Pe tot parcursul manifestării, edilul a dialogat cu oamenii nemulțumiți și a încercat să ofere răspunsuri.

Deputatul AUR Daniel Ciornei care a venit la protest ținând o capră în lesă peste corpul căruia a fost prins un material textil de culoare roșie cu însemnul PSD și-a clarificat gestul ca fiind unul de revoltă la modul cum acest partid tratează populația țării. 'A fost un protest simbol, iar capra cu pancarta PSD-ului e realitatea pe care o vedem la PSD (...) N-au reușit să-și bage candidatul în turul doi al alegerilor prezidențiale, Marcel Ciolacu, și pur și simplu au dat foc la țară ducând la anularea alegerilor prezidențiale. Ei n-au venit cu un motiv să explice românilor de ce au anulat alegerile (...) PSD se comportă în așa fel încât acceptă orice de la Guvernul Bolojan', a declarat presei Daniel Ciornei.

Printre protestatari s-a aflat și senatorul AUR Costache Chertif.

Pe durata protestului s-au strigat sloganele 'Hoții, hoții !' ' Călin Georgescu, președinte' , 'Să plece hoții, să vină patrioții' și 'Jos Guvernul ! '

* VASLUI

Aproximativ 200 de membri simpatizanți AUR au protestat, joi, față de măsura creșterii taxelor și impozitelor locale.


VASLUI - PROTEST - A.U.R.

Foto: (C) LOREDANA CIOBANU/ AGERPRES FOTO


Protestatarii în frunte cu consilierii locali AUR au criticat faptul că municipalitatea a aplicat la nivelul municipiului Vaslui ordonanța privind majorările de de taxe și impozite și au scandat 'Hoții!', 'Rușine să vă fie!' sau 'PSD și PNL - aceeași mizerie!'.

'În cadrul Consiliului Local ați votat cu două mâini, iresponsabil. Nu v-ați gândit că aveți părinți, că aveți bunici, că aveți frați. Le-ați luat libertatea, le-ați luat dreptul de a trăi decent. Nu vă e rușine? Domnule primar, domnilor viceprimari, noi, consilierii AUR nu vom ceda niciodată în Consiliul Local și nu vom accepta toate propunerilie dumneavoastră care sunt împotriva cetățenilor. Ne-ați umilit, ne-ați batjocorit. Respectați și voturile cetățenilor, nu numai voturile dumneavoastră, pentru interesele dumneavoastră! Jos camarila PSD!', a transmis consilierul AUR Constantin Carabină.


* VÂLCEA

Aproximativ 150 de membri și simpatizanți AUR au protestat în fața Primăriei Râmnicu Vâlcea împotriva majorării taxelor și impozitelor locale, dar și a unor măsuri luate de la începutul anului de administrația publică locală privind creșterea prețului la gigacalorie și a extinderii parcărilor cu plată din municipiu.


Foto: (C) RAMONA DINCA/AGERPRES


 

Protestatarii au afirmat că noile politici fiscale le afectează direct buzunarele și că povara ajustărilor bugetare este resimțită în primul rând de cetățeni.

'Nemulțumirile sunt legate în primul rând de creșterea acestor taxe și impozite locale fără nicio logică, fără niciun calcul al impactului asupra oamenilor. Apoi este prețul gigacaloriei. Primarul ne-a mințit cu un mare tupeu că va aduce de la Călimănești conductă de apă termală și nu a adus absolut nimic, iar locuitorii din Râmnicu Vâlcea plătesc cel mai mare preț din țară pe gigacalorie. Și în al treilea rând, suntem aici pentru că Vâlcea a devenit un parcometru fără limite. Deci, nu se mai poate așa ceva și noi ne propunem ca taxele să scadă cu minim 50%, noi având în derulare și proiectul de a contesta în instanță aceste creșteri. Bani au fost, bani se găsesc pentru alte lucruri, gen handbal și altele, dar pentru cetățeni, pentru persoanele cu dizabilități nu am găsit niciodată. Este vorba despre priorități și despre locuitorii din Râmnicu Vâlcea', a declarat Vicențiu Mocanu, consilier local în Râmnicu Vâlcea din partea AUR și unul dintre principalii organizatori ai acțiunii de protest.

Pe tot parcursul manifestației, protestatarii au scandat lozinci precum 'Jos Guvernul!' și 'Călin Georgescu președinte!', și au refuzat să trimită o delegație să discute cu primarul Mircia Gutău cereându-i acestuia să vină el în mijlocul lor să discute cu ei.


Foto: (C) RAMONA DINCA/AGERPRES


 

La protest au fost prezenți și cei trei parlamentari AUR din Vâlcea - senatorul Dumitru Spau și deputații Nicolae Mândrescu și Antonio Popescu.

* VRANCEA

Circa 100 de persoane au fost prezente, joi, la protestul organizat de AUR, în fața Prefecturii din municipiul Focșani, pentru a protesta împotriva majorării taxelor și impozitelor.

Pentru mai bine de jumătate de oră, aceștia au scandat diverse lozinci printre care 'Jos Guvernul!', 'Demisia!', 'Bolojan, nu uita, România nu-i a ta!' sau 'Hoții!', purtând stegulețe tricolore, cu foi de hârtie pe care erau scrise de mână diverse sloganuri.

Spre finalul acțiunii de protest, o delegație a protestatarilor au fost invitată la o discuție cu prefectul județului Vrancea, Marius Iorga, și cu subprefectul județului, Liviu macovei, dar aceștia au refuzat. AGERPRES / (A - AS - redactor: George Onea, Tina Țucui, Cristian Lupașcu, Ecaterina Ignat, Diana Dumitru, Florin Zafiu, Marius Avram, Cornelia Dumitru, Oana Popescu, Sorin Blada, Dana Malache, Cristina Matei, Leontin Cupar, Loredana Ciobanu, Ramona Dincă, Dana Lepădatu, editor online: Anda Badea)

 

Citeşte şi:

 

Mureș: Protest în fața Primăriei Sântana de Mureș față de creșterea impozitelor și taxelor locale

 

Prahova/ Protest AUR la Ploiești; Simion: România reală nu mai suportă noile biruri

Afisari: 2845

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic 06-10-2026 15:53

Peiu: Avem majoritate pentru alegeri anticipate; susținerea Guvernului Niculescu de către AUR - eveniment improbabil

Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a declarat, marți, că i-a transmis președintelui Nicușor Dan, la consultările de la Palatul Cotroceni, că partidul său 'are o majoritate, care poate fi probată, pentru alegeri anticipate'. 'Ne-a întrebat dacă avem o majoritate și am spus că avem o majoritate care poate fi probată și anume majoritatea pe

Politic 06-10-2026 14:53

Peiu (AUR): Marius Lulea nu mai este membru al partidului; nu și-a plătit cotizația

Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a confirmat marți că Marius Lulea, unul dintre fondatorii partidului, nu mai este membru al AUR pentru că nu și-a plătit cotizația de mai mult de un an. 'Din câte am înțeles eu de la colegii de la Secretariatul general al partidului, că am întrebat și eu ieri (luni - n.r.) care este situația, se par

Politic 06-10-2026 14:34

Csoma Botond (UDMR): Luca Niculescu are mai mari șanse decât a avut Siegfried Mureșan

Un Guvern format în jurul lui Luca Niculescu ar avea mai mari șanse să fie învestit decât cel al lui Siegfried Mureșan, consideră liderul deputaților UDMR, Csoma Botond, care a precizat că formațiunea sa va decide în forurile statutare cum va vota. 'Avem o condiție în privința majorității: reiterez, să nu avem nevoie de extrem

Politic 06-10-2026 14:32

Kelemen Hunor spune că partidele trebuie să ajungă la un compromis pentru a trece guvernul Niculescu

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, afirmă că partidele trebuie să ajungă la un compromis pentru ca guvernul Luca Niculescu să treacă de votul Parlamentului și spune că, altfel, 'țara intră într-un blocaj', el precizând că a avut deja o discuție telefonică cu premierul desemnat, dar de la care nu a aflat dacă va propune miniștri politici sau 'mai puțin

Politic 06-10-2026 14:30

Marinescu: PSD are misiunea de a căuta, împreună cu toate forțele politice responsabile, o soluție pentru țară

PSD are misiunea, în prezent, de a căuta, împreună cu toate forțele politice 'responsabile', o soluție pentru țară, să fie instalat un Guvern stabil, care să poată să adopte măsuri absolut necesare precum rectificarea bugetară, a declarat, marți, deputatul social-democrat Radu Marinescu. 'Eu cred că PSD are în momentul de față mis

Viata Parlamentara 06-10-2026 14:19

Deputatul PSD Lucian Morar a inițiat un demers pentru suspendarea președintelui; el susține că există un curent în partid

Deputatul PSD Lucian-Ioan-Titus Morar a anunțat, marți, că a inițiat un demers privind suspendarea președintelui Nicușor Dan, susținând că există un curent în partid în acest sens. El a argumentat că PSD are cel mai mare grup parlamentar și, după desemnările succesive de premieri făcute de Nicușor Dan, doar din eșichierul politic de d

Politic 06-10-2026 14:10

Daniel Zamfir (PSD): Un singur lucru este cert - nu vom da cec în alb lui Luca Niculescu

Social-democrații nu vor da 'un cec în alb' premierului desemnat Luca Niculescu, a declarat, marți, liderul senatorilor PSD, Daniel Zamfir. El a susținut că sunt 'foarte multe' măsuri propuse de PSD care ar putea fi trecute în programul Guvernului pe care urmează să îl alcătuiască Luca Niculescu. 'În p

Politic 06-10-2026 13:27

Cameră/Ionel Bogdan: PNL decide susținerea Guvernului Niculescu după analizarea propunerilor de miniștri

PNL va decide dacă va susține învestirea Guvernului condus de premierul desemnat Luca Niculescu după ce va analiza propunerile acestuia pentru funcțiile de miniștri, a declarat marți deputatul Ionel Bogdan, purtător de cuvânt al PNL. El a reafirmat că liberalii nu vor forma un guvern împreună cu PSD. 'Am anunțat înc

Politic 06-10-2026 13:22

Senat/ Comisia de constituționalitate cere amânarea depunerii raportului privind anchetarea întâlnirii dintre Tănăsescu și Bolojan

Comisia de constituționalitate a Senatului a decis marți să ceară plenului prelungirea cu 30 de zile a termenului de depunere a raportului în cazul anchetei privind întâlnirea dintre președintele CCR, Simina Tănăsescu, și premierul interimar Ilie Bolojan, care a avut loc pe 14 august, la Parlament. Termenul de încheiere

Politic 06-10-2026 11:40

Premierul desemnat Luca Niculescu: Sunt deschis la discuții și respect ideile bune, indiferent de unde vin

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a subliniat marți că, în ultimii patru ani, cât timp a coordonat procesul de aderare a țării la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, 'partidele politice au reușit să susțină împreună un obiectiv important pentru România, dincolo de diferențele firești dintre ele', consens care 'a

Politic 06-10-2026 11:34

Decretul privind desemnarea ca premier a lui Luca Niculescu - publicat în Monitorul Oficial

Decretul privind desemnarea lui Luca Niculescu în calitatea de candidat la funcția de prim-ministru a fost publicat marți în Monitorul Oficial al României. 'Se desemnează domnul Luca-Alexandru Niculescu în calitate de candidat la funcția de prim-ministru, pentru a cere votul de încredere al Parlamentului asupr

Politic 06-10-2026 11:11

Președintele Nicușor Dan a semnat decretul pentru desemnarea ca premier a lui Luca Niculescu

Președintele Nicușor Dan a semnat marți decretul privind desemnarea lui Luca-Alexandru Niculescu în calitate de candidat la funcția de prim-ministru. Luni seara, la finalul consultărilor avute cu reprezentanții partidelor și formațiunilor politice reprezentate în Parlament, șeful statului a anunțat desemnarea lui Luca Niculescu &ic

Politic 06-10-2026 10:35

Motreanu: Grindeanu ne oferă teatrul obișnuit - comedia revendicării funcției de prim-ministru

Secretarul general al PNL, Dan Motreanu, consideră că liderul PSD, Sorin Grindeanu, oferă din nou 'teatrul obișnuit', și anume 'comedia revendicării funcției de prim-ministru', susținând că acesta invocă dreptul partidului pe care îl conduce de a da premierul, iar, 'când vine momentul asumării, iese discret din distribuție'.

Politic 06-10-2026 09:50

Simion: Nicușor Dan trebuie suspendat! Ofer tuturor parlamentarilor PSD tabelul pentru semnături

Președintele AUR, George Simion, a anunțat că le va trimite, marți, parlamentarilor PSD tabelul pentru semnături necesar suspendării șefului statului. 'Nicușor Dan trebuie suspendat! Azi ofer tuturor parlamentarilor PSD tabelul pentru semnături. Scrieți-le și voi să semneze și să deblocăm țara', a scris marți Simion pe

Politic 05-10-2026 22:56

Diana Șoșoacă anunță că S.O.S. România nu votează Guvernul Niculescu: România are nevoie de alegeri anticipate

Partidul S.O.S. România nu va vota Guvernul pe care îl va propune Luca Niculescu, a anunțat luni președinta formațiunii, Diana Iovanovici Șoșoacă, ea militând pentru alegeri anticipate. ''Partidul S.O.S. România anunță că parlamentarii săi nu vor acorda votul de învestitură unui Guvern condus de Luca Nicul