Bolojan: Să finalizăm investițiile în energie, ca să avem o energie mai ieftină și suficientă
Premierul Ilie Bolojan a declarat, sâmbătă, că după reforma administrativă care va avea loc în luna ianuarie și după adoptarea bugetului de stat, România trebuie să se concentreze pe investiții, în principal în zona energiei, lucru care ar aduce stabilitate în economie.
'Dacă închidem lunile ianuarie și februarie cu aceste măsuri care pregătesc bugetul și avem un buget stabil, din februarie trebuie să lucrăm pentru a crea condiții de dezvoltare, să ne finalizăm investițiile în energie, pentru că o miză importantă este să avem o energie mai ieftină și energie suficientă care poate fi produsă în România. Terminarea centralei de la Iernut este un obiectiv important pe care trebuie să îl închidem anul acesta. Avem anul acesta cea mai mare investiție din forajele din Marea Neagră, pe care dacă o finalizăm în bună regulă, vom avea câteva miliarde de metri cubi de gaz suplimentar în 2027, care va face ca România să devină un exportator net de gaz și să gândim lucruri prin care acest gaz să fie valorificat în economia noastră. Trebuie să ne luptăm, să creăm condiții pentru a ne susține campionii noștri să-și crească producția, să exporte produsele românești, în așa fel încât să ne echilibrăm balanța comercială', a afirmat Ilie Bolojan, la Digi 24.
Premierul a subliniat și necesitatea atragerii de investiții străine în România, arătând că acestea pot fi făcute doar în contextul unei guvernări stabile.
'Asta înseamnă transfer de tehnologie, asta înseamnă locuri de muncă bine plătite și acestea sunt lucrurile pe care trebuie să le facem (...) pot fi făcute doar dacă ai o guvernare care este stabilă. Așa cum am mai discutat, dobânzile pe care le plătește România nu sunt date doar de modul în care gestionezi bugetul, ci și de perspectiva pe care o au creditorii care te împrumută, (...) vizavi de ce se va întâmpla în guvernare peste șase luni, peste un an de zile, peste doi ani de zile, deci de stabilitate. Asta înseamnă să fim responsabili fiecare dintre noi acolo unde suntem', a punctat Bolojan. AGERPRES/(A - redactor: Loredana Ciobanu, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Andreea Preda)
Citiţi şi:
* Bolojan anunță că în ianuarie va veni cu o propunere pentru Ministerul Educației
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Reorganizare la Ministerul Mediului: Numărul de posturi, redus de la 531 la 511
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor se reorganizează, iar numărul total de posturi se reduce de la 531 la 511, conform unei hotărâri aprobate joi de Guvern. 'În urma reorganizării, se desființează patru posturi din cadrul cabinetelor demnitarilor, trei posturi contractuale, patru funcții de conducere și zece posturi de exe
Guvern: Ajutoare în valoare de 2.184.600 de lei pentru 479 de familii și persoane aflate în situații de necesitate
Guvernul a aprobat, joi, acordarea de ajutoare de urgență în valoare totală de 2.184.600 de lei pentru 479 de familii și persoane singure aflate în situații de necesitate sau deosebite. Aceste familii au fost afectate de: incendii, alunecări de teren, fenomene meteorologice periculoase, accidente, probleme grave de sănătate ori sit
Mihai Botez (USR): Incompetența PSD în privința PNRR se manifestă și local; proiecte importante ratate în județ
Deputatul USR de Vaslui Mihai Botez afirmă că 'incompetența și reaua-voință a PSD' în ceea ce privește PNRR se manifestă și local, nu doar la nivel central, avertizând că mai multe proiecte importante de dezvoltare au fost ratate la Huși. Parlamentarul a dat, joi, exemplul unor proiecte din municipiul Huși care vizează modernizarea
Guvern: Bugetul SGG - suplimentat cu 14,7 milioane lei pentru Directoratul Național de Securitate Cibernetică
Guvernul a aprobat, joi, suplimentarea cu 14,775 milioane de lei a bugetului Secretariatului General al Guvernului, pentru asigurarea, până la sfârșitul anului 2026, a fondurilor pentru plata drepturilor salariale și a contribuțiilor aferente personalului Directoratului Național de Securitate Cibernetică (DNSC). Potrivit unui comunicat al Executivu
Nicușor Dan, la CSM: Cred că imensa majoritate a magistraților din România sunt oameni corecți
Președintele Nicușor Dan a afirmat, joi, că 'imensa' majoritate a magistraților din România sunt oameni corecți și cu răspundere față de ce trebuie să facă. Nicușor Dan a participat, joi, într-o vizită neanunțată, la dezbaterea primului punct de pe ordinea de zi a ședinței plenului Consiliului Superior al Magistraturii, care se referea la p
Antonio Costa: Următorul buget multianual va permite Europei să-și consolideze apărarea și securitatea
Următorul buget multianual al Uniunii Europene va permite Europei să își consolideze apărarea și securitatea și să își crească competitivitatea, a declarat, joi, președintele Consiliului European, Antonio Costa, în cadrul unei conferințe de presă comune cu președintele Nicușor Dan, la Palatul Cotroceni. Antonio Costa a precizat că se în
Guvern: Stimulent de 5.000 de lei pentru media 10 la Bacalaureat; 2.000 de lei, pentru media 10 la Evaluarea Națională
Absolvenții de liceu care au obținut media 10 la examenul național de Bacalaureat vor primi un stimulent de 5.000 de lei, în baza unei hotărâri aprobate, joi, de Guvern. De asemenea, absolvenții clasei a VIII-a care au obținut media 10 la Evaluarea Națională vor beneficia de un stimulent financiar în valoare de 2.000 de lei,
Nicușor Dan: Avem un deficit de procurori la Secția specială; e important să tranșăm administrativ chestiunea
Președintele Nicușor Dan a declarat, joi, că există un deficit de procurori la Secția specială din cadrul Parchetului General și a subliniat că este important să fie tranșată administrativ această chestiune pentru că 'suspiciunea de infracțiune în rândul magistraților deteriorează, afectează încrederea românilor în statul român'.
Oana Țoiu: Acordul în domeniul securității sociale dintre România și SUA - în vigoare
Ministrul interimar al Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a amintit că din luna septembrie acordul în domeniul securității sociale dintre România și Statele Unite ale Americii a intrat oficial în vigoare. ''Am finalizat în primăvară, alături de echipa MAE și a Departamentului de Stat SUA, implementarea acordului și de la 1 septembri
Nicușor Dan spune că va desemna un premier în zilele următoare: Societatea așteaptă să avem un Guvern
Președintele Nicușor Dan a declarat, joi, că va desemna un candidat pentru funcția de premier în 'zilele următoare', menționând că societatea așteaptă un Guvern. 'În zilele următoare. Evident că societatea așteaptă să avem un Guvern. Au existat discuții în toată această perioadă. Nu am acționat prea mult pen
AEP: Consultări cu formațiunile neparlamentare privind proiectul de lege a partidelor politice
Proiectul de lege a partidelor politice a fost dezbătut de reprezentanți ai partidelor politice neparlamentare și conducerea Autorității Electorale Permanente (AEP), informează instituția. Potrivit unui comunicat al AEP transmis joi de AGERPRES, la consultări au fost prezenți președintele AEP, Adrian Țuțuianu, și vicepreședintele Zsombor Vajda
Nicușor Dan - la ședința Consiliului Superior al Magistraturii
Președintele Nicușor Dan se află joi la Consiliul Superior al Magistraturii. Acesta participă pentru prima dată la o ședință a CSM.
Antonio Costa: Recentele încălcări ale spațiului aerian român sunt profund îngrijorătoare
Recentele încălcări ale spațiului aerian român, precum și incidentele în care au fost implicate drone marine sunt 'profund îngrijorătoare', a declarat, joi, la Palatul Cotroceni, președintele Consiliului European, Antonio Costa. Declarația a fost făcută în cadrul unei conferințe de presă comune cu președin
Țoiu i-a informat pe omologii din UE cu privire la incursiunile ilegale ale dronelor rusești în spațiul național
Ministrul interimar al Afacerilor Externe, Oana Țoiu, i-a informat pe omologii săi din UE cu privire la incursiunile ilegale repetate ale dronelor rusești în spațiul aerian național și în zona economică exclusivă a României și a accentuat necesitatea de măsuri sporite de protejare a Flancului Estic, cu luarea în considerare a complementarității și a i
Nicușor Dan: România își dorește un buget UE ambițios, cu sume consistente pentru Coeziune și Agricultură
România își dorește un buget viitor al Uniunii Europene ambițios, cu sume consistente pentru capitolele Coeziune și Agricultură, a declarat, joi, președintele Nicușor Dan în cadrul unei conferințe de presă comune cu președintele Consiliului European, Antonio Costa. Șeful statului a spus că principalul subiect al dialogului cu președintele Consiliu

