Bolojan: Ne uităm cu atenție la ce se întâmplă în Venezuela, sperăm într-o formulă de tranziție către un regim cu validare democratică
Premierul Ilie Bolojan a declarat, sâmbătă, că România se uită 'cu atenție' la situația din Venezuela, poziția Bucureștiul pe subiect va fi în linie cu poziția Uniunii Europene, și a exprimat speranța că se va găsi o formulă de tranziție către un regim democratic în această țară.
'Chiar dacă este o distanță destul de mare de România, ca țară ne uităm cu atenție la ceea ce se întâmplă în America de Sud, în Venezuela, o țară a cărei conducere nu a fost recunoscută de comunitatea internațională și nici de România, în urma alegerilor care au fost apreciate ca fiind falsificate anul trecut. România nu are ambasadă în Caracas, puținii cetățeni români pe care îi avem acolo sunt gestionați prin reprezentanța Uniunii Europene. În această situație ne uităm la ceea ce se întâmplă sperând că se va găsi o formulă de tranziție către un regim care să aibă o validare democratică și o soluție pentru a evita conflictele, inclusiv în Venezuela', a afirmat Bolojan, la Digi 24.
El a precizat că la momentul actual nu există informații cu privire la cetățeni români care să aibă dificultăți în contextul atacului Statelor Unite asupra Venezuela.
'România va fi în linia poziției Uniunii Europene și în acest moment MAE se consultă în așa fel încât să existe poziții unitare. Până în momentul de față, MAE nu are informații că ar fi probleme cu cetățeni români în Venezuela', a adăugat premierul.
În context, Ilie Bolojan a punctat că relațiile dintre SUA și Venezuela au avut un caracter conflictual de foarte mulți ani.
'Fără sa fiu un specialist în drept internațional, în mod evident urmărind relațiile dintre Statele Unite și Venezuela, ele au fost niște relații conflictuale de foarte mulți ani de zile, Statele Unite acuzând conducerile dictatoriale ale Venezuelei din ultimii ani de trafic de droguri, încurajare a criminalității, a migrației ilegale, și de o perioadă de timp marina SUA este in zona țărmului Venezuelei și lovește ambarcațiunile suspecte de trafic de droguri. Deci, din punctul ăsta de vedere e o operațiune specială care nu e uzuală, dar oamenii din Venezuela sper să fie in situația în care vor reuși sa-și stabilească o conducere stabilă și să se revină la un sistem democratic', a mai spus Bolojan.
SUA au efectuat atacuri la scară largă asupra Venezuelei, încununate de succes, iar liderul acestei țări, Nicolas Maduro, și soția sa, Cilia Flores, au fost capturați și scoși din țară pe calea aerului, a declarat sâmbătă președintele american Donald Trump.
El a precizat că Statele Unite 'vor conduce Venezuela' până când va putea avea loc o 'tranziție corespunzătoare și sigură' în această țară. AGERPRES/(AS - editor: Cătălin Alexandru, editor online: Andreea Preda)
Citiţi şi:
* Bolojan anunță că în ianuarie va veni cu o propunere pentru Ministerul Educației
* Bolojan: Să finalizăm investițiile în energie, ca să avem o energie mai ieftină și suficientă
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Conferință de presă susținută, marți, de ministra Mediului, Natalia Intotero
Ministra Mediului, Apelor și Pădurilor, Natalia Intotero, va susține marți o conferință de presă privind situația actuală a instituției pe care o conduce și prioritățile mandatului. Potrivit ministerului de resort, în cadrul evenimentului vor fi abordate principalele provocări la nivelul central și al instituțiilor din subordine, stadiul
Premierul Niculescu - întâlnire cu liderii confederațiilor sindicale; le-a confirmat acestora un prim set de măsuri
Prim-ministrul Luca Niculescu a transmis luni, în cadrul întâlnirii de la Palatul Victoria cu liderii confederațiilor sindicale, sprijinul pentru un prim set de măsuri concrete care să răspundă nevoilor societății: indexarea pensiilor, debirocratizare și includerea sindicatelor în procesul de consultare pentru elaborarea poziției naționale faț
Senat: DNSC va iniția programe de identificare a vulnerabilităților în sistemele informatice ale autorităților publice, cu acordarea de recompense
Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care prevede că Directoratul Național pentru Securitate Cibernetică (DNSC) va putea iniția și gestiona programe de identificare și raportare a vulnerabilităților, cu acordarea de recompense bănești pentru vulnerabilitățile validate, pentru rețelele și sistemele informatice ale autorităților și instituțiilor publice.
Senat: Schemă de ajutor de minimis pentru prevenirea răspândirii pestei porcine africane în România
"Senatul a adoptat, luni, propunerea legislativă prin care, pentru anul 2027, este instituită o schemă de ajutor de minimis pentru prevenirea răspândirii pestei porcine africane în România prin susținerea aplicării de către crescătorii de porcine a condițiilor de biosecuritate. Au fost înregistrate 100 de voturi 'pentru' și
Senat: 28 iunie - Ziua comemorării victimelor ocupației sovietice a Basarabiei, Nordului Bucovinei, Ținutului Herța
Senatul a adoptat, luni, proiectul de lege care instituie pe 28 iunie Ziua de comemorare a victimelor ocupației sovietice a Basarabiei, Nordului Bucovinei și Ținutului Herța și stabilește organizarea și sprijinirea unor manifestări dedicate acestei zile. 'Se instituie ziua de 28 iunie ca Ziua comemorării victimelor ocupației sovietice a Basarabiei, Nordulu
MAE/Atenționare de călătorie: Belgia - Proteste la Bruxelles
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Belgiei că marți sunt anunțate ample mișcări de protest care ar putea afecta traficul în Bruxelles, în special în cartierul european și în zona Gare du Nord. Cetățenii români pot solici
Senat: Minorilor sub 15 ani să le fie interzis accesul la rețelele sociale online (proiect adoptat tacit)
Senatul a adoptat tacit, luni, proiectul de lege care prevede interzicerea accesului minorilor cu vârsta sub 15 ani la rețelele sociale furnizate de platforme online. Termenul de dezbatere și vot a fost depășit, astfel că propunerea legislativă se consideră adoptată tacit. Senatul este primul for sesizat, Camera Deputaților fiind decizională.
Cameră/ Diana Stoica (USR): Proiectul de înființare a Comisiei de anchetă 'Mykonos-Nordis' intră lunea viitoare în plen
Proiectul de înființare a Comisiei de anchetă 'Mykonos-Nordis' intră lunea viitoare în plen, a anunțat liderul deputaților USR, Diana Stoica. 'Astăzi, o victorie importantă pe parcursul Comisiei de anchetă parlamentară 'Mykonos-Nordis', pe care am propus-o împreună cu colegii de la PNL. 71 de deputați USR și PNL au cerut,
Senat/ Cinci senatori aleși pe listele POT și S.O.S. România s-au afliat grupului PSD
Cinci senatori aleși în Parlament pe listele POT și S.O.S România și-au anunțat, luni, în plenul Senatului, afilierea la grupul Partidului Social Democrat. Astfel, Ionel Carp și Cristian Bem, aleși pe listele S.O.S. România, precum și Valentina Aldea, Liviu Sorin Robe și Robert Daniel Ghiță, aleși pe listele POT, au anunțat că se vor al
Ramona Bruynseels: AUR vrea un calendar public al consolidării apărării
Deputatul Ramona Bruynseels a anunțat, luni, că AUR solicită președintelui României, Guvernului, MApN, MAI, SRI și MAE un calendar public al consolidării apărării. Referindu-se la 'sabotajul' de la Carfil din 14 septembrie, ea a precizat că AUR 'condamnă ferm Federația Rusă pentru acest act și pentru orice acțiune care poate să însemne
Camera Deputaților/ Solicitarea AUR și SOS de înființare a unei comisii de anchetă privind migrația - pe ordinea de zi a plenului
Biroul permanent al Camerei Deputaților a decis luni introducerea pe ordinea de zi a plenului solicitarea Grupurilor parlamentare AUR și S.O.S. România pentru înființarea unei comisii de anchetă referitoare la impactul migrației asupra ordinii publice și securității naționale, respectarea legislației privind regimul străinilor și combaterea migrației ilegale.
Camera Deputaților/ Solicitarea de constituire a Comisiei de anchetă 'Mykonos-Nordis', înscrisă pe ordinea de zi a plenului
Biroul permanent al Camerei Deputaților a decis, luni, înscrierea pe ordinea de zi a plenului a solicitării din partea Grupurilor parlamentare ale USR și PNL privind constituirea unei Comisii parlamentare de anchetă 'Mykonos-Nordis', pentru verificarea zborurilor private către Mykonos și Nisa efectuate de demnitari și oameni de afaceri. 'Av&a
Abrudean, despre moțiunea AUR: PNL nu va face lucruri de dragul de a bifa o acțiune de Opoziție fără rezultat
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a declarat luni, referitor depunerea unei moțiuni simple la adresa ministrului Finanțelor de către AUR, că nu vede ce ar putea să clarifice în plus Ministerul Finanțelor și a menționat că PNL
AUR anunță o moțiune simplă împotriva ministrului de Finanțe
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a anunțat, luni, că va depune o moțiune simplă împotriva ministrului de Finanțe, Alexandru Nazare, pentru ca acesta să dea explicații despre 'adevăratul' deficit bugetar. 'Văzând că domnul prim-ministru a invocat o întâlnire cu sindicatele azi pentru a evita să vină în Camera Dep
Camera Deputaților/Luca Niculescu nu poate fi prezent la 'Ora prim-ministrului' din cauza agendei
Biroul permanent al Camerei Deputaților a aprobat, luni, o scrisoare din partea Departamentului pentru relația cu Parlamentul, prin care informează conducerea Camerei că premierul Luca Niculescu nu poate fi prezent la 'Ora premierului' din cauza agendei sale de lucru. 'Referitor la adresa dumneavoastră, prin care ne informați cu privire la invitați



