Abrudean: Moțiunea simplă - fără finalitate, pentru a specula politic o situație complicată
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a declarat luni că moțiunea simplă împotriva ministrului Cătălin Predoiu, care va fi dezbătută în Senat, este 'fără finalitate' și are rolul de a specula politic o situație complicată, menționând că nu are nicio emoție că aceasta va trece.
'Fără finalitate, de a specula politic o situație complicată. N-am nicio emoție că această moțiune va trece. Până la urmă, opoziția are dreptul să facă astfel de gesturi, a făcut-o, ne uităm la câte moțiuni de cenzură au fost depuse anul acesta, darămite moțiuni simple. Vedem la vot. Repet că nu are sens să speculăm un subiect care nu cred că are o finalitate', a afirmat Abrudean, întrebat în legătură cu moțiunea simplă din Senat.
Legat de faptul că parlamentarii USR au anunțat că nu își vor exprima votul la moțiune, Abrudean a precizat că liberalii vor vota împotriva moțiunii, fără nicio rezervă.
Parlamentarii USR nu vor vota la cele două moțiuni simple depuse de Opoziție, care urmează să se dezbată luni în Senat și în Camera Deputaților, a anunțat liderul senatorilor partidului, Ștefan Pălărie, precizând că aceștia vor participa la dezbateri, dar la vot își vor scoate cartelele din consolă, astfel încât votul să nu fie exprimat.
Senatul va dezbate și vota luni moțiunea simplă depusă de AUR împotriva ministrului de Interne, Cătălin Predoiu, în timp ce în plenul Camerei Deputaților va fi dezbătută și votată moțiunea simplă împotriva ministrului Justiției, Radu Marinescu. AGERPRES/(AS - redactor: Alina Novăceanu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bolojan: Evaluările agențiilor de rating - influențate de instabilitatea politică; am ajuns aici din vina acțiunilor PSD
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat, miercuri, că evaluările agențiilor de rating pentru România sunt influențate de condițiile de instabilitate politică și de declarațiile că tot ce s-a făcut a fost greșit și pot duce la o 'perspectivă îngrijorătoare', el susținând că s-a ajuns aici nu din vina sa, ci 'din acțiunile pe care le-a
Bolojan: Anul acesta m-am întâlnit cu Simion de două ori; a fost schimb de opinii, nu negocieri politice
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat că anul acesta s-a întâlnit de două ori cu președintele AUR, George Simion, cu care a avut un schimb de opinii și nu negocieri politice. Bolojan a fost întrebat dacă este adevărat ce a declarat Simion, și anume că a vorbit cu el în perioada de dinaintea votului de învest
Bolojan: Un guvern de armistițiu, un guvern pe tranziție, dacă nu se găsește o formulă, poate fi gândit
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat că un guvern de armistițiu, așa cum a propus Kelemen Hunor, ar putea fi gândit dacă nu se găsește altă formulă, dar nu mai are încredere în PSD, 'care a distrus coaliția de guvernare'. 'Un guvern de armistițiu, un guvern pe tranziție, dacă nu se găsește o formulă, poate
Bolojan: Greva din sănătate - bazată pe dezinformare și minciună; Alexandru Rogobete - unul dintre piromanii grevei
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat, miercuri, că greva din sănătate este bazată pe dezinformare și pe minciună, susținând că fostul ministru al Sănătății Alexandru Rogobete s-a comportat în mod iresponsabil și este 'unul d
Bolojan: Închiderea centralei de la Cernavodă ne afectează; fac un apel la cetățeni să reducă voluntar consumul la orele de seară
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat, miercuri, că închiderea centralei de la Cernavodă ne afectează, menționând că România va fi pusă în situația de a porni producția
Pîslaru: 2 din 3 persoane din sistemul medical vor avea creșteri salariale; celorlalți li se mențin veniturile
Două din trei persoane din sistemul medical vor avea creșteri salariale prin noul proiect de lege a salarizării, iar celorlalți li se mențin veniturile actuale, fiind la pragul superior, susține ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru. Declarațiile vin în contextul în care Federația Sanitas a declanșat, marți, grevă gen
MAE: Atenționare de călătorie Grecia - risc ridicat de incendii în mai multe regiuni
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Grecia că, pe fondul temperaturilor ridicate care se vor înregistra începând de joi, Ministerul Protecției Civile și al Crizelor Climatice elen a emis un avertisment de risc ridicat de incendii pentru regiunile Attica, P
Botoșani/Senatorul PSD Doina Federovici: Legislația a fost modificată pentru ca posturile din spitale să fie deblocate
Posturile vacante din spitale vor putea fi ocupate, cu încadrarea în bugetul aprobat, ca excepție de la Legea nr. 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare, a declarat președintele organizației județene Botoșani a Partidului Social Democrat (PSD), senatorul Doina Federovici. Potrivit sursei citate, PSD a susținut, miercuri, în Parlament,
Noul premier al Republicii Moldova va fi primit joi de Nicușor Dan la Palatul Cotroceni
Noul premier al Republicii Moldova, Vasile Tofan, va fi primit joi de președintele Nicușor Dan la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale, cei doi se vor întâlni la ora 11:00. Înaltul oficial din țara vecină va fi primit și de prim-ministrul interimar Ilie Bolojan. Premierul Vasile Tofan și membr
Sorin Grindeanu: Vineri voi organiza încă un plen al Camerei Deputaților
Președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, a declarat că vineri va fi organizată o nouă ședință de plen a acestui for, în care vor fi adoptate proiecte solicitate de Ministerul Finanțelor, de Ministerul Agriculturii și de cel al Transporturilor. 'Vă anunț că voi mai organiza vineri încă un plen al Camerei Deputaților pentru a vota proie
Andronache: PNL a salvat 6,7 miliarde euro prin acțiunea responsabilă din sesiunea extraordinară
PNL 'a salvat' 6,7 miliarde de euro bani europeni prin 'acțiunea responsabilă' din sesiunea extraordinară, toate proiectele adoptate vizând PNRR și Programul SAFE fiind inițiate de Guvernul Bolojan sau de parlamentari ai partidului, a declarat, joi, liderul deputaților liberali, Gabriel Andronache. 'Astăzi, Partidul Național Liberal a
Grindeanu: Parlamentul a salvat astăzi aproape 4 miliarde de euro din PNRR
Parlamentul 'a salvat' aproape 4 miliarde de euro din Planul Național de Redresare și Reziliență, a declarat miercuri președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, care a precizat că forul legislativ pe care îl conduce a adoptat acte normative ce vizează cinci jaloane PNRR care înseamnă bani europeni pentru continuarea proiectelor de autostrăzi, spit
Kelemen Hunor consideră că un guvern de armistițiu ar fi potrivit în actualul context; el enumeră trei variante de lucru
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, consideră că, în actualul context intern și internațional, ar fi fost binevenit un guvern 'de armistițiu', ceea ce ar însemna să vină toate partidele la masa negocierilor. 'Ieri am avut o discuție, am discutat despre sesiunea extraordinară și despre proiectele de azi. Ne-am pus de acord, am votat cu toț
Kelemen Hunor: Proiectul legii salarizării nu este finalizat; avem o problemă cu simulările
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a afirmat miercuri că proiectul legii salarizării încă nu a fost finalizat, fiind, în opinia sa, o 'problemă cu simulările'. 'Proiectul încă nu a fost finalizat, încă sunt discuții, sunt câteva capitole sau, mă rog, câteva zone unde mai trebuie discutat. Trebuie discutat ce se &i
Bolojan - discuție cu prim-ministrul kazah pe tema aprovizionării României cu țiței
Premierul interimar Ilie Bolojan a avut o convorbire prin telefon miercuri cu prim-ministrul kazah, Olzhas Bektenov, privind securitatea aprovizionării României cu țiței. Potrivit unui comunicat al Guvernului, discuțiile au vizat funcționarea conductei Caspian Pipeline Consortium (CPC), infrastructură esențială pentru exporturile de petrol ale Kazahstanu











