LIVE UPDATE VIDEO Congres PSD/ Social-democraţii îşi aleg noua conducere; Sorin Grindeanu - singurul candidat la şefia partidului
Social-democrații s-au reunit vineri într-un congres extraordinar pentru a-și alege o nouă conducere și pentru modificarea Statutului formațiunii. Sorin Grindeanu, singurul candidat la șefia partidului, a fost ales în funcția de președinte al PSD, cu 2.787 de voturi 'pentru' și opt abțineri. Congresul, reunit la Romexpo, a adoptat moțiunea 'Uniți pentru români. Puternici, doar împreună' cu care a candidat Grindeanu. A fost validată, de asemenea, noua echipă de conducere propusă de acesta. La congresul social-democraților sunt prezenți peste 3.000 de delegați din întreaga țară.
UPDATE ORA 16:50 Congres PSD/ Firea: Cea mai mare palmă a fost dată de către acest Guvern familiilor
Europarlamentarul Gabriela Firea a acuzat vineri partidele de dreapta din Guvern că au dat o 'palmă' familiilor, prin faptul că au încercat să echilibreze bugetul cu banii luați de la pensionari, mame și copii.
Firea, propusă pentru funcția de vicepreședinte al PSD, a criticat, la Congresul extraordinar al partidului, anularea programelor pentru creșterea natalității, în contextul în care România se află pe ultimul loc în Europa din acest punct de vedere.
UPDATE ORA 16:14 Congres PSD/ Grindeanu: Forța pe care o are PSD nu o are nimeni
PSD trebuie să continue ceea ce a făcut întotdeauna - să stea aproape de oameni și să facă politici publice pentru aceștia, a declarat, vineri, Sorin Grindeanu, după ce a fost ales în funcția de președinte al partidului.
'Vă mulțumesc tuturor pentru încredere. De astăzi pornim la drum, avem foarte multă muncă de făcut. Forța pe care o are PSD-ul nu o are nimeni, nu trebuie să inventăm nimic nou, trebuie să facem ceea ce am făcut întotdeauna, să stăm aproape de oameni și să facem politici publice pentru români. Uniți pentru români, puternici doar împreună. Așa să ne ajute Dumnezeu', a transmis Grindeanu, la finalul Congresului extraordinar al PSD, desfășurat la Romexpo.
UPDATE ORA 16:11 Congres PSD/Zetea: Încercăm să le transmitem încăpățânaților din partidele de dreapta că deciziile de la vârful Guvernului sunt greșite
Partidul Social Democrat încearcă fără succes să transmită 'încăpățânaților din partidele de dreapta' că deciziile pe care le-au luat de la vârful Guvernului sunt greșite, a declarat, vineri, la Congresul PSD, Gabriel Zetea, președintele Consiliului Județean Maramureș.
'La noi în Maramureș, acolo departe, unde se agață harta în cuiul din centrul orașului Sighetu Marmației, avem o vorbă: nu te pune cu încăpățânatul, că n-ai nicio șansă să îl convingi și cam asta pățim și noi, pesediștii, în toată perioada asta. Încercăm cu argumente solide, argumente pertinente să le transmitem încăpățânaților din partidele de dreapta că deciziile pe care le-au luat de la vârful Guvernului sunt greșite, că așa le văd toți românii, că nu este normal să omorâm concomitent cele mai importante două motoare dezvoltare ale economiei - și consumul și investițiile', a spus Zetea, vicepreședinte al partidului.
UPDATE ORA 16:08 Congres PSD/Olguța Vasilescu: Dacă suntem puși doar în geam, mai bine ieșim de la guvernare
Lia Olguța Vasilescu, primarul Craiovei, a declarat, vineri, că a venit timpul ca 'profesioniștii din PSD' să fie ascultați, pentru că ceea ce se întâmplă acum la nivel guvernamental 'nu este bine', menționând că dacă social-democrații sunt ascultați, să rămână la guvernare, dacă sunt 'puși doar în geam', pentru factură, mai bine să iasă de la guvernare.
'De la învestirea Guvernului Bolojan aflăm că PSD este vinovat de toate relele de pe această planetă, că noi am dus în cap economia, că am crescut deficitul, că a crescut inflația, că s-au făcut angajări fără număr și din cauza asta trebuie făcute disponibilizări acum, că în continuare PSD blochează reformele pe care ar vrea să le facă Ilie Bolojan', a afirmat Olguța Vasilescu la Congresul extraordinar al PSD.
UPDATE ORA 16:06 Congres PSD/ Sorin Grindeanu - ales președinte al partidului; a fost validată și echipa propusă de el
Sorin Grindeanu a fost ales, vineri, în funcția de președinte al PSD, la Congresul extraordinar al partidului, cu 2.787 de voturi 'pentru' și opt abțineri.
Congresul, reunit la Romexpo, a adoptat moțiunea 'Uniți pentru români. Puternici, doar împreună' cu care a candidat Grindeanu.
A fost validată, de asemenea, noua echipă de conducere propusă de acesta.
UPDATE ORA 15:46 Congres PSD/Bogdan Ivan: E un moment zero pentru renașterea celui mai puternic partid din România
Ministrul social-democrat Bogdan Ivan, propus pentru o funcție de prim-vicepreședinte PSD, a declarat vineri că, deși nu este neapărat un moment de sărbătoare, Congresul extraordinar al formațiunii reprezintă un moment zero pentru renașterea celui mai puternic partid din România.
'Deși nu cred că este neapărat un moment de sărbătoare, este un moment zero pentru renașterea celui mai puternic partid din România, în care își pun speranțe milioane de români, și anume Partidul Social Democrat', a afirmat Bogdan Ivan, în discursul susținut în cadrul Congresului extraordinar, care are loc la Romexpo.
UPDATE ORA 15:31 Congres PSD/Grindeanu: Nu vreau să fiu un președinte care fuge de istorie; îmi asum geneza acestui partid
Liderul interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat vineri că nu vrea să fie un președinte care fuge de istorie, ci unul care își asumă geneza partidului, 'cu bune și cu rele, cu greșeli și realizări', iar pentru greșeli și-a cerut, în numele tuturor, iertare românilor.
'Ca membru PSD din 1996, nu vreau să fiu un președinte care fuge de istorie, ci unul care își asumă geneza acestui partid. Cu bune și cu rele, cu greșeli și realizări. Pentru greșeli îmi cer eu, în numele tuturor, iertare românilor. Încrederea nu se poate reconstrui decât pe o bază curată. Și asta am de gând să fac astăzi. Inclusiv să ne uităm la noi, în interior. Vreau să invit astăzi la reconciliere toate generațiile partidului, pentru ca toate vocile valoroase ale stângii să vorbească din nou, pentru ca toate ideile cu adevărat social-democrate să se unească într-un proiect: România puternică și prosperă. Astăzi, pentru prima dată în istoria partidului, vreau să le mulțumim foștilor lideri social-democrați, care au condus acest partid în cei mai grei ani, care au apărat cauza stângii în România și au ținut PSD în prim-planul politicii românești', a spus Grindeanu la Congresul extraordinar al PSD.
UPDATE ORA 15:19 Congres PSD/ Băluță: Nu voi folosi Capitala ca pe o trambulină politică
Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a declarat, vineri, la Congresul extraordinar al PSD, că nu dorește să folosească funcția de primar general al Capitalei, pentru care candidează la alegerile din decembrie, pentru a avansa politic, ci pentru a rezolva problemele orașului.
'Vreau să avem un plan concret care să pună Bucureștiul pe lista capitalelor europene cu cea mai bună calitate a vieții. (...) Nu voi folosi Capitala ca pe o trambulină politică. Respect decizia foștilor primari și nu vreau să mă compar cu alți candidați care poate se gândesc la mai mult. Dar, pentru mine, Bucureștiul nu este o rampă, ci este o responsabilitate. Nu candidez ca să urc mai sus, ci ca să merg mai adânc în problemele reale ale orașului, acolo unde oamenii așteaptă soluții, nu discursuri. Cred într-un București al oamenilor, nu al intereselor, într-un București care respiră, funcționează și oferă șanse tuturor', a afirmat Băluță.
UPDATE ORA 15:07 Congres PSD/Grindeanu: Românii așteaptă soluții pentru salarii, siguranță economică pentru familii - nu experimente ideologice
PSD are nevoie de o linie ideologică 'fermă', de o viziune economică 'clară' și de o voce 'puternică' în politica internațională, a afirmat, vineri, la Congresul extraordinar al partidului, liderul interimar, Sorin Grindeanu, care a menționat că românii așteaptă soluții pentru salarii, spitale, școli, locuri de muncă decente, siguranță economică pentru familii, nu experimente ideologice.
'Vremea improvizațiilor a trecut. PSD are nevoie de o linie ideologică fermă, de o viziune economică clară și de o voce puternică în politica internațională. Românii așteaptă soluții pentru salarii, spitale, școli, locuri de muncă decente, siguranță economică pentru familii, nu experimente ideologice. Maeștrii urii publice ne spun să dărâmăm simboluri, să rescriem trecutul și să ne uităm rădăcinile. Eu vă cer astăzi să procedăm exact invers: să prețuim valorile care ne-au definit: libertatea, egalitatea, solidaritatea și credința. De asta am eliminat astăzi din statut eticheta de 'progresiști'! PSD reprezintă stânga românească responsabilă. Stânga modernă, ancorată în realitățile României, care este preocupată de o economie puternică, de servicii publice funcționale, de industrie, agricultură, salarii corecte și de sprijin pentru cei vulnerabili. Și, da, insist pe ideea că avem nevoie de un patriotism economic matur, adică de investiții în producția internă, protejarea capitalului românesc, locuri de muncă stabile și parteneriate europene, dar cu interesele României respectate', a transmis Grindeanu, care candidează pentru funcția de președinte al partidului cu moțiunea 'Uniți pentru români. Puternici, doar împreună'.
UPDATE ORA 14:56 Congres PSD/Grindeanu: Nu va exista un nou pachet de legi asumat de Guvern fără măsurile PSD de relansare economică
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat vineri că el crede că dușmanul statului nu este țăranul care vinde fructe și legume la poarta casei sau ospătarii de la Guvern, ci faptul că în vămi au fost puși șefi 'chiar capii unor carteluri ai crimei organizate' sau că se dă șpagă de milioane de euro pentru audiențe la nivel înalt.
'Spun de pe acum, pentru cei care au urechi să audă: nu va exista niciun nou pachet de legi asumat de Guvern fără măsurile PSD de relansare economică. Ca să fie clar! La fel cum vom pune stop când cineva își va mai da legi la secret în interes personal, în timp ce legea privind salariul minim este ignorată și tergiversată cu mult dispreț față de cei mai necăjiți dintre români. România a ajuns astăzi din punct de vedere economic ca un autobuz fără frâne, în care șoferul își face selfie-uri în loc să țină bine de volan. România pierde zi de zi zeci de milioane de euro bani europeni din cauza orgoliilor. Am ajuns în situația absurdă în care ni se spune că zacusca sau gemul făcute de bunica sunt cauza deficitului. Eu cred că dușmanul statului nu este țăranul care vinde fructe și legume la poarta casei. Nu mamele. Nu pensionarii. Nu veteranii de război. Și nici măcar ospătarii și apa minerală de la Guvern. Ci faptul că în vămi au fost puși șefi chiar capii unor carteluri ai crimei organizate. Sau că se dă șpagă de milioane de euro pentru audiențe la nivel înalt. Adică o adaptare modernă a șpăgii de supraviețuire', a spus Grindeanu la Congresul extraordinar al PSD.
UPDATE ORA 14:52 Congres PSD/ Claudiu Manda: România nu poate fi guvernată stabil, responsabil și echitabil fără PSD
România nu poate fi guvernată stabil, responsabil și echitabil fără PSD, a declarat, vineri, la Congresul extraordinar la partidului, europarlamentarul Claudiu Manda.
'Ne aflăm astăzi la un nou început pentru partidul nostru. De această dată suntem într-un context politic și social dificil, dar, poate cel mai important, într-un moment în care societatea însăși a cerut această schimbare. După 36 de ani de democrație, cu toate obstacolele și campaniile de denigrare prin care am trecut, s-a demonstrat un adevăr esențial: fără PSD, România nu poate fi guvernată stabil, responsabil și echitabil', a transmis Manda, propus în noua echipă de conducere a partidului pentru funcția de secretar general.
UPDATE ORA 14:43 Congres PSD/ Negrescu: PSD este amenințat atât de o dreaptă pro-austeritate, cât și de populismul extremiștilor
Europarlamentarul Victor Negrescu, propus pentru una din funcțiile de prim-vicepreședinte al PSD, a declarat vineri, în cadrul Congresului extraordinar, că evenimentul nu reprezintă un moment de sărbătoare, în contextul în care social-democrații sunt amenințați de o dreaptă pro-austeritate, dar și de populismul extremiștilor.
'Acest Congres PSD nu este un moment de sărbătoare. Este însă momentul ideal pentru a ne trezi. Pentru prima oară în istoria sa, PSD este amenințat atât de o dreaptă pro-austeritate, cât și de populismul extremiștilor. Este evident că aceste mișcări politice vor să distrugă ultimul bastion al social-democrației în estul Europei. Vor să distrugă PSD, tot ce am construit și statul social. Vor să privatizeze educația, sănătatea, pensiile, inclusiv dezvoltarea locală. Unii, pentru anumiți privați - am văzut lucrul acesta în presă, recent - alții să ne vândă mai la est. Am intrat la guvernare tocmai pentru a evita acest dezastru', a afirmat Victor Negrescu, în discursul susținut în cadrul Congresului PSD.
UPDATE ORA 14:31 Congres PSD/ Pucheanu: PSD are datoria de a se întoarce la matcă; AUR - bulă de săpun
PSD are datoria de a se întoarce 'la matcă' și de a redeveni partidul 'mereu aproape de oameni', a declarat, vineri, la Congresul social-democraților, primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu, care a susținut că valorile PSD sunt revendicate în prezent de AUR, o formațiune făcută 'din iluzii'.
'PSD are o datorie și anume aceea de a se întoarce la matcă, să revină la valorile care ne-au făcut puternici și respectați și, mai ales, partidul care a fost mereu aproape de oameni. Noi am fost și suntem partidul care apără familia, credința, munca și onoarea. Astăzi aceste valori sunt revendicate de alții, sunt trâmbițate în stradă, cu telefonul în mână și apoi aruncate pe rețelele de socializare. În ultimii 36 de ani, am văzut cum s-au ridicat valuri de partide sau partidulețe, care au promis marea cu sarea, au apărut brusc, au furat voturi, au urlat cât au putut și au tăcut extrem de rapid, s-au spart la fel ca orice val când au ajuns la mal. Astăzi, acest val poartă alt nume: AUR, e făcut din vorbe mari, din iluzii, din promisiuni fără acoperire, dar o bulă de săpun nu poate constitui temelie sau construcție', a afirmat Pucheanu, care candidează pentru funcția de prim-vicepreședinte al PSD.
UPDATE ORA 14:28 Congres PSD/ Grindeanu: Nu mai vreau un PSD reactiv, plăpând și care doar răspunde la atacuri
Sorin Grindeanu a afirmat, vineri, în plenul Congresului extraordinar, că nu mai vrea un PSD reactiv, plăpând și care doar răspunde la atacuri, ci un PSD care dă tonul, care are soluții și care oferă speranță reală.
'Îmi asum această candidatură nu pentru o funcție, ci pentru a da o nouă direcție. Nu mai vreau un PSD reactiv, plăpând și care doar răspunde la atacuri. Vreau un PSD care dă tonul, care are soluții și care oferă speranță reală. Nu mai vreau un PSD care se rușinează în fața criticilor Dreptei. Noi suntem PSD. Iar PSD este un partid asumat, demn și care nu se poate clinti când vine vorba de viața oamenilor și de antreprenorii români. PSD trebuie să refuze categoric complicitățile toxice și să stea departe de dorințele bolnăvicioase de a căuta aprobarea celor care ne urăsc visceral și ne vor dispăruți. Nu lor trebuie să le dăm socoteală. De azi, PSD redevine partidul oamenilor. Al românilor. Al tuturor. De azi, PSD redevine un partid al fiecărei generații, al clasei de mijloc și al fiecărei familii din România', a declarat Grindeanu, în discursul susținut în cadrul Congresului extraordinar al formațiunii politice.
UPDATE ORA 14:04 Congres PSD/ Adrian Năstase: Este nevoie de un partid de stânga puternic, care să-și reevalueze ideologia
Adrian Năstase, fost premier și președinte al PSD, a declarat vineri că este nevoie de un partid de stânga puternic, care să-și reevalueze ideologia, să-și revadă organizarea.
Năstase participă, ca invitat, la Congresul extraordinar al PSD și a fost întrebat despre 'revenirea sa simbolică' la Partidul Social Democrat în acest context.
UPDATE ORA 13:58 Congres PSD/ Au fost adoptate modificările în statutul partidului
Delegații care participă la Congresul PSD au aprobat, vineri, în unanimitate, modificările în statutul partidului, stabilind majorarea numărului membrilor din conducere și eliminarea mențiunii de 'partid progresist'.
Conform modificării articolului 8 alineatul 1 din statut, 'Partidul Social Democrat este un partid modern, de centru-stânga, promotor al echității sociale și al solidarității, atașat valorilor democratice, naționale, religioase, tradiționale și culturale ale poporului român, cu o orientare pro-europeană și un angajament ferm față de cooperarea euro-atlantică, este membru al Partidului Socialiștilor Europeni și al Internaționalei socialiste, continuând tradiția democrației românești', a anunțat deputatul PSD Silvia Mihalcea, propusă vicepreședinte al partidului.
UPDATE ORA 13:55 Congres PSD/Năstase: Rămânerea la guvernare, necesară în acest moment; PSD trebuie să își pregătească propria guvernare
Fostul premier Adrian Năstase a apreciat vineri că Partidul Social Democrat trebuie să rămână la guvernare în acest moment, dar să își pregătească, totodată, propria guvernare.
UPDATE ORA 13:39 Congres PSD/ Ponta: De 10 ani așteptam invitația; n-am venit să dau sfaturi, că nu mi-a cerut nimeni
Deputatul Victor Ponta a declarat vineri că aștepta de 10 ani să fie invitat la congresul PSD și că a învățat de la Ion Iliescu și Adrian Năstase să fie răbdător.
UPDATE ORA 13:19 VIDEO A început Congresul extraordinar al PSD
Congresul extraordinar al PSD în care se alege noua conducere și va fi modificat Statutul partidului a început vineri cu intonarea Imnului României.
La congresul social-democraților, care are loc la Romexpo, sunt prezenți peste 3.000 de delegați din întreaga țară.
ORA 06:00 Congres PSD/ Se alege noua conducere și se modifică statutul; Sorin Grindeanu - singurul candidat la șefia partidului
Social-democrații se reunesc, vineri, într-un congres extraordinar pentru a-și alege o nouă conducere și pentru modificarea Statutului formațiunii.
Congresul PSD este programat să înceapă la ora 13:00, la Romexpo.
'Mâine începem un nou capitol pentru Partidul Social Democrat și pentru România. Un capitol bazat pe responsabilitate, unitate și soluții pentru români și economia românească. Congresul PSD este despre recunoașterea propriului drum și despre așteptările pe care fiecare membru al PSD le are de la conducerea celei mai mari forțe politice de centru-stânga din România. Și, mai ales, despre ce așteaptă românii de la noi să livrăm în continuare: seriozitate, stabilitate și viziune, în orice context' - a fost mesajul pe care l-a dat joi, cu o zi înainte de congres, președintele interimar al partidului, Sorin Grindeanu, pe pagina sa de Facebook.
După alegerile prezidențiale din luna mai, Marcel Ciolacu a demisionat de la șefia PSD, iar interimatul a fost preluat de Sorin Grindeanu.
La Congresul extraordinar de vineri, Grindeanu este singurul candidat la funcția de președinte al formațiunii, după ce Titus Corlățean a renunțat să se mai înscrie în cursă.
Pe 11 august, Corlățean anunța că a decis să își asume candidatura la președinția Partidului Social Democrat.
'Traversăm o criză extrem de complicată, de dificilă și știm care sunt motivele. Este nevoie de o echipă nouă în conducerea PSD, de oameni pregătiți, profesioniști, de bună calitate, oameni care să fie integri, care să aibă credibilitate, buni comunicatori, oameni care să vorbească limbi străine, care să știe să relaționeze'', spunea acesta.
Două luni mai târziu el a declarat că nu va mai candida. 'Am intrat în această competiție cu convingerea că putem schimba lucrurile, că putem construi o echipă serioasă, profesionistă, capabilă să redea speranța acestui partid. Dar realitatea e alta. PSD a devenit un spațiu dominat de tranzacții, frici și calcule personale. Nu mai există curaj, dezbatere reală sau dorință de reformă. Am întâlnit mulți colegi care mi-au dat dreptate, dar prea puțini au fost dispuși să se implice deschis. (...) Închei acest drum după 24 de ani de loialitate față de partid, cu fruntea sus. Nu regret nimic. România are nevoie de o altă direcție. Și merităm mai mult', afirma Titus Corlățean.
Moțiunea cu care candidează Sorin Grindeanu, la Congresul extraordinar de vineri, se numește 'Uniți pentru români. Puternici, doar împreună'.
'Această moțiune este un exercițiu de luciditate colectivă. Ea pornește din conștiința că un partid de centru-stânga modern trebuie să țină mereu pasul inclusiv cu generațiile noi pe care le reprezintă, într-un context moral, intelectual și european mereu în schimbare. (...) România are nevoie de o forță care să restabilească un scop comun - să arate că modernitatea și solidaritatea nu se exclud, că economia poate fi eficientă fără cinism, că progresul și moralitatea nu se exclud, că noile tehnologii pot crește coeziunea socială. Această forță politică trebuie să fie PSD - partidul care a dovedit că știe să guverneze, iar acum trebuie să dovedească că știe să inspire din nou. Această moțiune este o reformă rațională și profundă - o schimbare de abordare. Partidul Social Democrat trebuie să fie un spațiu de merit, de competență și de idei. Trebuie să deschidă porțile către generațiile tinere, către profesioniști, către mediul academic și către societatea civilă. Schimbarea nu înseamnă înlocuirea oamenilor, ci înlocuirea inerției cu inspirația. PSD are resursele, oamenii și structura pentru a rămâne reperul politic central al României', se arată în document.
Echipa lui Sorin Grindeanu va fi alcătuită din cinci prim-vicepreședinți și 20 de vicepreședinți.
Pentru funcțiile de prim-vicepreședinți sunt propuși Bogdan Ivan, Victor Negrescu, Marius Oprescu, Ionuț Pucheanu și Corneliu Ștefan.
Opt vicepreședinți vor fi pe zone: Dragoș Benea - nord-est, Francisk-Iulian Chiriac - sud-est, Marius Dunca - centru, Gabriela Firea - București-Ilfov, Adrian-Ionuț Gîdea - sud, Laurențiu Nistor - vest, Constantin Rădulescu - sud-vest și Gabriel Zetea - nord-vest.
Alți 12 vicepreședinți vor fi aleși pe domenii: Daniel Băluță - administrație publică, Gheorghe Cârciu - identitate națională și diaspora,
Mihnea Costoiu - educație, cercetare, digitalizare și AI, Vasile Dîncu - afaceri europene, apărare și siguranța populației, Andrei Dolineaschi - economie și antreprenoriat, Doina Fedorovici - muncă și protecție socială, Aladin Georgescu - investiții și fonduri europene, Dumitrița Gliga - mediu și energie, Romeo-Daniel Lungu - agricultură, dezvoltare rurală și turism, Silvia Mihalcea - strategie legislativă și coordonare grupuri parlamentare, Gheorghe Șoldan - dezvoltare regională și infrastructură, Diana Tușa - politici publice și justiție.
Pentru funcția de secretar general candidează Claudiu Manda, iar pentru cea de secretar general adjunct Mihai Weber.
Moțiunea de candidatură a lui Sorin Grindeanu cuprinde și o propunere de modificare a statutului formațiunii, modificare care 'clarifică identitatea și direcția doctrinară'.
'Este vorba de renunțarea la ideea de partid progresist, deoarece definirea adoptată în anii 2000 nu mai are nicio legătură cu ceea ce reprezintă astăzi. Prin această modificare, PSD reafirmă că este un partid modern de centru-stânga, național și echilibrat, care promovează echitatea socială, solidaritatea și respectul pentru valorile democratice, religioase, tradiționale și culturale ale poporului român. Noua formulare a statutului reflectă, fără nicio urmă de ambiguitate, ceea ce PSD este și a fost întotdeauna: un partid al României, nu al experimentelor ideologice; un partid al valorilor și al responsabilității sociale, nu al etichetelor progresiste importate; un partid pro-european și angajat ferm în cooperarea euroatlantică, dar cu rădăcini solide în identitatea națională', a afirmat președintele interimar al PSD.
La Congresul extraordinar de vineri vor participa și trei foști președinți ai PSD, care nu mai sunt membri de partid: Adrian Năstase, Mircea Geoană și Victor Ponta.
A fost invitată și Viorica Dăncilă, dar aceasta nu poate participa pentru că este plecată din țară.
Liviu Dragnea, în schimb, nu a fost invitat. Sorin Grindeanu a spus că Dragnea are anumite restricții de a participa la astfel de evenimente.
'E dreptul meu să invit sau nu pe foști președinți. V-am spus cu cine am vorbit. Liviu Dragnea, din declarațiile pe care le-am văzut, date chiar de domnia sa, are în continuare anumite restricții de a participa', explica recent Grindeanu.
În replică, Liviu Dragnea a scris pe pagina sa de Facebook: 'Nu aveam de gând să postez sau să vorbesc despre Congresul PSD, pentru că este doar o parodie politică și care nu va aduce nimic bun nici pentru România, nici pentru membrii de partid. Dar mi-a trimis cineva niște declarații ale lui Sorin Grindeanu referitoare la mine. Acest personaj a motivat neinvitarea mea la acest congres prin faptul că aș avea interdicție să particip la așa ceva. Asta este o minciună'.
Dragnea a susținut că nu are o asemenea interdicție și Grindeanu ar cunoaște acest lucru. 'Ar fi ca și cum mi s-ar interzice să merg pe stradă să vorbesc cu oamenii', a adăugat acesta. 'Grindeanu a întrebat o cunoștință comună dacă e bine să mă invite la congres. I s-a spus că există riscul să urc pe scenă și să vorbesc membrilor PSD, ceea ce poate arunca Congresul în aer (apropo, când a cerut această părere nu aveam 'interdicție'). În concluzie, nu am fost invitat din lașitate, de teama de a nu spune PSD-ului adevărul despre conducerea partidului, despre interesele acestui grup și despre cine se află în spatele lor', a susținut fostul lider al social-democraților. AGERPRES/(editor online: Ady Ivaşcu)
Foto: (c) ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO
* LIVE UPDATE-ul este realizat în baza ştirilor AGERPRES, orele indicate reprezentând momentul difuzarii ştirilor pe fluxul agenţiei.
*Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
PSD invită parlamentarii să conlucreze pentru construirea unei majorități
Partidul Social Democrat a făcut apel, joi, către toți parlamentarii și către liderii partidelor politice să adopte 'o conduită constructivă' pentru instalarea unui Guvern cu puteri depline, care să poată gestiona problemele acute ale cetățenilor și ale economiei naționale. 'PSD invită parlamentarii să conlucreze pentru construirea unei majorități
Cseke Attila (UDMR): Fiecare dintre partide trebuie să mai lase din orgolii
Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, este de părere că fiecare partid din fosta coaliție de guvernare trebuie să 'mai lase din orgolii' atunci când discută despre găsirea unei soluții la actuala criză politică. 'Noi am oferit mai multe soluții, le-am spus public: în primul rând, eu cred că fiecare din aceste partide tre
Ședință de Guvern - joi; pe agendă, măsuri pentru creșterea capacității financiare a unităților administrativ-teritoriale
Guvernul va aproba în ședința de joi, prin hotărâre, unele măsuri pentru creșterea capacității financiare a unităților administrativ-teritoriale. Printr-o altă hotărâre, Executivul va aloca o sumă din Fondul de rezervă bugetară, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2026, pentru unele unități administrativ-teritoriale. Va f
Bolojan: Cei care fac înțelegeri pe la spate vor rămâne cu această etichetă, indiferent ce decid instanțele
Președintele Partidului Național Liberal, Ilie Bolojan, a declarat miercuri seara că hotărârea provizorie de suspendare a hotărârilor Congresului PNL va fi respectată, subliniind că aceia 'care s-au războit în instanță cu decizia propriilor colegi, exprimată prin votul majorității delegaților, sfidându-le voința, nu au câștigat nimic
Nicușor Dan - întâlnire bilaterală cu omologul sud-coreean, în marja Summitului NATO
Ankara - Trimisul special al AGERPRES, Oana Ghiță, transmite: Președintele Nicușor Dan a avut miercuri o întâlnire bilaterală cu omologul sud-coreean, Lee Jae Myung, în marja Summitului NATO. 'Printre temele de pe agenda noastră s-au numărat excelenta dinamică a dialogului bilateral, inclusiv cele mai recente evoluți
Declarația Summitului NATO de la Ankara: Rusia reprezintă o amenințare pe termen lung la adresa securității și stabilității euroatlantice
Ankara - Trimisul special al AGERPRES, Oana Ghiță, transmite: Rusia reprezintă 'o amenințare pe termen lung' la adresa securității și stabilității euroatlantice, se arată în Declarația comună a liderilor NATO reuniți la Ankara. Documentul reiterează angajamentul față de Articolul 5 al Tratatului Atlanticului de Nord.
Nicușor Dan: Declarația Summitului de la Ankara - o dovadă că ne-am respectat angajamentele privind cheltuielile pe apărare
Ankara - Trimisul special al AGERPRES, Oana Ghiță, transmite: Declarația Summitului NATO de la Ankara reprezintă o dovadă că aliații și-au respectat angajamentele în ceea ce privește cheltuielile pe apărare, a afirmat, miercuri, președintele Nicușor Dan. 'Declarația pe care am adoptat-o azi la Summitul NATO este dovada că ne-am respe
PNL: Am luat act de decizia Tribunalului București; continuăm demersurile legale până la pronunțarea soluției definitive
Partidul Național Liberal a anunțat miercuri seara că va utiliza toate căile legale pentru a apăra votul Congresului extraordinar din 21 iunie, iar până la soluționarea definitivă a dosarelor aflate pe rolul instanțelor activitatea formațiunii politice se va desfășura conform Statutului adoptat la Congresul din 12 iulie 2025. 'PNL își va căuta
Nicoleta Pauliuc: Suspendarea deciziilor Congresului PNL - șansă pentru partid de a se întoarce pe drumul bun
Senatoarea PNL Nicoleta Pauliuc consideră că decizia instanței de a suspenda deciziile ultimului Congres al liberalilor reprezintă 'un semnal de alarmă' și o ultimă șansă pentru formațiunea politică de a se întoarce 'pe drumul bun'. 'N-o să mă vedeți sărbătorind. Nu văd ziua asta ca pe o victorie. O văd ca pe un semna
VIDEO Nicușor Dan: Acordul cu Ucraina privind dronele a fost semnat; luna aceasta - o vizită a unor experți
Ankara - Trimisul special al AGERPRES, Oana Ghiță, transmite: Acordul privind contracararea dronelor a fost semnat între România și Ucraina iar luna aceasta o echipă de experți din țara vecină va veni în România, a afirmat, miercuri, președintele Nicușor Dan. 'Am semnat acordul ăsta cu Ucraina. O să existe chiar lun
VIDEO Nicușor Dan: Nicio decizie a Administrației Prezidențiale nu va fi influențată de vreun cerc de interese
Ankara - Trimisul special al AGERPRES, Oana Ghiță, transmite: Președintele Nicușor Dan a declarat miercuri că nicio decizie a Administrației Prezidențiale nu va fi influențată de vreun cerc de interese. 'Am stat de nenumărate ori la masă cu niște persoane despre care nu aveam cea mai bună impresie. Dar, când faci politică, scop
VIDEO Nicușor Dan: În momentul de față fiecare dintre liderii partidelor parlamentare trebuie să simtă presiunea oamenilor
Președintele Nicușor Dan a declarat miercuri că nu el este cel care trebuie să pună presiune pe politicieni pentru a se ajunge la o majoritate parlamentară și că, în momentul de față, fiecare dintre liderii partidelor parlamentare trebuie să simtă presiunea oamenilor care trăiesc mai prost decât anul trecut, care au o incertitudine în ceea ce priveș
Nicușor Dan: Cele două propuneri avansate pentru funcția de premier nu au șanse să strângă majoritate parlamentară
Președintele Nicușor Dan a declarat miercuri că în momentul de față cele două propuneri de premier, Sorin Grindeanu și Siegfried Mureșan, nu au șanse să strângă o majoritate parlamentară. Nicușor Dan a fost întrebat, la finalul Summitului NATO de la Ankara, dacă în situația în care partidele politice vor veni cu a
VIDEO Nicușor Dan spune că a fost întrebat de situația politică din țară de liderii NATO cu 'curiozitate'
Ankara - Trimisul special al AGERPRES, Oana Ghiță, transmite: Președintele Nicușor Dan a afirmat, miercuri, la Ankara, în cadrul unei conferințe de presă, că a fost întrebat cu 'curiozitate' despre situația politică din țară de către liderii prezenți la Summitul NATO. El a fost chestionat de jurnaliști dacă a fost înt
VIDEO Nicușor Dan: România e un stat care funcționează cu povești, dar nu avem cifre
Ankara - Trimisul special al AGERPRES, Oana Ghiță, transmite: Președintele Nicușor Dan a afirmat, miercuri, în contextul cazului azilelor ilegale din Bihor, că România este 'un stat care funcționează cu povești' și nu există cifre care să cuantifice numărul de persoane vulnerabile. El a subliniat că are toată compasiunea pe










