Bolojan: Felicit noul Guvern al Republicii Moldova și pe prim-ministrul Alexandru Munteanu
Premierul Ilie Bolojan a felicitat, sâmbătă, noul Guvern al Republicii Moldova condus de prim-ministrul Alexandru Munteanu, transmițând că are încredere vor lucra împreună și va susține în continuare eforturile autorităților de la Chișinău pentru deschiderea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană cât mai curând posibil.
'Am încredere că vom continua să lucrăm împreună cu aceeași determinare pentru binele cetățenilor noștri de pe ambele maluri ale Prutului. Dezideratele cetățenilor Republicii Moldova ancorate în valorile democratice, libertate și prosperitate, sunt garanții ale faptului că drumul european ales de frații noștri este cel corect. Guvernul României și eu, în calitate de prim-ministru, vom susține în continuare eforturile autorităților de la Chișinău și ale întregii societăți pentru ca Republica Moldova să deschidă negocierile de aderare la Uniunea Europeană cât mai curând posibil', a transmis, pe Facebook, premierul Ilie Bolojan.
Noul guvern al Republicii Moldova, condus de prim-ministrul Alexandru Munteanu, a depus jurământul, sâmbătă, la Președinția Republicii Moldova, în prezența șefei statului, Maia Sandu, și a președintelui parlamentului, Igor Grosu, informează Moldpres.
Ceremonia a avut loc după ce, vineri seară, parlamentul a acordat votul de încredere guvernului Munteanu și a aprobat programul de guvernare 'UE, pace, dezvoltare', care stabilește ca obiectiv prioritar finalizarea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană până în 2028, modernizarea economiei, consolidarea statului de drept și creșterea nivelului de trai al cetățenilor. AGERPRES/(AS - redactor: Alina Novăceanu, editor: George Onea, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Liderul senatorilor USR anunță că parlamentarii formațiunii au depus un nou proiect privind integritatea
Parlamentarii USR au depus un nou proiect privind integritatea, fără 'amendamentul anti-Fritz', a anunțat, marți, liderul senatorilor partidului, Sorin Șipoș. 'Uniunea Salvați România își dorește să salveze banii, 770 de milioane, pe jalonul PNRR aferent legii ANI, drept pentru care astăzi am depus o nouă lege curată, fără amendamentul
Forțele Navale: S-a început instalarea unui sistem de protecție pentru Portul militar Constanța
Viceamiralul Mihai Panait, șeful Statului Major al Forțelor Navale, a afirmat, marți, că săptămâna aceasta a fost începută în Portul militar Constanța instalarea unui sistem de protecție compus din senzori de supraveghere, de descoperire la suprafață, în aer și submers. Declarația a fost făcută în cadrul ședinței Comisiei pentru a
PSD cere demisia Cristinei Trăilă: Prim-ministrul demis Bolojan trebuie să aprindă lumina în propria cămară
PSD a solicitat, marți, demisia imediată a actualului secretar general adjunct al Guvernului, Cristina Trăilă, după punerea sa sub acuzare de către procurorii DNA, 'în dosarul penal privind traficul de influență exercitat la premierul Ilie Bolojan în favoarea omului de afaceri Fănel Bogoș'. 'Prim-ministrul demis Bolojan trebuie să aprin
AEP invită partidele neparlamentare la consultări privind proiectul legii partidelor politice
Autoritatea Electorală Permanentă îi invită pe reprezentanții partidelor politice neparlamentare la o întâlnire dedicată consultării acestora cu privire la proiectul legii partidelor politice. Evenimentul va avea loc în data de 2 septembrie, de la ora 10:00, la sediul AEP. Potrivit unui comunicat de presă, în cadrul
Alexandru Rogobete (PSD) cere demisia președintelui CNAS
Deputatul PSD Alexandru Rogobete, fost ministru al Sănătății, a cerut marți demisia sau demiterea președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Horațiu Moldovan, pe care îl acuză de declarații 'iresponsabile' privind accesul pacienților la medicamente. Rogobete susține că Moldovan a negat existența unei crize a m
Drulă (USR): Legea integrității cu amendamentul anti-Fritz nu va fi acceptată de Comisia Europeană
Deputatul USR Cătălin Drulă, fost președinte al partidului, susține că legea integrității 'cu amendamentul anti-Fritz' nu va fi acceptată de Comisia Europeană și ar putea duce la pierderea unor fonduri europene. Drulă afirmă că liderul grupului Partidului Popular European (PPE), Manfred Weber, a semnat o scrisoare adresată președintei
Liderul PSD Buzău, despre Constantin Toma: Nu sunt adeptul a da afară oameni de partid
Președintele PSD Buzău, deputatul Romeo Lungu, afirmă că nu îl va da afară din partid pe primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, după anunțul acestuia conform căruia nu va mai candida din partea formațiunii politice pentru un nou mandat. Liderul PSD Buzău a explicat că la viitoarele alegerile locale PSD va avea un candidat pentru f
Camera Deputaților/Ordinea de zi a sesiunii extraordinare, completată cu proiecte venite de la Senat
Biroul permanent al Camerei Deputaților a decis, marți, suplimentarea ordinii de zi a sesiunii extraordinare din această săptămână cu mai multe proiecte de lege, printre care reexaminarea, la cererea președintelui Nicușor Dan, a proiectului privind regimul ariilor naturale protejate. Pe agenda sesiunii extraordinare a Camerei Deputaților a fost introdusă
Năsui (USR): Am acceptat să preiau portofoliul de ministru al Economiei în Guvernul Republicii Moldova
Deputatul USR Claudiu Năsui a anunțat, marți, că a acceptat invitația noului premier al Republicii Moldova, Vasile Tofan, de a prelua funcția de ministru al Economiei. Decizia presupune renunțarea la mandatul de parlamentar în România. Năsui, care a ocupat anterior funcția de ministru al Economiei în România, a spus că
Bolojan - întâlnire cu noua echipă PNL București: Am avut o primă discuție despre viitor
Președintele PNL, Ilie Bolojan, a avut luni seara o întâlnire cu echipa organizației de București a liberalilor, după noile numiri de la conducerile filialelor de sectoare. 'La București, PNL își deschide organizațiile către comunități și către oameni. Nu doar în perioadele electorale, ci în fiecare zi. George
Ambasadori și membri ai comunității ucrainene din România au celebrat Ziua Independenței Ucrainei la București
Ambasadori și membri ai comunității ucrainene din România au celebrat, luni, Ziua Independenței Ucrainei la București, cu dansuri, o expoziție de fotografie, cântece tradiționale și discursuri în care au fost subliniate rezistența poporului vecin și dorința de pace. 'Această aniversare are o semnificație specială. Pentru
Vocabular Global al Rezilienței - lansat la Kiev; Mirabela Grădinaru a propus cuvântul 'dârzenie'
'Lumea în 2026: stabilitate în vremuri incerte' a fost tema celui de-al șaselea Summit al Primelor Doamne și al Primilor Domni organizat la Kiev, la care a participat și partenera de viață a președintelui Nicușor Dan, Mirabela Grădinaru. Participarea Mirabelei Grădinaru la această reuniune a avut loc la invitația Primei Doamne a Ucr
Șeful SGG: Criterii noi de performanță pentru RA-APPS
Secretarul general al Guvernului, Dan Reșitnec, a anunțat luni că a semnat ordinul care introduce criterii noi de performanță pentru activitatea Regiei Autonome - Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS). 'Reguli mai dure pentru RA-APPS. Conducerea va răspunde pentru rezultate. Ani la rând, românii au auzit despre RA-APPS mai
Grindeanu: Încă nu există un punct de vedere comun între Ministerele Muncii, Sănătății și Educației pe legea salarizării
Președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, a declarat, luni, că încă nu s-a ajuns la un punct de vedere comun între Ministerele Muncii, Educației și Sănătății pe proiectul legii salarizării unitare, iar în aceste condiții va fi foarte greu ca acest proiect să mai fie adoptat în timp util, astfel încât România să nu piardă ban
Grindeanu: Cei de la USR au făcut o alianță cu AUR în plenul Camerei Deputaților la legea integrității
Președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, a susținut, luni, că, în ședința de plen, la votarea legii integrității, USR și AUR au făcut o majoritate împotriva acestui act normativ, deci a jalonului PNRR. 'În primul rând, țin să le mulțumesc celor care au votat pentru această lege și aici aș vrea să fac o men







