logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Noul guvern al Republicii Moldova a depus jurământul

Image

Noul guvern al Republicii Moldova, condus de prim-ministrul Alexandru Munteanu, a depus jurământul, sâmbătă, la Președinția Republicii Moldova, în prezența șefei statului, Maia Sandu, și a președintelui parlamentului, Igor Grosu, informează Moldpres.

Ceremonia a avut loc după ce, vineri seară, parlamentul a acordat votul de încredere guvernului Munteanu și a aprobat programul de guvernare 'UE, pace, dezvoltare', care stabilește ca obiectiv prioritar finalizarea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană până în 2028, modernizarea economiei, consolidarea statului de drept și creșterea nivelului de trai al cetățenilor.

'Porniți la drum cu responsabilitatea de a veni în întâmpinarea așteptărilor mari și pe drept justificate ale oamenilor. După anii în care a trebuit să gestionăm multiple crize și provocări, avem nevoie, începând de astăzi, de o guvernare care să se concentreze mai mult pe dezvoltare, care să ducă la bun sfârșit transformarea Republicii Moldova într-un stat european modern', a declarat Maia Sandu, care a apreciat totodată că 'volumul de muncă este fără precedent, dar cetățenii așteaptă rezultate concrete'.

Printre prioritățile noului executiv se numără investiții de până la 4 miliarde de euro, modernizarea infrastructurii (inclusiv construirea a 4 poduri peste Prut și reabilitarea a 3.000 km de drumuri), investiții de 9 miliarde de lei în comunități, creșterea salariilor și pensiilor, modernizarea spitalelor și școlilor, precum și finalizarea evaluării judecătorilor și procurorilor în procesul de asanare a sistemului de justiție.

În următorii ani, o prioritate pentru Republica Moldova va fi și interconectarea deplină cu piața energetică a UE. Autoritățile mai planifică continuarea și dezvoltarea programelor 'Satul European' și 'Curtea Europeană', cu investiții de cel puțin 9 miliarde de lei în comunitățile din întreaga țară.

Noul guvern își mai propune investirea a cel puțin 6 miliarde de lei în grădinițe, școli și universități, dublarea burselor pentru elevi și studenți, precum și modernizarea spitalelor.

Guvernul Munteanu va avea 14 ministere și cinci vicepremieri, dintre care doi fără portofoliu - pentru integrare europeană și reintegrare. Echipa guvernamentală include atât nume noi, cât și persoane care își păstrează funcțiile deținute în cabinetul anterior.

Astfel, Cristina Gherasimov își va păstra fotoliul de viceprim-ministru pentru integrare europeană. Ea a ocupat aceeași funcție și în guvernul anterior. Mai înainte, Gherasimov a fost secretar de stat la Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene și consilier pe politică externă și integrare europeană al președintelui Republicii Moldova.

La conducerea Ministerului Afacerilor Externe se va afla, în continuare, Mihai Popșoi, care va deține și funcția de vicepremier. El a ocupat același post și în fostul guvern. Anterior, Mihai Popșoi a fost deputat și vicepreședinte al Parlamentului.

Vladimir Bolea va fi vicepremier și ministru al infrastructurii și dezvoltării regionale, funcție deținută din 2024. El a condus anterior Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare și a fost deputat.

O altă funcție de vicepremier va fi ocupată de Eugen Osmochescu, care va conduce Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării. Osmochescu are o experiență de peste 25 de ani în domeniul juridic, economic și al reformelor pentru mediul de afaceri. Din 2009 până în 2025, el a activat ca manager de programe în cadrul IFC - Corporația Financiară Internațională (Grupul Băncii Mondiale).

Vicepremier pentru reintegrare va fi Valeriu Chiveri, diplomat de profesie, care a ocupat până în prezent funcția de ambasador al Republicii Moldova în Ucraina.

Vladislav Cojuhari va fi noul ministru al justiției. Jurist de profesie, cu studii în Belgia și SUA, Cojuhari a ocupat până acum funcția de secretar general al Ministerului Afacerilor Interne.

La șefia Ministerului Finanțelor vine Andrian Gavrilița, care are o experiență de 20 de ani, atât în administrarea afacerilor, cât și în domeniul politicilor publice.

Natalia Plugaru va fi noul ministru al muncii și protecției sociale. Ea este specialistă în domeniul dezvoltării durabile, cu o experiență de peste 15 ani în elaborarea și implementarea programelor dedicate rezilienței demografice și egalității de gen. Plugaru a deținut funcția de reprezentantă adjunctă a Fondului Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA) în Republica Moldova.

La șefia Ministerului Sănătății va fi Emil Ceban, rector al Universității de Stat de Medicină și Farmacie 'Nicolae Testemițanu'.

Conducerea Ministerului Mediului va fi asigurată de Gheorghe Hajder, care a fost până în prezent secretar de stat în cadrul aceleiași instituții.

Cristian Jardan va ocupa fotoliul de ministru al culturii. Jurnalist și manager media, Jardan are o experiență de peste 15 ani în mass-media din Republica Moldova.

Funcția de ministru al energiei va fi deținută în continuare de Dorin Junghietu, care a preluat mandatul în februarie curent, în guvernul condus până recent de Dorin Recean. Junghietu are o experiență de peste 15 ani în companii internaționale din domeniul energetic.

Dan Perciun își va păstra postul de ministru al educației, pe care îl ocupă din iulie 2023.

Un alt ministru care își păstrează portofoliul este Ludmila Catlabuga, propusă la șefia Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare. Catlabuga a ocupat aceeași funcție și în guvernul Recean, din noiembrie 2024, fiind anterior președintă a Asociației Fermierilor Producători de Lapte.

Ministerul Afacerilor Interne va fi condus în continuare de Daniella-Misail Nichitin, care a preluat funcția în 2024, fiind anterior secretar de stat în cadrul aceleiași instituții.

Un alt ministru care își păstrează fotoliul este Anatolie Nosatîi, propus la șefia Ministerului Apărării. El ocupă această funcție din august 2021.

Alexei Buzu este noul Secretarul General al Guvernului. AGERPRES/(AS - redactor: Gabriela Ionescu, editor online: Andreea Lãzãroiu)

Citește și:

Bolojan: Felicit noul Guvern al Republicii Moldova și pe prim-ministrul Alexandru Munteanu

Afisari: 1173

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic Ex 31-10-2026 21:45

Ungaria/Ministrul sănătății comemorează victimele pandemiei de coronavirus, amintind că cei care au profitat de pe urma ei trebuie trași la răspundere

Ministrul ungar al sănătății, Zsolt Hegedus, a comemorat sâmbătă într-o postare pe Facebook victimele pandemiei de coronavirus, menționând că, potrivit datelor oficiale, numărul deceselor se ridică la 49.124, dar și că în timpul pandemiei s-au cheltuit sute de milioane din fonduri publice pentru achiziționarea de echipamente medicale, din care

Politic Ex 31-10-2026 21:35

Franța/mobilizare socială: Ministrul de interne spune că manifestațiile 's-au desfășurat bine', în ciuda 'violenței incredibile' a unor agitatori

Ministrul de francez de interne, Laurent Nunez, a declarat sâmbătă că manifestațiile - al treilea val de proteste împotriva costului ridicat al vieții în Franța - 's-au desfășurat bine', în ciuda unei 'violențe incredibile' din partea unor grupuri de agitatori, relatează AFP. Ministrul a denunțat î

Politic Ex 31-10-2026 20:55

Secretarul de stat american a discutat cu omologul său rus despre o întâlnire Putin-Trump la următorul summit APEC

Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a declarat sâmbătă că a discutat cu omologul său rus, Serghei Lavrov, despre posibilitatea unei interacțiuni între președintele american Donald Trump și cel rus Vladimir Putin în timpul viitorului summit APEC, programat pentru jumătatea lunii noiembrie în China, informează AFP. &#

Politic Ex 31-10-2026 20:05

VIDEO Interes în creștere pentru o încetare a focului în Marea Neagră, consideră Rubio; Erdogan îndeamnă Rusia și Ucraina la responsabilitate

Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a afirmat sâmbătă că există un interes tot mai mare din partea comunității internaționale pentru facilitarea unei încetări a focului limitate în Marea Neagră, cu scopul de a asigura transporturile neîngrădite de energie și cereale dinspre Rusia și Ucraina, transmite Reuters. Rubio

Politic Ex 31-10-2026 17:45

Rusia: FSB spune că SUA au avertizat Rusia cu privire la un atac planificat la Moscova

Serviciul Federal de Securitate (FSB) al Rusiei a anunțat sâmbătă că a primit informații din partea Statelor Unite ale Americii, prin canalele de parteneriat consacrate, cu privire la pregătirea unui atac terorist la Moscova, a consemnat agenția de presă rusă RIA. FSB a asigurat că ia măsurile corespunzătoare, notează Reuters și AFP. Într-o declara

Politic Ex 31-10-2026 15:55

Polonia: Bărbat înarmat reținut în fața Tribunalului Constituțional, pe fondul escaladării disputei politice legate de justiție

Poliția din Varșovia a reținut sâmbătă un bărbat care avea asupra sa un cuțit și un pistol cu gloanțe oarbe, în timpul unei manifestații desfășurate în fața Tribunalului Constituțional al Poloniei, pe fondul disputei politice tot mai intense legate de judecătorii acestei instanțe, relatează dpa. Potrivit poliției, o femeie care participa la o

Politic Ex 31-10-2026 13:38

Regele Charles al III-lea a reflectat asupra atrocităților coloniale în timpul vizitei în Guyana

Regele Charles al III-lea a reflectat vineri la atrocitățile coloniale cu prilejul vizitei în Guyana, o fostă colonie britanică, informează AFP. Însoțit de prim-ministrul din Guyana, Mark Phillips, Charles a depus coroane de flori la mormintele soldaților care au luptat pentru Regatul Unit înainte de proclamarea independenței, într-un c

Politic Ex 31-10-2026 12:59

UPDATE Rusia a lovit din nou infrastructura energetică a Ucrainei, anunță președintele Volodimir Zelenski

Drone lansate de forțele ruse au lovit infrastructura energetică a Ucrainei în atacuri efectuate vineri noaptea, lăsând fără curent electric circa 280.000 de familii ucrainene din regiunile Kiev și Dnipropetrovsk, a anunțat sâmbătă președintele ucrainean Volodimir Zelenski, citat de Reuters. ''Aceste lovituri ruse au creat o s

Politic Ex 31-10-2026 10:53

Criză politică în Polonia: Ambasadorii din România și China și-au anunțat demisia

Ambasadorii Poloniei la București și Beijing și-au anunțat sâmbătă demisia ca răspuns la disputa interinstituțională de la Varșovia legată de Tribunalul Constituțional, chestiune care a escaladat în cursul nopții, transmite dpa. ''Dată fiind tentativa de preluare ilegală a Tribunalului Constituțional, nu mai văd nicio posibilitate de a cont

Politic Ex 31-10-2026 10:12

UPDATE Criză politică în Polonia: Președintele Karol Nawrocki face apel la 'restabilirea statului de drept'

Președintele Poloniei, Karol Nawrocki, a declarat sâmbătă dimineață că disputa cu guvernul legată de Tribunalul Constituțional reprezintă o amenințare pentru securitatea internă a țării, după ce diferendul a escaladat vineri noaptea, transmit AFP și dpa. Adresându-se protestatarilor adunați în afara sediului Tribunalului Constituționa

Politic Ex 31-10-2026 08:50

Turcia propune un candidat la funcția de secretar general al ONU

Turcia a propus vineri candidatura actualului secretar general al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), Feridun Sinirlioglu, la postul de secretar general al Națiunilor Unite, informează AFP. Potrivit unor surse din MAE turc, scrisoarea de nominalizare de către președintele Recep Tayyip Erdogan a fost transmisă vineri preș

Politic Ex 30-10-2026 21:59

SUA aprobă vânzarea de rachete Patriot către Ucraina în valoare de 2,1 miliarde dolari

Departamentul de Stat al SUA a anunțat vineri că a aprobat vânzarea a 500 de rachete Patriot PAC-3 către Ucraina, pentru o sumă estimată la 2,1 miliarde de dolari, a consemnat Reuters. Ucraina va plăti pentru aceste rachete interceptoare defensive folosind contribuții din partea Canadei, Germaniei și Norvegiei, direcționate prin intermed

Politic Ex 30-10-2026 21:33

SUA/Alegeri la jumătatea mandatului: Un număr record de aproape 48 de milioane de americani au votat deja

Un număr record de 47,9 milioane de americani și-au exprimat deja votul în cadrul alegerilor de la jumătatea mandatului din SUA, informează AFP, care notează că se observă o creștere semnificativă a prezenței la urne în mai multe state-cheie, iar printre cei care au votat deja, numărul alegătorilor democrați este mai mare decât cel al republicanilor

Politic Ex 30-10-2026 20:55

Președintele Poloniei își întrerupe călătoria spre Senegal după suspendarea președintelui Tribunalului Constituțional

Președintele polonez Karol Nawrocki, aflat vineri în avion spre Senegal pentru o vizită programată, a făcut cale-ntoarsă după ce a aflat că poliția a pătruns în sediul celei mai înalte instanțe din Polonia, iar președintele acesteia a fost suspendat din funcție, relatează Reuters. 'Într-un astfel de moment, președin

Politic Ex 30-10-2026 19:49

Este timpul ca Germania să aibă prima femeie președinte, consideră Angela Merkel

Angela Merkel, fost cancelar al Germaniei, susține că este timpul ca o femeie să îi succeadă președintelui Frank-Walter Steinmeier atunci când se încheie al doilea mandat de cinci ani al acestuia la conducerea țării, în martie anul viitor, transmite vineri dpa. ''Sunt 77 de ani de istorie a Republicii Federale G