Moșteanu: Vreau ca instituțiile MApN să fie conduse de oameni asupra cărora nu planează suspiciuni
Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, a afirmat, vineri, în Prahova, că vrea ca instituțiile din cadrul MApN să fie conduse de oameni asupra cărora nu planează nicio urmă de lispă de integritate.
Referindu-se la ancheta care vizează comandantul Spitalului Militar Central din București, generalul-maior Florentina Ioniță-Radu, ministrul a spus că tot ce se întâmplă acum este rezultatul unor verificări mai vechi.
'Tot ce se întâmplă acum este rezultatul unor verificări mai vechi, verificări care au tot curs. Eu sunt de trei luni și jumătate, patru aproape luni, ministru - pe timpul acestor luni de zile instituțiile cu atribuții de control din subordinea mea au mai trimis lucruri către parchete, am aprobat trimiterea acestora, trec pe la mine. Doamna (...) comandant al Spitalului Militar a avut niște prelungiri, trei ani de prelungiri succesive pentru a ocupa această funcție. În 18 iulie a trimis și către mine o cerere de prelungire, nu am mai prelungit. Cred că în 26 septembrie, pe la finalul lui septembrie am semnat trecerea în rezervă. Dânsa își termină mandatul pe 31 octombrie, deci ar fi trebuit prelungire să mai rămână. Eu am luat decizia să nu fac aceste prelungiri, vreau ca instituțiile din cadrul MApN să fie conduse de oameni asupra cărora nu planează nicio urmă de lispă de integritate', a spus ministrul într-o declarație susținută în poligonul de tragere de la Coada Izvorului.
El avertizează că oricine încearcă 'să ia un capăt de ață' din Armata Română va păți la fel.
Florentina Ioniță este acuzată de DNA de abuz în serviciu și complicitate la această infracțiune, precum și de uzurparea funcției, într-un dosar legat de nereguli la plata drepturilor salariale către mai mulți angajați ai spitalului implicați într-un proiect finanțat din fonduri europene nerambursabile, prejudiciul fiind de peste 8 milioane de lei. Acuzațiile vin după ce DNA a efectuat joi 19 percheziții în locații din București și județul Ilfov, inclusiv la Spitalul Militar Central. AGERPRES / (AS - redactor: Anamaria Constantin, editor: Marius Frățilă, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
AUR propune o comisie parlamentară de anchetă privind migrația ilegală
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a inițiat un proiect de hotărâre pentru înființarea unei comisii parlamentare de anchetă care să verifice modul în care autoritățile gestionează migrația ilegală, respectarea regimului străinilor, infracțiunile comise de cetățeni străini și exploatarea lucrătorilor proveniți din afara Uniunii Europene.
Grindeanu: Vom face analize lunare pentru a verifica stadiul implementării măsurilor din programul de guvernare
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni că a cerut miniștrilor să prezinte modul în care se va face 'schimbarea de paradigmă' pe care a cerut-o privind relansarea economică și protejarea puterii de cumpărare a populației vulnerabile și a clasei de mijloc, precizând că se vor face analize lunar pentru a verifica stadiul implementării măs
Sorin Grindeanu: Anul viitor, taxele pentru români și companiile românești nu vor crește
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni că taxele pentru români și pentru companiile românești nu vor crește anul viitor și a dat asigurări cu privire la predictibilitate în economie. 'PSD își dorește să fie un factor de echilibru între populismul fără soluții și austeritatea care sărăcește populați
USR și PNL - o nouă cerere pentru comisia 'Mykonos-Nordis'; Stoica: Cer PSD să o supună votului plenului
Grupurile USR și PNL din Camera Deputaților au depus o nouă cerere pentru înființarea unei comisii parlamentare 'Mykonos-Nordis', care să ancheteze ''de la zborurile Nordis la zborurile de lux mai recente către Mykonos și Nisa ale unor politicieni, judecători și oameni de afaceri''. 'Cer PSD să respecte Regulamentul Ca
Grindeanu: Îi voi propune premierului asumarea răspunderii Guvernului pe reforma administrativ-teritorială și pe reorganizarea la nivel guvernamental
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni că îi va propune premierului ca Guvernul să își angajeze răspunderea pe reforma administrativ-teritorială și pe reorganizarea la nivel guvernamental. Afirmația a fost făcută după reuniunea Biroului Permanent Național al Partidului Social Democrat. 'În ședin
Nicoleta Pauliuc (PNL) propune ca MApN să finanțeze centrele militare; inițiativa - depusă la Parlament
Senatorul PNL Nicoleta Pauliuc anunță că a depus la Parlament o inițiativă legislativă care mută cheltuielile de întreținere a centrelor militare de la Consiliile județene și Primăriile de sector la Ministerul Apărării Naționale. Potrivit acesteia, într-o țară cu război la graniță, armata trebuie să-și planifice singură sediile și
Nicușor Dan felicită Serbia pentru alegerile 'istorice'; cea mai mare prezență la vot în decenii
Președintele Nicușor Dan a felicitat, luni, poporul sârb și Mișcarea studențească pentru alegerile 'istorice' de duminică, la care s-a înregistrat cea mai mare prezență la vot de zeci de ani. 'Felicitări poporului sârb pentru alegerile istorice, cu cea mai mare prezență la vot în decenii, și Mișcării studenț
Turcan cere deblocarea în Parlament a proiectelor pentru protecția copiilor: Voi lupta ca acestea să fie adoptate
Deputata PNL Raluca Turcan a solicitat luni forurilor legislative să deblocheze, de urgență, proiectele pentru protecția copiilor, care stau de luni de zile în comisii, și să le introducă pe ordinea de zi a plenului, sub rezerva primirii rapoartelor. ''Decizia trebuie să vină, proiectele trebuie dezbătute și votate de urgență! &I
Bolojan: Grindeanu își asumă rolul de premier de facto; vom sta cu ochii pe tot ce vor face
Președintele PNL, Ilie Bolojan, îl critică pe liderul PSD, Sorin Grindeanu, pentru afirmațiile privind deficitul al României, afirmând că social-democratul vrea să justifice de ce bugetul de anul viitor nu va include promisiunile făcute 'în mod populist'. ''Observ că domnul Grindeanu își asumă rolu
Fritz către Grindeanu: Dacă a face ordine și a tăia risipa înseamnă 'userizare', atunci o purtăm ca pe o medalie
Președintele USR, Dominic Fritz, a reacționat luni la declarația liderului social-democraților, Sorin Grindeanu, privind ''desuserizarea României'', afirmând că PSD vrea să scape de cei care au început să schimbe regulile jocului. ''Zice Sorin Grindeanu că din dimineața asta are treabă, se apucă de
Mircea Abrudean: Contextul de securitate actual ne reamintește în fiecare zi cât de valoroasă este pacea
Contextul de securitate actual ne reamintește în fiecare zi cât de valoroasă este pacea și cât de importantă este siguranța fiecărui cetățean, a declarat duminică preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, cu ocazia Zilei Armatei Române. ''Sărbătorim Ziua Armatei României - prilej de recunoștință față de cei
Bihor/ Ilie Bolojan, la Oradea de Ziua Armatei Române: Le mulțumim militarilor care își fac datoria în fiecare zi
Fostul premier Ilie Bolojan a participat duminică, la Oradea, la ceremonia militară organizată în Piața Unirii, cu prilejul Zilei Armatei României, transmițând un mes
Ambasada SUA: Militarii americani și români lucrează umăr la umăr pentru siguranța flancului estic al NATO
Ambasada Statelor Unite ale Americii la București afirmă, într-un mesaj transmis de Ziua Armatei Române, că militarii americani și români lucrează umăr la umăr pentru siguranța flancului estic al NATO și subliniază faptul că ''împreună suntem mai puternici''. ''Astăzi, salutăm Armata Români
VIDEO Ministrul Apărării: Printre prioritățile mandatului meu se numără dezvoltarea capacităților de detectare și contracarare a dronelor
Ministrul Apărării Naționale, Ștefan Radu Oprea, a declarat duminică, la ceremonia organizată la Baza 86 Aeriană ''Locotenent Gheorghe Mociorniță'', cu prilejul Zilei Armatei Române, că printre prioritățile mandatului său se numără ''dezvoltarea capacităților de detectare și contracarare a amenințărilor reprezentate de drone, precum și o
Raluca Turcan: Măsurile anunțate de Guvernul Niculescu după valul de violențe din școli sunt dezamăgitoare
Deputatul PNL Raluca Turcan a declarat că măsurile anunțate de Guvernul Niculescu după valul de violențe din școli sunt ''dezamăgitoare'', nu au termene, nu au responsabili, nu au bugete alocate. ''Când vrei să îngropi o problemă, faci o comisie. Sau, în varianta guvernului Niculescu, un grup




