Ilie Bolojan: Subvenția pentru partidele politice a fost redusă în două valuri
Subvenția pentru partidele politice a fost redusă în două valuri iar cei pe funcții publice trebuie să fie parte la acest efort național pentru a stabiliza situația, a declarat prim-ministrul Ilie Bolojan.
El a fost întrebat, vineri, la Radio România Actualități, de ce în privința reducerii cheltuielilor nu s-a apelat la una dintre soluțiile simple, măcar cu valoare de semnal, și anume reducerea subvențiilor pentru partidele politice.
'Subvenția la partidele politice a fost redusă în două valuri. (...) A fost redusă atât cu primul pachet, dar a fost redusă și prin această rectificare de buget pe care am făcut-o, pentru că Ministerul de Finanțe a aplicat reducerea de 10% pe care o reținem la început de an pentru toate cheltuielile și asta a însemnat un efect de reducere. Și cei care suntem pe funcții publice, și cei care suntem în Parlament sau cei care dețin poziții de conducere trebuie să fie parte la acest efort, că e un efort național pentru a stabiliza situația și, chiar dacă aceste cheltuieli nu au, să spunem, un impact masiv în bugetul mare, dar sunt aspecte care țin de o minimă solidaritate cu cetățenii României', a mai declarat Ilie Bolojan. AGERPRES/(A - redactor: Daniel Florea, editor: Florin Marin, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Președintele se întâlnește cu liderii coaliției și cu reprezentanți ai magistraților
Președintele Nicușor Dan se întâlnește, miercuri, la ora 16:00, cu liderii coaliției de guvernare și cu reprezentanți ai magistraților la Palatul Cotroceni, arată agenda șefului statului. El a avut o discuție privind pensiile procurorilor și judecătorilor și marți. Înaintea acesteia, a afirmat că pensiile magis
Dominic Fritz spune că în această săptămână are examen pentru obținerea cetățeniei române
Președintele USR, Dominic Fritz, a anunțat că în această săptămână are examen pentru obținerea cetățeniei române. El nu a dorit să precizeze în ce zi va avea loc examenul, menționând că nu i-a dezvăluit data respectivă nici măcar mamei sale. 'Nu știe nici mama în ce zi. Nu vă spun, ca să n
Fritz: Ciprian Ciucu a făcut blat cu PSD; pe fruntea Ancăi Alexandrescu scrie 'sistem'
Președintele USR, Dominic Fritz, a declarat, marți, că pentru a câștiga alegerile de la Sectorul 6 de anul trecut, Ciprian Ciucu, susținut acum de PNL pentru Primăria Capitalei, a făcut la acel moment 'un blat deschis' cu PSD. Din acest motiv, Ciprian Ciucu 'nu este un candidat foarte credibil' în a preînt&aci
Dominic Fritz: Oana Gheorghiu, un atu pentru Guvern; plângerea penală a CSM, o escaladare inutilă
Președintele USR, Dominic Fritz, apreciază că vicepremierul Oana Gheorghiu reprezintă un 'atu' pentru Guvern, iar plângerea penală din partea Consiliului Suprem al Magistraturii (CSM) cu privire la declarația acesteia despre pensiile speciale ale magistraților constituie 'o escaladare inutilă'. 'Oana Gheorghiu, din pu
Dominic Fritz spune că în coaliție s-a ajuns la un compromis privind reforma administrației locale
Președintele USR, Dominic Fritz, a declarat, marți, că partidele din coaliție au ajuns la 'un compromis' în ce privește reforma administrației locale. Astfel, începând cu anul 2027 ar urma să se aplice o structură maximă de posturi. Pe de altă parte, anul 2026 va reprezenta o perioadă de tranziție, iar autoritățile lo
Nicușor Dan sesizează la CCR legea privind utilizarea plajei Mării Negre
Președintele Nicușor Dan a trimis, marți, Curții Constituționale o sesizare de neconstituționalitate asupra Legii pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului privind utilizarea plajei Mării Negre și controlul activităților desfășurate pe plajă. Legea supusă controlului de constituționalitate stabilește ca titularul dre
LocaleParțialePMB2025/ Președintele Biroului electoral al Circumscripției municipiului București și locțiitorul acestuia - desemnați prin tragere la sorți
Judecătoarea Ioana Roxana Oltean a fost desemnată, marți, prin tragere la sorți, președinte al Biroului electoral al Circumscripției municipiului București pentru alegerile organizate pe 7 decembrie pentru primarul Capitalei. Tot prin tragere la sorți în ședință publică a fost desemnat și locțiitorul acesteia - judecătorul Teodor Gruia S
Galați: PNȚCD a comemorat 30 de ani de la moartea lui Corneliu Coposu
Președintele PNȚCD Galați, Marian Popa, a organizat, marți, o ceremonie de comemorare la 30 de ani de la moartea omului politic Corneliu Coposu, fost președinte al Partidului Național Țărănesc și lider al opoziției democratice din România postcomunistă. Evenimentul s-a desfășurat în Parcul 'Corneliu Coposu' din municipiul G
Simion: Din cauza actualilor guvernanți, România este o țară blocată
Președintele AUR, deputatul George Simion, a afirmat marți că din cauza actualilor guvernanți România este 'o țară blocată' iar ideologia asumată a actualei guvernări este 'într-o direcție pro-Franța'. 'Din cauza actualilor guvernanți, România este o țară blocată. Noi am acuzat în cele cinci asumări
Simion: AUR va face sesizări pentru discriminare politică; solicităm rambursarea cheltuielilor din campania de la prezidențiale
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) va sesiza instituțiile internaționale 'în legătură cu abuzurile și discriminarea politică' la care sunt supuși membrii formațiunii, a declarat liderul partidului, George Simion. 'Partidul AUR va sesiza instituțiile europene și internaționale competente în legătură cu abuzurile
Premierul - discuții cu reprezentanții mediului de afaceri privind simplificarea procedurilor de avizare și autorizare pentru securitatea la incendiu
Premierul Ilie Bolojan a avut marți o nouă rundă de consultări cu reprezentanții camerelor de comerț și ai retailerilor din România, discuția fiind axată pe simplificarea și digitalizarea procedurii de emitere a avizelor și autorizațiilor privind securitatea la incendiu, în condițiile întăririi normelor de siguranță pentru cetățeni.
Ministrul Justiției spune că nu a primit plângerea penală a CSM la adresa Oanei Gheorghiu
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a informat, marți, că nu a primit la cabinet plângerea penală a Consiliului Superior al Magistraturii împotriva vicepremierului Oana Gheorghiu. Într-o intervenție telefonică la Digi 24, Marinescu a declarat că, în calitate de membru al CSM, nu a semnat acea plângere penală și n
AEP: Peste 19 milioane de lei - subvenții virate partidelor în luna noiembrie
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a virat în luna noiembrie în conturile a opt partide - PSD, AUR, PNL, USR, S.O.S. România, POT, PMP, Forța Dreptei - subvenții în sumă totală de 19.006.587 de lei. Potrivit site-ului AEP, Partidul Social Democrat a primit 6.306.228 lei, Alianța pentru Unirea Românilor - 3.72
Ședință a coaliției, la Guvern; liderii au discutat în prealabil la Cotroceni cu șeful statului pe tema pensiilor magistraților
Reprezentanții coaliției de guvernare s-au reunit marți după-amiază, la Palatul Victoria, pentru a discuta măsurile ce ar urma să fie adoptate în perioada următoare privind reforma pensiilor magistraților și reforma administrației publice. La reuniune participă premierul Ilie Bolojan, președinte al PNL, președintele PSD, Sorin Grindeanu,
Oana Gheorghiu: Nu există nicio interferență între atribuțiile mele guvernamentale și activitatea Asociației 'Dăruiește Viață'
Vicepremierul Oana Gheorghiu a afirmat, marți, că respectă întru totul legislația privind regimul incompatibilităților aplicabil membrilor Guvernului, menționând că nu există nicio interferență între atribuțiile sale guvernamentale și activitatea 'Dăruiește Viață' și cu privire la calitatea sa de membru fondator al asociației. Potrivi


