Ministrul Cseke Attila: Trebuie luată cât mai rapid decizia privind reforma administrației locale
Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, a declarat, joi, că este necesar să se ia cât mai rapid de către coaliția guvernamentală o decizie privind reforma administrației locale.
'Vom vedea săptămâna viitoare coaliția încotro se îndreaptă cu această decizie. Ceea ce susținem noi sau ceea ce susțin eu este de a lua o decizie cât mai rapid, pentru că nu ne face bine din punct de vedere al deciziei politice această amânare și discuție îndelungată', a declarat, joi seara, la Sebeș, ministrul Cseke Attila.
El a amintit că sunt două abordări care au fost discutate în coaliție.
'Eu pot să vă spun punctul de vedere al ministrului Dezvoltării și al ministerului de resort. Noi susținem o măsură care permite o abordare diferențiată de la UAT la UAT. Pentru că nu ni se pare corect să aplicăm aceeași măsură pentru toată lumea, atâta timp cât există autorități locale, primării, primari, dacă vreți, care au gestionat și până acum eficient banul public, unde organigrama nu este plină și unde nu ar trebui să facem reduceri semnificative sau chiar în varianta pe care noi am propus-o coaliției cu aplicarea unui procent de 30%, care, în final, duce la o reducere a posturilor ocupate de 10,2%', a declarat Cseke Attila.
Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a menționat că sunt 671 de UAT-uri în care nu ar trebui redus niciun post ocupat, apreciind că ar fi 'incorect' față de acestea să se aplice o măsură 'valabilă pentru toată lumea'.
Cseke Attila a participat joi seara, la Sebeș, la inaugurarea primei creșe construite în județul Alba prin Programul Guvernamental 'Sfânta Ana'. AGERPRES / (A - redactor: Marinela Brumar, editor: Marius Frățilă, editor online: Andreea Preda)
Citiţi şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Conducerea Parlamentului a aprobat constituirea Grupului de rugăciune în legislatura 2024-2028
Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului au aprobat constituirea Grupului de rugăciune al Parlamentului în legislatura 2024-2028. Birourile permanente reunite au aprobat joi seară solicitarea cu privire la înființarea Grupului de rugăciune, la cererea senatorilor și deputaților care vor face parte din condu
Cazanciuc: Includerea proiectului 'Lift pentru Viață' în programul de guvernare - o mare reușită și un pas uriaș înainte
Senatorul PSD Robert Cazanciuc afirmă că includerea în programul de guvernare al Cabinetului Niculescu a proiectului pe care l-a inițiat - 'Lift pentru Viață' - marchează trecerea de la o viziune la o soluție concretă, la nivel național, pentru o problemă uriașă pe care mulți au ales să o ignore. Potrivit senatorului, asumarea acestui proiect de
Comitetul Politic al USR va lua o decizie în ceea ce privește Guvernul Niculescu
Comitetul Politic al USR se întrunește vineri pentru a stabili dacă parlamentarii partidului vor vota sau nu pentru învestirea Guvernului Luca Niculescu. Ședința Comitetului Politic începe la ora 17:00 și se va desfășura online, a precizat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al USR, Cristian Seidler.
Program de guvernare/ Apărare: Creșterea graduală a cheltuielilor la 5% din PIB și actualizarea Programului Armata României 2040
Programul de guvernare propus de Guvernul Luca Niculescu prevede creșterea graduală a cheltuielilor de apărare la 5% din PIB, actualizarea Programului Armata României 2040, simplificarea cadrului legislativ pentru achizițiile Armatei, dezvoltarea apărării antidronă și întărirea apărării cibernetice, modernizarea și extinderea infrastructurii militare la s
Parlament: Plenul reunit pentru învestirea Guvernului Niculescu - marți, la ora 14:00; audieri - luni și marți
Audierile miniștrilor propuși să facă parte din Guvernul Luca Niculescu sunt programate să aibă loc luni și marți, iar marți la ora 14:00 va începe ședința plenului reunit al Camerei Deputaților și Senatului în care se va vota învestirea noului Executiv. Birourile permanente reunite ale Parlamentului au stabilit joi seara cal
Program de guvernare/ Externe: Finalizarea aderării la OCDE și o negociere mai eficientă a intereselor României în UE
Finalizarea aderării la OCDE, dar și o negociere mai eficientă a intereselor României în UE se numără printre măsurile cuprinse în programul de guvernare depus la Parlament de premierul desemnat, Luca Niculescu. Echipa guvernamentală propu
Program de guvernare/MDLPA: Audit funcțional și o reorganizare a instituțiilor centrale, START reforma administrativă, Program de Dezvoltare Metropolitană
Programul de guvernare al Guvernului Luca Niculescu pentru perioada 2026-20828 își propune, la capitolul Administrație și Dezvoltare Regională, un audit funcțional și o reorganizare a instituțiilor centrale, personal dimensionat după volumul de activitate, prin renunțarea la principiul reducerilor procentuale uniforme, adoptarea cadrului legislativ pentru START
Program de guvernare/ Se garantează menținerea reprezentării parlamentare a minorităților în orice modificare a legislației electorale
Programul de guvernare propus de Guvernul Luca Niculescu cuprinde, la capitolul Minorități naționale și Culte, elaborarea, împreună cu grupurile parlamentare ale minorităților naționale, a unei legi-cadru privind statutul minorităților naționale și garantează menținerea reprezentării parlamentare a minorităților naționale în orice modificare a legislației
Program de guvernare/ Sport: Finanțare predictibilă pentru federații și cluburi; implementarea Portalului Sportului Românesc
Modificarea Legii nr. 69/2000 a educației fizice și sportului în scopul simplificării normelor sportului de performanță, implementarea până în 2028 a Portalului Sportului Românesc și plata cu prioritate, până în decembrie 2026, a premiilor restante pentru rezultatele internaționale se află printre obiectivele stabilite în pro
Program de guvernare/ Justiție: Colaborare 'loială' cu CSM, Înalta Curte și Parchete
Guvernul Luca Niculescu propune la capitolul 'Justiție' din programul de guvernare o colaborare 'loială' cu Ministerul Public (parchete), Consiliul Superior al Magistraturii și Instanța supremă, dând asigurări că vor fi continuate investițiile pentru digitalizarea sistemului judiciar și modernizarea infrastructurii. '
Program de guvernare/ Se înființează Consiliul Consultativ al Românilor de Pretutindeni
Programul de guvernare propus de premierul desemnat Luca Niculescu prevede un dialog permanent și servicii publice mai simple pentru diaspora, în acest sens urmând a fi înființat Consiliul Consultativ al Românilor de Pretutindeni, un mecanism permanent de dialog între Guvern și reprezentanții diasporei și ai comunităților istorice î
Program de guvernare/Interne: Reglementarea atribuțiilor poliției locale, reducerea violenței stradale și procesarea automată a abaterilor rutiere
Delimitarea prin lege a atribuțiilor poliției locale față de Poliția Română, implementarea unui program de reducere a violenței stradale, actualizarea cadrului legal pentru procesarea automatizată a abaterilor rutiere și crearea unei structuri centrale de comunicare strategică împotriva ingerințelor informaționale externe, cu un centru tehnic de analiză a
Program de guvernare/ Cultură: Strategia sectorială în domeniul culturii și finanțare predictibilă, multianuală și simplă - printre priorități
Aprobarea prin hotărâre de Guvern a Strategiei sectoriale în domeniul culturii, cu planul actualizat pentru 2026-2030, finanțare predictibilă, multianuală și simplă pentru cultură, proiecte culturale pregătite pentru fondurile europene, îmbunătățirea cadrului normativ privid sponsorizarea și mecenatul în acest sector, precum și stabilirea de r
Luca Niculescu, despre echipa de miniștri pe care o propune: Este o formulă mai puțin obișnuită în România
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat, joi, că echipa de miniștri pe care o propune 'este o formulă mai puțin obișnuită în România', dar una 'care răspunde situației în care ne aflăm', iar acești miniștri vor forma o singură echipă, cu un singur program și o singură responsabilitate - să lucreze pentru România.
Program de guvernare/ Educație - reforma curriculară va viza competențele-cheie, gândirea critică și meseriile viitorului
Programul de guvernare propus de Guvernul Luca Niculescu cuprinde la capitolul Educație atât măsuri imediate pentru elevi și școli, cât și măsuri de sprijin pentru profesori, copii și tineri și reforme structurale. Măsurile imediate pentru elevi și școli, cuprinse în





