USR cere dezbaterea în Parlament a ultimelor patru rapoarte de activitate ale SRI
USR cere conducerii Parlamentului să permită dezbaterea în plenul reunit a ultimelor patru rapoarte de activitate ale Serviciului Român de Informații.
Este vorba despre rapoartele de activitate ale SRI pe anii 2021, 2022, 2023 și 2024. O solicitare scrisă a fost depusă, în acest sens, de liderii grupurilor parlamentare USR, Bogdan Rodeanu și Ștefan Pălărie, a informat un comunicat al partidului transmis AGERPRES.
'Trebuie să aflăm ce a făcut SRI în toți acești ani, în condițiile în care România s-a confruntat cu un război hibrid. O parte dintre răspunsuri se regăsesc în rapoartele de activitate ale SRI, rapoarte care, potrivit legii, ar fi trebuit să fie dezbătute și aprobate anual de către Parlament. Din anul 2021 nu s-a mai întâmplat acest lucru, rapoartele fiind blocate la nivel politic fără explicații - oare cine ar putea explica modul în care forul legislativ nu respectă legea? USR cere ca legea să fie respectată și ca românilor să le fie oferite aceste informații', a declarat deputatul USR Allen Coliban, membru al Comisiei comune pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activității SRI.
Legea privind organizarea și funcționarea SRI numărul 14/1992 prevede că, anual sau când Parlamentul hotărăște, directorul SRI prezintă rapoarte privind îndeplinirea atribuțiilor legale ce revin serviciului, se mai arată în comunicatul USR.
'La rândul său, Comisia comună de control parlamentar are obligația, potrivit Hotărârii Parlamentului 30/1993, să examineze rapoartele SRI și să întocmească propriile rapoarte, pe care să le înainteze Birourilor Permanente ale celor două Camere, spre dezbaterea și aprobarea în plen. În acest context, USR cere ca rapoartele pentru anii 2021, 2022, 2023 și 2024 să fie scoase de la sertar și să fie puse pe ordinea de zi a plenului reunit al celor două Camere', se menționează în comunicat. AGERPRES/(AS - redactor: Irinela Vișan, editor: Claudia Stănescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fenechiu (PNL): Cred că este sinucidere politică pentru orice Guvern să intre în Pilonul 2 de pensii
Liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, atrage atenția că este o sinucidere politică pentru orice Guvern care ar încerca să intre în banii din Pilonul 2 de pensii, adăugând că ar fi foarte bine să nu existe majorări de taxe anul viitor, pentru că acest lucru ar însemna bani mai puțini pentru români și scăderea nivelului de trai.
Grindeanu: Îi aduc aminte domnului Bolojan că a votat acest Guvern; prin urmare, nu poate să fugă de răspundere
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, i-a transmis luni președintelui PNL, Ilie Bolojan, că a votat Guvernul Luca Niculescu și, prin urmare, ''nu poate să fugă de răspundere''. Grindeanu a fost întrebat cum răspunde afirmațiilor lui Bolojan potrivit căreia liderul PSD ar fi, de fapt, premierul de facto al noului Guvern.
Fenechiu (PNL): Așteptăm cu interes să vedem cum le explică Grindeanu primarilor săi că vrea să-i desființeze
Liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, a afirmat luni că reforma administrativ-teritorială și a administrației, pentru care PSD cere asumarea răspunderii Guvernului, sunt ''lucruri cu care orice om sănătos la cap rezonează pozitiv'', dar ele trebuie discutate cu administrația și cu societatea, ''altminteri sunt doar cuvinte frumoase'
Niculescu: Coerența mixului de politici economice și dialogul constant Guvern-BNR - esențiale pentru macrostabilitate și creștere sustenabilă
Coerența mixului de politici economice și dialogul constant între Guvern și Banca Centrală sunt esențiale pentru susținerea unei creșteri economice sustenabile și pentru asigurarea stabilității macroeconomice, a transmis premierul Luca Niculescu, luni, după întâlnirea cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. 'Am început
Grindeanu: Doar o femeie, Natalia Intotero, a dorit să intre în competiția internă pentru funcția de ministru
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a informat, luni, că doar o singură femeie, Natalia Intotero, s-a înscris în competiția internă din partid pentru a fi ministru în Guvernul Luca Niculescu. 'Noi am avut un Consiliu Politic Național în care cei care au dorit să fie miniștri și-au depus candidaturile. La un moment dat, părea că o să
Grindeanu: Dorim ca serviciile publice să fie mai bune; reforma pe administrația locală - din 2028
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, luni, că reforma administrației locale trebuie să aibă ca rezultat un nivel al serviciilor publice către cetățeni mai bun și reducerea cheltuielilor, iar comasarea unor localități nu va fi una voluntară. 'Sigur, poate să existe și o comasare de acest tip (voluntară - n.r.). Dar asta, până la urmă, nu va
Sorin Grindeanu: PSD cere prezentarea publică cât mai rapidă a situației reale a finanțelor țării
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, i-a cerut ministrului de Finanțe, Alexandru Nazare, să prezinte public cât mai rapid situația reală a finanțelor țării. 'Din poziția mea de președinte al Camerei Deputaților și, totodată, președinte PSD, să știți că voi lucra umăr la umăr cu premierul și cu miniștrii, dacă acest lucru îmi va f
AUR propune o comisie parlamentară de anchetă privind migrația ilegală
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a inițiat un proiect de hotărâre pentru înființarea unei comisii parlamentare de anchetă care să verifice modul în care autoritățile gestionează migrația ilegală, respectarea regimului străinilor, infracțiunile comise de cetățeni străini și exploatarea lucrătorilor proveniți din afara Uniunii Europene.
Grindeanu: Vom face analize lunare pentru a verifica stadiul implementării măsurilor din programul de guvernare
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni că a cerut miniștrilor să prezinte modul în care se va face 'schimbarea de paradigmă' pe care a cerut-o privind relansarea economică și protejarea puterii de cumpărare a populației vulnerabile și a clasei de mijloc, precizând că se vor face analize lunar pentru a verifica stadiul implementării măs
Sorin Grindeanu: Anul viitor, taxele pentru români și companiile românești nu vor crește
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni că taxele pentru români și pentru companiile românești nu vor crește anul viitor și a dat asigurări cu privire la predictibilitate în economie. 'PSD își dorește să fie un factor de echilibru între populismul fără soluții și austeritatea care sărăcește populați
USR și PNL - o nouă cerere pentru comisia 'Mykonos-Nordis'; Stoica: Cer PSD să o supună votului plenului
Grupurile USR și PNL din Camera Deputaților au depus o nouă cerere pentru înființarea unei comisii parlamentare 'Mykonos-Nordis', care să ancheteze ''de la zborurile Nordis la zborurile de lux mai recente către Mykonos și Nisa ale unor politicieni, judecători și oameni de afaceri''. 'Cer PSD să respecte Regulamentul Ca
Grindeanu: Îi voi propune premierului asumarea răspunderii Guvernului pe reforma administrativ-teritorială și pe reorganizarea la nivel guvernamental
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni că îi va propune premierului ca Guvernul să își angajeze răspunderea pe reforma administrativ-teritorială și pe reorganizarea la nivel guvernamental. Afirmația a fost făcută după reuniunea Biroului Permanent Național al Partidului Social Democrat. 'În ședin
Nicoleta Pauliuc (PNL) propune ca MApN să finanțeze centrele militare; inițiativa - depusă la Parlament
Senatorul PNL Nicoleta Pauliuc anunță că a depus la Parlament o inițiativă legislativă care mută cheltuielile de întreținere a centrelor militare de la Consiliile județene și Primăriile de sector la Ministerul Apărării Naționale. Potrivit acesteia, într-o țară cu război la graniță, armata trebuie să-și planifice singură sediile și
Nicușor Dan felicită Serbia pentru alegerile 'istorice'; cea mai mare prezență la vot în decenii
Președintele Nicușor Dan a felicitat, luni, poporul sârb și Mișcarea studențească pentru alegerile 'istorice' de duminică, la care s-a înregistrat cea mai mare prezență la vot de zeci de ani. 'Felicitări poporului sârb pentru alegerile istorice, cu cea mai mare prezență la vot în decenii, și Mișcării studenț
Turcan cere deblocarea în Parlament a proiectelor pentru protecția copiilor: Voi lupta ca acestea să fie adoptate
Deputata PNL Raluca Turcan a solicitat luni forurilor legislative să deblocheze, de urgență, proiectele pentru protecția copiilor, care stau de luni de zile în comisii, și să le introducă pe ordinea de zi a plenului, sub rezerva primirii rapoartelor. ''Decizia trebuie să vină, proiectele trebuie dezbătute și votate de urgență! &I



