MAE: 30 de ani de relații diplomatice România - Uzbekistan; Oana Țoiu a evidențiat cooperarea dinamică în diverse domenii
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, și omologul său din Uzbekistan, Bakhtiyor Saidov, au avut luni un schimb de scrisori de felicitare cu ocazia aniversării a 30 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice bilaterale.
Potrivit MAE, în mesajul de felicitare, ministrul român al Afacerilor Externe a subliniat că, pe parcursul celor 30 de ani, relațiile bilaterale au evoluat continuu atât în plan politico-diplomatic, cât și la nivel sectorial.
Totodată, a evidențiat cooperarea dinamică în diverse domenii de activitate, urmare a interesului tot mai pronunțat pentru extinderea și aprofundarea colaborării practice și a contactelor interumane.
România și Uzbekistan sunt parteneri în inițiativele care vizează dezvoltarea conectivității între Asia Centrală și Europa, prin Marea Caspică și Marea Neagră, arată MAE.
Oana Țoiu a salutat procesul de reforme și modernizare în curs în Uzbekistan, subliniind că acesta va deschide noi oportunități pentru întărirea cooperării bilaterale.
''A dat asigurări privind sprijinul României în procesul cuprinzător de modernizare, prin oferirea de expertiză în domeniul reformelor instituționale. Totodată, a reiterat sprijinul ferm al României pentru independența, suveranitatea și integritatea teritorială a Uzbekistanului, precum și pentru dezvoltarea relațiilor acestui stat cu Uniunea Europeană'', se precizează în comunicatul MAE.
Ministrul român de Externe a salutat apropiata semnare a noului Acord de Parteneriat și Cooperare Consolidat dintre Uniunea Europeană și Uzbekistan și a exprimat încrederea că acesta va contribui la schimburi mai complexe, durabile și productive, inclusiv între România și Uzbekistan.
***
România a fost unul dintre primele state care au recunoscut independența Uzbekistanului, la scurt timp după proclamarea sa (20 decembrie 1991), relațiile diplomatice fiind stabilite la 6 octombrie 1995.
În prezent, relațiile româno-uzbece consemnează evoluții dinamice pe multiple planuri. Interesul companiilor din România față de oportunitățile economice din Uzbekistan este tot mai pregnant, iar valoarea comerțului bilateral este în creștere. La 1 iunie 2024 au fost liberalizate transporturile rutiere directe și în tranzit dintre România și Uzbekistan, eliminându-se astfel o barieră importantă în relațiile comerciale bilaterale, informează MAE. AGERPRES/(AS - redactor: Georgiana Tănăsescu, editor: Antonia Niță, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fenechiu (PNL): Cred că este sinucidere politică pentru orice Guvern să intre în Pilonul 2 de pensii
Liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, atrage atenția că este o sinucidere politică pentru orice Guvern care ar încerca să intre în banii din Pilonul 2 de pensii, adăugând că ar fi foarte bine să nu existe majorări de taxe anul viitor, pentru că acest lucru ar însemna bani mai puțini pentru români și scăderea nivelului de trai.
Grindeanu: Îi aduc aminte domnului Bolojan că a votat acest Guvern; prin urmare, nu poate să fugă de răspundere
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, i-a transmis luni președintelui PNL, Ilie Bolojan, că a votat Guvernul Luca Niculescu și, prin urmare, ''nu poate să fugă de răspundere''. Grindeanu a fost întrebat cum răspunde afirmațiilor lui Bolojan potrivit căreia liderul PSD ar fi, de fapt, premierul de facto al noului Guvern.
Fenechiu (PNL): Așteptăm cu interes să vedem cum le explică Grindeanu primarilor săi că vrea să-i desființeze
Liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, a afirmat luni că reforma administrativ-teritorială și a administrației, pentru care PSD cere asumarea răspunderii Guvernului, sunt ''lucruri cu care orice om sănătos la cap rezonează pozitiv'', dar ele trebuie discutate cu administrația și cu societatea, ''altminteri sunt doar cuvinte frumoase'
Niculescu: Coerența mixului de politici economice și dialogul constant Guvern-BNR - esențiale pentru macrostabilitate și creștere sustenabilă
Coerența mixului de politici economice și dialogul constant între Guvern și Banca Centrală sunt esențiale pentru susținerea unei creșteri economice sustenabile și pentru asigurarea stabilității macroeconomice, a transmis premierul Luca Niculescu, luni, după întâlnirea cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. 'Am început
Grindeanu: Doar o femeie, Natalia Intotero, a dorit să intre în competiția internă pentru funcția de ministru
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a informat, luni, că doar o singură femeie, Natalia Intotero, s-a înscris în competiția internă din partid pentru a fi ministru în Guvernul Luca Niculescu. 'Noi am avut un Consiliu Politic Național în care cei care au dorit să fie miniștri și-au depus candidaturile. La un moment dat, părea că o să
Grindeanu: Dorim ca serviciile publice să fie mai bune; reforma pe administrația locală - din 2028
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, luni, că reforma administrației locale trebuie să aibă ca rezultat un nivel al serviciilor publice către cetățeni mai bun și reducerea cheltuielilor, iar comasarea unor localități nu va fi una voluntară. 'Sigur, poate să existe și o comasare de acest tip (voluntară - n.r.). Dar asta, până la urmă, nu va
Sorin Grindeanu: PSD cere prezentarea publică cât mai rapidă a situației reale a finanțelor țării
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, i-a cerut ministrului de Finanțe, Alexandru Nazare, să prezinte public cât mai rapid situația reală a finanțelor țării. 'Din poziția mea de președinte al Camerei Deputaților și, totodată, președinte PSD, să știți că voi lucra umăr la umăr cu premierul și cu miniștrii, dacă acest lucru îmi va f
AUR propune o comisie parlamentară de anchetă privind migrația ilegală
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a inițiat un proiect de hotărâre pentru înființarea unei comisii parlamentare de anchetă care să verifice modul în care autoritățile gestionează migrația ilegală, respectarea regimului străinilor, infracțiunile comise de cetățeni străini și exploatarea lucrătorilor proveniți din afara Uniunii Europene.
Grindeanu: Vom face analize lunare pentru a verifica stadiul implementării măsurilor din programul de guvernare
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni că a cerut miniștrilor să prezinte modul în care se va face 'schimbarea de paradigmă' pe care a cerut-o privind relansarea economică și protejarea puterii de cumpărare a populației vulnerabile și a clasei de mijloc, precizând că se vor face analize lunar pentru a verifica stadiul implementării măs
Sorin Grindeanu: Anul viitor, taxele pentru români și companiile românești nu vor crește
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni că taxele pentru români și pentru companiile românești nu vor crește anul viitor și a dat asigurări cu privire la predictibilitate în economie. 'PSD își dorește să fie un factor de echilibru între populismul fără soluții și austeritatea care sărăcește populați
USR și PNL - o nouă cerere pentru comisia 'Mykonos-Nordis'; Stoica: Cer PSD să o supună votului plenului
Grupurile USR și PNL din Camera Deputaților au depus o nouă cerere pentru înființarea unei comisii parlamentare 'Mykonos-Nordis', care să ancheteze ''de la zborurile Nordis la zborurile de lux mai recente către Mykonos și Nisa ale unor politicieni, judecători și oameni de afaceri''. 'Cer PSD să respecte Regulamentul Ca
Grindeanu: Îi voi propune premierului asumarea răspunderii Guvernului pe reforma administrativ-teritorială și pe reorganizarea la nivel guvernamental
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni că îi va propune premierului ca Guvernul să își angajeze răspunderea pe reforma administrativ-teritorială și pe reorganizarea la nivel guvernamental. Afirmația a fost făcută după reuniunea Biroului Permanent Național al Partidului Social Democrat. 'În ședin
Nicoleta Pauliuc (PNL) propune ca MApN să finanțeze centrele militare; inițiativa - depusă la Parlament
Senatorul PNL Nicoleta Pauliuc anunță că a depus la Parlament o inițiativă legislativă care mută cheltuielile de întreținere a centrelor militare de la Consiliile județene și Primăriile de sector la Ministerul Apărării Naționale. Potrivit acesteia, într-o țară cu război la graniță, armata trebuie să-și planifice singură sediile și
Nicușor Dan felicită Serbia pentru alegerile 'istorice'; cea mai mare prezență la vot în decenii
Președintele Nicușor Dan a felicitat, luni, poporul sârb și Mișcarea studențească pentru alegerile 'istorice' de duminică, la care s-a înregistrat cea mai mare prezență la vot de zeci de ani. 'Felicitări poporului sârb pentru alegerile istorice, cu cea mai mare prezență la vot în decenii, și Mișcării studenț
Turcan cere deblocarea în Parlament a proiectelor pentru protecția copiilor: Voi lupta ca acestea să fie adoptate
Deputata PNL Raluca Turcan a solicitat luni forurilor legislative să deblocheze, de urgență, proiectele pentru protecția copiilor, care stau de luni de zile în comisii, și să le introducă pe ordinea de zi a plenului, sub rezerva primirii rapoartelor. ''Decizia trebuie să vină, proiectele trebuie dezbătute și votate de urgență! &I



