Bolojan: În ordinea mea de priorități, chiar dacă sunt de 30 de ani în PNL, partidul e abia pe locul trei
Premierul Ilie Bolojan, președintele PNL, a afirmat, vineri, că în ordinea sa de priorități pe primele locuri sunt comunitatea și țara, iar abia pe locul trei se află partidul, el menționând și că ideile conform cărora ascensiunea sa în politică ar fi rezultatul unui plan bine pus la punct sunt 'niște fantasmagorii'.
'Trebuie să fii realist când ești în politică. Când termenul de valabilitate este destul de scurt, trebuie să fii conștient că n-o să ieși din statistică. Sunt foarte puțini care fac asta. Ideea este să nu ocupi degeaba perioada respectivă. În ceea ce mă privește, ordinea mea de priorități, chiar dacă sunt de 30 de ani în PNL, a fost: pe locul întâi comunitatea, pe locul doi comunitatea sau țara și abia pe locul trei partidul. Și eu cred că, dacă asta este ordinea de priorități, cetățenii, la un moment dat, percep că acel om care, chiar dacă face parte dintr-un partid politic, tratează lucrurile după această ierarhie, este ierarhia corectă și, într-o formă sau alta, când ajung să voteze politic, se gândesc cum îl pot recompensa pentru această ordine de priorități', a spus Bolojan, la Prima Tv, întrebat dacă nu-și dorește să fie premier și după anul 2028, având în vedere că este și președinte al PNL.
El a mai spus că important este ca țara să treacă bine peste această perioadă.
'Dacă țara este bine, partidele s-ar putea să fie mai bine sau mai rău, dar dacă țara nu este bine, n-au cum să fie bine partidele, n-are cum să-ți fie bine într-o țară în care lucrurile merg prost, când și tu ai contribuit la această situație și nu faci ceea ce trebuie ca să corectezi', a mai adăugat Bolojan.
Întrebat dacă sunt șanse mai mari ca, după 2028, să se întoarcă ca premier sau ca președinte, Bolojan a spus: 'Nu m-a preocupat niciodată o astfel de perspectivă 2028'.
'Gândiți-vă că dacă aș fi dorit să candidez la funcția de președinte, aș fi putut să o fac acum câteva luni de zile, când, din toate analizele sociologice, ar fi fost, să spunem, un culoar favorabil. Dar uneori în viață nu este totul programat și uneori ți se întâmplă niște lucruri la care nu te-ai așteptat și am fost pus, cel puțin de un an de zile încoace, într-o situație în care am luat decizia să reprezint județul Bihor în Parlament, după o experiență de 20 de ani de administrație, între timp a fost o cascadă de evenimente', a mai spus Bolojan.
Chestionat în legătură cu scenariul din spațiul public că avea un plan dinainte stabilit pentru a deveni președinte al Senatului, ca apoi să ajungă președinte interimar și premier, Bolojan a spus că acestea sunt 'niște fantasmagorii'.
'Acestea sunt pur și simplu niște fantasmagorii. Gândiți-vă, cine ar fi putut anticipa, când ai decis că vei candida la Senat, cu o campanie în care le spuneai în toate întâlnirile oamenilor că lucrurile nu merg bine, că trebuie corectate și așa mai departe, deci făceai un fel de anti-campanie, că vom ajunge cu turul doi la prezidențiale anulat, că președintele Iohannis va demisiona... Astea sunt pur și simplu niște fantasmagorii și chiar nimeni nu s-a putut gândi la astfel de evoluție. Chiar dacă uneori nu există o planificare în carieră, important este că, dacă ai onoarea să ocupi un anumit portofoliu, chiar dacă temporar, să faci ceea ce ține de tine, să-i respecți pe oamenii care te-au votat sau care își pun încrederea încă în oamenii politici', a mai spus Bolojan. AGERPRES / (AS - redactor: Alina Novăceanu, editor: Marius Frățilă, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Csoma Botond (UDMR): Mi se pare neadecvat ca reforma administrativ-teritorială să fie adoptată prin asumarea răspunderii
Liderul deputaților UDMR, Csoma Botond, apreciază că este absolut neadecvat ca reforma administrativ-teritorială să fie adoptată prin asumarea răspunderii de către Guvern, așa cum a propus președintele PSD, Sorin Grindeanu. ''Eu nu știu dacă se poate face și nu știu dacă trecem așa peste voința cetățenilor. (...) Mi se pare o măsură an
Niculescu: Guvernul pe care îl conduc are ca obiectiv principal să aducă bani în țară, la buget și în economie
Premierul Luca Niculescu a declarat luni, după o întâlnire cu reprezentanții mediului de afaceri, că obiectivul principal al Guvernului este atragerea de bani la buget și în economie, fără a pune o presiune fiscală suplimentară asupra celor care susțin activitatea economică. ''Trebuie să repornim motoarele economiei,
Peiu (AUR): PSD trebuie să hotărască ce vrea cu reforma administrativă
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, consideră că ''PSD trebuie să se hotărască ce vrea'' în privința reformei administrative, respectiv dacă face o propunere în Parlament sau optează pentru asumarea răspunderii Guvenului. ''PSD-ul trebuie să hotărască ce vrea. Prima oară a propus o comisie parlamentară p
Camera Deputaților/ Avrămescu: Pe partea economică, pare că acest guvern va continua politica Guvernului Bolojan
Purtătorul de cuvânt al AUR, deputatul Ștefăniță Avrămescu, a declarat că noul Guvern condus de Luca Niculescu va continua politica economică a fostului Guvern Bolojan, inclusiv în privința fiscalității. Formațiunea anunță că va continua să facă opoziție și să propună măsuri alternative. ''Suntem la aproape o săptămân
Cameră: Ivan Bogdan-Gruia și Marius Budăi preiau funcțiile deținute de Natalia Intotero și Mihai Ghigiu (PSD)
Biroul permanent al Camerei Deputaților a aprobat, luni, demisia deputatei PSD Natalia-Elena Intotero din funcția de vicepreședinte al Camerei Deputaților, în locul acesteia fiind numit Ivan Bogdan-Gruia. ''Prin prezenta, vă aducem la cunoștință că, în urma demisiei doamnei deputat Intotero Natalia-Elena din funcția de vice
Fenechiu (PNL): Cred că este sinucidere politică pentru orice Guvern să intre în Pilonul 2 de pensii
Liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, atrage atenția că este o sinucidere politică pentru orice Guvern care ar încerca să intre în banii din Pilonul 2 de pensii, adăugând că ar fi foarte bine să nu existe majorări de taxe anul viitor, pentru că acest lucru ar însemna bani mai puțini pentru români și scăderea nivelului de trai.
Grindeanu: Îi aduc aminte domnului Bolojan că a votat acest Guvern; prin urmare, nu poate să fugă de răspundere
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, i-a transmis luni președintelui PNL, Ilie Bolojan, că a votat Guvernul Luca Niculescu și, prin urmare, ''nu poate să fugă de răspundere''. Grindeanu a fost întrebat cum răspunde afirmațiilor lui Bolojan potrivit căreia liderul PSD ar fi, de fapt, premierul de facto al noului Guvern.
Fenechiu (PNL): Așteptăm cu interes să vedem cum le explică Grindeanu primarilor săi că vrea să-i desființeze
Liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, a afirmat luni că reforma administrativ-teritorială și a administrației, pentru care PSD cere asumarea răspunderii Guvernului, sunt ''lucruri cu care orice om sănătos la cap rezonează pozitiv'', dar ele trebuie discutate cu administrația și cu societatea, ''altminteri sunt doar cuvinte frumoase'
Niculescu: Coerența mixului de politici economice și dialogul constant Guvern-BNR - esențiale pentru macrostabilitate și creștere sustenabilă
Coerența mixului de politici economice și dialogul constant între Guvern și Banca Centrală sunt esențiale pentru susținerea unei creșteri economice sustenabile și pentru asigurarea stabilității macroeconomice, a transmis premierul Luca Niculescu, luni, după întâlnirea cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. 'Am început
Grindeanu: Doar o femeie, Natalia Intotero, a dorit să intre în competiția internă pentru funcția de ministru
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a informat, luni, că doar o singură femeie, Natalia Intotero, s-a înscris în competiția internă din partid pentru a fi ministru în Guvernul Luca Niculescu. 'Noi am avut un Consiliu Politic Național în care cei care au dorit să fie miniștri și-au depus candidaturile. La un moment dat, părea că o să
Grindeanu: Dorim ca serviciile publice să fie mai bune; reforma pe administrația locală - din 2028
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, luni, că reforma administrației locale trebuie să aibă ca rezultat un nivel al serviciilor publice către cetățeni mai bun și reducerea cheltuielilor, iar comasarea unor localități nu va fi una voluntară. 'Sigur, poate să existe și o comasare de acest tip (voluntară - n.r.). Dar asta, până la urmă, nu va
Sorin Grindeanu: PSD cere prezentarea publică cât mai rapidă a situației reale a finanțelor țării
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, i-a cerut ministrului de Finanțe, Alexandru Nazare, să prezinte public cât mai rapid situația reală a finanțelor țării. 'Din poziția mea de președinte al Camerei Deputaților și, totodată, președinte PSD, să știți că voi lucra umăr la umăr cu premierul și cu miniștrii, dacă acest lucru îmi va f
AUR propune o comisie parlamentară de anchetă privind migrația ilegală
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a inițiat un proiect de hotărâre pentru înființarea unei comisii parlamentare de anchetă care să verifice modul în care autoritățile gestionează migrația ilegală, respectarea regimului străinilor, infracțiunile comise de cetățeni străini și exploatarea lucrătorilor proveniți din afara Uniunii Europene.
Grindeanu: Vom face analize lunare pentru a verifica stadiul implementării măsurilor din programul de guvernare
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni că a cerut miniștrilor să prezinte modul în care se va face 'schimbarea de paradigmă' pe care a cerut-o privind relansarea economică și protejarea puterii de cumpărare a populației vulnerabile și a clasei de mijloc, precizând că se vor face analize lunar pentru a verifica stadiul implementării măs
Sorin Grindeanu: Anul viitor, taxele pentru români și companiile românești nu vor crește
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni că taxele pentru români și pentru companiile românești nu vor crește anul viitor și a dat asigurări cu privire la predictibilitate în economie. 'PSD își dorește să fie un factor de echilibru între populismul fără soluții și austeritatea care sărăcește populați








