Noni Iordache (SAALG) : Nu vom accepta reducerea cu 40% a posturilor de la nivelul Cancelariei; reforma se face otova
Președintele Sindicatului Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului, Noni Iordache, a declarat că structura pe care o reprezintă se opune ferm propunerii de restructurare cu un procent de 40% a angajaților de la nivelul Cancelariei prim-ministrului, acuzând faptul că reforma, în acest caz, este una făcută 'otova, cu lopata'.
Liderul SAALG a avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu șeful Cancelariei prim-ministrului, Mihai Jurca, pe tema restructurării Cancelariei.
'Ne-a spus că urmează să restructureze Cancelaria cu 40%, adică din 99 de posturi cât are acum, exclusiv demnitarii, adică fără demnitari și cabinetele acestora. Deci, din 99 vrea să ajungă la 65 de posturi. Vor fi două structuri care vor fi desființate, inclusiv structura din care fac parte și, din ce am înțeles, deși nu era sigur de ce a afirmat acum vreo două luni, în iulie, pe 18, Serviciul de relații internaționale din cadrul Direcției de protocol. L-am întrebat care a fost baza pe care a fundamentat această viziune pe care a propus-o premierului și a spus că rapoartele de activitate pe care le-a primit. L-am rugat să-mi spună dacă a avut curiozitatea să discute cu angajații, să vadă fiecare ce calificări are sau fișele de post. Mi-a spus că nu, că s-ar putea să o facă după ce va lansa în transparență decizională actul normativ care privește această reducere de posturi', a declarat Noni Iordache, marți, într-o intervenție la B1 TV.
Acesta a declarat că poziția sindicatului pe care îl reprezintă rămâne una fermă, aceea de a nu accepta sub nicio formă procentele vehiculate pentru reducerea de personal.
'Poziția noastră rămâne fermă. Nu vom accepta sub nicio formă aceste procente pe care le vehiculează dumnealui, pentru că (...) în programul de guvernare s-a prevăzut, în fața Parlamentului, 20%. Parlamentul este forul ales de cetățeni. Deci, dacă în fața cetățenilor ți-ai asumat cel mult 20% și tu vii și schimbi acest procent de la o zi la alta, pentru că purtătorul de cuvânt al Guvernului, doamna Dogioiu, iese și spune public că la Cancelarie, la Guvern, de fapt, trebuie să dea un exemplu, să arate o direcție, mi se pare nefiresc, pentru că nu este decât un joc de imagine, un joc de politician care nu înțelege ce înseamnă cu adevărat politica mare', a declarat Iordache.
El a precizat că, în discuțiile cu șeful Cancelariei, l-a întrebat pe acesta care este impactul bugetar al măsurilor, în cazul în care, de exemplu, se va opera o reducere de 20 de posturi ocupate.
'Nu a știut să-mi răspundă, pentru că nu are... el are o comandă foarte clară de la premierul României, aceea de a ne obliga să mergem să lucrăm în privat', a declarat Iordache.
Acesta a precizat că l-a întrebat pe șeful Cancelariei și de ce refuză transferul unor oameni care sunt profesioniști în domeniul lor și de care ar fi nevoie în alte instituții, nu neapărat centrale.
'Mi-a spus că este atributul dumnealui, însă uită că, pentru alții, care au spate politic, a semnat transferul. A semnat chiar la începutul lunii august, din câte îmi amintesc. Acum nu, a spus că vrea să-i vadă la concurs. (...) Vrea 'sânge', dumnealui, vrea oameni dați afară, uităm de carieră, de dreptul de a-ți alege locul de muncă. Tot repetă că vrem să meargă oamenii să lucreze la privat. Este un drept constituțional, nu mă poate obliga nimeni să-mi aleg unde să lucrez, la stat sau la privat. Așa cum și dumnealui a avut libertatea, susținut de un partid politic și de un politician de rangul domnului Bolojan, să vină din Oradea unde a vrut dumnealui, la București', a afirmat Iordache.
El a mai spus că este de acord cu o reformă a administrației, dar nu cu una făcută 'otova'.
' Eu sunt de acord cu reforma, este necesară, dar nu otova și nu cu lopata. Pentru că sunt instituții, și i-am spus, dumneavoastră aveți niște instituții în subordine pe care le coordonați, eu nu am văzut să ieșiți vreodată să spuneți că instituția x sau instituția y a făcut ceva. Și am dat exemplu, pe zona de adicții, unde nu a făcut nimic și nu are nicio intervenție. Deci, este clar are ordin pe unitate, unitate a nu se înțelege... să dea oameni afară pentru că așa îi va convinge pe ceilalți să facă reformă. Nu, nu este așa', a declarat Iordache. AGERPRES/ (A,AS - redactor: Daniel Florea, editor: Mihai Simionescu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Guvernul urmează să aprobe prima rectificare bugetară în zilele următoare (surse)
Executivul urmează să aprobe prima rectificare bugetară din acest an în zilele următoare, au precizat surse guvernamentale. Decizia ar putea fi luată fie vineri, fie în cadrul unei ședințe de Guvern programate pentru săptămâna viitoare. Anterior, premierul Luca Niculescu a afirmat la ședința de învestire din Parlament a
Guvern: Oleg Ungureanu - numit în funcția de șef al Cancelariei prim-ministrului
Oleg Ungureanu a fost numit în funcția de șef al Cancelariei prim-ministrului, cu rang de ministru, printr-o decizie a premierului Luca Niculescu. Anterior, Oleg Ungureanu a deținut funcția de șef al Consulatului General al României la Lyon, Republica Franceză,
Senat: Legea minelor, modificată; energia geotermală, recunoscută distinct ca resursă a subsolului
Senatul a adoptat, luni, în plen, o propunere legislativă de modificare și completare a Legii minelor 85/2023 prin care se instituie un regim specific activităților geotermale pentru valorificarea potențialului geotermic al subsolului. Au fost înregistrate 74 de voturi ''pentru'', 3 ''împotrivă'
Senat: Interzicerea utilizării de către autoritățile publice a produselor și serviciilor software din Rusia, prelungită
Senatul a adoptat, luni, în plen, o propunere legislativă prin care se prelungește până la 31 decembrie 2035 interdicția achiziționării, instalării și utilizării de către autoritățile publice a produselor și serviciilor software din Rusia pentru protecția sistemelor informatice ale acestor instituții, în contextul invaziei declanșate de Federația Ru
Senat: Tinerii sub 35 de ani pot da un avans de 5% la achiziționarea unei locuințe de până la 140.000 euro
Senatul a adoptat, luni, o propunere legislativă care le permite tinerilor cu vârsta de până la 35 de ani să achite un avans minim de 5% pentru achiziția unei locuințe prin programul ''Noua casă'', în cazul în care valoarea finanțării este cuprinsă între 70.000 euro și 140.000 euro, față de 15% cât este prevăzut &ic
Senat: Conducătorii de trotinete și biciclete electrice - obligați să poarte cască de protecție la deplasarea pe drumurile publice
Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care stabilește obligația purtării căștii de protecție la deplasarea pe drumurile publice pentru conducătorii de trotinete electrice și biciclete electrice, indiferent de vârstă. S-au înregistrat 98 voturi ''pentru'' și o abținere. Propunerea legislativă mod
Csoma Botond (UDMR): Mi se pare neadecvat ca reforma administrativ-teritorială să fie adoptată prin asumarea răspunderii
Liderul deputaților UDMR, Csoma Botond, apreciază că este absolut neadecvat ca reforma administrativ-teritorială să fie adoptată prin asumarea răspunderii de către Guvern, așa cum a propus președintele PSD, Sorin Grindeanu. ''Eu nu știu dacă se poate face și nu știu dacă trecem așa peste voința cetățenilor. (...) Mi se pare o măsură an
Niculescu: Guvernul pe care îl conduc are ca obiectiv principal să aducă bani în țară, la buget și în economie
Premierul Luca Niculescu a declarat luni, după o întâlnire cu reprezentanții mediului de afaceri, că obiectivul principal al Guvernului este atragerea de bani la buget și în economie, fără a pune o presiune fiscală suplimentară asupra celor care susțin activitatea economică. ''Trebuie să repornim motoarele economiei,
Peiu (AUR): PSD trebuie să hotărască ce vrea cu reforma administrativă
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, consideră că ''PSD trebuie să se hotărască ce vrea'' în privința reformei administrative, respectiv dacă face o propunere în Parlament sau optează pentru asumarea răspunderii Guvenului. ''PSD-ul trebuie să hotărască ce vrea. Prima oară a propus o comisie parlamentară p
Camera Deputaților/ Avrămescu: Pe partea economică, pare că acest guvern va continua politica Guvernului Bolojan
Purtătorul de cuvânt al AUR, deputatul Ștefăniță Avrămescu, a declarat că noul Guvern condus de Luca Niculescu va continua politica economică a fostului Guvern Bolojan, inclusiv în privința fiscalității. Formațiunea anunță că va continua să facă opoziție și să propună măsuri alternative. ''Suntem la aproape o săptămân
Cameră: Ivan Bogdan-Gruia și Marius Budăi preiau funcțiile deținute de Natalia Intotero și Mihai Ghigiu (PSD)
Biroul permanent al Camerei Deputaților a aprobat, luni, demisia deputatei PSD Natalia-Elena Intotero din funcția de vicepreședinte al Camerei Deputaților, în locul acesteia fiind numit Ivan Bogdan-Gruia. ''Prin prezenta, vă aducem la cunoștință că, în urma demisiei doamnei deputat Intotero Natalia-Elena din funcția de vice
Fenechiu (PNL): Cred că este sinucidere politică pentru orice Guvern să intre în Pilonul 2 de pensii
Liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, atrage atenția că este o sinucidere politică pentru orice Guvern care ar încerca să intre în banii din Pilonul 2 de pensii, adăugând că ar fi foarte bine să nu existe majorări de taxe anul viitor, pentru că acest lucru ar însemna bani mai puțini pentru români și scăderea nivelului de trai.
Grindeanu: Îi aduc aminte domnului Bolojan că a votat acest Guvern; prin urmare, nu poate să fugă de răspundere
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, i-a transmis luni președintelui PNL, Ilie Bolojan, că a votat Guvernul Luca Niculescu și, prin urmare, ''nu poate să fugă de răspundere''. Grindeanu a fost întrebat cum răspunde afirmațiilor lui Bolojan potrivit căreia liderul PSD ar fi, de fapt, premierul de facto al noului Guvern.
Fenechiu (PNL): Așteptăm cu interes să vedem cum le explică Grindeanu primarilor săi că vrea să-i desființeze
Liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, a afirmat luni că reforma administrativ-teritorială și a administrației, pentru care PSD cere asumarea răspunderii Guvernului, sunt ''lucruri cu care orice om sănătos la cap rezonează pozitiv'', dar ele trebuie discutate cu administrația și cu societatea, ''altminteri sunt doar cuvinte frumoase'
Niculescu: Coerența mixului de politici economice și dialogul constant Guvern-BNR - esențiale pentru macrostabilitate și creștere sustenabilă
Coerența mixului de politici economice și dialogul constant între Guvern și Banca Centrală sunt esențiale pentru susținerea unei creșteri economice sustenabile și pentru asigurarea stabilității macroeconomice, a transmis premierul Luca Niculescu, luni, după întâlnirea cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. 'Am început














