Nicușor Dan: Drapelul rămâne liantul care ne unește, oriunde ne-am afla
Președintele Nicușor Dan a transmis, joi, un mesaj cu prilejul Zilei Drapelului Național, în care afirmă că tricolorul rămâne 'liantul care ne unește, oriunde ne-am afla'.
'Ziua Drapelului Național ne oferă un bun prilej de reflecție asupra simbolurilor care definesc identitatea noastră ca stat. Alături de Stemă și Imn, Drapelul a fost prezent în toate momentele cruciale ale construcției României moderne, de la câștigarea independenței și până la consolidarea democrației. Aducem astăzi un omagiu celor care au apărat cu prețul vieții acest simbol, militarii căzuți în luptă, veteranii de război, precum și cei care au acționat în teatrele de operații. Sub Drapel, România și-a întărit locul în NATO și Uniunea Europeană. Sacrificiile eroilor din Decembrie 1989 ne-au redat libertatea, iar Drapelul Național este astăzi arborat alături de cele ale altor state care împărtășesc aceleași valori, principii și idealuri', spune șeful statului în mesaj, potrivit Administrației Prezidențiale.
Președintele Nicușor Dan arată că, într-o perioadă dificilă pentru întreaga Europă, România este un pivot de stabilitate și contribuie semnificativ la securitatea europeană și euroatlantică. El subliniază și că țara noastră - un aliat de încredere în cadrul NATO - menține o postură solidă și relevantă în Uniunea Europeană și aprofundează Parteneriatul Strategic cu Statele Unite ale Americii.
'Forța națiunii române, atât în plan intern, cât și extern, este dată de solidaritatea noastră în jurul valorilor democratice, exprimată și prin simbolurile naționale. Drapelul rămâne liantul care ne unește, oriunde ne-am afla, iar arborarea Tricolorului ne încarcă mereu cu bucurie și emoție. La mulți ani Tricolorului nostru! La mulți ani, România!', conchide șeful statului.
Administrația Prezidențială informează că Palatul Cotroceni va fi iluminat joi seară în culorile Tricolorului cu prilejul Zilei Drapelului Național. AGERPRES/(AS - redactor: Florentina Peia, editor: Mihai Simionescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Pîslaru: 1,4 miliarde de euro sunt pe 'verde' din suma aferentă cererii de plată 5 din PNRR
Ministrul interimar al investițiilor și proiectelor europene, Dragoș Pîslaru, a anunțat vineri că '1,4 miliarde de euro sunt pe verde' din suma aferentă cererii de plată nr. 5 pe care România ar urma să o încaseze anul acesta din fondurile PNRR. 'Pe PNRR au mai rămas două cereri de plată, și aici știu că interesul
Simonis (PSD Timiș): Susțin un candidat PNL-USR la Primăria Timișoara dacă provine din PNL
Liderul social-democraților timișeni, Alfred Simonis, a declarat, vineri, că este deschis să susțină un candidat comun propus de PNL-USR, cu condiția ca acesta să fie din PNL, dacă se vor organiza alegeri parțiale pentru funcția de primar al municipiului Timișoara, rămasă vacantă după ce Dominic Fritz și-a pierdut mandatul. Simonis a subliniat
Summitul pentru Guvernanță Digitală, luni, la Palatul Cotroceni - inteligența artificială și busola strategică a României
Summitul pentru Guvernanță Digitală, aflat la cea de-a doua ediție, organizat de Edge Institute și desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, va avea loc, luni, la Palatul Cotroceni. Reuniunea - intitulată 'Identitate digitală și AI în administrație' - propune o reflecție strategică despre Români
PSD: Toate solicitările adresate premierului desemnat se regăsesc în programul de guvernare depus la Parlament
Partidul Social Democrat a precizat, vineri, că toate solicitările social-democraților adresate premierului desemnat, Luca Niculescu, se regăsesc în programul de guvernare depus la Parlament, iar printre cele mai importante se numără rectificarea bugetară urgentă pentru finanțarea spitalelor și a serviciilor esențiale, indexarea pensiilor și eliminarea C
VIDEO Ioana Dogioiu: Guvernul a actualizat cuantumul amenzilor contravenționale aplicate de Consiliul Național al Audiovizualului
Guvernul a aprobat, printr-o hotărâre, actualizarea amenzilor contravenționale aplicate de Consiliul Național al Audiovizualului, a anunțat vineri purtătorul de cuvânt al Executivului, Ioana Dogioiu. 'Guvernul a aprobat hotărârea privind actualizarea cuantumului amenzilor contravenționale prevăzute la articolul 90 și arti
Mircea Abrudean, în vizită oficială în Italia; participare la Conferința Europeană a Președinților de Parlamente și întâlniri bilaterale
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a participat, joi și vineri, la Roma, la Conferința Europeană a Președinților de Parlamente, unde a evidențiat provocările la adresa securității europene și necesitatea consolidării capacității de răspuns a statelor democratice în fața amenințărilor hibride. Conferința a reunit președinți ai parlamentelor din cele
PSD: Companiile de stat profitabile și din domeniile strategice nu trebuie vândute
Partidul Social Democrat a transmis, vineri, că poziția sa în privința companiilor de stat profitabile și din domeniile strategice a rămas aceeași: nu trebuie vândute. 'PSD a fost și rămâne consecvent: companiile de stat profitabile și din domeniile strategice nu trebuie vândute. Partidul Social Democrat precizează
Dominic Fritz, la reuniunea liderilor Renew Europe: USR nu va permite ca România să se izoleze de Europa
Președintele USR, Dominic Fritz, a participat, la Bruxelles, la reuniunea liderilor partidelor membre ale grupului Renew Europe din Legislativul european, cărora le-a transmis că partidul va trece în opoziție față de Guvernul PSD și nu va permite ca România 'să se izoleze' de Europa. 'Multe întrebări despre situația din Româ
Parlamentarii USR - plângeri prealabile cu privire la desemnarea directorilor generali interimari ai SRTV și SRR
Birourile permanente reunite al Parlamentului au decis, joi seară, să trimită la Comisiile juridice spre analiză plângerile prealabile formulate de deputați și senatori USR cu privire la desemnarea directorilor generali interimari ai Societății Române de Televiziune și Societății Române de Radiodifuziune. Parlamentarii USR Di
Conducerea Parlamentului a aprobat constituirea Grupului de rugăciune în legislatura 2024-2028
Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului au aprobat constituirea Grupului de rugăciune al Parlamentului în legislatura 2024-2028. Birourile permanente reunite au aprobat joi seară solicitarea cu privire la înființarea Grupului de rugăciune, la cererea senatorilor și deputaților care vor face parte din condu
Cazanciuc: Includerea proiectului 'Lift pentru Viață' în programul de guvernare - o mare reușită și un pas uriaș înainte
Senatorul PSD Robert Cazanciuc afirmă că includerea în programul de guvernare al Cabinetului Niculescu a proiectului pe care l-a inițiat - 'Lift pentru Viață' - marchează trecerea de la o viziune la o soluție concretă, la nivel național, pentru o problemă uriașă pe care mulți au ales să o ignore. Potrivit senatorului, asumarea acestui proiect de
Comitetul Politic al USR va lua o decizie în ceea ce privește Guvernul Niculescu
Comitetul Politic al USR se întrunește vineri pentru a stabili dacă parlamentarii partidului vor vota sau nu pentru învestirea Guvernului Luca Niculescu. Ședința Comitetului Politic începe la ora 17:00 și se va desfășura online, a precizat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al USR, Cristian Seidler.
Program de guvernare/ Apărare: Creșterea graduală a cheltuielilor la 5% din PIB și actualizarea Programului Armata României 2040
Programul de guvernare propus de Guvernul Luca Niculescu prevede creșterea graduală a cheltuielilor de apărare la 5% din PIB, actualizarea Programului Armata României 2040, simplificarea cadrului legislativ pentru achizițiile Armatei, dezvoltarea apărării antidronă și întărirea apărării cibernetice, modernizarea și extinderea infrastructurii militare la s
Parlament: Plenul reunit pentru învestirea Guvernului Niculescu - marți, la ora 14:00; audieri - luni și marți
Audierile miniștrilor propuși să facă parte din Guvernul Luca Niculescu sunt programate să aibă loc luni și marți, iar marți la ora 14:00 va începe ședința plenului reunit al Camerei Deputaților și Senatului în care se va vota învestirea noului Executiv. Birourile permanente reunite ale Parlamentului au stabilit joi seara cal
Program de guvernare/ Externe: Finalizarea aderării la OCDE și o negociere mai eficientă a intereselor României în UE
Finalizarea aderării la OCDE, dar și o negociere mai eficientă a intereselor României în UE se numără printre măsurile cuprinse în programul de guvernare depus la Parlament de premierul desemnat, Luca Niculescu. Echipa guvernamentală propu







