Grindeanu: Poziția PSD referitoare la mandatul privind negocierile pentru formarea noului Guvern este neschimbată

Poziția PSD referitoare la mandatul privind negocierile pentru formarea noului Guvern este neschimbată față de cea exprimată săptămâna trecută, a declarat, luni, președintele interimar al partidului, Sorin Grindeanu.
El a precizat că în ședința Biroului Permanent Național urmează să fie discutate chestiuni care țin de organizarea internă a PSD.
'Nu am nimic nou să vă spun. Sunt chestiuni administrative, sunt chestiuni care țin de organizarea internă a partidului. Săptămâna trecută am avut alegeri, nu s-a întâmplat absolut nimic de săptămâna trecută până acum. Așteptăm să ne organizăm intern, discutăm despre agenda de la Parlament, atât la Cameră, cât și la Senat, și, sigur, după aceea, rapid mergem spre Parlament pentru ceremonia de învestire (a președintelui României)', a afirmat Grindeanu.
Liderul PSD a amintit că deciziile de intrare sau nu la guvernare se iau în Comitetul Politic Național al partidului.
'Repet, nu s-a întâmplat nimic de marțea trecută până astăzi, de când am avut luările de poziție. Noi, astăzi, facem o ședință pentru organizare internă, nu are nicio legătură cu vreo decizie, astăzi, de intrare sau nu la guvernare. În primul rând, e o ședință de Birou Permanent Național, nu este o ședință de Comitet Politic Național. Deciziile de intrare sau nu la guvernare se iau cel puțin în Comitetul Politic Național', a explicat Sorin Grindeanu.
'Nu s-a schimbat absolut nimic față de ceea ce v-am spus', a completat el.
Săptămâna trecută, Grindeanu afirma, după o reuniune a Comitetului Politic Național, că mandatul primit de la colegi este unul deschis la orice soluție. 'Curentul majoritar din partid este cel de a fi în opoziție, dar mandatul primit de mine este acela de a fi deschis la orice soluție. Eu voi veni în fața colegilor și le voi spune ceea ce rezultă din dialogul pe care-l vom avea, în mod sigur, cu alte partide politice', preciza liderul interimar al PSD. AGERPRES/(A, AS - redactor: Daniel Florea, editor: Claudia Stănescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Guvern: Premierul a depus o cerere oficială de renunțare la suma forfetară în data de 1 iulie 2025
Guvernul precizează că premierul Ilie Bolojan a depus o cerere oficială de renunțare la suma forfetară în data de 1 iulie 2025, având în vedere apariția în spațiul public a unui document care sugerează că șeful Executivului ar fi solicitat în luna iulie suma forfetară de la Senat. 'Premierul Ilie Bolojan nu a solicitat această
Turcan: Reașezarea pensiilor din sistemul judiciar nu se poate face decât împreună cu acesta
Reașezarea pensiilor din sistemul judiciar nu se poate face decât împreună cu acesta, afirmă deputata PNL Raluca Turcan, menționând că orice altă variantă va fi declarată neconstituțională și ar duce la blocarea sistemului. 'Ca să fie foarte limpede: așa cum este construit sistemul constituțional în România, reașezarea pensiil
POT organizează o strângere de ajutoare pentru a sprijini familiile afectate de inundațiile din județul Suceava
Partidul Oamenilor Tineri anunță că organizează o strângere de ajutoare pentru a sprijini familiile afectate de inundațiile devastatoare din județul Suceava. 'POT invită la solidaritate față de românii afectați de inundațiile din Suceava. Fiecare ajutor contează. POT organizează o strângere de ajutoare pentru a sprijini familiile afectate
Manole: Am depășit un moment când extremismul de dreapta părea să ajungă în vârful statului; pericolul nu s-a terminat
Societatea românească a depășit cu bine un moment dificil când extremismul de dreapta părea să ajungă în vârful statului român încă o dată, dar pericolul nu s-a terminat, a declarat, joi, ministrul Muncii, Florin Manole, la ceremonia prilejuită de Ziua Europeană de Comemorare a Victimelor Holocaustului împotriva Romilor.
Nicușor Dan: Suntem tentați să nu ne asumăm problemele noastre ca societate; există încă discriminare
Președintele Nicușor Dan a afirmat, joi, că în societatea românească există încă discriminare și o lipsă de asumare a problemelor. El a participat la ceremonia prilejuită de Ziua Europeană de Comemorare a Victimelor Holocaustului împotriva Romilor. 'Dumnezeu să-i ierte! Este obligația noastră să ne cu
Ședință de guvern - joi; stabilirea mecanismului național privind decizia reintroducerii controalelor la frontierele interne, pe agendă
Guvernul va aproba în ședința de joi un proiect de hotărâre pentru stabilirea mecanismului național de luare a deciziei de reintroducere a controalelor la frontierele interne, precum și pentru modificarea și completarea HG nr. 1152/2014 privind organizarea, funcționarea și compunerea Centrului Național de Conducere a Acțiunilor de Ordine Publică.
Alfred Simonis: Am găsit echilibru și deschidere din partea premierului și a miniștrilor cu privire la investiții
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a declarat miercuri că a găsit 'echilibru și deschidere' din partea premierului și a miniștrilor de resort cu privire la investiții, iar în următoarele două săptămâni se va face o analiză pentru a vedea cum pot fi suplimentați banii pentru a continua marile investiții din România.
Gorghiu: CSM nu este sindicat; avem nevoie de dialog real
Deputatul PNL Alina Gorghiu, fost ministru al Justiției, intervine în disputa dintre Guvern și magistrați și spune că este nevoie de dialog real, nu de revendicări de tip 'nu schimbăm nimic' atunci când totul se schimbă. ''Suntem într-un moment crucial pentru societate - inclusiv pentru justiție. Avem nevoie de dialog real, nu
Nicușor Dan spune că vizita în SUA ar putea fi la începutul anului viitor: Trebuie pregătită foarte bine
Președintele Nicușor Dan a anunțat, miercuri, că vizita sa oficială în Statele Unite ale Americii ar putea avea loc la începutul anului viitor, adăugând că trebuie pregătită foarte bine, inclusiv pe partea economică. 'În primul rând, în luna septembrie, după cum știți, este această Adunare Generală ONU, la care se î
Ludovic Orban ar putea face parte din Administrația Prezidențială (surse)
Ludovic Orban ar putea face parte din Administrația Prezidențială, au precizat, miercuri, surse politice. Ludovic Orban este președintele partidului Forța Dreptei, care l-a susținut pe Nicușor Dan în campania prezidențială. AGERPRES/(AS - redactor: Oana Ghiță, editor: Florin Marin, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Nicușor Dan: Există război hibrid al Rusiei în Europa; România poate să ofere R. Moldova expertiză tehnică
Președintele Nicușor Dan a declarat, miercuri, că există un război hibrid al Rusiei în Europa, menționând că, în perspectiva alegerilor parlamentare din Republica Moldova, România poate să ofere țării vecine expertiză tehnică pe multe componente, cum ar fi securitatea cibernetică. 'Din nou mă întorc la acele comunicate din 18
Fifor: Fiecare proiect - discutat mai întâi în coaliție, cu miniștrii de resort, și apoi se comunică public decizia
Președintele PSD Arad, deputatul Mihai Fifor, a declarat, miercuri, că decizia partidelor din arcul guvernamental a fost ca fiecare proiect să fie discutat mai întâi în coaliție, cu miniștrii de resort, și abia apoi să se comunice public decizia finală, conținutul pachetului 2 de măsuri fiscale o să depindă de rectificarea bugetară, iar investițiile locale
Nicușor Dan spune că va numi șefii SRI și SIE în următoarele săptămâni, după o discuție cu partidele
Președintele Nicușor Dan a afirmat, miercuri, că îi va numi pe șefii SRI și SIE în următoarele săptămâni, după ce va avea o discuție cu reprezentanții partidelor, menționând că are pe listă 3 - 4 nume. Întrebat, la o conferință de presă, când vor fi numiți șefii serviciilor secrete, SRI și SIE, Nicușor Dan a spus: 'După
Nicușor Dan, despre Cătălin Drulă: Cineva cu expertiză pe transporturi e bine venit în competiția la Primăria Capitalei
Președintele Nicușor Dan a declarat, miercuri, că s-a întâlnit cu fostul lider al USR Cătălin Drulă pentru a discuta în special despre transportul din București, menționând că acesta îndeplinește profilul de primar al Capitalei. 'Am discutat cu domnul Drulă foarte multe lucruri legate în special de transportul din Bucure
Nicușor Dan anunță că va participa la multe ședințe ale CSM
Președintele Nicușor Dan a afirmat, miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, că va participa, de-a lungul mandatului, la multe ședințe ale Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) și va avea teme foarte bine pregătite. 'O să particip de-a lungul mandatului la multe ședințe CSM cu subiecte pe care le voi pregăti foarte bine', a arătat preș