Prezidențiale2025/ Chirica: Voința poporului nu se critică; dușul rece, motivat de gafele impardonabile din ultimii 35 de ani
Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, afirmă că în urma primului tur al alegerilor prezidențiale s-a observat încă o dată faptul că 'partidele tradiționale românești s-au arătat a fi complet depășite de felul în care s-a schimbat lumea', iar voința poporului nu trebuie criticată niciodată.
'Voința poporului nu se critică niciodată. Dacă acceptăm regula democrației, atunci trebuie să o acceptăm și când ne convine și când nu ne convine. Dar a ieșit la iveală un lucru despre care unii tot vorbesc de foarte multă vreme. Partidele tradiționale românești s-au arătat a fi complet depășite de felul în care s-a schimbat lumea, pentru că n-au fost în stare de-a lungul ultimilor 10 ani să-și pună conducători care să devină cu adevărat niște lideri. Lider nu înseamnă să ai ștampila partidului sau organizației. Lider înseamnă să fii recunoscut de comunitatea, pe acei oameni din acel partid. Din urmare, acolo s-a scăpat din vedere acest lucru și rezultatul votului a fost cel pe care l-am văzut', a declarat luni, pentru AGERPRES, Mihai Chirica.
Primarul Iașiului a afirmat, totodată, că PSD și PNL ar fi trebuit să facă o analiză a rezultatelor de la alegerile desfășurate în 2024.
'Pe mine m-a mirat faptul că eșecul alegerilor a celor două mari partide pentru funcția de primar general a Capitalei nu a adus în analiză o discuție mai aplicată pe acest subiect. Eu nu spun că domnul Crin Antonescu nu a fost alegerea bună. El a fost pe locul doi în România, dar diaspora a întors lucrurile. El ar fi trebuit să obțină de la cele trei partide importante ale României cel puțin scorul pe care l-a scos George Simion. Prin urmare, asta este politica românească', a afirmat primarul Iașiului.
Mihai Chirica a afirmat, totodată, că e speriat 'pentru faptul că s-au încordat niște săbii ale unor mari puteri, iar România este la mijloc'.
'Țara noastră este la mijloc, poporul român este la mijloc. Eu cred că bătălia din turul doi nici măcar nu mai este între cei doi candidați. Aici discutăm despre o reașezare geopolitică masivă după 80 de ani de pace în Europa, în care România, din păcate, n-a reușit să se poziționeze într-un mod clar și decisiv la masa marilor puteri, ceea ce ne face să fim vulnerabili', a afirmat primarul Chirica.
El a afirmat și că 'semnalul de alarmă pe care ni l-a transmis Statele Unite ale Americii în proximitatea zilei alegerilor nu trebuia să fie trecut cu vederea și cu atâta ușurință'.
'Pentru mulți români poate obținerea acelei vize de a ajunge în SUA nu este importantă. În mediul rural nu interesează. Acolo nevoile sunt altele. Dar nu asta a vrut să spună SUA. Nu asta a vrut să spună când și-a retras ambasadorul chiar în proximitatea alegerilor. Noi astăzi nu avem o relație diplomatică cu cea mai mare putere a lumii pe flancul de răsărit al Europei, în proximitatea celui mai puternic bloc militar din Europa, care este Rusia. Și suntem descoperiți. Dacă Rusia își întinde brațele peste Chișinău, jumătate din oamenii de afaceri care investesc în România vor pleca a doua zi, dacă nu cumva chiar toți, poate cea mai mare parte. Pentru că nimeni nu stă și nimeni nu investește într-o țară care este sub amenințarea unui război', afirmă Mihai Chirica.
De asemenea, în opinia primarului Iașiului 'suntem mai rău din punct de vedere diplomatic decât am fost pe vremea lui Ceaușescu, sau mai rău, pentru că acum nu mai avem nici politică externă, suntem practic descoperiți'.
Acesta a opinat că 'un duș rece nu strică niciodată unei națiuni, dar dușul rece nu trebuie să pună în pericol existența statului'.
'De data aceasta, dușul nostru foarte rece este motivat de gafele impardonabile pe care le-am făcut pe parcursul ultimilor 35 de ani, în interiorul și exteriorul țării, nereușind să ne apropiem nici diaspora cum trebuie, nici relațiile internaționale', a afirmat Chirica.
În ceea ce privește posibilitatea ca premierul Marcel Ciolacu să demisioneze din funcție, Chirica a replicat că este o opțiune unilaterală.
'Opțiunea demisiei este una unilaterală. Nu se dezbate într-un for politic dacă îți dai sau nu îți dai demisia, dacă consider că e necesară. Dar eu cred că ceva trebuie să se întâmple. Nu știu, nu e problema mea ce face Partidul Social Democrat. Problema pe care ar trebui să o ia în calcul, din punctul meu de vedere, și Partidul Național Liberal și Partid Social Democrat, împreună cu minoritățile, este să asigure pentru poporul român buna guvernare în continuare, să își modeleze niște scenarii: ce se întâmplă dacă iese Simion, ce se întâmplă dacă iese Nicușor Dan, care este varianta cea mai bună de guvernare pentru România, și cum putem să reglementăm foarte rapid relația cu Statele Unite ale Americii', a menționat primarul ieșean.
În opinia sa, guvernul, fie cel actual sau altă guvernare, 'va trebui să ducă o politică economică care să permită asigurarea fondului de pensii pentru pensionarii României, care să nu ducă în colaps sistemul de sănătate, educația și celelalte servicii funcționale al statului român pe fondul unui deficit atât de mare'.
'Eu cred că acolo trebuie să concentreze momentul de față. Suntem ceea ce se vede și la televizor și cu ochiul liber, o clasă politică care nu a mai reușit să se racordeze la popor așa cum ar fi trebuit, în care mesajele extremiste au fost puternice și au combătut cu rigoare, după cum se vede, politicile globaliste, și nimeni n-a vrut să recunoască faptul că spre deosebire de alte popoare ale Comunității Europene, România are un alt fel de ADN. Noi nu știm să mâncăm șnițel, noi încă mâncăm mititei, noi încă mai avem, să spunem, în ADN-ul nostru simțul statorniciei, al credinței strămoșești și al unei mândrii naționale legate de istoria noastră milenară. Aceste elemente sunt total anacronice într-o politică a globalizării, s-au întors și au devenit armă în mâna celor care au reușit să le folosească. Și, din păcate, au reușit să le folosească trecând peste capacitatea unor partide istorice, numitele și naționale, cum este Partidul Național Liberal, în a le valorifica', a arătat primarul Chirica.
Primarul Iașiului a mai afirmat și că situația a ajuns într-un punct critic și trebuie să ne revenim, întrucât avem nevoie de stabilitate, claritate și direcție.
'Eu am mai tras semnalul acesta de alarmă și în conferințele de presă, și în întâlnirile politice, când am spus că nu este bine să renunțăm la caracterul național al partidelor noastre, să abandonăm simbolurile naționale, să renunțăm la clasicii români care au consacrat cultura noastră națională, să folosim cu atât de multă lejeritate neologisme care sunt și nepotrivite și prost înțelese de foarte mulți politicieni, să abandonăm calitatea educației și să ne lăsăm vulnerabili din toate punctele de vedere. Nu este bine pentru că lăsăm ușa deschisă pentru oameni pe care nu-i știm de fiecare dată de unde vin, și care este cu adevărat scopul lor. Aici s-a ajuns. Trebuie să ridicăm fruntea și să mergem mai departe. Nimeni nu poate garanta dacă Simion e mai bun decât Nicușor, dacă Nicușor este mai bun decât Simion. Deci, nu știu. Pentru mine, bun a fost Ciucă, pentru mine bun a fost Antonescu', a mai spus primarul Chirica. AGERPRES / (A - redactor: Daniela Malache, editor: Marius Frățilă, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Senat: Modificări tehnice la Ordonanța de urgență privind SAFE - adoptate
Senatul a adoptat, marți, o propunere legislativă de completare a Ordonanței de urgență 62/2025 de punere în aplicare a programului SAFE. S-au înregistrat 86 voturi ''pentru'', 35 ''contra'' și 3 abțineri. Propunerea legislativă completează Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2025
Senat/ Proiectul privind decarbonizarea sectorului energetic - adoptat: închiderea minelor - numai după construirea de noi capacități
Senatul a adoptat, marți, propunerea legislativă privind decarbonizarea sectorului energetic, fiind introdus un amendament al PSD potrivit căruia scoaterea treptată din exploatare a capacităților de producție de energie electrică pe bază de lignit și huilă se va putea realiza numai după construirea și punerea în funcțiune de noi capacități energetice similare.
Cătălin Predoiu - la reuniunea extraordinară a Consiliului JAI; s-a discutat despre situația de la Ceuta
România susține mobilizarea rapidă a tuturor instrumentelor Uniunii Europene pentru sprijinirea Spaniei, restabilirea controlului efectiv la frontiera externă și prevenirea unor noi treceri ilegale, a declarat viceprim-ministrul Cătălin Predoiu, ministru al Afacerilor Interne, marți, în cadrul reuniunii extraordinare a Consiliului Justiție și Afaceri Inte
PSD cere ANI, MAI și Parchetului să intervină în cazul Dominic Fritz și să conteste ordinul prefectului de Timiș
Partidul Social Democrat a solicitat, marți, Agenției Naționale de Integritate (ANI) și Ministerului Afacerilor Interne (MAI) să conteste în instanța de contencios administrativ ordinul prefectului de Timiș prin care primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a fost sancționat disciplinar, dar și Parchetului să deschidă o anchetă penală împotriva reprezentanțilo
Tanczos Barna: Nu se poate exclude nicio variantă în formarea guvernului; probabil în două săptămâni o să avem rezultate
Vicepremierul interimar și senatorul UDMR Tanczos Barna a declarat, marți, că în acest moment nu poate fi exclusă nicio variantă privind formarea viitorului guvern, apreciind că un executiv cu drepturi depline ar putea fi învestit până în prima săptămână a lunii septembrie. Întrebat, la Senat, dacă UDMR ar p
Senat/ Comisii: Strategia de biodiversitate - raport de admitere
Comisia pentru mediu din Senat a adoptat, marți, un raport de admitere pentru Strategia națională și Planul de acțiune pentru conservarea biodiversității 2026-2030, jalon din PNRR, după introducerea unor observații. Una dintre modificările incluse în document prevede că ''riscul de poluare trebuie redus cu 50%'', fără ca
Abrudean: PNRR nu este despre un partid sau altul, ci despre investiții în infrastructură, sănătate, educație
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a făcut un apel către toți senatorii să trateze ''cu responsabilitate'' proiectele aflate în dezbatere în această sesiune extraordinară, subliniind că PNRR nu este despre un partid sau altul, ci despre ''dezvoltarea României''. ''Săptămâna
Nicușor Dan a promulgat legile privind criza de pe piața carburanților și prelungirea TVA redus la locuințe
Președintele Nicușor Dan a anunțat, marți, că a semnat decretele de promulgare a legilor privind declararea situației de criză pe piața produselor petroliere și privind prelungirea termenului pentru aplicarea cotei reduse de TVA la achiziția de locuințe. ''Am semnat astăzi decretele de promulgare pentru două acte normative importante p
Fritz: Nu voi ceda; nu voi abandona nici Timișoara, nici lupta pentru o Românie dreaptă
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, președinte al USR, a declarat marți că nu va ''ceda'' și nu va ''abandona nici Timișoara, nici lupta pentru o Românie dreaptă''. '''Stai în banca ta, sunt oameni mai mari ca tine la București' e cea mai celebră amenințare pe care am primit-o ca prim
Guvern: Ședințe pe tema crizei energetice - asigurarea lichidității în piață, reducerea voluntară a consumului și situația de la Cernavodă
Premierul interimar Ilie Bolojan a avut, marți, o ședință de lucru cu principalii furnizori de energie, în cadrul căreia au fost analizate, între altele, soluții pentru asigurarea lichidității în piață și identificarea unor măsuri de reducere voluntară a consumului în rândul marilor consumatori. 'Am discutat cu principalii fur
Bolojan: În acest moment, nu anticipăm probleme privind aprovizionarea cu combustibil pentru populație, agricultură și transportatori
Premierul interimar Ilie Bolojan a anunțat că, în acest moment, guvernanții nu anticipează probleme privind aprovizionarea cu combustibil pentru populație, agricultură și transportatori în urma analizei efectuate marți în cadrul unei ședințe de lucru care s-a desfășurat la Palatul Victoria. 'Am analizat situația aprovizionării cu combusti
MAE: Memorandum de înțelegere între Academia Română și Academia de Științe Berlin - Brandenburg
Academia Română și Academia de Științe Berlin - Brandenburg își dezvoltă cooperarea multidisciplinar ăîn baza unui Memorandum de înțelegere semnat luni, în prezența ministrului interimar al Afacerilor Externe, Oana Țoiu, și a ambasadorului Republicii Federale Germania la București, Angela Ganninger. Potrivit unui comunicat al MAE
Senat/ Proiectul legii integrității - raport în Comisia juridică miercuri
Proiectul privind integritatea va intra miercuri în dezbaterea Comisiei juridice a Senatului pentru întocmirea raportului, a decis Biroul permanent. De asemenea, proiectul va fi dezbătut apoi în plenul Senatului, care este for decizional. Senatorii pot depune marți amendamente. Camera Deputaților a adoptat luni,
Covasna: UDMR își exprimă solidaritatea cu prefectul Raduly Istvan, trimis în judecată de DNA
Conducerea UDMR Covasna a transmis, marți, un mesaj de sprijin față de prefectul județului Covasna, Raduly Istvan, trimis în judecată de către procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) pentru abuz în serviciu, exprimându-și solidaritatea și aprecierea pentru activitatea desfășurată de acesta în funcțiile publice deținute. Consil
Camera Deputaților a adoptat în plen proiectul privind integritatea
Camera Deputaților a adoptat, luni, în calitate de primă Cameră sesizată, propunerea legislativă privind modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității, după ce proiectul a primit în aceeași zi raport favorabil din partea Comisiei juridice. Proiectul a fost adoptat cu 184 de voturi 'pentru', d











