Suciu (PSD): Îi rog pe colegii liberali să ne concentrăm pe campanie; o expunere că nu au încredere în PSD este puțin contraproductivă

Social-democratul Daniel Suciu, vicepreședinte al Camerei Deputaților, a afirmat, miercuri, că poziția PSD a fost una singură, de susținere a candidatului comun Crin Antonescu, menționând că o expunere în spațiul public a liberalilor că nu au încredere în Partidul Social Democrat este 'puțin contraproductivă'.
'Eu, din ceea ce știu astăzi când discutăm, iar în urmă cu câteva luni președinte al Partidului Național Liberal era domnul Ilie Bolojan, domnul Ciucu, din ceea ce știu, este prim-vicepreședinte al Partidului Național Liberal. Eu iau de bun ceea ce spunea domnul Bolojan de fiecare dată în spațiul public, că îl susține pe domnul Crin Antonescu și că nu a existat varianta ca domnia sa să fie candidat. Eu mai știu că semnatar pe Protocolul de guvernare, care presupune inclusiv candidat comun, este domnul Bolojan, iar pe domnul Bolojan l-am auzit pe nenumărate rânduri că nu se pune problema de așa ceva. De ce a făcut domnul Ciucu asemenea declarații, ar trebui să-l întrebați pe domnia sa. Poziția Partidului Social Democrat în toată această perioadă, începând de la Congres, dar și de la constituirea coaliției de guvernare, a fost una singură: candidat comun, iar numele acestuia este Crin Antonescu', a afirmat Daniel Suciu, la Parlament, întrebat în legătură cu afirmațiile lui Ciprian Ciucu (PNL) că în ședința coaliției a fost propus Ilie Bolojan drept candidat comun la prezidențiale, dar ar fi fost refuzat de Marcel Ciolacu.
Întrebat dacă toți primarii PSD fac campanie pentru Crin Antonescu, Suciu a dat exemplul echipei PSD de la Bistrița Năsăud, care s-a organizat pentru campania electorală.
'De asemenea, eu, la finalul acestei săptămâni, voi avea întâlnire cu toți membrii PSD din municipiul Bistrița să le spun un singur lucru, că avem un candidat care se numește Crin Antonescu și că ne pregătim pentru campania electorală. (...) Ceea ce vor face oamenii care au votat de a lungul anilor cu Partidul Social Democrat nu pot să vă garantez că 100% vor vota cu Crin Antonescu, în schimb, datoria mea și datoria noastră este să-i convingem că varianta Crin Antonescu este mai bună decât toate variantele', a adăugat Suciu.
Chestionat în legătură cu faptul că lideri liberali spun că nu au încredere în PSD și că ar exista mulți susținători ai lui Victor Ponta în interiorul partidului, Suciu a răspuns: 'Deschideți pagina de Facebook a subsemnatului, deschideți pagina de Facebook a președintelui PSD Bistrița Năsăud și o să vedeți la cover și nu de săptămâna asta, ci de vreo două săptămâni, ce scrie acolo: Crin Antonescu - președinte, România Înainte și uitați-vă la liderii PNL, de exemplu, din județul Bistrița Năsăud, dacă au acest mic amănunt'.
'Operăm în politică prea mult cu neîncredere. Îi rog pe colegii mei liberali să ne concentrăm asupra ceea ce urmează, pentru că nu va fi o campanie deloc ușoară, iar asemenea expunere în spațiul public, că nu au încredere în Partidul Social Democrat, este puțin contraproductivă. Cred că avem altceva de făcut decât să ne expunem neîncrederile în condițiile în care zarurile sunt aruncate, candidatura domnului Crin Antonescu este definitivă și am foarte mare încredere că toată lumea va participa la acest efort comun deloc simplu de a avea, din data de 18 mai, un nou președinte, iar numele acestuia să fie Crin Antonescu', a adăugat Suciu.
El a comentat și afirmația liderului UDMR, Kelemen Hunor, potrivit căreia actuala coaliție nu are cum să meargă mai departe dacă Antonescu nu câștigă alegerile.
'Domnul Kelemen Hunor spunea ceva foarte rațional, că este un scenariu deloc de dorit ca la Palatul Cotroceni să fie un alt președinte decât Crin Antonescu și are dreptate 100% când spune că orice alt președinte care va fi în afară de Crin Antonescu își va dori foarte mult să aibă și guvernul său. Din ceea ce știu eu, singurul candidat al coaliției este Crin Antonescu, iar celelalte variante își vor dori dărâmarea acestui guvern. Eu pun declarația domnului Kelemen Hunor în această cheie și, până la urmă, până în luna septembrie nu se mai poate depune o moțiune de cenzură. Sunt convins că domnul Marcel Ciolacu nu are niciun interes să-și depună mandatul. (...) Am mai făcut noi greșeli de a lungul timpurilor, acum câțiva ani, dar nu văd un partid din arcul guvernamental să depună moțiune de cenzură împotriva Guvernului din care face parte', a mai spus Suciu. AGERPRES/(AS - redactor: Alina Novăceanu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Prezidențiale2025/BEC a stabilit machetele buletinelor de vot pentru turul 2 de scrutin
Biroul Electoral Central a stabilit, vineri, machetele buletinelor de vot pentru turul 2 al alegerilor prezidențiale, ordinea de înscriere a candidaților fiind cea în funcție de numărul voturilor valabil exprimate obținute la primul tur de scrutin, respectiv primul - George Simion și al doilea - Nicușor Dan. Procesul verbal încheiat de BEC me
Atenționare de călătorie MAE: Slovacia - actualizarea restricțiilor de trecere a frontierei în contextul focarelor de febră aftoasă
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Slovacă asupra faptului că, în contextul focarelor de febră aftoasă, autoritățile slovace au decis prelungirea controalelor la frontierele cu Ungaria și Austria, până la data de 7 iulie, la miezul nopții.
Președintele interimar Ilie Bolojan participă sâmbătă, în regim de videoconferință, la Summitul 'Coaliției de voință'
Președintele interimar Ilie Bolojan va participa sâmbătă, în regim de videoconferință, la Summitul 'Coaliției de voință' (Coalition of the Willing), care are loc la Kiev, informează Administrația Prezidențială. Ucraina va găzdui sâmbătă o reuniune a liderilor din țările așa-numitei 'coaliții a voluntarilor' dispuși să-i ofere
Prezidențiale2025/ MAE: 3.600.000 de buletine de vot vor fi trimise în străinătate pentru turul al doilea
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) transmite vineri că pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale urmează să fie trimise 3.600.000 de buletine de vot, același număr ca la primul tur. Precizarea MAE vine ca răspuns la 'vehicularea prin postări social media a unor afirmații false menite să manipuleze publicul și să genereze nemulțumire, neîncr
Ziua Europei/Petrețchi: Europa - sărbătoarea și garanția libertății noastre; apartenența noastră trebuie apărată
Deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, președinte al Uniunii Ucrainenilor din România, a transmis, vineri, că Europa este 'leagănul nașterii, sărbătoarea și garanția libertății' în țara noastră, menționând că apartenența la ea trebuie apărată, deoarece 'primejdiile care o amenință au ajuns, hibrid, și în România'. &
Ministrul Cseke Attila: Discutăm cu CE, pe PNRR, posibilitatea transferării de pe împrumut pe grant, pentru că am fost performanți
Ministrul interimar al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, a declarat vineri, la Bistrița, că se poartă discuții cu Comisia Europeană, legate de investițiile derulate de minister prin Planul Național de Redresare și Reziliență, despre posibilitatea transferării de pe împrumut pe grant, 'pentru că am fost performanți'.
Prezidențiale2025/Hotărârea CCR de validare a rezultatului primului tur, în Monitorul Oficial; a început campania pentru al doilea tur
Campania electorală pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale a început vineri, imediat după validarea de către Curtea Constituțională a României a rezultatului primului tur de scrutin și publicarea hotărârii CCR în Monitorul Oficial.
Prezidențiale2025/AEP: Începe campania pentru turul 2; competitorii să contribuie la desfășurarea unei campanii corecte, integre, transparente
Autoritatea Electorală Permanentă a precizat că vineri începe campania electorală pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale și îi îndeamnă pe competitorii electorali să contribuie la desfășurarea unei 'campanii corecte, integre și transparente, care să răspundă așteptărilor democratice ale cetățenilor'. Potrivit unui comunica
Predoiu: Reforma fiscală nu poate fi asumată de un guvern interimar la nivel de lege, doar prin Parlament (surse)
Premierul interimar Cătălin Predoiu consideră că în măsura în care reforma fiscală asumată prin Planul de Redresare și Reziliență presupune un act normativ cu rang de lege, acest lucru nu poate fi făcut de un guvern interimar, ci doar prin Parlament, având în vedere că PNRR reprezintă un obiectiv de țară, au precizat surse guvernamentale.
Președintele interimar Ilie Bolojan a discutat cu vicepreședinta CE Roxana Mînzatu de recuperarea întârzierilor din PNRR
Președintele interimar Ilie Bolojan a primit-o, vineri, pe vicepreședinta executivă a Comisiei Europene pentru drepturi sociale, competențe, locuri de muncă de calitate și pregătire, Roxana Mînzatu, cei doi abordând inclusiv situația fondurilor din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Potrivit unui comunicat al Administrației Preziden
Ziua Europei/ Negrescu: Lansez 'EU Story' - un proiect prin care să spunem ce înseamnă concret apartenența la UE
Europarlamentarul PSD Victor Negrescu a anunțat, cu ocazia Zilei Europei, lansarea 'EU Story', un proiect prin care să spună, pe înțelesul tuturor, ce înseamnă concret apartenența la Uniunea Europeană. '9 Mai - Ziua Europei este mai mu
Prezidențiale2025/ Nicușor Dan de Ziua Europei: Celebrăm nu doar un proiect politic, ci o comunitate de valori
România nu trebuie să fie un stat care doar primește direcția dată de Europa, ci unul care propune direcția în domenii cheie pentru viitorul nostru comun - arhitectura de securitate europeană, agricultura, extinderea UE către Republica Moldova și sprijinirea competitivității economiilor noastre, afirmă Nicușor Dan, candidat independent la alegerile prezid
Ziua Independenței de Stat și Ziua Europei/ Abrudean: Convergența acestor sărbători reflectă destinul european al României
Aderarea României la Uniunea Europeană nu este un accident istoric, ci rezultatul unei traiectorii asumate de veacuri, a evidențiat, vineri, președintele interimar al Senatului, Mircea Abrudean, într-un mesaj transmis cu prilejul Zilei Europei și Zilei Independenței de Stat. 'România a privit întotdeauna spre valori
Prezidențiale2025/ Curtea Constituțională a validat primul tur al alegerilor prezidențiale (oficial)
Curtea Constituțională a României a validat, vineri, rezultatul primului tur al alegerilor prezidențiale, desfășurat pe data de 4 mai. Potrivit unui comunicat al CCR, transmis AGERPRES, vineri, în cadrul controlului privind respectarea procedurii pentru alegerea președintelui României, conferind efectivitate competențelor &ic
Prezidențiale2025/ Curtea Constituțională a validat primul tur al alegerilor prezidențiale (surse)
Curtea Constituțională a României a validat, vineri, rezultatul primului tur al alegerilor prezidențiale, desfășurat pe data de 4 mai, au precizat, pentru AGERPRES, surse din CCR. Biroul Electoral Central a dat publicității, marți seara, rezultatele finale la primul tur al alegerilor prezidențiale, după centralizarea tuturor proceselor v