Prezidențiale2025/ BEC sesizează organele de urmărire penală pentru stabilirea autenticității listelor candidatului Sebastian-Constantin Popescu
Biroul Electoral Central pentru alegerea președintelui României a informat luni că a decis sesizarea organelor de urmărire penală în vederea stabilirii autenticității listelor de susținători care au însoțit candidatura lui Sebastian-Constantin Popescu, propus de Partidul Noua Românie.
''Decizia a fost luată în urma analizării listelor depuse, remarcându-se faptul că în toate declarațiile pe proprie răspundere prin care se atestă veridicitatea semnăturilor susținătorilor, la 'întocmitor' figurează numele candidatului, iar o parte dintre aceste liste sunt întocmite într-o singură zi în mai multe localități aflate la distanțe considerabile una de cealaltă'', se arată într-un comunicat transmis AGERPRES.
Potrivit sursei citate, în conformitate cu considerentele nr. 11 - 13 ale Hotărârii Curții Constituționale nr. 4/2019, Biroul Electoral Central nu are competența legală de a stabili dacă o listă de susținători a fost întocmită în fals. Conform considerentului nr. 13 al aceleiași hotărâri, ''răsturnarea prezumției de veridicitate a acestor semnături se poate face numai prin constatarea falsului, în condițiile prevăzute de lege''.
Astfel, având în vedere faptul că Biroul Electoral Central nu deține competența desființării unui înscris ca fiind fals, s-a dispus transmiterea documentelor către instituțiile abilitate. AGERPRES/(AS - redactor: Andreea Rotaru, editor: Claudia Stănescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Cseke Attila: Îmbunătățim procesul de eficientizare energetică a clădirilor, atestăm noi auditori energetici
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) organizează o nouă sesiune de examen pentru atestarea auditorilor energetici pentru clădiri, în condițiile în care România se confruntă cu un deficit în acest domeniu, a anunțat vineri ministrul Cseke Attila. 'Organizăm, la Ministerul Dezvoltării,
Oana Țoiu: Conferința de Securitate de la Munchen găzduiește discuții-cheie pentru România
Conferința de Securitate de la Munchen găzduiește discuții-cheie pentru România, precum securitatea maritimă, securitatea cibernetică, securitatea nucleară și, desigur, discuția privind realinierea parteneriatului transatlantic România - SUA - Uniunea Europeană, a scris vineri, pe X, ministrul român de Externe, Oana Țoiu. Șef
Bolojan: Recesiunea tehnică temporară face parte din costul anticipat al tranziției către o economie solidă
Premierul Ilie Bolojan transmite că recesiunea tehnică temporară face parte din costul anticipat al tranziției către o economie solidă. România nu traversează 'o criză', ci o perioadă de corecție economică 'necesară pentru a avea o economie mai stabilă și mai puternică', a scris prim-ministrul, vineri, pe Facebook.
Grindeanu: Dacă o guvernare nu este pentru oameni, atunci nu va mai fi deloc
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, consideră că este timpul să fie oprit 'acest tăvălug al deciziilor economice stupide', avertizând că 'dacă o guvernare nu este pentru oameni, atunci nu va mai fi deloc'. 'După luni de austeritate, sacrificii, taxe aberante și prețuri crescute, Statistica a confirmat oficial ceea ce m
Ministrul de Externe - la Conferința de Securitate de la Munchen; va sublinia importanța strategică a Mării Negre
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, va participa, de vineri până duminică, la Munich Security Conference (MSC 2026), context în care va sublinia importanța strategică a Mării Negre, informează Ministerul Afacerilor Externe. Potrivit sursei citate, din delegația Guvernului fac parte și Radu Miruță, viceprim-ministru și ministru
Adrian Câciu: Bolojan a băgat România în gard
Premierul Ilie Bolojan a refuzat aplicarea planului de stimulare economică și adoptarea bugetului în decembrie, a afirmat vineri deputatul PSD Adrian Câciu, fost ministru al Finanțelor. 'Țara este în gard! Contracția este majoră! Iar trimestrul I 2026 este tot pe minus pentru că Bolojan a refuzat aplicarea planului de sti
MApN: Radu Miruță conduce delegația României la Conferința de Securitate de la Munchen
Ministrul Apărării Naționale, Radu Miruță, va conduce delegația României la Munich Security Conference, unde vor fi discutate teme privind securitatea transatlantică și consolidarea cooperării europene în materie de apărare, a informat vineri Ministerul Apărării Naționale. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, viceprim-ministr
Președintele a semnat decretul de pensionare a judecătoarei Ionela Tudor; este celebră pentru propoziția 'm-a sunat Lia'
Președintele Nicușor Dan a semnat joi decretul de pensionare a judecătoarei Ionela Tudor, informează Administrația Prezidențială. Aceasta se pensionează începând cu data de 15 februarie. Consiliul Superior al Magistraturii a admis, pe 5 februarie, cererea judecătoarei de a ieși la pensie. Ionela Tudor
VIDEO Nicușor Dan: George Simion, cu o numeroasă delegație, nu a fost primit de nimeni în SUA
Președintele Nicușor Dan a declarat joi că liderul AUR, George Simion, însoțit de o numeroasă delegație, nu a fost primit 'de nimeni' în Statele Unite ale Americii. El a opinat că acest lucru este 'relevant' pentru credibilitatea acestor oameni pe plan internațional.
VIDEO Nicușor Dan: Ar fi fost bine să avem buget înainte de 1 ianuarie
Președintele Nicușor Dan a declarat, joi, că ar fi fost de preferat ca bugetul pentru 2026 să fi fost adoptat înainte de 1 ianuarie. 'Ideal ar fi fost și, inclusiv în momentul acela, mai-iunie, anul trecut, eu am spus că, tocmai pentru a da un mesaj pentru piețele financiare, ar fi bine ca bugetele, adică rectificarea pe 2025 ș
VIDEO Nicușor Dan: Coaliția de guvernare funcționează mai bine decât percepția
Coaliția de guvernare funcționează, dincolo de 'atacurile continue între părți' și percepția că ar fi 'în mare suferință', susține președintele Nicușor Dan.
VIDEO Nicușor Dan: Pensiile magistraților - o problemă care trenează; îmi doresc o asumare din partea CCR
Liege - Trimisul special al AGERPRES, Oana Ghiță, transmite: Pensiile magistraților sunt o problemă care a 'trenat' în societatea românească și Curtea Constituțională trebuie să își asume acest subiect, a declarat, joi, președintele Nicușor Dan, în cadrul unei conferințe de presă după ce a participat la Consiliul European informal.
Țuțuianu - discuții cu sindicaliștii privind măsurile de reducere a cheltuielilor AEP; grup de lucru pentru pregătirea reorganizării
Președintele Autorității Electorale Permanente, Adrian Țuțuianu, a avut, joi, o primă întâlnire cu reprezentanții Sindicatului funcționarilor parlamentari și al personalului contractual din AEP pe tema măsurilor de reducere a cheltuielilor publice și de ajustare a structurii personalului. Potrivit unui comunicat al AEP, Adrian Țuțuianu a menționat,
MAE/Atenționare de călătorie: Franța - Cod roșu de ploi, inundații și vânt puternic (Furtuna NILS)
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis, joi, o atenționare de călătorie pentru Franța, unde a fost emis cod roșu de ploi, inundații și vânt puternic pentru mai multe regiuni. Într-un comunicat de presă, MAE informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Franceză că METEO France (
Parlamentarii USR îi cer comisarului european pe Justiție o evaluare mai exigentă în mecanismul privind statul de drept
Parlamentarii USR au avut o întrevedere, joi, cu Michael McGrath, comisarul european responsabil de portofoliul Democrație, justiție, stat de drept și protecția consumatorului, aflat în vizită la București, prilej cu care au atras atenția asupra efectelor 'negative clare' pe care le au asupra sistemului judiciar Legile Justiției adoptate în urmă cu











