VIDEO Senatorul Robert Cazanciuc: Nurofenul, în sine, nu are efecte psihoactive

Vicepreședintele Senatului Robert Cazanciuc a infirmat informațiile din spațiul public potrivit cărora Nurofenul ar avea efecte psihoactive și că șoferii ar putea risca închisoarea dacă au luat acest medicament, precizând însă că proiectul de lege referitor la pedepsirea celor care conduc vehicule drogați este menit ''să protejeze viața''.
Cazanciuc a explicat că profesorul universitar Radu Țincu, șeful Catedrei de toxicologie a Universității de Medicină și Farmacie ''Carol Davila'', l-a lămurit că ''Nurofenul, în sine, nu are efecte psihoactive''.
''Nu există niciun fel de probleme pentru cei care vor să își protejeze sănătatea și că noi, parlamentarii, încercăm să facem o lege prin care să ne protejăm viața'', a spus Cazanciuc, la Senat, la dezbaterea publică generată de proiectul de lege referitor la stabilirea pedepselor pentru șoferii drogați.
Senatorul PSD a adăugat că Parchetul a precizat că, de când este în vigoare Codul penal sau în ultimul an, ''nimeni nu a fost trimis în judecată, niciodată, pentru că a luat un medicament care în componența lui ar fi avut și substanțe care aveau efecte psihoactive, medicament pe care l-a luat prescris de medic sau dintr-o farmacie''.
''Cei care au fost trimiși în judecată pentru anumite medicamente, toate erau împreună cu alcool sau alte droguri'', a adăugat Cazanciuc.
Pe 30 ianuarie, la Senat, ca primă Cameră sesizată, a fost depusă o inițiativă legislativă care prevede că un șofer a comis o infracțiune atunci când în sângele său a fost depistată o substanță psihoactivă. Propunerea legislativă de modificare a Codului penal a fost inițiată de mai mulți parlamentari, printre care Alina Gorghiu, Robert Cazanciuc, Cristian Niculescu-Țâgârlaș și Daniel Fenechiu.
''Conducerea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care are în sânge droguri sau alte substanțe cu efecte psihoactive se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi'', prevede propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal.
În expunerea de motive a propunerii legislative se arată că ''legiuitorul a considerat, dintotdeauna, gravă conduita persoanei care conduce autovehiculul ulterior consumului de substanțelor psihoactive, indiferent de cantitatea consumată sau de concentrația depistată în organism, având în vedere efectele pe care astfel de substanțe le produc asupra organismului. De aceea, pe fondul creșterii consumului de droguri, e necesară mărirea limitelor de pedeapsă de la 2 la 7 ani pentru a descuraja conducerea sub efectul unor droguri sau substanțe cu efecte psihoactive''.
În prezent, Codul penal pedepsește conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive cu închisoare de la 1 la 5 ani sau cu amendă. AGERPRES/(A, AS - redactor: Livia Popescu, editor: Florin Marin, editor online: Gabriela Badea)
Citeşte şi:
* Dr. Radu Țincu: Legea referitoare la pedepsirea șoferilor drogați trebuie să aibă caracter preventiv
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Bolojan: Viața departe de casă nu e ușoară; statul are obligația să fie atent și deschis față de diaspora
Președintele interimar, Ilie Bolojan, a transmis, duminică, un mesaj cu prilejul Zilei Românilor de Pretutindeni în care arată că statul român are obligația să fie 'prezent, atent și deschis față de diaspora', să asculte,
Abrudean, românilor de pretutindeni: România e acasă pentru fiecare dintre voi, iar vocea voastră contează
Președintele interimar al Senatului, Mircea Abrudean, a transmis, duminică, un mesaj cu ocazia Zilei Românilor de Pretutindeni. 'Cu ocazia Zilei Românilor de Pretutindeni, transmit tuturor celor care trăiesc, muncesc și cont
Predoiu: Sunt încrezător că Guvernul va dezvolta politici care să sprijine mai eficient românii din afară
Premierul interimar Cătălin Predoiu a transmis, duminică, un mesaj cu prilejul Zilei Românilor de Pretutindeni, în care se declară încrezător că Guvernul care se va instala în curând va dezvolta politici care să sprij
Nicușor Dan, în Polonia: Credeți în victoria voastră, așa cum noi am crezut în victoria noastră
Președintele ales Nicușor Dan a declarat, duminică, la Varșovia că își dorește să lucreze cu Rafal Trzaskowski, în calitate de președinte al Poloniei, pentru o colaborare între țările noastre și pentru o Uniune Europeană puternică.
Nicuşor Dan spune că România are nevoie de vocea şi implicarea românilor din străinătate
Preşedintele ales Nicuşor Dan a transmis, duminică, un mesaj cu ocazia Zilei Românilor de Pretutindeni, în care arată că gândurile sale se îndreaptă către toţi cei care trăiesc peste hotare. "România are nevoie
Președintele ales Nicușor Dan, primit de premierul Poloniei
Președintele ales Nicușor Dan a fost primit, duminică, de premierul polonez, Donald Tusk, cu ocazia vizitei pe care o efectuează în această țară. Cancelaria premierului Poloniei a anunțat, duminică, pe
Ministerul Afacerilor Externe: Relația cu Africa - o prioritate a acțiunii externe a României
Ministerul Afacerilor Externe salută celebrarea, la 25 mai, a Zilei Africii, simbol al unității africane și al importanței la nivel global a acestui continent, informează un comunicat transmis, duminică, AGERPRES Tema stabilită de Uniunea Africană (UA) pentru marcarea, în 2025, a Zilei Africii este 'Anul justiției pentru africani și
Hurezeanu: Niciodată diaspora, oriunde s-ar afla, nu a fost mai aproape de țară
Ministrul interimar al Afacerilor Externe, Emil Hurezeanu, a transmis, duminică, un mesaj cu ocazia Zilei Românilor de Pretutindeni, în care subliniază că acest moment amintește de valorile fundamentale în care credem și care ne
Predoiu: PNL are datoria morală să-și continue misiunea în slujba României, să se modernizeze pe sine însuși
PNL are datoria morală să își continue misiunea sa în slujba României și a cetățenilor ei și să se modernizeze pe sine însuși, a declarat, sâmbătă, președintele interimar al liberalilor, Cătălin Predoiu, cu prilejul împlinirii a 150 de ani de la înființarea partidului. 'Astăzi, se împlinesc 1
MApN: Securitatea regională, pe agenda discuțiilor dintre ministrul Apărării, Angel Tîlvăr și omologul belgian
Securitatea regională cu accent pe situația din regiunea Mării Negre, în contextul războiului de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei, a fost una dintre temele abordate în cadrul întâlnirii dintre ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr și ministrul belgian al apărării, Theo Franken. Potrivit u
Ilie Bolojan, la 150 de ani de la înființarea PNL: Vremea vorbelor a trecut, va veni vremea faptelor
Președintele interimar al Românie, Ilie Bolojan, a declarat, sâmbătă, la evenimentul de marcare a 150 de ani de la înființarea Partidului Național Liberal, că vremea vorbelor a trecut și a venit vremea faptelor pentru liberali. Prezent la evenimentul aniversar de la Muzeul Național Brătianu - Vila Florica, Ilie Bolojan a ream
Nicușor Dan: Negocierile pentru formarea guvernului încep marți; sunt patru partide la masă și minoritățile
Președintele ales, Nicușor Dan, anunță că marți va începe negocierile cu partidele pentru formarea noului guvern, menționând că îl dorește în continuare pe Ilie Bolojan ca premier, dar că sunt 'patru partide la masă, plus minoritățile' și va fi o discuție. El a mai spus, referitor la posibilitatea rămâneri
Nicușor Dan - vizită, duminică, în Polonia: îl sprijin pe primarul Varșoviei la prezidențiale
Președintele ales, Nicușor Dan, va face, duminică, o vizită în Polonia pentru a participa la un eveniment electoral în sprijinul candidaturii primarului Varșoviei la alegerile prezidențiale din această țară. 'Da. Am fost invitat în ultima mea zi în care nu sunt președinte. La invitația colegilor polonezi o să merg l
Nicușor Dan: În foarte multe locuri, statul este de la neglijent până la capturat; e nevoie de o presiune a societății
Președintele ales, Nicușor Dan, susține că statul român este, în foarte multe locuri, 'de la neglijent până la capturat', fiind necesară o presiune din partea societății pentru ca lucrurile să fie corectate. Nicușor Dan a participat, sâmbătă, la Congresul Studenților din România - 'Student în Uni
Prezidențiale2025/AUR solicită comisiilor de specialitate să verifice 'motivul' vizitei șefului serviciilor externe ale Franței în România
AUR solicită Comisiilor parlamentare de control ale SRI și SIE să verifice 'motivul vizitei șefului serviciilor externe ale Franței în România' și cere acestora un răspuns 'oficial' și 'nesecret'. 'Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a transmis astăzi, prin reprezentanții săi în cele două c