Ungureanu (USR): Există centre care au redus cu o oră programul de dializă al pacienţilor; o decizie sălbatică
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a atras atenţia asupra faptului că unele centre au redus cu o oră programul de dializă sau au diminuat numărul şedinţelor şi că acest lucru pune în pericol viaţa pacienţilor.
Ungureanu a avut marţi după-amiază o discuţie live cu pacienţi din nouă centre de dializă din România, care au prezentat problemele cu care se confruntă.
"O recomandare prea generoasă a Societăţii de Nefrologie permite unor şefi de centre de dializă să reducă în mod drastic programul de dializă şi să pună în pericol viaţa pacienţilor. În discuţiile pe care le-am avut astăzi şi săptămânile trecute cu pacienţi care sunt îngrijiţi de asociaţia de care mă ocup eu, ca voluntar, mi s-a atras atenţia că la Călăraşi, Bistriţa şi în alte centre din ţară s-a redus programul de dializă de la patru ore la trei ore şi în unele situaţii de la trei şedinţe de dializă pe săptămână la doar două", a precizat Ungureanu pentru AGERPRES.
Deputatul a adăugat că o astfel de reducere a programului poate fi justificată în cazul în care o parte din personalul medical se află în izolare.
"Or, la Călăraşi, avem de o lună de zile un centru unde nu există niciun pacient suspect şi s-a tăiat o oră din programul de dializă pentru toţi pacienţii, o decizie sălbatică, criminală, care pune în pericol viaţa pacienţilor. (...) Este un tânăr în stare gravă la spitalul de boli infecţioase din Suceava, care face dializă doar la patru zile, ceea ce este o catastrofă. Ei fac de obicei dializă la 48 de ore. Dacă ei nu reuşesc să dializeze aceşti pacienţi care sunt sub tratament, aceştia mor şi din cauza faptului că nu sunt dializaţi, nu numai din cauza COVID", a spus el.
Ungureanu a reamintit că a cerut încă din 26 februarie Ministerului Sănătăţii, DSP şi Institutului Naţional de Sănătate Publică să introducă pacienţii care fac dializă ca grupă de risc, astfel încât atunci când există un persoană cu simptome de COVID să fie testată atât ea, cât şi pacienţii care se află în aceeaşi tură de dializă, precum şi personalul medical din centru şi şoferii de pe ambulanţe sau transportul privat.
"Astăzi a decedat un şofer care lucra pe o maşină care transporta pacienţi care fac dializă. Şoferii sunt expuşi. Mulţi şi-au dat demisia pentru că nu au avut echipamente de protecţie sau se tem pentru viaţa lor şi a rudelor lor", a adăugat deputatul.
El a pledat şi pentru carantinarea în hoteluri sau pensiuni a personalului care realizează dializa pentru pacienţii suspecţi de COVID.
"Ei nu pot să se întoarcă acasă, pentru că riscul de infectare e foarte mare. În Suceava o asistentă şi-a infectat toată familia: soţul abia ieşit de pe terapie intensivă şi cei trei copii. Iar ea este în stare gravă la spital", a menţionat deputatul.
Ungureanu susţine şi o testare extinsă pentru toţi pacienţii care fac dializă în România şi care sunt suspecţi sau sunt contacţi ai pacienţilor care au simptome de COVID.
În opinia sa, nu se acordă suficientă atenţie "acestei categorii extrem de vulnerabile", motiv pentru care există riscul să crească numărul de îmbolnăviri.
"Dacă vă uitaţi pe statistică veţi vedea cât de mulţi pacienţi au decedat deja în primele 40 de zile, cu această afecţiune. Este o afecţiune cronică, te obligă să mergi la dializă, sunt contacte în maşini cu şase-şapte persoane, nu reuşesc să se organizeze firmele de transport. Nu există măşti. Am aflat de la un pacient din Târgovişte că el pleacă la dializă într-o maşină cu şase-şapte persoane. Riscul de contaminare este imens", a mai spus Ungureanu. AGERPRES/(A - autor: Irinela Vişan, editor: Antonia Niţă, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Guvern: Angajații Romgaz, majorare salarială de 6,5% începând cu 1 iunie 2026
Angajații SNGN Romgaz SA vor beneficia de o majorare salarială de 6,5% începând cu 1 iunie 2026, în baza unui memorandum aprobat vineri de Guvern. Potrivit unui comunicat al Executivului, decizia a fost luată în condițiile în care compania derulează în 2026 cel mai mare program de investiții din istoria societății, de aproxi
Valentin-Florin Ciocan - revocat de la șefia Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate
Valentin-Florin Ciocan a fost revocat vineri din funcția de președinte, cu rang de secretar de stat, al Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate. Decizia, semnată de premierul interimar Ilie Bolojan, a fost publicată în Monitorul Oficial. Acesta va fi înlocuit în funcție de Venera-Luminița Copăescu.
Grindeanu: În cazul unei noi scăderi a PIB nu o să mai vorbim de recesiune tehnică, ci de criză economică
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat vineri că primul trimestru din 2026 ar putea deveni al treilea trimestru consecutiv de scădere economică, iar o nouă scădere a PIB ar însemna trecerea de la recesiune tehnică la criză economică. 'Trimestrul I din 2026 ar putea deveni al treilea trimestru consecutiv de scădere economică. Câteva zile
Știrbu (PNL Olt): Președinții PNL și USR vor propune constituirea unei alianțe
Președinții PNL și USR vor propune structurilor de conducere ale celor două partide constituirea unei alianțe pentru a avea cel mai mare număr de parlamentari, fapt ce va însemna că liderii celor două formațiuni vor fi în măsură propună un premier, a declarat vineri, într-o conferință de presă, președintele PNL Olt, deputatul Gigel Știrbu.
Oana Țoiu: Statutul de utilitate publică al ADIRI - retras; nu mai îndeplinește de șapte ani criteriile legale
Ministrul interimar de Externe, Oana Țoiu, anunță că ministerul pe care îl conduce a decis retragerea statutului de utilitate publică al Asociației de Drept Internațional și Relații Internaționale (ADIRI), motivând că organizația 'nu mai îndeplinește de șapte ani criteriile legale'. Decizia a fost comunicată vineri, printr-un mesaj publicat pe Faceb
Țâgârlaș: PNL să facă alegeri înțelepte: Guvern cu USR și fără PSD
Senatorul PNL Cristian Niculescu-Țâgârlaș susține formarea unei noi majorități politice 'reformatoare', construită în jurul PNL și USR, cu sprijinul președintelui liberal Ilie Bolojan. Într-un comunicat transmis vineri, el afirmă că această formulă ar putea asigura stabilitate și continuitatea reformelor. 'Cred că Româ
Oana Țoiu: Imobilele din proprietatea MAE - evaluate la aproximativ patru miliarde de lei
Valoarea imobilelor în proprietatea Ministerului Afacerilor Externe (MAE), majoritatea în afara țării, a fost actualizată cu evaluatori specializați și este estimată la aproximativ 4 miliarde de lei, a informat, vineri, ministrul interimar de Externe, Oana Țoiu. 'Hotărârea de Guvern de actualizare a valorii de inventar a imobilelor pe car
Rectorul SNSPA îndeamnă partidele să revină la masa negocierilor
Rectorul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), Remus Pricopie, a făcut vineri un apel public către partidele politice, cerându-le să renunțe la atacuri, orgolii și retorică denigratoare și să revină la masa negocierilor. El afirmă că românii au votat pentru stabilitate și responsabilitate, nu pentru conflicte interminabile între foș
Kelemen Hunor: Alegerile anticipate nu sunt o soluție
Alegerile anticipate nu sunt o soluție, consideră președintele UDMR, Kelemen Hunor, care reafirmă că poziția formațiunii sale este refacerea coaliției de guvernare. 'Multă lume a întrebat ce se întâmplă în București. Pe scurt: PSD și AUR răstoarnă împreună guvernul condus de Ilie Bolojan. Cu toate acestea, nu au rezolvat o pro
Guvern: Aproximativ 350 de milioane de lei pentru închiderea și ecologizarea minelor necompetitive din Valea Jiului
Executivul a aprobat, vineri, prin hotărâre, alocarea către Societatea Complexul Energetic 'Valea Jiului' - S.A. a sumei necesare pentru acoperirea costurilor pentru punerea în siguranță, închiderea și ecologizarea minelor de huilă în anul 2026. Potrivit unui comunicat al Guvernului, este vorba de 349,98 milioane lei din ajutoru
Guvernul a aprobat repartizarea fondurilor către UAT-uri pentru finanțarea Programului național 'Masă sănătoasă'
Guvernul a stabilit, vineri, prin hotărâre, cadrul de repartizare a sumelor către unitățile administrativ-teritoriale și unitățile de învățământ beneficiare pentru finanțarea Programului național 'Masă sănătoasă'. Potrivit unui comunicat al Executivului, suma repartizată pentru finanțarea programului în anul 2026 este de 1,531 m
AEP: Partidele politice - subvenții de peste 15,4 milioane de lei în luna mai
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunțat vineri că a virat, în luna mai, în contul a opt partide politice, subvenții de la bugetul de stat în sumă totală de 15.469.985 de lei. Potrivit unui comunicat al AEP, PSD a primit 5.132.812 de lei, AUR - 3.035.113 de lei, PNL - 2.794.479 de lei, USR - 1.983.499 de lei, Partidul S.O.S. Rom&acir
Guvern/Raport: Până la mijlocul exercițiului financiar 2021-2027, doar municipiile și orașele mai mari au contracte relevante
Doar municipiile și orașele mai mari au reușit, până la jumătatea exercițiului financiar 2021-2027, să încheie contracte europene relevante, în timp ce marea majoritate a comunelor sunt încă absente, arată un raport privind analiza eficienței administrației publice centrale și locale, elaborat de Cancelaria prim-ministrului în 2025 pe baza datel
PSD îl somează pe premierul demis să înceteze 'numirile intempestive', fără concurs, în funcții guvernamentale
Partidul Social Democrat l-a somat, vineri, pe premierul Ilie Bolojan să înceteze 'numirile intempestive', fără concurs, în funcții guvernamentale. 'PSD îl somează pe premierul demis să înceteze numirile intempestive, fără concurs, în funcții guvernamentale. PSD denunță operațiunea premierului demis și a unor miniștri
Guvern/Raport: Lipsa contractării din PNRR la nivel de CJ în peste 90% dintre județe - îngrijorătoare
Ritmul de contractare a fondurilor din PNRR este 'lent și neuniform', iar lipsa contractării la nivel de consilii județene în peste 90% dintre județe este 'în mod special îngrijorătoare', arată Raportul privind Analiza Eficienței Administrației Publice Centrale și Locale, elaborat în 2025 pe baza datelor din 2024.





