Ion Ştefan: M-am prezentat din proprie iniţiativă la DNA

Ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, Ion Ştefan, s-a prezentat vineri dimineaţa la DNA, el afirmând că a venit în faţa procurorilor anticorupţie din proprie iniţiativă.
"Este o minciună faptul că am fost invitat, chemat, într-un fel sau altul, la DNA. Nu, am fost din proprie iniţiativă pentru a mă pune la dispoziţia organelor de anchetă. (...) Sunt un ministru care nu pot fi acuzat şi nu vreau să accept să fiu acuzat vreodată de corupţie, într-un fel sau altul", a declarat Ion Ştefan, la Digi 24.
Ministrul Dezvoltării a explicat ce a determinat venirea sa la DNA.
"În cadrul unei emisiuni, aseară, domnul Cristescu (social-democratul Radu Cristescu - n.r.) m-a acuzat că aş avea relaţii neprincipiale cu un cetăţean din Satu Mare, care a făcut o tranzacţie cu Consiliul Judeţean Satu Mare, care a primit printr-o hotărâre de guvern, HG 974, o sumă de bani de la Guvernul României pentru cumpărarea Bibliotecii judeţene din Satu Mare. Şi, de aici, că tranzacţia de la Satu Mare s-a făcut nu ştiu cum şi aşa mai departe. Eu nu am fost în emisiune, ci am înţeles, prin telefon, că eram acuzat că, vezi Doamne, sunt într-o relaţie neprincipială cu unul dintre acţionari sau ... nu ştiu exact ce e acolo. Şi atunci, pentru a lămuri situaţia, l-am invitat pe domnul Cristescu la DNA, la ora 8,00, să ne întâlnim, dacă dânsul are dovezi, are vreo vorbă, cea mai mică informaţie că eu aş fi, într-un fel sau altul, că aş avea vreo legătură cu acest caz - atunci eu sunt dispus să renunţ la imunitate, să fiu cercetat, să se facă lumină în acest caz", a precizat Ion Ştefan.
Ministrul a adăugat că "prea mult, în ultimii 30 de ani, s-a tratat cu superficialitate banul public".
"Banul public trebuie cheltuit cu eficienţă. De când am ajuns ministrul Lucrărilor Publice am folosit Corpul de control al ministrului pentru a verifica toate lucrările din România executate prin PNDL. Eu înţeleg că prin retragerea de la finanţarea, prin reducerea a sute de milioane de lei poate, de multe ori, nepuşi în operă, am nemulţumit pe mulţi, dar, de aici şi până a mă acuza că eu cunosc pe cineva este o mare nebunie. (...) Aş vrea să ştiţi că voi continua şi Ministerul Lucrărilor Publice va continua controalele în teritoriu pentru identificarea neregulilor din executarea acestor lucrări prin Programul Naţional Dezvoltare Locală 1 şi 2. Chiar dacă vor fi mulţi nemulţumiţi, chiar dacă se vor hotărî să facă corp comun împotriva ministrului Lucrărilor Publice nu voi da un centimetru înapoi. Aceste controale vor continua", a spus Ion Ştefan.
Întrebat care a fost concluzia vizitei sale la DNA şi ce i-au transmis procurorii anticorupţie, ministrul a răspuns: "Ce s-a întâmplat astăzi la DNA este o discuţie între mine şi organele de anchetă, nu vă pot face publică această discuţie".
El a menţionat că nu a depus plângere penală împotriva celui care i-a adus acuzele legate de Satu Mare.
"Nu mă ocup cu plângeri penale, eu vreau să elucidez cazul. (...) Eu mă ocup de mine şi de Ministerul Lucrărilor Publice. Deci, eu vreau să fiu cercetat, vreau să mă pun la dispoziţia organelor de anchetă pentru a anula orice suspiciune ce ar putea plana asupra activităţii Ministerului Lucrărilor Publice. Ministerul Lucrărilor Publice nu va participa la înţelegeri pe sub masă. Ceea ce s-a întâmplat până acum cu foştii conducători ai acestui minister, cu Dragnea, cu alde Shhaideh şi aşa mai departe nu se mai întâmplă astăzi", a mai declarat Ion Ştefan.AGERPRES/(A - autor: Daniel Florea, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
MAE: Informațiile amplificate artificial pe social media privind o așa-zisă 'listă neagră' a Administrației americane - false
Ministerul Afacerilor Externe a precizat sâmbătă seara că informațiile vehiculate în postări amplificate artificial pe platforme de social media privind o așa-zisă 'listă neagră' a Administrației americane sunt false și reprezintă o nouă încercare de manipulare și interferență, menită să compromită încrederea cetățenilor în autorități.
Prezidențiale2025/ AEP îndeamnă la calm: La secțiile de votare din străinătate au fost distribuite suficiente buletine de vot
Autoritatea Electorală Permanentă a îndemnat alegătorii la calm, sâmbătă seara, precizând că la secțiile de votare din străinătate au fost distribuite suficiente buletine de vot, astfel încât procesul electoral să se poată desfășura în cele mai bune condiții. Precizările AEP au fost făcute după ce în spațiul public au
Prezidențiale2025/Ciolacu: România îndeplinește toate standardele democratice în ceea ce privește organizarea alegerilor
România îndeplinește toate standardele democratice în ceea ce privește organizarea alegerilor prezidențiale din luna mai, a declarat premierul Marcel Ciolacu, sâmbătă, în cadrul întrevederii avute, la Palatul Victoria, cu vicepreședintele Comisiei Federale pentru Alegeri din Statele Unite ale Americii, James Edwin 'Trey' Tr
Prezidențiale2025/ AEP: Până sâmbătă, la ora 18:00, s-au prezentat la urne în diaspora peste 295.000 de alegători
Peste 295.000 de alegători s-au prezentat la urne în diaspora, până sâmbătă, la ora 18:00 (ora României), pentru a vota la primul tur al alegerilor prezidențiale, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă. Conform AEP, de la deschiderea urnelor, respectiv de joi seara, ora 22:00
Prezidențiale2025/ MAE: Nu există niciun element real care ar putea să împiedice participarea cetățenilor români la vot
Ministerul Afacerilor Externe a precizat, sâmbătă, că în cadrul Biroului electoral pentru secțiile de vot din străinătate sunt reprezentanți de la toate partidele politice, informațiile circulând în timp real, direct de la reprezentanții lor din comisiile electorale și astfel toți actorii politici au cunoștință că, la acest moment, nu există niciun el
Ziua mondială a libertății presei/ Ministrul Educației: Presa liberă de calitate trebuie recunoscută, protejată și întărită
Presa liberă de calitate trebuie recunoscută, protejată și întărită/susținută, deoarece numai așa ne putem proteja democrația și pe noi înșine, afirmă ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, într-un mesaj transmis sâmbătă de
Ziua mondială a libertății presei/ PNL: O democrație sănătoasă respiră printr-o presă liberă
O democrație sănătoasă respiră printr-o presă liberă, subliniază Partidul Național Liberal, într-un mesaj transmis sâmbătă de Ziua mondială a libertății presei. 'Astăzi, de Ziua mondială a libertății presei, la fel ca
Prezidențiale2025/ AEP: Până sâmbătă, la ora 15:00, s-au prezentat la urne în diaspora peste 223.000 de alegători
Peste 223.000 de alegători s-au prezentat la urne în diaspora, până sâmbătă, la ora 15:00 (ora României), pentru a vota la primul tur al alegerilor prezidențiale, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă. Conform AEP, de la deschiderea urnelor, respectiv de joi seara, ora 22:00 ora Românie
Ziua mondială a libertății presei/ Țâgârlaș: Susțin nevoia de a proteja și sprijini jurnalismul onest, liber și profesionist
Cristian Niculescu Țâgârlaș, președinte al Comisiei pentru cultură și media din Senat, afirmă că Ziua libertății presei reprezintă un bun prilej să fie apreciat rolul pe care mass-media îl au într-o societate democratică și s
Prezidențiale2025/ Conducerea AEP - întâlnire cu observatorii internaționali de la alegeri
Președintele și vicepreședintele Autorității Electorale Permanente, Zsombor Vajda, respectiv Cosmin-Gabriel Popp, s-au întâlnit sâmbătă cu observatorii internaționali de la scrutinul prezidențial. Potrivit unui comunicat al AEP, transmis AGERPRES, cu acest prilej conducerea Autorității Electorale Permanente a subliniat importanța alegerilor l
Prezidențiale2025/ AEP: Până sâmbătă, la ora 12:00, s-au prezentat la urne în diaspora peste 157.000 de alegători
Peste 157.000 de alegători s-au prezentat la urne în diaspora, până sâmbătă, la ora 12:00 (ora României), pentru a vota la primul tur al alegerilor prezidențiale, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă. Conform AEP, de la deschiderea urnelor, respectiv de joi seara, ora 22:00
Prezidențiale2025/BEC atrage atenția că e interzisă fotografierea sau filmarea buletinului de vot; sesizările - transmise la IGPR
Biroul Electoral Central a atras atenția, sâmbătă, că fotografierea sau filmarea prin orice mijloace a buletinului de vot este interzisă. Reacția BEC vine după ce în mediul online au apărut, în ultimele două zile, postări ale unor persoane care se filmează în cabina de vot și fac publice aceste înregistrări. 'Av
Ziua mondială a libertății presei/Ciolacu: Tot respectul pentru oamenii de presă ce își fac datoria cu bună-credință
Premierul Marcel Ciolacu a transmis sâmbătă un mesaj de Ziua mondială a libertății presei, exprimându-și respectul pentru oamenii de presă care își fac datoria față de public cu profesionalism și bună-credință. '
Prezidențiale2025/ AEP: Până sâmbătă, la ora 09:00, s-au prezentat la urne în diaspora peste 121.000 de alegători
Peste 121.000 de alegători s-au prezentat la urne în diaspora, până sâmbătă, la ora 09:00 (ora României), pentru a vota la primul tur al alegerilor prezidențiale, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă. Conform AEP, de la deschiderea urnelor, respectiv de joi seara, ora 22:00 ora Românie
Prezidențiale2025/ A doua zi de vot în diaspora
Sâmbătă este a doua zi de vot în diaspora pentru primul tur al alegerilor prezidențiale. Votul în diaspora la alegerile prezidențiale se desfășoară pe parcursul a trei zile, de vineri până duminică: * vineri, 2 mai, între orele 7:00 și 21:00 (orele locale); * sâmbătă, 3 mai, între orele 7