Dancă: Guvernul a aprobat forma finală, cu amendamente, a proiectului privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin

Guvernul a aprobat forma finală, cu amendamente, a proiectului de lege privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin pe care urmează să-şi angajeze răspunderea miercuri în Parlament, a anunţat şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă.
"Principalele amendamente adoptate la proiectul de lege vizează perioada pentru care este permis votul celor cu vize de flotant, astfel perioada a fost instituită la 60 de zile, un amendament al PNL. De asemenea, numărul de semnături, iarăşi, o cerinţă a mai multor organizaţii civice care au solicitat înlesnirea şi facilitarea modului de înscriere în cursa electorală a candidaţilor independenţi a fost respectată, agreată şi adoptată, respectiv numărul de semnături a fost redus de 1% la 0,5% din lista electorală din localitatea respectivă pentru depunerea candidaturilor, amendament depus de colegii de la USR", a declarat Ionel Dancă, marţi, la finalul şedinţei de Guvern.
El a precizat că un alt amendament adoptat este cel privind reprezentarea minorităţilor naţionale din Parlamentul României şi a formaţiunilor politice din Parlament în structurile Birourilor Electorale, astfel încât "să fie permisă această reprezentare pentru minorităţile naţionale şi pentru formaţiunile politice care au număr 7 senatori sau 10 deputaţi".
"Un alt amendament adoptat vizează modul de acreditare a observatorilor la secţiile de votare, astfel încât această activitate să fie facilitată faţă de normele aflate în vigoare care îngreunează, pe de-o parte, acreditarea observatorilor independenţi şi, în acelaşi timp, permite prezenţa în proximitatea Secţiilor de votare a unor reprezentanţi politici şi care nu au ce căuta în zona respectivă. Acestea au fost principalele amendamente adoptate astăzi şi procedura de angajare a răspunderii Guvernului pentru acest proiect de lege este în desfăşurare, mâine Guvernul se va prezenta în faţa Parlamentului", a mai declarat Dancă. AGERPRES/ (A - autor: Daniel Florea, editor: Mihai Simionescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Prezidențiale2025/AEP: Campania electorală se încheie sâmbătă, competitorii trebuie să respecte prevederile legale
Campania electorală pentru alegerile prezidențiale se încheie sâmbătă, la ora 7:00, iar competitorii electorali trebuie să respecte prevederile legale în vigoare și să nu continue propaganda electorală, a atras atenția Autoritatea Electorală Permanentă (AEP). Totodată, Autoritatea Electorală Permanentă îi îndeamnă
Prezidențiale2025/Ponta invocă surse PSD conform cărora firma Kensington i-ar fi dat Elenei Lasconi fotografiile
Victor Ponta, candidat independent la alegerile prezidențiale, a declarat că firma Kensington, care s-ar fi ocupat de campania Elenei Lasconi, i-ar fi furnizat acesteia pozele 'false' în care apare el, dar și Nicușor Dan și generalul Florian Coldea. 'Am vorbit cu foștii mei colegi din PSD care mi-au spus foarte clar că și ei
Prezidențiale2025/ USR se delimitează de utilizarea de fotografii din surse obscure: Lasconi avea datoria să le verifice autenticitatea
Uniunea Salvați România anunță că se delimitează de utilizarea, în competiția electorală, a unor fotografii provenite din surse obscure, a căror veridicitate a fost contestată de protagoniști și de zeci de experți și consideră că liderul formațiunii, candidatul Elena Lasconi, avea ea însăși datoria să verifice autenticitatea fotografiilor publicate,
Prezidențiale2025/ Call Center - pus la dispoziție de Expert Forum pentru alegeri
Expert Forum, organizație membră a Coaliției Vot Corect, a anunțat că pune la dispoziția tuturor celor interesați un centru de informare și asistență electorală pentru alegerile prezidențiale. Potrivit unui comunicat transmis vineri AGERPRES, prin intermediul acestuia, experți electorali și juriști vor răspunde celor mai frecvente întreb
Prezidențiale2025/ AEP: Până vineri la ora 12:00 s-au prezentat la urne în diaspora peste 19.000 de alegători
Peste 19.000 de alegători s-au prezentat la urne în diaspora, până vineri la ora 12:00 (ora României), pentru a vota la primul tur al alegerilor prezidențiale, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă. Conform AEP, de la deschiderea urnelor, respectiv de joi seara, ora 22:00 ora Rom&a
Prezidențiale2025/Nicușor Dan a formulat plângere împotriva Elenei Lasconi, la DIICOT, pentru alterare de conținut informatic
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, candidat la alegerile prezidențiale, a depus vineri plângere penală împotriva liderei USR, Elena Lasconi, la DIICOT, pentru alterare de conținut informatic. 'Am formulat o plângere împotriva doamnei Lasconi pentru trei infracțiuni: alterare de conținut informatic, fals informatic și
Prezidențiale2025/Eugen Tomac: Am votat, la Chișinău, pentru o Românie puternică în Uniunea Europeană
Președintele PMP, Eugen Tomac, care și-a exercitat dreptul constituțional vineri, la Chișinău, spune că a votat, la primul tur al alegerilor prezidențiale, pentru o Românie puternică în Uniunea Europeană. 'Aceste alegeri definesc direcția pe care o va urma România. Pericolul rusesc este unul real. Am ales să votez la Chiș
Ziua Națională a Tineretului/Marcel Ciolacu: Tinerii sunt principala resursă a societății, izvor de curaj și motivație
Tinerii sunt principala resursă a societății, izvor de curaj și motivație, a transmis premierul Marcel Ciolacu, vineri, în mesajul său de Ziua Națională a Tineretului. 'Sunteți principala resursă a societății, izvor
Prezidențiale2025/ Vineri - ultima zi de campanie electorală în țară
Vineri este ultima zi de campanie electorală în țară, pentru alegerile prezidențiale. În diaspora, s-au deschis secțiile de vot, iar scrutinul a început joi seara, la ora 22:00 (ora României). Prima secție de votare deschisă a fost pentru alegătorii aflați la Auckland, în Noua Zeelandă.
Prezidențiale2025/ AEP: Până vineri la ora 9:00 s-au prezentat la urne în diaspora peste 4.500 de alegători
Peste 4.500 de alegători s-au prezentat la urne în diaspora, până vineri dimineața la ora 9:00 (ora României), pentru a vota la primul tur al alegerilor prezidențiale, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă. Conform AEP, de la deschiderea urnelor, respectiv de joi seara, ora 22:00 o
Prezidențiale2025/ Vineri - prima zi de vot în diaspora
Vineri este prima zi de vot în diaspora la alegerile prezidențiale din acest an. Prima secție de votare din străinătate s-a deschis la ora locală 7:00 (joi seara, ora 22:00, ora României) la Auckland în Noua Zeelandă. În diaspora votul se desfășoară pe parcursul a trei zile: * vineri, 2 mai, î
Prezidențiale2025/ Nicușor Dan: Voi face plângere penală împotriva Elenei Lasconi pentru fals și înșelăciune
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, candidat independent la alegerile prezidențiale, a declarat că nu s-a întâlnit cu generalul Florian Coldea decât în urmă cu zece ani și a anunțat că, vineri dimineața, va face plângere penală împotriva liderului USR, Elena Lasconi, contracandidata lui în bătălia electorală.
Prezidențiale2025/ Victor Ponta: Mâine dimineață voi depune plângere penală împotriva Elenei Lasconi
Victor Ponta, candidat independent la alegerile prezidențiale, a anunțat că, vineri dimineața, va face plângere penală împotriva președintelui USR, Elena Lasconi. Reacția lui Ponta, într-o declarație video postată pe pagina sa de Facebook, a venit după ce Elena Lasconi a publicat, joi seara,
Prezidențiale2025/ A început votul în diaspora
Votul în diaspora a început joi seara, la ora 22:00, ora României, prima secție deschisă alegătorilor, la scrutinul prezidențial, fiind la Auckland, în Noua Zeelandă (ora 7:00, ora locală). Vineri este prima zi de vot în diaspora la alegerile prezidențiale din acest an. Conform site-ului AEP,
Prezidențiale2025/ Scandal între Lasconi, Ponta și Nicușor Dan în ultima săptămână de campanie
Candidatul USR la prezidențiale, Elena Lasconi, a publicat joi seara o serie de fotografii prin care sugerează că ar fi existat o întâlnire a contracandidaților săi Nicușor Dan și Victor Ponta cu Florian Coldea. 'În spiritul adevărului, cred că avem cu toții nevoie de niște explicații pentru aceste fotografii', a scri