Iohannis, despre scutirea de impozit pentru IT-işti: Trebuie să gândim dacă dorim să introducem impozitările sau progresiv

Preşedintele Klaus Iohannis a susţinut, luni, că ideea unui tratament fiscal egal este "în esenţă adevărată", dar că trebuie avut în vedere faptul că sectorul IT, unde salariile sunt scutite de impozit pe venit, a crescut în zece ani de la "ceva nesemnificativ la 6% din PIB".
Şeful statului a fost întrebat dacă ar trebui anulată scutirea impozitului pentru cei care lucrează în domeniul IT, în contextul în care premierul Ludovic Orban a declarat că toţi cetăţenii ar trebui să beneficieze de acelaşi tratament fiscal.
"În esenţă este adevărat, orice câştig în România se impozitează. Însă trebuie să vedem şi cealaltă parte. Aceste scutiri care s-au făcut în sectorul IT au făcut ca sectorul, în doar zece ani, să crească de la ceva nesemnificativ la 6% din PIB şi atunci trebuie să gândim dacă dorim acum să introducem impozitările sau progresiv. Este o discuţie care se va purta", a spus preşedintele Iohannis, la Palatul Cotroceni.
Pe de altă parte, el a afirmat că nu îi este teamă de o creştere a deficitului bugetar, în contextul în care Ministerul de Finanţe s-a împrumutat, iar punctul de pensie ar urma să fie majorat cu 40% la 1 septembrie.
"Da, aud foarte bine avertizările şi de la Consiliul Fiscal, şi de la BNR. Pentru acest an banii sunt prevăzuţi, dar cu siguranţă este o discuţie care se va purta şi în lunile următoare", a spus Iohannis, despre majorarea pensiilor.
El a fost întrebat şi dacă este de părere că pensiile ar trebui să fie majorate eşalonat.
"Nu cred că în această seară lămurim chestiunea cu pensiile. Este o discuţie mai lungă şi, altfel decât cei care au guvernat fără analize şi fără studii, eu îmi doresc foarte mult ca acest Guvern să analizeze profund, să studieze cu mare, mare responsabilitate întreaga chestiune. Împreună şi cu Casa de Pensii, cu reprezentanţii pensionarilor, cu sindicatele şi aşa mai departe, fiindcă, până la urmă, este în interesul tuturor să se găsească cele mai bune soluţii şi pentru autostrăzi, dar şi pentru pensionari", a spus Iohannis. AGERPRES/(A-autor: Florentina Peia, editor: Mihai Simionescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
AEP: 19.009.051 de cetățeni cu drept de vot înscriși în Registrul electoral; în creștere cu 6.399 față de luna martie
Un total de 19.009.051 de cetățeni români cu drept de vot erau înscriși în Registrul electoral, la data de 31 mai, informează Autoritatea Electorală Permanentă. Numărul a crescut față de data de 31 martie, când erau înscriși 19.002.652 alegători români (cu 6.399 mai puțini). Diferențele apar ca urmare a operaț
Predoiu: Pentru românii de pe ambele maluri ale Prutului, Eugen Doga rămâne o veritabilă legendă a muzicii
Premierul interimar Cătălin Predoiu a transmis un mesaj de condoleanțe, marți, familiei compozitorului moldovean Eugen Doga, subliniind că, pentru românii de pe ambele maluri ale Prutului, maestrul va rămâne 'o veritabilă legendă a muzicii'. 'L-am pierdut astăzi pe Eugen Doga, compozitor de geniu care a transpus în muzică frumuseț
Deputatul Alexandru Rogobete: Am hotărât în Comisia de sănătate să inițiem o lege unitară a screening-ului
Președintele Comisiei de sănătate a Camerei Deputaților, Alexandru Rogobete, a anunțat, marți, că în perioada următoare va fi inițiată o lege unitară a screening-ului, care să acopere toate marile specialități - cardiologia, oncologia, bolile rare, nutriția. Alexandru Rogobete a participat, marți, la evenimentul de lansare a Alianței Naționale pentru Pre
Senat/Comisia juridică: Raport de admitere pentru proiectul de lege referitor la limitarea accesului la jocurile de noroc
Comisia juridică a acordat, marți, raport de admitere cu amendamente propunerii legislative a USR prin care Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN) este obligat să aibă pe site un buton de autoexcludere pentru cei care vor să își blocheze accesul. Senatul a aprobat, pe 26 mai, în plen, prelungirea termenului de analiză și vot, de la 45 la 60
Ziua Internațională a Piciorului Varus Equin/ Palatul Parlamentului - iluminat în portocaliu și galben
Fațada principală a Palatului Parlamentului, dinspre Piața Constituției, va fi iluminată în portocaliu și galben marți, începând cu ora 21:00, pentru a marca Ziua Internațională a Piciorului Varus Equin. Potrivit unui comunicat al Camerei Deputaților transmis AGERPRES, evenimentul are ca scop atragerea atenției asupra acestei afecțiuni congen
Senat/ Bolojan: România își menține politica de susținere necondiționată a Republicii Moldova
Sprijinirea forțelor politice pro-europene, avansarea procesului de integrare în Uniunea Europeană și consolidarea rezilienței Republicii Moldova în fața amenințărilor hibride s-au numărat printre temele abordate, marți, de președintele Senatului, Ilie Bolojan, în întâlnirea cu delegația Comisiei pentru politică externă și integrare euro
Siegfried Mureșan: Protecția copiilor pe internet ține de ordine publică și siguranță națională; copiii pot fi victime
Protecția copiilor în mediul online ține de ordinea publică și siguranța națională, copiii pot fi amenințați, radicalizați, instigați la acte de violență, pot fi victime ale multor forme de violență, a transmis europarlamentarul Siegfried Mureșan, marți, la dezbaterea cu tema ''Protejăm copiii în mediul online''.
Sondaj INSCOP: 32,2% dintre români ar vota cu AUR la parlamentare, 14,7% cu PSD, 13,5% cu PNL
Aproape o treime (32,2%) dintre români ar vota cu AUR, 14,7% cu PSD, iar 13,5% cu PNL, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, potrivit unui sondaj de opinie realizat de INSCOP Research.
Ludovic Orban: Prioritatea viitorului guvern trebuie să fie măsurile de stimulare a creșterii economice
Liderul Forța Dreptei, Ludovic Orban, afirmă că prioritatea viitorului guvern trebuie să fie măsurile de stimulare a creșterii economice. ''Sigur că sunt necesare tăieri de cheltuieli publice, dar cea mai sănătoasă modalitate de reducere a deficitului este asigurarea unei creșteri economice susținute. Abordările contabile nu dau rezult
USR propune o evaluare obiectivă a institutelor de cercetare și plafonarea sporurilor salariale disproporționate
Uniunea Salvați România (USR) propune o evaluare obiectivă a institutelor de cercetare, acordarea finanțării în funcție de rezultate și plafonarea legală a sporurilor salariale ''disproporționate''. Săptămâna aceasta, reprezentanți ai institutelor de cercetare vor fi invitați pentru o ședință specială de consu
Nicoleta Pauliuc: România vrea un cadru clar, modern și ferm pentru protejarea copiilor online
Grupul senatorilor PNL va depune în Parlament un proiect legislativ privind protecția minorilor în domeniul serviciilor online care prevede că minorii sub 16 ani vor putea accesa platformele online și crea conturi doar cu acordul părinților, a anunțat, marți, președinta Comisiei pentru apărare, senatoarea Nicoleta Pauliuc. '
Nicușor Dan: Este nevoie ca instituțiile, inclusiv Serviciile, să se preocupe de problema marii evaziuni fiscale
Președintele Nicușor Dan a declarat marți că avem o problemă cu marea evaziune fiscală și că este nevoie ca instituțiile, inclusiv Serviciile secrete, să se preocupe de această chestiune, arătând că se discută dacă este nevoie ca Strategia Națională de Apărare să fie modificată în acest sens. El a fost întrebat dacă va mai co
Marius Budăi: România este printre ultimele țări din UE care încă nu aplică impozitarea progresivă
Deputatul PSD Marius Budăi a declarat marți că România este printre ultimele țări din Uniunea Europeană care încă nu aplică un sistem de impozitare progresiv. ''Într-o Europă care merge spre solidaritate fiscală, România pare că vrea să rămână blocată în trecut! Suntem printre ultimele țări din Uniun
Nicușor Dan anunță că va avea o discuție cu directorul general al SG RECOVER despre PNRR
Președintele Nicușor Dan a declarat că va avea o discuție telefonică, marți, cu directorul general al SG RECOVER - Task Force pentru Redresare și Reziliență din cadrul Secretariatului General al Comisiei Europene, Celine Gauer. ''Noi suntem într-un grup de țări care au deficit excesiv. E adevărat că noi avem deficitul cel mai mar
Nicușor Dan: Marți - o nouă întâlnire cu reprezentanții partidelor; miercuri - conferință de presă
Președintele Nicușor Dan a declarat că marți va avea o nouă discuție cu reprezentanții partidelor pro-occidentale și a precizat că miercuri va susține o conferință de presă. ''Mâine o să fie o conferință pe care nu am mai făcut-o de mult, în care să vă răspund la toate întrebările. Și eu, cu ocazia asta, vă spun și pe