Dancă: Tot ceea ce înseamnă drepturi salariale şi drepturi la pensie aflate în plată vor fi respectate de PNL

Şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă, a declarat joi seară că tot ceea ce înseamnă drepturi salariale şi drepturi la pensie aflate în plată vor fi respectate de Partidul Naţional Liberal, în conformitate cu legile în vigoare.
"Tot ceea ce înseamnă drepturi salariale, drepturi la pensie aflate în plată, potrivit legilor în vigoare şi care urmează să crească, potrivit legilor în vigoare, noi (PNL) le vom respecta, inclusiv majorările salariale pentru profesori. Atât cele de la 1 ianuarie, cât şi cele de la 1 septembrie, astfel încât profesorii să ajungă pe grila din 2022. Am spus acest lucru de nenumărate ori, se pare însă că, în disperare de cauză, cei din PSD continuă să alimenteze aceste intoxicări folosindu-se în mod absolut cinic şi ticălos de fricile oamenilor", a precizat Dancă, la Digi TV.
Cât priveşte poziţia guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, potrivit căreia într-o economie care creşte cu 4% nimic nu poate să crească cu 40%, Dancă a replicat că "nu guvernatorul decide dacă se majorează sau nu pensiile".
"Dacă guvernatorul este chemat să prezinte o situaţie privind perspectivele macroeconomice şi uitându-ne la date sigur că asta arată complicat, nu înseamnă că guvernatorul decide dacă se majorează pensiile sau nu. Asta este o decizie a Guvernului, iar decizia Guvernului este una foarte clară", a afirmat Dancă.
Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, susţine că politicienii trebuie să fie foarte atenţi la majorarea punctului de pensie cu 40% de la 1 septembrie, în condiţiile unei creşteri economice de numai 4%.
"Nu trebuie să facem obsesii pe cifre biblice şi să fim foarte atenţi dacă nu vrem să rătăcim aşa vreo 40 de ani printr-un deşert financiar. Văd că singura discuţie este 40%. Păi da legea e mare şi lată, are atâtea prevederi. Hai să fim serioşi cu cifrele. Nu pot să vă dau acum un răspuns, pentru că nu am un răspuns. Aici nu este decât soluţie politică. Deci, nu avem soluţie financiară şi economică. Când economia creşte cu 4% nu poate să crească ceva cu 40%, că nu ceva marginal, e jumătate din populaţia activă a ţării. Deci, câtă filosofie trebuie să faci aici? Într-adevăr, soluţia este dificilă, dar e politică şi socială", a declarat Mugur Isărescu, întrebat dacă el crede în creşterea cu 40% a punctului de pensie. AGERPRES /(A-autor: Sorinel Peneş, editor: Antonia Niţă, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Prezidențiale2025/ Gorghiu, după decizia ICCJ: Procesul electoral continuă conform calendarului
Procesul electoral continuă conform calendarului, în baza actelor normative care sunt în vigoare, a declarat vineri fostul ministru al Justiției Alina Gorghiu, după decizia Înaltei Curți care a admis recursul împotriva sentinței Curții de Apel Ploiești care suspendase hotărârea CCR din 6 decembrie 2024 prin care au fost anulate alegerile
Ministrul Hurezeanu: România își menține angajamentul cu privire la protejarea frontierelor externe ale UE
România își menține angajamentul cu privire la protejarea frontierelor externe ale UE, a transmis ministrul Afacerilor Externe, Emil Hurezeanu, în cadrul unei conferințe de presă comune cu omologul său austriac, Beate Meinl-Reisinger. Șeful diplomației române s-a aflat joi și vineri în vizită de lucru în cap
USR solicită CSM calificativul judecătorului de la CA Ploiești: Sistemul de evaluare a magistraților trebuie reformat
Uniunea Salvați România (USR) solicită Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) să confirme public dacă judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploiești, cel care a pronunțat sentința de anulare a deciziei Curții Constituționale privind alegerile prezidențiale de anul trecut, a obținut calificativul 'Foarte bine' la ultima sa evaluare profesională.
Ciolacu: Aderarea la UE, alături de cea la NATO - cel mai important obiectiv, după căderea comunismului
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat vineri, la aniversarea a 20 de ani de la semnarea Tratatului de Aderare a României la Uniunea Europeană, că aderarea la UE, alături de cea la NATO, reprezintă cel mai important obiectiv național al țării noastre după căderea comunismului, care a antrenat modernizarea societății românești. 'Ani
MAE: Cazul românului reținut de FSB este mai vechi; demersuri pentru a-i acorda protecție
Cazul românului reținut de Serviciul Federal de Securitate al Federației Ruse (FSB) este din decembrie anul trecut, autoritățile române făcând eforturi pentru a-i asigura protecție și asistență consulară, a transmis, vineri, Ministerul Afacerilor Externe (MAE). 'Are toate datele unui caz de manual FIMI RU de 'reî
Prezidențiale2025/Lasconi: Trăim cea mai prosperă perioadă din istoria noastră; să păstrăm drumul spre Vest
Președinta USR, Elena Lasconi, a declarat, vineri, cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la semnarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeană, că România este în 'cea mai prosperă' perioadă din istorie și se poate face 'mai mult și mai bine' prin menținerea 'drumului drept spre Vest'. 'Acum 20 de a
Bolojan - întâlnire cu delegația ODIHR care se află în România în cadrul unei misiuni de observare a procesului electoral
Președintele interimar Ilie Bolojan a primit vineri, la Palatul Cotroceni, o delegație a Biroului pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului (ODIHR) al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), condusă de Eoghan Murphy, șef al misiunii de observare a alegerilor în România. Potrivit Administrației P
Prezidențiale2025/Sebastian Popescu: Decizia CA Ploiești - un precedent periculos și o încălcare flagrantă a principiilor democratice
Sebastian Popescu, candidatul Partidului Noua Românie la alegerile prezidențiale, dezaprobă decizia Curții de Apel Ploiești de a suspenda Hotărârea CCR privind anularea scrutinului preziden
Prezidențiale2025/DREPT - plângere penală la DNA împotriva AEP; documentul - cu scopul de a afecta imaginea lui Nicușor Dan
Partidul DREPT anunță vineri că depune plângere penală la DNA împotriva Autorității Electorale Permanente pentru 'abuz în serviciu și divulgare de informații nedestinate publicării', menționând că plângerea vizează apariția în presă a unui 'document neverificat și neasumat oficial de către AEP', cu scopul de a afecta imagin
MAE: România contribuie activ la aprofundarea proiectului european
România contribuie activ la aprofundarea proiectului european, afirmă Ministerul Afacerilor Externe, într-un mesaj transmis vineri, pe platforma X, la celebrarea a 20 de ani de la semnarea Tratatului de aderare a țării noastre la Uniunea Europeană. 'Azi, ca stat membru angajat și responsabil, care se bucură de toate beneficiile apartenenței la
Prezidențiale2025/Nicușor Dan: Avem altă treabă în campania electorală decât să corespondăm cu AEP
Nicușor Dan, candidat independent la prezidențiale, a declarat vineri că nu a solicitat Autorității Electorale Permanente (AEP) lămuriri în privința documentului 'neasumat oficial' și apărut în presă, pentru că în campania electorală are alte preocupări decât să corespondeze cu AEP. 'Noi avem, totuși, în momentul acest
AUR: Pregătim o serie de acțiuni menite să restabilească democrația în România
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că pregătește 'o serie de acțiuni menite să restabilească democrația în România', susținând că judecătorul Curții de Apel Ploiești, care a admis cererea de suspendare a hotărârii CCR prin care au fost anulate alegerile prezidențiale, a acționat 'conform propriilor convingeri juridice și în
Legea referitoare la echivalarea funcțiilor publice specifice cu funcțiile publice generale, sesizată la CCR
Președintele interimar Ilie Bolojan a trimis Curții Constituționale a României (CCR), vineri, o sesizare de neconstituționalitate asupra Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 73/2024, prin care au fost modificate dispozițiile Codului administrativ referitoare la echivalarea funcțiilor publice specifice cu funcțiile publice generale.
Bolojan: Marcăm 20 de ani de la semnarea Tratatului de aderare la UE; oportunitate să ne concentrăm pe consolidarea parcursului european
Președintele interimar Ilie Bolojan a transmis, vineri, un mesaj la 20 de ani de la semnarea Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană. 'Astăzi marcăm 20 de ani de la semnarea, pe 25 aprilie 2005, a Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană, un moment-cheie care a deschis drumul integrării noastre, concretizate în
Prezidențiale2025/Funeriu: Nici după furtul votului din decembrie statul nu este capabil să organizeze alegeri juste
Candidatul independent la alegerile prezidențiale Daniel Funeriu a acuzat vineri statul român că nu este capabil să organizeze 'alegeri juste' nici după 'furtul votului' din decembrie 2024. 'Acuz statul român că nici după furtul votului din decembrie 2024 nu este capabil să organizeze alegeri juste. Statul fondat pe furtul ideal