Klaus Iohannis: România contribuie cu entuziasm şi implicare deplină la conturarea viitorului UE

Trimisul special al AGERPRES, Loredana Ciobanu, transmite: Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi, la întâlnirea anuală a grupului parlamentar al CSU din Bundestag, că România reprezintă un partener important în UE şi că ţara noastră contribuie la "conturarea viitorului Uniunii Europene", şeful statului abordând teme precum politicile tradiţionale ale UE, climă, migraţie, digitalizare, circulaţia persoanelor, transportul rutier, protecţia frontierelor externe, aderarea României la Schengen şi, nu în ultimul rând, relaţia dintre ţara noastră şi Germania.
"Daţi-mi voie să folosesc acest prilej pentru a reaminti faptul că anul trecut am comemorat 30 de ani de la căderea Cortinei de fier, precum şi 30 de ani de la Revoluţia din decembrie 1989 din România. În aceşti ultimi 30 de ani, România a parcurs un drum complex către o societate democratică şi pluralistă, în cadrul unui proiect de societate bazat pe democratizarea ţării, pe ancorarea în sistemul de valori europene, prin aderarea la Uniunea Europeană şi NATO. Doresc să aduc un omagiu tuturor cetăţenilor români, care au făcut posibil acest drum, prin ataşament faţă de familia europeană, tenacitate şi perseverenţă. Ca urmare, România contribuie astăzi, la 30 ani de la Revoluţia din decembrie, cu entuziasm şi implicare deplină la conturarea viitorului Uniunii Europene, a viitorului nostru comun ca europeni", a arătat şeful statului.
Preşedintele a trecut în revistă direcţiile de acţiune pe perioada cât România a deţinut Preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene, subliniind că prioritatea ţării noastre a fost aceea de a se asigura că împreună a contribuit la "un proiect european mai puternic, mai unit şi mai aproape de cetăţeni, fără diviziuni, cercuri concentrice sau viteze multiple de dezvoltare".
Iohannis a amintit cu acest prilej de Summit-ul de la Sibiu din 2019.
""Spiritul de la Sibiu" defineşte astăzi dorinţa comună a liderilor europeni şi a statelor membre de a lucra împreună pentru o Europă unită în pace şi democraţie - o singură Europă, de la Est la Vest, de la Nord la Sud, condusă de valorile şi libertăţile sale, în interiorul şi dincolo de graniţele sale. Consider că cele zece angajamente asumate în Declaraţia de la Sibiu reprezintă o moştenire importantă construită pe durata Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene şi o "fundaţie" pentru ceea ce avem astăzi de făcut. Este în egală măsură reprezentativă pentru caracterul puternic pro-european al cetăţenilor români. Este esenţial acum să acţionăm pe baza acestor angajamente, aşa cum sunt acestea reflectate şi în Agenda Strategică a Uniunii pentru perioada 2019 - 2024", a adăugat acesta.
Şeful statului a vorbit despre faptul că, prin dezvoltarea cooperării între diferitele landuri germane şi autorităţile din România, se poate contribui la întărirea acestei coeziuni, la construcţia unei Europe mai aproape de cetăţenii săi.
Klaus Iohannis a pledat pentru "unitate, coeziune, solidaritate", precizând că liniile pe care ar trebui să fie concentrate eforturile în perioada următoare ar trebui să vizeze promovarea creşterii economice incluzive şi sustenabile prin adoptarea unui buget european adaptat ambiţiilor Uniunii, cu alocări substanţiale pentru politicile tradiţionale ale Uniunii Europene (Politica de Coeziune şi Politica Agricolă Comună), dar care să ofere, în acelaşi timp, un răspuns adecvat noilor provocări la nivelul Uniunii.
"Uniunea viitorului nu mai este Uniunea pe care am cunoscut-o cu 7 ani în urmă, măcinată de criza economică şi financiară, atunci când am agreat un buget realist pentru acel moment. Uniunea Europeană pe care dorim să o proiectăm este o Uniune ambiţioasă, cu obiective majore - legate de climă, migraţie, digitalizare, competitivitate sporită în plan internaţional prin educaţie, cercetare, un rol sporit pe scena internaţională. (...) În acelaşi timp, sprijinirea cercetării, inovării şi digitalizării la nivel european sunt importante şi pentru noi. Expertiza românească în aceste domenii este relevantă şi poate fi valorificată cu succes. Apreciem însă ca fiind necesară o mai mare deschidere a consorţiilor din proiectele de cercetare pentru a depăşi clivajul încă persistent în multe dintre acestea între Est şi Vest", a afirmat Klaus Iohannis.
Liderul de la Cotroceni s-a declarat dezamăgit de rezultatul negocierilor asupra Pachetului privind transportul rutier în Uniunea Europeană (Pachetul Mobilitate I), afirmând că "unele dintre prevederile în curs de adoptare nu doar că afectează libertăţile fundamentale de circulaţie a persoanelor şi de furnizare de servicii în Uniunea Europeană, dar subminează şi capacitatea statelor membre de a atinge obiectivele climatice asumate".
"S-au făcut eforturi deosebite în plan european în ultimii ani pentru a pune în practică măsuri şi instrumente noi care să ne garanteze o mai bună protecţie a frontierelor externe ale Uniunii şi implicit a securităţii interne a Uniunii. Este foarte important ca aceste noi instrumente să fie implementate eficient în anii care vin, pentru întărirea siguranţei şi securităţii tuturor cetăţenilor europeni. România este parte a acestor mecanisme şi instrumente şi va face tot ce este posibil pentru a contribui la asigurarea funcţionalităţii complete a zonei de liberă circulaţie. În acelaşi timp, trebuie să reamintesc faptul că România este încă în aşteptarea unei binemeritate decizii de aderare la spaţiul Schengen, fără de care nu putem vorbi de o funcţionalitate deplină a zonei de liberă circulaţie. Această decizie trebuie să facă parte din acţiunile noastre în perioada următoare. Este necesar, de asemenea, să continuăm eforturile pentru dezvoltarea unui răspuns eficient şi durabil la provocările generate de migraţie, mai ales că acestea continuă să fie vizibile în multe din societăţile noastre, cu toate că am reuşit să depăşim perioada de criză", a opinat Iohannis.
Potrivit şefului statului, România va continua "să pledeze activ pentru deschiderea negocierilor de aderare cu Albania şi Republica Macedonia de Nord cât mai curând posibil, animată de convingerea fermă asupra valorii strategice, dar şi a valorii democratice, profund transformatoare a procesului de extindere în regiune".
Preşedintele a mai vorbit despre necesitatea continuării cooperării româno-germane.
"Din punct de vedere economic, faptul că Germania reprezintă primul partener comercial al ţării noastre, fiind, în acelaşi timp, cel de-al treilea investitor pe piaţa românească, ne încurajează să menţinem aceeaşi atenţie deosebită pentru cooperarea în acest domeniu, cu atât mai mult cu cât peste 300.000 de români şi-au găsit un loc de muncă în urma investiţiilor germane din România. (...) Românii care s-au stabilit de-a lungul timpului în Germania şi minoritatea germană din România reprezintă adevărata punte de legătură în cadrul relaţiilor noastre şi principalul punct de plecare al dialogului nostru bilateral", a mai afirmat Iohannis.
Preşedintele Klaus Iohannis efectuează, marţi, o vizită de lucru în landul Bavaria. AGERPRES/(editor: Florin Marin, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Ambasadorul Franței: Am asistat la o campanie sistematică de dezinformare; Franța a supărat Moscova
Ambasadorul Franței la București, Nicolas Warnery, a afirmat, joi, în cadrul unei conferințe de presă, că a existat 'o campanie sistematică de dezinformare' privind țara sa în perioada alegerilor prezidențiale din România. 'Practic, am asistat la o campanie sistematică de dezinformare, uneori cu interpretări rău intenționate, cu g
Fostul ministru Marius Budăi se opune introducerii contribuției la sănătate pentru pensiile de peste 2.500 de lei
Fostul ministru al Muncii Marius Budăi se opune introducerii contribuției la sănătate pentru pensiile mai mari de 2.500 de lei și afirmă că Partidul Social Democrat (PSD) nu va susține 'o taxă pe sănătate care să lovească tocmai în cei care au muncit o viață și sunt sub pragul pensiei medii'. 'În calitate de fost ministru al Muncii nu s
Tîlvăr, la reuniunea miniștrilor Apărării NATO: România susține obiectivele privind partajarea echitabilă a responsabilităților
Ministrul Angel Tîlvăr a exprimat, joi, la Reuniunea miniștrilor Apărării din statele membre ale NATO, susținerea României pentru obiectivele alianței privind partajarea echitabilă a responsabilităților. Evenimentul, desfășurat la sediul Alianței Nord-Atlantice din Bruxelles, a fost organizat în pregătirea Summitului NATO de
Sorin Grindeanu: Înainte de a amâna investiții, trebuie analizat proiect cu proiect
Deciziile viitorului Guvern legate de amânarea unor investiții trebuie luate în urma unei analize a fiecărui proiect în parte, a declarat, joi, președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, care a explicat că închiderea unui anumit șantier poate costa mai mult decât continuarea lui. Grindeanu a fost întrebat de ziariști, l
USR a organizat o dezbatere privind un pachet de reforme în justiție; o nouă lege a evaziunii fiscale, printre propuneri
USR a organizat o dezbatere cu magistrați, practicieni în insolvență, reprezentanți ai grefierilor, notarilor, executorilor judecătorești și ai societății civile pentru conturarea unui pachet de reforme în justiție. Demersul se înscrie în procesul de consultare în vederea identificării priorităților pentru guvernare și actualizare
Sorin Grindeanu: În continuare sunt toate scenariile pe masă - de la premier PSD până la a merge în opoziție
Președintele interimar al social-democraților, Sorin Grindeanu, a declarat joi că toate scenariile sunt în continuare pe masă legate de componența viitorului guvern - de la premier PSD până la a merge în opoziție -, dar a precizat că despre aceste lucruri social-democrații vor discuta după ce se va ajunge la un acord cu celelalte partide pe măsurile economi
Bolojan, de Ziua Învățătorului: Avem nevoie de dascăli bine pregătiți, pentru a putea crește generații echilibrate
Președintele Senatului, Ilie Bolojan, a evidențiat, într-un mesaj transmis cu prilejul Zilei Învățătorului, că pentru a crește 'generații solide, echilibrate și libere în gândire' sunt necesari dascăli bine pregătiți. 'Astăzi, cu ocazia Zilei Învățătorului, le mulțumim celor care, prin dedicare și resp
Nicușor Dan: Toate partidele cu care suntem în discuție vor să intre la guvernare
Președintele Nicușor Dan a declarat, joi, că toate partidele cu care se discută în prezent - PSD, PNL, USR, UDMR - vor să intre la guvernare. 'Eu sunt foarte fericit că toate partidele cu care suntem în discuție vor să intre la guvernare', a spus șeful statului, după ce a participat la Forumul Național pentru Viitorul Agric
Nicușor Dan, către fermieri: Obiectivul nostru principal - potențialul agricol al României, care nu este folosit
Președintele Nicușor Dan a declarat, joi, că România nu folosește potențialul agricol pe care îl are în acest moment și că este nevoie de o strategie pe termen lung în acest domeniu. Nicușor Dan a participat la Forumul Național pentru Viitorul Agriculturii, organizat de Clubul Fermierilor Români.
Nicușor Dan: Mulțumim învățătorilor pentru formarea generațiilor; efortul lor - esențial pentru educație
Președintele Nicușor Dan le mulțumește dascălilor, într-un mesaj transmis cu ocazia Zilei Învățătorului, pentru implicarea permanentă în formarea generațiilor și subliniază că efortul acestora este esențial pentru educația din România. 'Pentru copiii noștri, învățătorii sunt prima lor legătură cu bucuria de a
Nicușor Dan: Protejarea mediului înconjurător este o obligație și nu o opțiune; este o urgență reală
Președintele Nicușor Dan a transmis, joi, un mesaj cu prilejul Zilei Mondiale a Mediului în care afirmă că protejarea mediului înconjurător este o urgență reală. 'Ziua Mondială a Mediului din ace
Predoiu: Rostul învățătorilor a devenit și mai important într-o lume ce s-a schimbat rapid în ultimii ani
Rostul dascălilor în formarea gândirii critice și selective a devenit și mai important pentru a discerne între ce e bine și ce nu e bine, ce este adevărat și ce nu este adevărat, într-o lume care s-a schimbat atât de profund și atât de rapid în ultimii ani, a transmis premierul interimar Cătălin Predoiu, joi, într-un me
Grindeanu: În ultimele zile, au apărut informații false legate de presupuse negocieri pe funcții; sunt perdele de fum
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri că în ultimele zile au apărut în spațiul public o serie de speculații și informații false legate de presupuse negocieri pe funcții, în contextul formării noului Guvern, iar aceste zvonuri sunt 'perdele de fum', menite să distragă atenția de la adevăratele priorități ale momentului.
Ivan: Se vor lua măsuri clare în urma acțiunii Corpului de control al prim-ministrului privind Salina Praid
Verificările efectuate de Corpul de control al prim-ministrului în cazul Salinei Praid vizează compania Salrom, precum și toate agențiile din subordinea Ministerului Mediului, a informat, miercuri, ministrul interimar al Economiei, Bogdan Ivan, care a subliniat că se vor lua măsuri 'foarte clare'. 'Premierul României, domnul Cătălin Pre
Ivan: La Praid se lucrează alert; vrem ca la început de iulie întreg cursul pârâului Corund să fie bypassat
Ministrul interimar al Economiei, Bogdan Ivan, a declarat, miercuri, că în zona Praid se lucrează în două schimburi pentru a păstra termenul de început al lunii iulie în care întregul curs al pârâului Corund să fie bypassat și apa să nu mai ajungă în zona minei vechi, din care s-au produs infiltrațiile către salină.