Social-democraţii se reunesc luni în şedinţa CExN

Social-democraţii se reunesc luni în şedinţa Comitetului Executiv Naţional, prilej cu care ar putea decide dacă vor sesiza Curtea Constituţională în legătură cu angajarea răspunderii Guvernului pe buget. În şedinţă se va discuta şi posibilitatea depunerii unei moţiuni de cenzură, potrivit unor surse politice.
Totodată, PSD ia în considerare şi sesizarea Curţii Constituţionale în legătură cu angajarea răspunderii Guvernului pe modificările la Ordonanţa de urgenţă 114/2018, urmând să fie atacată pe fond, nu pe formă, au mai precizat sursele citate.
CExN al PSD va mai lua în discuţie o propunere a liderului interimar al social-democraţilor, Marcel Ciolacu, privind modalitatea candidaturii la conducerea formaţiunii la congresul din luna februarie.
Marcel Ciolacu a anunţat vineri că va propune Comitetului Executiv Naţional al PSD, care va avea loc luni, ca la Congresul partidului, care va avea loc în luna februarie, ca viitoarea conducere a partidului să fie aleasă pe bază de moţiune, fiecare candidat urmând să vină cu propria echipă şi cu propriul program politic.
"Congresul va avea loc cel târziu până pe data de 29 februarie. La 1 martie partidul trebuie să fie în precampania alegerilor locale. (...) Eu am venit cu solicitarea şi în faţa colegilor şi să vin pentru un vot luni, la Comitetul Executiv, ca la congres candidaturile să fie pe moţiuni, asta însemnând - cel care candidează la funcţia de preşedinte, pe o perioadă limitată, printr-un congres extraordinar, să vină cu o echipă, cu un program politic, cu o viziune nouă asupra acestei perioade, în primul rând cu privire la alegerile locale şi parlamentare care vor avea loc anul viitor. E un mod mult mai european şi nu mai transformăm Congresul PSD în lupta pentru funcţii. (...) Fiecare va veni cu viziunea lui şi cu modificările la statut. (...) Fiecare candidat la funcţia de preşedinte va veni cu o echipă şi cu un program politic, iar congresul va alege drumul şi mesajul şi linia partidului", a declarat Ciolacu la DC News.
El a menţionat că va propune şi "anumite modificări" la Statutul PSD, care trebuie convenite în CExN al PSD.
În ceea ce priveşte situaţia din PSD, liderul formaţiunii a spus că există o analiză în curs, care, până la campanie, va fi "foarte clar explicată".
Un alt punct de pe ordinea de zi s-ar putea referi la reprimirea în PSD a primarului sectorului 3, Robert Negoiţă.
Ciolacu a precizat tot vineri că va îndrepta situaţia în privinţa colegilor excluşi sau suspendaţi abuziv din PSD şi a anunţat că la Comitetul Executiv Naţional de luni va propune revenirea în partid a primarului sectorului 3, Robert Negoiţă.
"O să propun să ştergem acea sancţiune în acest CExN. (...) Cred că locul lui Robert este înapoi în PSD. Eu am această posibilitate să încerc măcar juridic să îndrept anumite greşeli. Deciziile au aparţinut celorlalţi. Şi mai sunt colegi care au plecat la Pro România - 22 de parlamentari - este o decizie care ţine de preşedinţii de organizaţii. Conducerea centrală nu are voie să ia decizii până când organizaţiile nu se exprimă în interior şi astfel aşezăm baza partidului pe nişte principii democratice. (...) Victor Ponta este liderul unui partid politic. Mai mult, dânsul s-a exprimat foarte clar că nu doreşte să revină în PSD, lucrurile sunt închise. Noi nu am exclus o viitoare reîntregire a stângii sau o viitoare colaborare la alegerile locale şi parlamentare, e un lucru normal, raţional. (...) În schimb, am stabilit să nu ne mai unim de dragul de a ajunge la guvernare. (...) Nu exclud un proiect naţional comun, lucrul acesta trebuie să vină ori de la liderii politici ori de la preşedintele României", a detaliat liderul interimar al PSD. AGERPRES/(AS-editor: Cătălina Matei, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Prezidentiale2025 - dezbatere TV/ Sebastian Popescu spune că după Colectiv politicienii ''doar au promis'' secții de arși
Candidatul Partidului Noua Românie la alegerile prezidențiale, Sebastian Constantin Popescu, a afirmat, marți seară, că după tragedia din clubul Colectiv mulți politicieni ''doar au promis'' că vor face secții de arși, însă el, dacă va ajunge la Cotroceni, va lua măsuri pentru a exista astfel de facilități. În
Prezidențiale2025 - dezbatere TV/ Lasconi, despre eventualitatea unei vizite a premierului israelian în România: Respect legea în litera ei
Candidata USR la Președinție, Elena Lasconi, a afirmat, marți, că în cazul în care ar veni în România premierul israelian Benjamin Netanyahu, pe numele căruia Curtea Penală Internațională a emis un mandat de arestare, în calitate de președinte ea ar respecta legea în litera ei, menționând că nu este controlabilă și intimidabi
Prezidențiale2025 - dezbatere TV/ Ponta: Niciodată nu aș aproba încălcarea drepturilor fundamentale ale cetățenilor din motiv de pandemie
Candidatul independent la alegerile prezidențiale Victor Ponta a declarat marți că, în cazul în care ar deveni președinte, niciodată nu ar aproba încălcarea drepturilor fundamentale ale cetățenilor din motiv de pandemie. Victor Ponta a fost întrebat la dezbaterea electorală organizată de Televiziunea Română la Pal
Prezidențiale2025 - dezbatere TV/ Lavinia Șandru: În momentul în care ajung președinte prima deplasare va fi la Washington
Lavinia Șandru, candidatul PUSL la alegerile prezidențiale, a declarat marți că prima deplasare pe care o va face în cazul în care va deveni președinte va fi la Washington. Lavinia Șandru a fost întrebată cum ar proceda în cazul în care SUA ar decide retragerea trupelor din România. Șandru a s
Prezidențiale2025 - dezbatere TV/ Nicușor Dan spune că a ajuns partener de afaceri cu Octavian Radu, neștiind că acesta colaborase cu Securitatea
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, candidat independent la Președinție, spune că a ajuns partener de afaceri cu Octavian Claudiu Radu, fără să știe că acesta ar fi colaborat cu Securitatea. Precizările au venit după ce edilul general a fost întrebat, la TVR, cum a devenit partener de afaceri în anul 2004, în firma At
Prezidențiale2025 - dezbatere TV/ Crin Antonescu: Într-o situație de urgență, președintele trebuie să comunice
Candidatul Alianței electorale ''România, Înainte!'' la alegerile prezidențiale, Crin Antonescu, a declarat, marți, că în situațiile de urgență, precum calamitățile naturale, cel mai important lucru pe care îl poate face președintele este să comunice. El a fost întrebat, la dezbaterea organizată de
Prezidențiale2025 - dezbatere TV/ Cristian Terheș: Dreptul la protest este unul fundamental; aș refuza blocarea rețelelor sociale
Candidatul Partidului Național Conservator Român (PNCR) la alegerile prezidențiale, Cristian Terheș, a afirmat, marți seară, că dreptul la protest este un drept fundamental și ar refuza să blocheze temporar rețelele sociale în cazul unor proteste de stradă masive organizate cu ajutorul a astfel de canale. Terheș a fost întreb
Prezidențiale2025 - dezbatere TV/ Silviu Predoiu: Avem o problemă de credibilitate în ceea ce privește structurile de informații ale statului
Candidatul Partidului Liga Acțiunii Naționale (PLAN) la alegerile prezidențiale, Silviu Predoiu, a afirmat, marți seară, că România are o problemă de credibilitate în ceea ce privește structurile de informații ale statului. ''Amenințarea războaielor cibernetice este foarte frecvent întâlnită astăzi. E o componen
Prezidențiale2025 - dezbatere TV/ Cristian Terheș: E important ca președintele să ajute la crearea unei Românii puternice, sigure și prospere
Candidatul Partidului Național Conservator Român la alegerile prezidențiale, Cristian Terheș, a declarat, marți, că este important ca următorul președinte să ajute la crearea unei Românii puternice, sigure și prospere, astfel încât românii plecați să se întoarcă, iar cei rămași să nu mai plece. ''&Ic
Prezidențiale2025 - dezbatere TV/ Antonescu: E foarte important ca România să discute și garanții de securitate pentru Republica Moldova
Candidatul Alianței electorale ''România, Înainte!'' la alegerile prezidențiale, Crin Antonescu, a declarat, marți, că este foarte important ca România să discute garanții de securitate pentru Republica Moldova, la pachet cu cele pentru Ucraina. El a fost întrebat, la dezbaterea organizată de TVR la Pala
Prezidențiale2025 - dezbatere TV/ Nicușor Dan susține un program național pentru irigații și procesarea locală a produselor agricole
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, candidat independent la Președinție, a declarat marți că, în cazul în care va câștiga alegerile prezidențiale, va susține implementarea unui program național pentru irigații și procesarea locală a produselor agricole. ''În multele scheme eșuate de promovare economică,
Prezidențiale2025/ BEC: 170 de decizii de admitere a plângerilor, în perioada 21-24 aprilie; materiale publicitare cu conținut ilegal îndepărtate
Biroul Electoral Central (BEC) a emis, în perioada 21-24 aprilie, un număr de 170 de decizii de admitere a plângerilor privind campania electorală în mediul online și 163 de decizii de respingere. Potrivit BEC, prin deciziile de admitere au fost înlăturate: * 1.071 de materiale publicitare politice cu conținut il
Prezidențiale2025 - dezbatere TV/ Lasconi: Susțin reformarea CCR; aș scoate merele stricate din justiție
Candidata USR la alegerile prezidențiale, Elena Lasconi, a declarat, marți, că susține reformarea Curții Constituționale astfel încât numirile judecătorilor în această instituție să fie făcute ''live'', iar cei numiți să nu aibă carnet de partid și să fie profesioniști, menționând și că dorește să scoată ''merele strica
Prezidențiale2025 - dezbatere TV/ Daniel Funeriu: Voi fi un președinte tămăduitor; vă propun un stat bazat pe adevăr
Candidatul independent la alegerile prezidențiale Daniel Funeriu a declarat marți că va fi un președinte ''tămăduitor'', întrucât în societatea românească există ''prea multe falii'', și a susținut că va propune românilor un stat bazat pe adevăr, un stat etic. ''Din 1918 &ic
Prezidențiale2025 - dezbatere TV/ Sebastian Popescu spune că nu va face jocuri politice pentru schimbarea premierului
Candidatul la Președinția României Sebastian Constantin Popescu (Partidul Noua Românie) a declarat, marți, că, dacă va deveni președinte, nu va face jocuri politice pentru schimbarea premierului, așa cum au făcut predecesorii săi. Întrebat, la dezbaterea televizată organizată de Televiziunea Română de la Palatul Cotroce