Vosganian: Nu ştiu pe cine va salva desfiinţarea acestei secţii de investigare a infracţiunilor din justiţie

Purtătorul de cuvânt al ALDE, deputatul Varujan Vosganian, consideră că pentru desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie este nevoie de dezbatere parlamentară şi a catalogat drept "hazlie" intenţia ministrului Justiţiei, Cătălin Predoiu, de a solicita punctul de vedere al Curţilor de Apel.
Varujan Vosganian, care este şi liderul filialei ieşene a ALDE, a declarat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la Iaşi, că formaţiunea politică nu va fi partenerul celor care doresc să desfiinţeze Secţia de investigare a infracţiunilor din justiţie "pe alte căi decât ale unei dezbateri în Parlament".
"Faptul că domnul Predoiu a solicitat punctul de vedere al Curţilor de Apel are în opinia mea o notă hazlie. E ca şi cum ai întreba şoferii dacă doresc să desfiinţeze poliţia rutieră. Nu procurorii şi judecătorii trebuie întrebaţi dacă doresc să se desfiinţeze secţia de investigare în domeniul infracţiunilor în justiţie. Ar trebui ca preşedintele, care proclamă această intenţie ca pe o soluţie salvatoare în justiţie, nu ştiu pe cine va salva o astfel de desfiinţare a acestei secţii, primul ministru şi ministrul Justiţiei, să ne explice cum văd ei responsabilizarea magistraţilor în lipsa unei astfel de secţii. Dacă ne reîntoarcem la situaţia de dinainte, în care procurorii nici nu se sinchiseau şi niciun abuz nu era sancţionat în niciun fel, nu cred că este soluţia cea mai bună. În privinţa asta, ALDE nu va accepta nicio formulă care să fie alta decât a dezbaterii parlamentare", a afirmat Varujan Vosganian.
El a subliniat că ALDE nu şi-a schimbat atitudinea în ceea ce priveşte reforma în justiţie.
"Noi nu regretăm că am avut un protocol de colaborare cu PSD. Regretăm faptul că el a evoluat cum a evoluat, dar faptul că ALDE a avut cu PSD o colaborare politică cu PSD a făcut ca acea "Cântare a României" a cătuşelor din 2014, 2015 şi 2016, cu intimidarea judecătorilor să se încheie. Aţi văzut că de cel puţin 2 ani la televizor nu mai vedem oameni în cătuşe, nu mai vedem capii procuraturii care se vânează unii pe alţii iar judecătorii deja judecă după capul lor fără să se uite îndărăt cu teamă că cineva poate să îi şantajeze. Ăsta este unul dintre marile câştiguri pe care l-a avut coaliţia dintre ALDE şi PSD", a declarat Varujan Vosganian. AGERPRES/(A, autor: Daniela Malache, editor: Karina Olteanu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Tanczos Barna spune că nu va mai deține portofoliul Finanțelor; măsurile de ajustare a deficitului, stabilite până vineri
Ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, declară că nu va mai deține acest portofoliu în viitorul executiv. Totodată, el estimează că pachetul de măsuri pentru ajustarea deficitului bugetar va fi conturat până vineri. Potrivit acestuia, nu se știe deocamdată cine va reprezenta România la Reuniunea miniștrilor Finanțelor ai UE (EC
Ministrul Agriculturii: Plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază - măsură foarte bună
Plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază a fost o măsură foarte bună, care poate fi luată în continuare și la energie, a declarat ministrul Agriculturii, Florin Barbu. El răspuns astfel întrebat dacă există vreo posibilitate ca schema de plafonare a adaosului comercial la alimente să fie prelungită după 1 iulie.
Bogdan Ivan apreciază că un guvern 'funcțional' ar putea fi stabilit până săptămâna viitoare
Ministrul Economiei, Bogdan Ivan, a declarat miercuri că își dorește să se ajungă la un 'acord' în ce privește formarea viitorului guvern, menționând că ar putea exista un executiv 'funcțional' până săptămâna viitoare. Întrebat ce părere are despre posibilitatea ca Ministerul Economiei să rev
Oana Țoiu (USR): 80% din pachetul de măsuri fiscale este agreat
Deputata USR Oana Țoiu a declarat miercuri că 80% din pachetul de măsuri fiscale pe care urmează să le ia viitorul guvern sunt agreate de partidele care negociază pentru formarea coaliției de guvernare. Oana Țoiu a fost întrebată, la Palatul Parlamentului, dacă unele dintre măsurile fiscale sunt încă în discuție sau au fost a
Daniel David: În acest moment nu avem măsuri legate de scăderea salariilor profesorilor și de concedieri
Ministrul interimar al Educației, Daniel David, a declarat că în acest moment nu se pune problema problema reducerii salariilor profesorilor și nici a concediilor în învățământ și cercetare. Pe de altă parte, el a punctat că în mesajele lansate de sindicaliștii din educație se regăsesc 'lucruri absolut reale,
MAE: 40 de români au fost repatriați din Israel prin intermediul unui zbor organizat de autoritățile bulgare
Patruzeci de cetățeni români au fost sprijiniți, marți, în vederea repatrierii asistate din Israel către Bulgaria, prin Egipt, dintre aceștia 38 revenind în România miercuri dimineață, alți doi continuându-și drumul către altă destinație, informează Ministerul Afacerilor Externe (MAE). MAE precizează că persoanele
Ședința de guvern - prorogarea termenelor de aplicare a codului QR pe actele de studii, pe agendă
Guvernul va aproba în ședința de miercuri, prin hotărâre, prorogarea implementării măsurii privind aplicarea codului QR pe actele de studii din învățământul preuniversitar și învățământul superior. 'Prezentul proiect propune modificarea art. 3, alineatele (2) și (3) din H.G. nr.30/2024 în sensul pr
Florin Manole: Varianta unei rotații cu PNL urmat de PSD la guvernare este o variantă foarte probabilă
Varianta unei rotații guvernamentale este una foarte probabilă, iar PSD va merge cu această propunere la consultările de joi de la Palatul Cotroceni, a declarat purtătorul de cuvânt al PSD, Florin Manole. 'La consultările de la Cotroceni vom merge cu această variantă a rotativei în care începe PNL și continuă PSD. (...) V
Emil Constantinescu: În 13 - 15 iunie 1990 statul și-a folosit forța pentru a lichida orice opoziție democratică
Fostul președinte Emil Constantinescu a afirmat, marți, că în 13 - 15 iunie 1990 statul și-a folosit forța pentru a lichida orice opoziție democratică și nu a fost 'mineriadă', ci 'terorism de stat'. Constantinescu a participat la conferința '13 - 15 iunie 1990. 35 de ani mai târziu', organizată de Universitatea din Bucureșt
Florin Manole: PSD va participa la consultările de la Cotroceni, după care va convoca referendumul intern
PSD va merge joi la consultările de la Palatul Cotroceni, după care va fi convocat referendumul intern în cadrul căruia se va decide intrarea sau nu la guvernare, a declarat, marți, purtătorul
Dickerson (Ambasada SUA): România și Statele Unite - parteneri în domeniul securității cibernetice
România și Statele Unite lucrează împreună ca parteneri în domeniul securității cibernetice, a afirmat însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA în România, Michael Dickerson, potrivit unui comunicat al misiunii diplomatice la București transmis marți. Declarația este făcută în contextul în care Forțele cibernetic
Paul Ciprian Pintea, senatorul care și-a falsificat CV-ul, condamnat pentru conducere cu permisul suspendat
Senatorul Paul Ciprian Pintea a fost condamnat marți de Înalta Curte de Casație și Justiție la un an și cinci luni închisoare cu suspendare, după ce a fost prins conducând o mașină având permisul suspendat. Senatorul a primit nouă luni pentru conducerea unui vehicul cu permisul suspendat, pedeapsă contopită cu o altă condamnare de un an
Emil Hurezeanu - la reuniunea informală a miniștrilor de Externe din UE; conflictul Israel-Iran, pe agendă
Ministrul de Externe, Emil Hurezeanu, a participat marți, prin videoconferință, la reuniunea informală a șefilor diplomațiilor din statele membre ale UE, convocată de Înaltul Reprezentant pentru Afaceri externe și politica de securitate, Kaja Kallas, pentru a discuta evoluțiile recente din Orientul Mijlociu, cu accent pe Israel și Iran, informează MAE. &
Președintele Nicușor Dan a invitat joi partidele și formațiunile parlamentare la consultări pentru desemnarea premierului
Președintele Nicușor Dan a invitat, joi, la Palatul Cotroceni, președinții partidelor și formațiunilor politice reprezentate în Parlament pentru consultări privind desemnarea candidatului la funcția de prim-ministru, a informat Administrația Prezidențială. Consultările vor avea loc după următorul program: * 11:00 - Partidu
Senat/ Nicoleta Pauliuc: Politicile de sănătate trebuie să răspundă nevoilor reale ale pacienților cu dermatită atopică
Politicile de sănătate trebuie să răspundă nevoilor reale ale pacienților cu dermatită atopică, a declarat, marți, președinta Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională a Senatului, Nicoleta Pauliuc, la dezbaterea 'Dincolo de piele. Realitatea nevăzută a dermatitei atopice'. Potrivit organizatorilor, evenimentul a fost dedicat conșt