logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Preşedintele Iohannis invitat de omologul finlandez să efectueze anul viitor o vizită în Finlanda

Imagine din galeria Agerpres

Preşedintele Klaus Iohannis a avut luni, la Tokyo, o întrevedere cu omologul său finlandez, Sauli Niinisto, care l-a invitat să efectueze o vizită în Finlanda, anul viitor, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice bilaterale între cele două ţări.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, Klaus Iohannis a exprimat interesul pentru intensificarea dialogului politic, în contextul în care anul viitor va avea loc aniversarea centenarului relaţiilor diplomatice bilaterale. La rândul său, preşedintele finlandez a arătat că relaţia bilaterală este foarte bună şi a evidenţiat importanţa acestei aniversări, context în care l-a invitat pe şeful statului român să efectueze o vizită oficială în Finlanda pentru marcarea acestui moment.

Cei doi oficiali doresc aprofundarea cooperării la nivel economic şi sectorial, inclusiv în domeniul educaţiei.

Într-un comunicat de presă, Administraţia Prezidenţială arată că preşedintele Sauli Niinisto a apreciat rolul jucat de Klaus Iohannis în modernizarea societăţii româneşti şi în apărarea statului de drept. De asemenea, preşedintele Finlandei a mulţumit pentru modul în care România a exercitat preşedinţia Consiliului Uniunii Europene în primul semestru al acestui an şi pentru buna coordonare în cadrul Trio-ului de Preşedinţii din care ambele state fac parte.

În acest context, preşedintele Iohannis a evocat provocările complexe la nivel european pe care le-a avut de gestionat preşedinţia României şi, în prezent, cea a Finlandei. Astfel, Klaus Iohannis a menţionat dificultăţile cu care se confruntă UE în privinţa negocierilor privind noul Cadru Financiar Multianual, evoluţiile recente cu privire la Brexit, şi a exprimat regretul în ceea ce priveşte imposibilitatea ajungerii la un consens pentru începerea negocierilor de aderare la UE cu Republica Macedonia de Nord şi Albania. Cei doi şefi de stat au avut un schimb de vederi pe aceste teme, fiind reiterat de către Klaus Iohannis faptul că procesul de extindere este esenţial pentru asigurarea stabilităţii şi securităţii în regiunea Balcanilor de Vest. De asemenea, cei doi preşedinţi au fost de acord că, post-Brexit, este necesară consolidarea unei relaţii puternice de cooperare cu Regatul Unit, inclusiv în domeniul securităţii şi apărării.

Cei doi preşedinţi au analizat, de asemenea, contextul general de securitate şi similitudinile care caracterizează condiţiile de securitate de la Marea Neagră, respectiv Marea Baltică. Preşedintele Finlandei a apreciat, în acest cadru, rolul pe care România îl joacă în calitate de membru NATO şi a evocat cooperarea ţării sale cu Alianţa.

Preşedintele Klaus Iohannis şi preşedintele Sauli Niinisto au abordat şi situaţia din Siria, exprimând necesitatea unui rol crescut al UE în acest dosar şi în regiune, precum şi relaţiile complexe ale UE cu Turcia, respectiv cu China, mai arată sursa citată.

Întrevederea celor doi preşedinţi a avut loc în marja participării la ceremonia de întronare a împăratului Naruhito al Japoniei.

Preşedintele Klaus Iohannis se află luni şi marţi în Japonia. Luni, el a avut o întâlnire cu premierul nipon Shinzo Abe, iar marţi va participa la ceremonia de întronare a împăratului Naruhito al Japoniei. AGERPRES/(AS - autor: Florentina Peia, editor: Andreea Rotaru, editor online: Anda Badea)

 

Citiţi şi:

 

Preşedintele Klaus Iohannis, primit la Tokyo de premierul japonez

Afisari: 4

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].


Alte știri din categorie

Politic 06-06-2025 22:45

Mircea Fechet, după vizita de lucru la Praid: Situația rămâne critică

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, afirmă după vizita de lucru efectuată vineri seara la Praid că situația rămâne critică, întrucât eroziunile din plafonul minei vechi s-au extins în ultimele zile. Fechet a scris vineri, într-o postare pe Facebook

Politic 06-06-2025 22:19

Bogdan Ivan: Praidul are nevoie de acțiune, nu de declarații

Ministrul Economiei, Bogdan Ivan, afirmă că pentru rezolvarea situației de la salina Praid este nevoie de acțiuni concrete, nu de declarații. 'Astăzi sunt din nou la Praid, alături de vicepremierul Tanczos Barna, Mircea Fechet, ministrul Medi

Politic 06-06-2025 19:27

MAE: Întrevedere a ministrului Hurezeanu cu secretarul general al OSCE

Ministrul Afacerilor Externe, Emil Hurezeanu, a avut o întrevedere vineri cu secretarul general al OSCE, Feridun H. Sinirlioglu, discuțiile fiind axate pe teme relevante pentru securitatea europeană, precum și pe chestiuni legate de funcționarea organizației - asigurarea bugetului, politica de resurse umane și mandatele misiunilor în teren, transmite MAE.

Politic 06-06-2025 14:40

Lege promulgată: Vaccinarea gratuită anti-HPV - extinsă la fete și băieți până la 26 de ani

Președintele Nicușor Dan a promulgat, vineri, legea prin care vaccinarea gratuită anti-HPV va fi asigurată pentru fetele și băieții cu vârsta cuprinsă între 11 și 26 de ani. Actul normativ are ca obiect de reglementare extinderea accesului la vaccinarea anti-HPV pentru toate categoriile de vârstă recomandate de Organizația Mondială a Sănătăți

Politic 06-06-2025 14:33

Legea privind instituirea în 2027 a 'Anului Ion I.C. Brătianu', promulgată

Președintele Nicușor Dan a promulgat, vineri, Legea pentru instituirea în 2027 a 'Anului Ion I.C. Brătianu'. 'Se instituie anul 2027 ca 'Anul Ion I. C. Brătianu' în România. Cu prilejul sărbătoririi 'Anului Ion I. C. Brătianu' se organizează evenimente menite să marcheze aspecte cu ocazia împlinirii a 100 de

Politic 06-06-2025 14:29

Lege promulgată: Ziua Națională a Libertății Religioase va fi aniversată pe 16 mai

Președintele Nicușor Dan a promulgat, vineri, legea care prevede instituirea pe 16 mai a Zilei Naționale a Libertății Religioase și a contribuției cultelor la viața societății românești. Potrivit actului normativ, cu acest prilej, Parlamentul, Administrația Prezidențială, Guvernul și autoritățile administrației publice locale pot să aloce fonduri din bug

Politic 06-06-2025 13:58

Președintele Nicușor Dan și Regele Spaniei vizitează, marți, Centrul de instruire întrunită de la Cincu

Președintele Nicușor Dan vizitează, marți, împreună cu Regele Spaniei Felipe al VI-lea Centrul de instruire întrunită ''Getica'' de la Cincu. Potrivit agendei șefului statului, această vizită va avea loc începând cu ora 10:20. Nicușor Dan a anunțat, miercuri, această

Viata Parlamentara 06-06-2025 13:57

Cameră/ Emisiuni la SRR și TVR dedicate educației pentru siguranța rutieră (proiect)

Societatea Română de Radiodifuziune și Societatea Română de Televiziune vor rezerva cel puțin 1% din timpul lor de emisie pentru emisiuni dedicate educației pentru siguranța rutieră, informării populației pentru protejarea împotriva tentativelor de fraudă, înșelătorie sau a informațiilor false, propun mai mulți deputați de la PNL într-un

Politic 06-06-2025 11:47

Lege promulgată: Modificarea sancțiunilor în domeniul materialelor pirotehnice

Președintele Nicușor Dan a promulgat, vineri, legea care modifică sancțiunile din domeniul materialelor pirotehnice, stabilind, între altele, pedepse cu închisoarea de la un an la cinci ani pentru prepararea, producerea, experimentarea, deținerea, transmiterea sub orice formă, depozitarea, distrugerea, comercializarea, folosirea de astfel de articole din

Politic 06-06-2025 11:43

Lege promulgată: Ziua națională a gastronomiei și vinului românesc - sărbătorită și în plan internațional, prin evenimente de diplomație

Președintele Nicușor Dan a promulgat, vineri, legea care prevede ca Ziua națională a gastronomiei să fie sărbătorită și în plan internațional, prin misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României, cu organizare de evenimente de diplomație publică și culturală care să pună în valoare specificul gastronomiei și vinului românesc.

Politic 06-06-2025 10:51

USR propune accize mai mari la tutun și alcool, cu fonduri direcționate pentru tratarea dependențelor

USR propune accize mai mari la tutun și alcool, cu fonduri direcționate pentru tratarea dependențelor. Pentru țigarete, USR susține o creștere de cel puțin 8,8% a accizei. Impactul estimat la buget ar fi de 1,46 miliarde de lei anual, conform unui comunicat transmis, vineri, de Uniunea Salvați România. ''Taxăm vici

Politic 06-06-2025 10:12

Predoiu: Guvernul rămâne un partener ferm al tuturor cultelor religioase recunoscute, în spiritul păcii și al unității

Guvernul României rămâne un partener ferm al tuturor cultelor religioase recunoscute, în spiritul păcii și al unității, a transmis premierul interimar Cătălin Predoiu cu ocazia Sărbătorii Sacrificiului. ''Cu ocazia Sărbătorii Sacrificiului, adresez urări de pace, sănătate și împliniri membrilor comunității musul

Politic 05-06-2025 23:30

Predoiu: În momentul de față, nu există o problemă de asigurare a plății pensiilor și salariilor

În momentul de față, nu există o problemă de asigurare a plății pensiilor și salariilor, a declarat joi prim-ministrul interimar, Cătălin Predoiu. El a fost întrebat, la Antena 3 CNN, dacă are garanția că până la finalul anului nu vor fi probleme financiare pentru asigurarea plății pensiilor și salariilor. '

Politic 05-06-2025 23:05

Predoiu: E nevoie urgentă de un guvern plin, cu miniștri care să-și impună voința administrativă

E nevoie urgentă de un guvern plin cu legitimitatea necesară, cu miniștri pe funcție cu un mandat dat de Parlament, clar, cu un program de guvernare, cu măsuri listate, care să-și impună voința administrativă până în cele mai mici unghere ale administrației românești, a declarat prim-ministrul interimar Cătălin Predoiu. El a

Politic 05-06-2025 22:26

Predoiu: Salina Praid - problema numărul 1 a Guvernului interimar; urgența imediată e devierea cursului pârâului Corund

Situația de la Salina Praid este problema numărul unu acum pentru Guvernul interimar, iar urgența momentului este devierea cursului pârâului Corund, a declarat prim-ministrul interimar Cătălin Predoiu. El a fost întrebat joi seară, la Antena 3 CNN, cu prezentarea unor imagini de la fața locului, despre intervențiile speciale