Dăncilă: După europarlamentare, Dragnea mi-a spus că, indiferent ce se va întâmpla, să nu renunţăm la guvernare

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, marţi, că Liviu Dragnea i-a cerut, după rezultatele slabe înregistrate la alegerile europarlamentare, să nu renunţe la guvernare, pentru că PSD trebuie să îndeplinească ceea ce le-a promis românilor.
"Am avut o discuţie chiar în seara în care s-au anunţat rezultatele alegerilor, împreună cu mai mulţi miniştri am mers la sediul din Băneasa pentru a aştepta rezultatul alegerilor. Am fost acolo când s-au dat primele exit-polluri şi când am văzut, de fapt, că am obţinut un rezultat slab la alegerile europarlamentare. (...) Am discutat în aceeaşi seară, duminică seară, cu domnul Dragnea despre guvernare şi mi-a spus că, indiferent de ce se va întâmpla, să nu renunţăm la guvernare pentru că noi am promis nişte lucruri românilor şi trebuie să le îndeplinim. Noi nu putem să renunţăm, pentru că această renunţare ar însemna o cedare a noastră, o cedare nu în faţa românilor, ci în faţa acelora care, efectiv, nu ne vor la guvernare, în faţa acelora care nu vin cu soluţii şi vin numai cu lucruri urâte şi cu acuze la adresa Guvernului", a declarat Viorica Dăncilă, la România TV.
În opinia sa, pierderea alegerilor europarlamentare, urmată de condamnarea lui Liviu Dragnea au fost cele mai grele momente ale PSD.
"Nu ne-am aşteptat la ceea ce s-a întâmplat a doua zi. De aceea pentru partid nu a fost o situaţie uşoară. Duminică seara rezultatele de la europarlamentare, iar a doua zi arestarea preşedintelui partidului. Cred că a fost un moment critic pentru Partidul Social Democrat. (...) De aceea m-am gândit că este important să adun partidul, este important, în calitatea mea de prim-ministru şi preşedinte executiv, să îi aduc pe toţi preşedinţii de organizaţii din ţară şi să luăm o hotărâre pe termen scurt cu privire la ceea ce avem de făcut, cum vom depăşi acest moment şi care sunt măsurile pe care trebuie să le luăm. Nu aveam voie atunci să lăsăm partidul în derivă, nu aveam voie atunci să ezităm niciun moment. (...) Acest moment a fost un moment greu, poate cel mai greu moment pe care l-a avut Partidul Social Democrat, dar acest partid are o mare calitate: în momentele grele partidul se uneşte. Atunci când trece prin momente dificile, toţi fac scut în jurul partidului şi acest lucru s-a întâmplat şi acum şi sper eu că vom avea înţelepciunea, vom avea puterea, vom avea determinarea pentru a face paşi importanţi şi să revenim la scorul pe care Partidul Social Democrat l-a avut", a mai spus Viorica Dăncilă. AGERPRES/(A-autor:Oana Mălina Negrea, editor: Antonia Niţă, editor online: Alexandru Cojocaru)
Citiţi şi:
*Dăncilă: Ne vom continua programul de guvernare; o evaluare, în luna iulie
*Dăncilă: Preşedintele Iohannis a intrat în campanie electorală, deci mă aştept la mai multe blocaje
Dăncilă despre prezidenţiale: Nu putem să mergem cu un candidat care în sondaje nu are nicio şansă
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Ambasadorul Franței: Am asistat la o campanie sistematică de dezinformare; Franța a supărat Moscova
Ambasadorul Franței la București, Nicolas Warnery, a afirmat, joi, în cadrul unei conferințe de presă, că a existat 'o campanie sistematică de dezinformare' privind țara sa în perioada alegerilor prezidențiale din România. 'Practic, am asistat la o campanie sistematică de dezinformare, uneori cu interpretări rău intenționate, cu g
Fostul ministru Marius Budăi se opune introducerii contribuției la sănătate pentru pensiile de peste 2.500 de lei
Fostul ministru al Muncii Marius Budăi se opune introducerii contribuției la sănătate pentru pensiile mai mari de 2.500 de lei și afirmă că Partidul Social Democrat (PSD) nu va susține 'o taxă pe sănătate care să lovească tocmai în cei care au muncit o viață și sunt sub pragul pensiei medii'. 'În calitate de fost ministru al Muncii nu s
Tîlvăr, la reuniunea miniștrilor Apărării NATO: România susține obiectivele privind partajarea echitabilă a responsabilităților
Ministrul Angel Tîlvăr a exprimat, joi, la Reuniunea miniștrilor Apărării din statele membre ale NATO, susținerea României pentru obiectivele alianței privind partajarea echitabilă a responsabilităților. Evenimentul, desfășurat la sediul Alianței Nord-Atlantice din Bruxelles, a fost organizat în pregătirea Summitului NATO de
Sorin Grindeanu: Înainte de a amâna investiții, trebuie analizat proiect cu proiect
Deciziile viitorului Guvern legate de amânarea unor investiții trebuie luate în urma unei analize a fiecărui proiect în parte, a declarat, joi, președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, care a explicat că închiderea unui anumit șantier poate costa mai mult decât continuarea lui. Grindeanu a fost întrebat de ziariști, l
USR a organizat o dezbatere privind un pachet de reforme în justiție; o nouă lege a evaziunii fiscale, printre propuneri
USR a organizat o dezbatere cu magistrați, practicieni în insolvență, reprezentanți ai grefierilor, notarilor, executorilor judecătorești și ai societății civile pentru conturarea unui pachet de reforme în justiție. Demersul se înscrie în procesul de consultare în vederea identificării priorităților pentru guvernare și actualizare
Sorin Grindeanu: În continuare sunt toate scenariile pe masă - de la premier PSD până la a merge în opoziție
Președintele interimar al social-democraților, Sorin Grindeanu, a declarat joi că toate scenariile sunt în continuare pe masă legate de componența viitorului guvern - de la premier PSD până la a merge în opoziție -, dar a precizat că despre aceste lucruri social-democrații vor discuta după ce se va ajunge la un acord cu celelalte partide pe măsurile economi
Bolojan, de Ziua Învățătorului: Avem nevoie de dascăli bine pregătiți, pentru a putea crește generații echilibrate
Președintele Senatului, Ilie Bolojan, a evidențiat, într-un mesaj transmis cu prilejul Zilei Învățătorului, că pentru a crește 'generații solide, echilibrate și libere în gândire' sunt necesari dascăli bine pregătiți. 'Astăzi, cu ocazia Zilei Învățătorului, le mulțumim celor care, prin dedicare și resp
Nicușor Dan: Toate partidele cu care suntem în discuție vor să intre la guvernare
Președintele Nicușor Dan a declarat, joi, că toate partidele cu care se discută în prezent - PSD, PNL, USR, UDMR - vor să intre la guvernare. 'Eu sunt foarte fericit că toate partidele cu care suntem în discuție vor să intre la guvernare', a spus șeful statului, după ce a participat la Forumul Național pentru Viitorul Agric
Nicușor Dan, către fermieri: Obiectivul nostru principal - potențialul agricol al României, care nu este folosit
Președintele Nicușor Dan a declarat, joi, că România nu folosește potențialul agricol pe care îl are în acest moment și că este nevoie de o strategie pe termen lung în acest domeniu. Nicușor Dan a participat la Forumul Național pentru Viitorul Agriculturii, organizat de Clubul Fermierilor Români.
Nicușor Dan: Mulțumim învățătorilor pentru formarea generațiilor; efortul lor - esențial pentru educație
Președintele Nicușor Dan le mulțumește dascălilor, într-un mesaj transmis cu ocazia Zilei Învățătorului, pentru implicarea permanentă în formarea generațiilor și subliniază că efortul acestora este esențial pentru educația din România. 'Pentru copiii noștri, învățătorii sunt prima lor legătură cu bucuria de a
Nicușor Dan: Protejarea mediului înconjurător este o obligație și nu o opțiune; este o urgență reală
Președintele Nicușor Dan a transmis, joi, un mesaj cu prilejul Zilei Mondiale a Mediului în care afirmă că protejarea mediului înconjurător este o urgență reală. 'Ziua Mondială a Mediului din ace
Predoiu: Rostul învățătorilor a devenit și mai important într-o lume ce s-a schimbat rapid în ultimii ani
Rostul dascălilor în formarea gândirii critice și selective a devenit și mai important pentru a discerne între ce e bine și ce nu e bine, ce este adevărat și ce nu este adevărat, într-o lume care s-a schimbat atât de profund și atât de rapid în ultimii ani, a transmis premierul interimar Cătălin Predoiu, joi, într-un me
Grindeanu: În ultimele zile, au apărut informații false legate de presupuse negocieri pe funcții; sunt perdele de fum
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri că în ultimele zile au apărut în spațiul public o serie de speculații și informații false legate de presupuse negocieri pe funcții, în contextul formării noului Guvern, iar aceste zvonuri sunt 'perdele de fum', menite să distragă atenția de la adevăratele priorități ale momentului.
Ivan: Se vor lua măsuri clare în urma acțiunii Corpului de control al prim-ministrului privind Salina Praid
Verificările efectuate de Corpul de control al prim-ministrului în cazul Salinei Praid vizează compania Salrom, precum și toate agențiile din subordinea Ministerului Mediului, a informat, miercuri, ministrul interimar al Economiei, Bogdan Ivan, care a subliniat că se vor lua măsuri 'foarte clare'. 'Premierul României, domnul Cătălin Pre
Ivan: La Praid se lucrează alert; vrem ca la început de iulie întreg cursul pârâului Corund să fie bypassat
Ministrul interimar al Economiei, Bogdan Ivan, a declarat, miercuri, că în zona Praid se lucrează în două schimburi pentru a păstra termenul de început al lunii iulie în care întregul curs al pârâului Corund să fie bypassat și apa să nu mai ajungă în zona minei vechi, din care s-au produs infiltrațiile către salină.