Dăncilă: Am avut impresia că nu pot să coagulez în jurul meu oamenii pe care mi i-aş fi dorit

Premierul Viorica Dăncilă, preşedinte interimar al PSD, a afirmat luni seara, într-un interviu pentru TVR, că au existat momente în care a regretat că a acceptat funcţia de prim-ministru, invocând faptul că nu a putut să coaguleze în jurul său oamenii pe care şi i-ar fi dorit.
"Am regretat la un moment dat, pentru că am avut impresia că, de fapt, nu pot să coagulez în jurul meu oamenii pe care mi i-aş fi dorit. Nu mi-am construit propria echipă. Am regretat că nu am luat atitudine atunci când trebuia să o fac. Am regretat că, poate, de multe ori nu am avut inspiraţia sau poate chiar curajul de a fi mult mai directă şi să spun lucrurile care nu îmi conveneau. Am regretat faptul că, poate, ar fi trebuit să mă implic mult mai mult şi să încerc să am mai multă activitate în partid, astfel încât să nu avem o separare a activităţii Guvernului de viaţa de partid. Eu am venit ca om politic, ca om implicat în activitatea politică şi am considerat întotdeauna că un guvern politic - pentru că nu suntem guvern tehnocrat - trebuie să fie implicat şi în luarea deciziilor politice şi în creionarea viitorului partidului politic, în reformele care se fac în partid, în activitatea care se desfăşoară pe timpul campaniei electorale", a precizat ea.
Întrebată ce a determinat schimbarea de atitudine din ultimele două săptămâni, Dăncilă a replicat că probabil a început să fie ea însăşi.
"Probabil am început să fiu eu. Am mers după anumite linii deja desenate, după anumite mesaje pe care trebuia să le scot în spaţiul public. Probabil a fost şi teama de a nu dezamăgi, de a nu-i dezamăgi pe cei care au crezut în mine sau pe cei care au sperat că voi schimba lucrurile. (...) Erau anumite direcţii pe care trebuia să le urmez sau un anumit discurs pe care trebuia să îl am, anumite elemente pe care trebuia să le scot în evidenţă. De multe ori, dacă nu te identifici cu ceea ce spui, parcă nu ai nici credibilitate şi parcă nici nu poţi să transmiţi dincolo de ecran. (...) Probabil aşa trebuia să fiu şi a trebuit să merg pe drumul acela. Important este prezentul şi modul în care ne raportăm la viitor. Ce a fost a fost. Ca să critic pe cineva sau... Poate a fost şi vina mea că am acceptat anumite lucruri şi nu vreau să dau vina doar pe alţii. Trebuie să îmi asum şi am partea mea de vină. Important e că acum sunt foarte hotărâtă să mă implic mult mai mult, pentru că îmi dau seama că implicarea mea, implicarea tuturor celor care fac parte din PSD e foarte importantă", a declarat prim-ministrul.
Vorbind despre cauzele pierderii alegerilor, Dăncilă a indicat îndepărtarea de electoratul din 2016, dar a adăugat că este posibil ca fostul lider al PSD Liviu Dragnea să fi avut şi el o parte de vină.
"Eu cred că au fost mai multe greşeli şi vom verifica şi vom face analize astfel încât să vedem unde am greşit. Poate şi Liviu Dragnea a avut vina lui. Dar eu cred că au mai fost şi alte lucruri pe care noi le-am neglijat. Poate ne-am îndepărtat de electoratul nostru din 2016. Poate măsurile noastre trebuiau unele dintre ele pliate pe ceea ce îşi doresc românii. Eu cred că au fost mai multe lucruri care au făcut să avem acest rezultat, un rezultat foarte prost", a spus Dăncilă.
Potrivit acesteia, liderii PSD nu se aşteptau la un scor de 22-23%, rezultatul fiind "năucitor".
"În momentul în care am văzut prezenţa foarte mare la vot (am ştiut că PSD va pierde alegerile - n.r.). (...) Eu nu am ştiut ce va anunţa domnul Dragnea. Am mers acolo (la sediul partidului - n.r.), am văzut rezultatul. Rezultatul pentru noi a fost năucitor. Ne-am dat seama că, de fapt, e mai rău decât ne aşteptam şi primul lucru care mi-a venit atunci în minte a fost să vedem, de fapt, care sunt motivele pentru care am generat neîncredere. (...) Ne aşteptam la un scor mai mic, dar nu la 22-23%", a adăugat ea.
Dăncilă a mai spus că în momentul în care a aflat despre condamnarea lui Liviu Dragnea, discuta cu miniştrii despre posibilitatea ieşirii de la guvernare.
"Eram la guvern împreună cu miniştrii. Discutam tocmai despre ieşirea său rămânerea la guvernare. Am vrut să văd şi punctul lor de vedere. (...) Vă daţi seama că era o a doua lovitură. Mi-am dat seama că e cea mai dificilă perioadă pe care a avut-o PSD. Un rezultat foarte mic la alegerile europarlamentare şi, imediat a doua zi, arestarea preşedintelui partidului. Atunci, cu colegii miniştri, am dat telefon şi am convocat imediat Comitetul Executiv Naţional, pentru că era un moment în care era necesară implicarea, era necesar să adun toţi liderii, astfel încât PSD să nu cumva să se scindeze", a subliniat ea. AGERPRES/ (A - autor: Irinela Vişan, editor: Antonia Niţă, editor online: Daniela Juncu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Grindeanu: Economic, nu suntem pe marginea prăpastiei, dar anumite măsuri fiscale trebuiau luate mai demult
România nu este 'pe marginea prăpastiei' din punct de vedere economic, deși situația care se proiectează acum nu este una 'roz', iar anumite măsuri fiscale trebuiau luate mai demult, însă alegerile au dus la această întârziere, a susținut, sâmbătă, președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu. Liderul PSD
Cătălin Predoiu trimite Corpul de control la Salina Praid
Premierul interimar Cătălin Predoiu a anunțat, sâmbătă, că a dispus trimiterea Corpului de control la Salina Praid pentru a lămuri 'rapid' și 'temeinic' cauzele și responsabilii situației create în urma inundațiilor. 'În deplină consonanță cu poziția președintelui Nicușor Dan, ieri am dispus șefului Corpului de control al
Grindeanu: Într-un mod normal, PSD ar trebui să aibă prima opțiune în a avea prim-ministrul
PSD ar trebui, 'într-un mod normal', să aibă prima șansă în a da premierul în noul Guvern, având în vedere rezultatul alegerilor parlamentare de anul trecut, a afirmat, sâmbătă, președintele interimar al partidului, Sorin Grindeanu. 'PSD poate să revendice funcția de premier. Doar că așteptăm, dar sigur nu spunem
Harghita: Nicușor Dan - O să solicit premierului să trimită Corpul de control la Salina Praid să se stabilească vinovații
Președintele Nicușor Dan a anunțat, sâmbătă, că va solicita premierului interimar Cătălin Predoiu să trimită Corpul de control la Salina Praid pentru a stabili vinovații pentru situația creată în urma inundațiilor. '(Este o) situație gravă care afectează o întreagă comunitate, mii de oameni. Pentru că e o situație gravă, care putea să fie
Harghita: Președintele Nicușor Dan a ajuns la Praid
Președintele Nicușor Dan a ajuns sâmbătă la Praid și s-a deplasat la sediul salinei, unde se desfășoară o ședință de lucru la care participă toate instituțiile implicate în intervenția imediată, după situația de criză provocată în urma inundării de către apele pârâului Corund, al cărui debit a crescut din cauza ploilor abundente.
Nicușor Dan: Rezerviștii militari au avut o contribuție esențială la consolidarea poziției României în Alianța Nord-Atlantică
Rezerviștii militari au avut o contribuție esențială la consolidarea poziției României în Alianța Nord-Atlantică, reprezentând țara cu onoare și profesionalism în misiunile din teatrele de operații și zonele de criză, alături de aliați și parteneri, a transmis, sâmbătă, președintelui Nicușor Dan, de Ziua Rezervistului Militar.
Predoiu, Fechet, Arafat merg în zonele afectate de inundații
Premierul interimar Cătălin Predoiu se va deplasa duminică în zonele afectate de fenomenele hidrometeorologice, respectiv imediat după retragerea apelor, pentru a putea inspecta deplin întreaga zonă afectată și a evalua complet situația. Potrivit unui comunicat al Guvernului, alături de prim-ministrul interimar, în zonele afe
Un grup de lucru interministerial se va ocupa de înlăturarea pagubelor și salvarea Salinei Praid
Prim-ministrul interimar Cătălin Predoiu a decis constituirea unui grup de lucru interministerial care va evalua pagubele produse de precipitațiile abundente la Mina Salina Praid și va decide măsurile ce vor fi demarate în regim de urgență pentru înlăturarea pagubelor produse și pentru refacerea și salvarea salinei. Potrivit unui c
Consultări/Kelemen Hunor: Am fost de acord că trebuie un premier politic, nu susținem rotativa; discuțiile continuă de luni
Liderii partidelor politice au discutat, vineri, cu președintele Nicușor Dan, despre structura viitorului guvern și s-a agreat varianta unui premier politic, UDMR nefiind de acord cu rotativa guvernamentală, a declarat pentru AGERPRES președintele formațiunii, Kelemen Hunor. El a precizat că discuțiile politice vor continua luni și a reafirmat
Dominic Fritz exclude ideea unei rocade la guvernare: Nu este o formă sănătoasă pentru România
Președintele interimar al USR, Dominic Fritz, nu agreează ideea unei rocade la guvernare și nici a unui premier tehnocrat. Precizările au fost făcute după ce liderul USR a participat vineri la consultările de la Palatul Cotroceni, alături de reprezentanți ai PSD, PNL și UDMR. 'Astăzi nu a fost momentul în care să exclu
Allen Coliban (fost primar USR al Brașovului): Scripcaru a crescut de 4 ori gradul de îndatorare al municipiului
Deputatul USR Allen Coliban, fost primar al Brașovului în perioada 2020-2024, a afirmat vineri, într-o conferință de presă, că gradul de îndatorare al municipiului, în acea perioadă, a fost de patru ori mai mic decât în 2020, contrazicându-l pe actualul primar George Scripcaru (PNL), care ar fi 'aruncat în spațiul p
Dominic Fritz: ANI momentan nu funcționează; în 2023 a constatat doar 11 cazuri de averi nejustificate
Președintele interimar al USR, Dominic Fritz, a criticat vineri activitatea Agenției Naționale de Integritate (ANI), menționând că în 2023 instituția a constatat doar 11 cazuri de averi nejustificate. Precizările au venit după ce, joi,
Fritz (USR) estimează că peste o săptămână se va afla dacă partidele pot conveni măsuri în vederea guvernării
Președintele interimar al USR, Dominic Fritz, estimează că în decurs de o săptămână va reieși dacă partidele dispuse să facă parte din coaliția de guvernare pot conveni asupra unui 'nucleu' de măsuri comune. Precizările au fost făcute după ce liderul USR a participat vineri la consultările de la Palatul Cotroceni, alături d
Bolojan: Prin reducerea personalului Senatului - 17,5 milioane de lei/an economisiți
Toate procedurile legate de reducerea personalului Senatului s-au finalizat, economia anuală prin cele 147 de posturi reduse fiind de 17,5 milioane de lei anual, a anunțat, vineri, președintele Senatului, Ilie Bolojan. 'În aceste zile s-au finalizat toate procedurile legate de reducerea personalului Senatului, ca urmare a deciziilor adoptate la &icir
Cseke Attila: Peste 277,5 milioane lei pentru proiecte finanțate prin PNRR
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) a decontat facturi în valoare totală de 277.555.033,59 de lei pentru 472 de obiective realizate prin componentele C 5 - Valul renovării, C10 - Fondul local și C15 - Educație, din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), a anunțat, vineri, ministrul Cseke Attila. Pentru Compone