Ambasadorul britanic: Recent, am avut dovada ataşamentului românilor de pretutindeni faţă de drepturile câştigate în democraţie

Ambasada britanică a sărbătorit joi, la Bucureşti, Ziua Naţională printr-o recepţie care a marcat împlinirea a 67 de ani de domnie a Reginei Elisabeta a II-a şi prietenia strânsă dintre Marea Britanie şi România, context în care ambasadorul Andrew Noble a apreciat ataşamentul românilor faţă de drepturile pe care le-au câştigat în democraţie şi faptul că instituţiile au putut să reziste "la presiuni şi la interferenţe nepotrivite".
"Recent, am avut dovada ataşamentului românilor de pretutindeni faţă de drepturile pe care le-au câştigat în democraţie. De asemenea, am văzut că instituţiile create în România într-o perioadă scurtă, odată cu începerea procesului de reformă de la mijlocul anilor '90, au putut să reziste la presiuni şi la interferenţe nepotrivite. Aş dori să îi salut în mod special pe cei prezenţi care au contribuit la modernizarea României în această perioadă scurtă de reformă. (...) Pe baza convingerii mele personale despre durabilitatea şi calitatea schimbărilor câştigate în România, propun să privim această petrecere ca prilej de a sărbători libertatea românilor în cel de-al 30-lea an după căderea comunismului. (...) Această recepţie, cu invitaţi britanici şi români, este o expresie elocventă a Parteneriatului strategic dintre ţările noastre, care au făcut eforturi comune pentru a apăra beneficiile societăţilor noastre liberale şi libere", a spus ambasadorul Andrew Noble, în deschiderea evenimentului organizat la Arenele BNR, potrivit unui comunicat al Ambasadei Marii Britanii în România, transmis vineri AGERPRES.
El a povestit că ultima oară când a participat la o recepţie destinată zilei reginei în România a fost în anul 1986.
"Ultima oară când am participat la un QBP în România, impresia dominantă era cea a unui eveniment marcat de teamă şi suspiciune, la care oaspeţii au trebuit să primească autorizaţia Securităţii ceauşiste ca să asiste. Acest lucru s-a întâmplat în 1986. De atunci, au trecut treizeci şi trei de ani, în care (...) mi se pare că această ţară s-a schimbat profund şi ireversibil", a spus ambasadorul britanic.
Andrew Noble a arătat că, în urmă cu câteva luni, un specialist în domeniul juridic din România a spus că toate controversele din justiţie nu sunt un semn al slăbiciunii sistemului, ci, din contră, al tăriei instituţiilor şi poporului.
"Sunt de acord că românii nu vor să tolereze o întoarcere la zilele în care invitaţii la o petrecere de Ziua Naţională trebuiau să ceară de la o instituţie represivă permisiunea de a participa", a spus ambasadorul Marii Britanii.
El a subliniat că libertatea câştigată trebuie să fie apărată, în toate formele ei, de la libertatea de exprimare la libertatea de a alege şi a evolua într-un cadru just şi democratic.
"Pentru o democraţie solidă avem nevoie de o presă liberă şi independentă. În acest an, guvernul britanic susţine libertatea presei printr-o campanie globală, un demers uriaş prin care vrem să ne asigurăm că drepturile jurnaliştilor sunt apărate şi respectate. Sunt fericit că autorităţile române au confirmat deja participarea la conferinţa globală pe tema libertăţii presei pe care o vom organiza în iulie, la Londra, în parteneriat cu Guvernul Canadei", a arătat Andrew Noble.
La evenimentul a cărui temă a fost #30YearsOfFreedom - 30 de ani de libertate au luat parte aproximativ 900 de persoane, printre care s-au numărat ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul, Viorel Ilie, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Carmen-Ileana Mihălcescu şi Principesa Maria a României. AGERPRES/(AS - autor: Florentina Peia, editor: Andreea Rotaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Radu Burnete - consilier prezidențial de la 1 iulie: Sunt convins că voi fi parte a unei Administrații Prezidențiale transparente
Ioan-Radu Burnete, director executiv - Confederația Patronală Concordia, va deține funcția de consilier prezidențial începând cu 1 iulie, potrivit unei decizii publicate în Monitorul Oficial. ''Începând cu data de 1 iulie 2025, domnul Ioan-Radu Burnete se numește în funcția de consilier prezidențial'', se ara
Georgiana Teodorescu (AUR): Decizia CCR privind secretizarea declarațiilor de avere, scandaloasă; liber la banul public
Europarlamentarul AUR Georgiana Teodorescu afirmă că decizia Curții Constituționale privind secretizarea declarațiilor de avere este 'scandaloasă, subminează ani întregi de eforturi pentru transparență și integritate în viața publică' și se poate traduce în 'liber la banul public, fără urmă de control'. 'A
Nicușor Dan: Decizia CCR, în contradicție cu un principiu esențial al democrației - transparența în exercitarea funcțiilor publice.
Președintele Nicușor Dan afirmă că decizia Curții Constituționale referitoare la declarațiile de avere este 'în contradicție cu un principiu esențial al democrației - transparența în exercitarea funcțiilor publice'. 'Accesul cetățenilor la informații privind declarațiile de avere ale demnitarilor este o garanție a integ
Birchall: Decizia CCR de a elimina caracterul public al declarațiilor de avere și interese - un regres grav și periculos
Fostul ministru al Justiției Ana Birchall a declarat, joi, că decizia Curții Constituționale de a elimina caracterul public al declarațiilor de avere și de interese este 'un regres grav și periculos', menționând că Ministerul Justiției are obligația să vină de urgență cu o propunere legislativă care să corecteze această situație printr-o reglementare cl
SRI răspunde Parlamentului: Directorul serviciului de informații externe al Franței nu a vizitat România în 2025
Informațiile potrivit cărora Nicolas Lerner, directorul serviciului de informații externe al Franței (DGSE), ar fi efectuat o vizită în România în acest an sunt 'false' și reprezintă 'o formă de dezinformare', precizează Serviciul Român de Informații (SRI) într-un răspuns adresat deputatului Eugen Bejinariu, președintele
Dominic Fritz propune modificarea legislației și utilizarea tehnologiei pentru verificarea automatizată a averii demnitarilor
Președintele interimar al USR, Dominic Fritz, propune o revizuire 'rapidă' a legislației, după ce Curtea Constituțională a decis că demnitarii și funcționarii publici nu mai sunt obligați să facă publice declarațiile de avere. El susține o reformă a Agenției Naționale de Integritate (ANI) și a Agenției Naționale de Administrare Fiscală
USR lucrează la un pachet de măsuri pentru reducerea risipei bugetare: sporul de antenă totalizează 6 miliarde de lei
USR lucrează la un pachet de măsuri pentru reducerea risipei bugetare, reforma aparatului de stat și 'tăierea' birocrației. Echipa de lucru, condusă de președintele interimar al USR, Dominic Fritz, a fost alcătuită în contextul consultărilor informale convocate de președintele Nicușor Dan, reiese dintr-un comunicat transmis de Un
Cseke Attila: Alocăm peste 11 milioane de lei pentru consolidarea seismică și construirea a trei unități de învățământ
Ministerul Dezvoltării alocă 11.326.373 de lei pentru consolidarea seismică și construirea a trei unități de învățământ, a anunțat, joi, ministrul Cseke Attila. Astfel, Ministerul Dezvoltării alocă peste 3 milioane de lei pentru construirea unei grădinițe în comuna Coțofenii din Dos, județul Dolj, iar peste 1,6 milioane de le
Grindeanu, despre intrarea la guvernare: Nu am spus 'nu', nu am spus nici 'da'; vrem să consultăm baza partidului, poate unora nu le place
Intrarea Partidului Social Democrat la guvernare este decizia noastră, iar atunci când o vom lua vreau să avem toate datele, a transmis, joi, președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, într-o conferință de presă. 'Am văzut - și nu o dată - dorința de a avea PSD-ul în interiorul coaliției de guvernare. N-am spus '
Sorin Grindeanu: Un program de guvernare nu se face niciodată la Cotroceni; demersul președintelui - spre informare
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, joi, că un program de guvernare nu se face la Palatul Cotroceni, iar consultările din zilele acestea propuse de Nicușor Dan sunt demersuri din dorința de informare a președintelui și din dorința acestuia de a fi parte la găsirea soluțiilor pentru redresarea țării. Grindeanu a spus la
Nicușor Dan: Sunt informat despre evoluția inundațiilor; am cerut autorităților să intervină rapid
Președintele Nicușor Dan a transmis, joi, că este informat în timp real cu privire la inundații și că a solicitat autorităților să intervină rapid, să mobilizeze toate resursele necesare și să ia măsuri urgente pentru salvarea vieților oamenilor și protejarea bunurilor. 'Gândurile mele se îndreaptă către familiile lovite
Guvernul alocă 91 de milioane de lei pentru plata cotizației la Instrumentul European pentru Pace
Guvernul a aprobat, joi, alocarea a 93,1 milioane lei pentru plata cotizației României la Instrumentul European pentru Pace (European Peace Facility - EPF). Suma se alocă din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, pentru bugetul Ministerului Afacerilor Externe, a informat un comunicat al Executivului remis AGERPRES.
Cuantumul alocației de masă care poate fi decontat în cadrul programelor de tineret, majorat de Guvern
Guvernul a aprobat, joi, prin hotărâre, actualizarea cuantumului alocației de masă care poate fi decontat în cadrul programelor de tineret pentru asigurarea unor condiții mai bune în desfășurarea acestora și pentru adaptarea normelor de cheltuieli la realitățile economice actuale. Astfel, cuantumul alocației de masă pentru pa
Ministrul Mediului, Mircea Fechet: Agricultorii afectați de breșele făcute în diguri vor fi despăgubiți
Persoanele din județul Covasna ale căror culturi agricole au fost inundate, după ce autoritățile au decis realizarea unor breșe în digurile de apărare pentru protejarea comunităților locale, vor fi despăgubite, a declarat joi, în timpul unei conferințe de presă organizate la Tulcea, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet.
Guvernul a actualizat modul de distribuție a banilor din PNRR către instituțiile care se ocupă de reforme și investiții
Guvernul a aprobat joi, prin hotărâre, actualizarea modului în care sunt distribuiți banii din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) către instituțiile care se ocupă de reforme și investiții, ca urmare a reorganizării mai multor ministere. Potrivit unui comunicat al Executivului, este vorba despre măsura prin care Minis