Remus Borza: M-am înscris în PSD în semn de solidaritate faţă de lucrurile bune făcute pentru ţară

Deputatul Remus Borza, care a fost desemnat săptămâna trecută consilier onorific al premierului pe probleme economice, reformă şi fiscalitate, a declarat pentru AGERPRES că s-a înscris luni în Partidul Social Democrat, fără a viza vreo funcţie, "în semn de solidaritate faţă de un partid care a făcut şi lucruri bune pentru ţară, şi chiar nu merită să fie înfierat cu atâta mânie proletară".
"Confirm această informaţie. (...) Era firesc, odată ce am acceptat să fiu consilierul onorific, neremunerat al premierului, să încerc să aduc o parte din expertiza mea economică, acumulată în vreo 25 de ani de activitate, să o transfer şi asupra partidului. Nu îmi doresc nicio funcţie, nu o să mai candidez pentru un nou mandat de parlamentar, nu vizez nicio funcţie de ministru sau membru al Cabinetului. O fac de o manieră absolut dezinteresată, o fac voluntar, neremunerat, e oarecum un sentiment de solidaritate faţă de un partid care a făcut şi lucruri bune pentru ţară, şi chiar nu merită să fie înfierat cu atâta mânie proletară. E o campanie de demonizare şi ostracizare a partidului pe care eu evident că nu am agreat-o niciodată", a precizat Remus Borza.
El susţine că "fiecare partid trebuie să se ridice nu pe cadavrul adversarilor politici, ci să vină cu strategii, cu proiecte de ţară, cu lucruri bune pentru toţi românii".
"Ca să ieşim din situaţia asta a confruntării, a fatalismului, a intoleranţei, trebuie să învăţăm din pilda Sfântului Părinte (Papa Francisc - n.r.), a cărui vizită a reprezentat un monument de spiritualitate, credinţă, toleranţă şi dragoste. Toată ziua cu băţul prin gard, în acest circ interminabil, acest război fratricid... Probabil ar fi bine să ajungem la astfel de relaţii, să ne dăm cu toţii mâna, să ridicăm punţi care ne unesc, nu ziduri care despart. PSD are un vot popular, se va vedea şi la moţiunea de cenzură de săptămâna asta, încă are majoritate, trebuie lăsat să guverneze. Sigur, el poate fi dat la o parte prin instrumente democratice - moţiune de cenzură, alegeri anticipate sau alegeri la termen. Până atunci, el trebuie încurajat să livreze politici şi strategii pentru 20 de milioane de români şi nu doar pentru câteva categorii socio-profesionale, el trebuie încurajat să îşi asume ce aşteaptă o naţiune întreagă de vreo 30 de ani - şi anume reforma, inclusiv reforma prin cultivarea meritocraţiei şi nu doar a mediocrităţii, a competenţei, valorii şi integrităţii, dar în primul rând reforma statului şi a marilor sisteme publice - administraţie, învăţământ, sănătate", a detaliat Remus Borza.
Parlamentarul a subliniat că s-a alăturat Executivului şi pentru a "optimiza mai multe instituţii care sunt hipergonflabile şi hiper-remunerate", precum şi pentru încurajarea investiţiilor.
"Eu pentru asta m-am alăturat acestui efort al Executivului şi al partidului aflat la guvernare. Tocmai încerc să optimizez: sunt prea multe instituţii hipergonflabile, hiper-remunerate, ar trebui şi aici remunerarea să ţină cont de eficienţă şi de competenţă, ar trebui să mai reducem costurile în sectorul public şi să încurajăm mai mult şi să finanţăm investiţiile. Investiţiile sunt cele care dau sustenabilitate creşterii economice. De asemenea, Guvernul trebuie să manifeste deschidere spre dialog şi conlucrare cu toate mediile economice - cu mediul bancar, cu mediul antreprenorial, trebuie să susţină capitalul românesc, clasa antreprenorială românească, să fie partener al tuturor. Nu avem duşmani, nu avem inamici, cu toţii trebuie să conlucrăm spre binele comun", a punctat Borza.
El a arătat că PSD şi Guvernul nu sunt inamicii multinaţionalelor, dar a precizat că toate firmele trebuie să îşi plătească impozitele către stat, argumentând că marea ameninţare la adresa securităţii naţionale a ţării este evaziunea fiscală.
"Nu suntem inamicii multinaţionalelor, am manifestat deschidere, România este o ţară prietenoasă, care a pus la dispoziţie resurse umane, materiale. (...) Asta trebuie să înţeleagă şi ei, în general toate firmele, că trebuie să îşi plătească şi dările către stat, pentru că din impozitele noastre se finanţează marile sisteme publice. Când o să ne obişnuim să ne plătim dările către stat, atunci vom avea şi drumuri, şi autostrăzi, şi şcoli, şi spitale moderne. România este campioană, indiscutabil, la evaziune fiscală - 16 miliarde de euro anual -, asta înseamnă vreo 15 autostrăzi, ca să dau un exemplu Piteşti - Sibiu, pe unde merge în fiecare săptămână preşedintele ţării, sau 13 autostrăzi pierde România în fiecare an. Asta este marea ameninţare la adresa securităţii economice a României - evaziunea fiscală. Şi aici evident că trebuie să intervin. Trebuie să reformăm şi să informatizăm o instituţie încă anacronică şi ineficientă - ANAF, chiar dacă e într-un progres remarcabil în ceea ce priveşte gradul de colectare, dar cu tot acest efort suntem pe ultimul loc în Europa în ceea ce priveşte ponderea veniturilor bugetare în PIB. Sunt multe de făcut, important e ca PSD, ca Guvernul să realizeze care sunt aceste priorităţi şi, până în ultimul moment de guvernare, el trebuie să se achite de aceste datorii faţă de ţară", a afirmat consilierul premierului. AGERPRES/(A - autor: Cătălina Matei, editor: Andreea Rotaru, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Manuel Iacob este noul președinte al filialei USR Neamț
Consilierul local Manuel Iacob a fost ales, sâmbătă, în funcția de președinte al filialei USR Neamț, în cadrul conferinței județene organizate la termen. El a obținut 112 voturi, în timp ce contracandidatul său, Cosmin Ancuța, a întrunit 28 de voturi. 'Pornesc cu gândul de a consolida ceea
Deputatul Iulian Bulai: Îl susțin cu toată forța pe Dominic Fritz pentru funcția de președinte al USR
Deputatul Iulian Bulai a declarat, sâmbătă, pentru AGERPRES, că îl susține 'cu toată forța' pe Dominic Fritz pentru funcția de președinte al USR. 'Este o persoană determinată, a fost confirmat în poziția de primar al Timișoarei, un municipiu cu mari provocări pentru care el are soluții. (...) A avut viziune pentru
Timiș: Sorin Grindeanu spune că PSD nu negociază scăderea veniturilor mici și mijlocii sau a pensiilor
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, sâmbătă, la Timișoara, că în cadrul discuțiilor cu celelalte partide politice pentru formarea viitorului guvern social-democrații nu vor negocia scăderea veniturilor mici și mijlocii sau a pensiilor. 'Noi am spus până acum lucruri care, din punctul nostru de vede
Camera Deputaților: USR solicită votarea proiectului ce prevede eliminarea indemnizațiilor acordate membrilor ATOP
USR solicită public votarea, săptămâna viitoare, a proiectului care prevede eliminarea indemnizațiilor acordate membrilor ATOP (Autoritățile Teritoriale de Ordine Publică). Într-un comunicat transmis sâmbătă AGERPRES, USR solicită Comisiei de apărare să dea raport favorabil proiectului și conducerii Camerei Deputaților să int
Nicușor Dan: Tragedia de la Praid ne reamintește cât de vulnerabile sunt comunitățile în fața fenomenelor naturale extreme
Președintele Nicușor Dan a transmis sâmbătă un mesaj cu prilejul împlinirii a 150 de ani de la înființarea Societății de Geografie din România, context în care a subliniat că degradarea mediului, schimbările climatice, urbanizarea accelerată, riscurile naturale sau tensiunile geopolitice sunt provocări care nu pot fi înțelese și ab
Mircea Fechet, după vizita de lucru la Praid: Situația rămâne critică
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, afirmă după vizita de lucru efectuată vineri seara la Praid că situația rămâne critică, întrucât eroziunile din plafonul minei vechi s-au extins în ultimele zile. Fechet a scris vineri, într-o postare pe Facebook
Bogdan Ivan: Praidul are nevoie de acțiune, nu de declarații
Ministrul Economiei, Bogdan Ivan, afirmă că pentru rezolvarea situației de la salina Praid este nevoie de acțiuni concrete, nu de declarații. 'Astăzi sunt din nou la Praid, alături de vicepremierul Tanczos Barna, Mircea Fechet, ministrul Medi
MAE: Întrevedere a ministrului Hurezeanu cu secretarul general al OSCE
Ministrul Afacerilor Externe, Emil Hurezeanu, a avut o întrevedere vineri cu secretarul general al OSCE, Feridun H. Sinirlioglu, discuțiile fiind axate pe teme relevante pentru securitatea europeană, precum și pe chestiuni legate de funcționarea organizației - asigurarea bugetului, politica de resurse umane și mandatele misiunilor în teren, transmite MAE.
Lege promulgată: Vaccinarea gratuită anti-HPV - extinsă la fete și băieți până la 26 de ani
Președintele Nicușor Dan a promulgat, vineri, legea prin care vaccinarea gratuită anti-HPV va fi asigurată pentru fetele și băieții cu vârsta cuprinsă între 11 și 26 de ani. Actul normativ are ca obiect de reglementare extinderea accesului la vaccinarea anti-HPV pentru toate categoriile de vârstă recomandate de Organizația Mondială a Sănătăți
Legea privind instituirea în 2027 a 'Anului Ion I.C. Brătianu', promulgată
Președintele Nicușor Dan a promulgat, vineri, Legea pentru instituirea în 2027 a 'Anului Ion I.C. Brătianu'. 'Se instituie anul 2027 ca 'Anul Ion I. C. Brătianu' în România. Cu prilejul sărbătoririi 'Anului Ion I. C. Brătianu' se organizează evenimente menite să marcheze aspecte cu ocazia împlinirii a 100 de
Lege promulgată: Ziua Națională a Libertății Religioase va fi aniversată pe 16 mai
Președintele Nicușor Dan a promulgat, vineri, legea care prevede instituirea pe 16 mai a Zilei Naționale a Libertății Religioase și a contribuției cultelor la viața societății românești. Potrivit actului normativ, cu acest prilej, Parlamentul, Administrația Prezidențială, Guvernul și autoritățile administrației publice locale pot să aloce fonduri din bug
Președintele Nicușor Dan și Regele Spaniei vizitează, marți, Centrul de instruire întrunită de la Cincu
Președintele Nicușor Dan vizitează, marți, împreună cu Regele Spaniei Felipe al VI-lea Centrul de instruire întrunită ''Getica'' de la Cincu. Potrivit agendei șefului statului, această vizită va avea loc începând cu ora 10:20. Nicușor Dan a anunțat, miercuri, această
Cameră/ Emisiuni la SRR și TVR dedicate educației pentru siguranța rutieră (proiect)
Societatea Română de Radiodifuziune și Societatea Română de Televiziune vor rezerva cel puțin 1% din timpul lor de emisie pentru emisiuni dedicate educației pentru siguranța rutieră, informării populației pentru protejarea împotriva tentativelor de fraudă, înșelătorie sau a informațiilor false, propun mai mulți deputați de la PNL într-un
Lege promulgată: Modificarea sancțiunilor în domeniul materialelor pirotehnice
Președintele Nicușor Dan a promulgat, vineri, legea care modifică sancțiunile din domeniul materialelor pirotehnice, stabilind, între altele, pedepse cu închisoarea de la un an la cinci ani pentru prepararea, producerea, experimentarea, deținerea, transmiterea sub orice formă, depozitarea, distrugerea, comercializarea, folosirea de astfel de articole din
Lege promulgată: Ziua națională a gastronomiei și vinului românesc - sărbătorită și în plan internațional, prin evenimente de diplomație
Președintele Nicușor Dan a promulgat, vineri, legea care prevede ca Ziua națională a gastronomiei să fie sărbătorită și în plan internațional, prin misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României, cu organizare de evenimente de diplomație publică și culturală care să pună în valoare specificul gastronomiei și vinului românesc.