logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Iohannis sesizează CCR cu privire la legea prin care Monitorul Oficial trece sub autoritatea Camerei

Imagine din galeria Agerpres

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis joi Curţii Constituţionale a României o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României.

Legea prevede trecerea Monitorului Oficial de sub autoritatea Guvernului sub cea a Camerei Deputaţilor.

Şeful statului arată că pe 17 aprilie Parlamentul i-a transmis, în vederea promulgării, Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României şi precizează că prin conţinutul normativ aceasta încalcă prevederile art. 1 alin. (4) şi alin. (5), ale art. 61 coroborate cu cele ale art. 64 alin. (1) şi alin. (2), ale art. 78, ale art. 79, ale art. 100 alin. (1), ale art. 108 alin. (1), (2) şi alin. (4), ale art. 115 alin. (4), precum şi pe cele ale art. 147 alin. (4) din Constituţie.

"Schimbarea autorităţii de tutelă prin înlocuirea unei autorităţi executive cu una legislativă, transpusă tehnic-legislativ prin substituirea sistematică a cuvântului Guvern cu sintagma Camera Deputaţilor - fără a ţine cont de diferenţa de natură juridică dintre cele două - conduce la încălcarea prevederilor art. 1 alin. (5) şi ale art. 61 coroborate cu cele ale art. 64 alin. (1) şi (2) din Constituţie", precizează Iohannis.

El susţine că plasarea Regiei Autonome "Monitorul Oficial" sub autoritatea Camerei Deputaţilor este declarativă, nicio dispoziţie din această lege neprevăzând o atribuţie a Camerei cu privire la modul în care această autoritate este exercitată.

"În realitate, autoritatea asupra Regiei Autonome 'Monitorul Oficial' se exercită fie de către secretarul general al Camerei Deputaţilor, fie de către Biroul permanent al acesteia. Astfel, potrivit art. I pct. 9 din lege (art. 20 alin. (1) din Legea nr. 202/1998), Biroul permanent al Camerei Deputaţilor are competenţa de a stabili tarifele de publicare a actelor în Monitorul Oficial al României, tarife ce se constituie într-un element ce ţine de funcţionarea Regiei Autonome 'Monitorul Oficial', activitate asupra căreia Camera Deputaţilor nu exercită niciun fel de control", indică şeful statului.

Preşedintele Iohannis mai arată că secretarul general al Camerei Deputaţilor are competenţa numirii consiliului de administraţie, în cadrul căruia desemnează un reprezentant propriu, însă menţionează că în stabilirea componenţei acestuia Camera Deputaţilor, din nou, nu are niciun drept de decizie.

El subliniază că neclaritatea raporturilor dintre autoritatea publică tutelară şi regia autonomă transpare şi din dispoziţiile ce prevăd că în termen de 7 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin hotărâre a Guvernului, se aprobă organizarea şi funcţionarea Regiei Autonome "Monitorul Oficial".

"Din conţinutul normativ al prevederilor menţionate ale Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României rezultă că acestea sunt antinomice, aspect de natură să încalce cerinţele constituţionale de claritate şi predictibilitate a normei, prevăzute de art. 1 alin. (5) din Constituţie", spune preşedintele Iohannis în sesizare.

El arată că legea criticată este neclară şi în ceea ce priveşte situaţia mandatelor membrilor actualului consiliu de administraţie, care este plasată sub semnul incertitudinii juridice, ceea ce, de asemenea, contravine Constituţiei.

Şeful statului menţionează că dispoziţiile legii sunt neclare şi prin raportare la reglementările aplicabile regiilor autonome, respectiv cele din OUG nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice.

"Prin raportare la normele juridice ce definesc relaţia dintre autoritatea publică tutelară şi regia autonomă - şi de la care legiuitorul nu a instituit o excepţie explicită, aşa cum este cea de la art. II - dispoziţiile menţionate din legea dedusă controlului de constituţionalitate nu configurează niciunul dintre aceste elemente, ceea ce conduce la ideea că prevederile art. I pct. 1 - 3 utilizează un concept (cel de autoritate a Camerei Deputaţilor asupra Regiei Autonome 'Monitorul Oficial') care fie nu are nicio reflectare concretă în celelalte dispoziţii ale legii, fie are un înţeles complet diferit de cel prevăzut în legislaţia relevantă, dar pe care legiuitorul a omis să-l expliciteze în conţinutul legii. În oricare dintre situaţii, suntem în prezenţa încălcării prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie în componenţa sa referitoare la claritatea şi predictibilitatea normei", afirmă Iohannis.

Şeful statului punctează că prevederile din Legea fundamentală impun ca prerogativele/atribuţiile stabilite prin Constituţie sau prin lege Parlamentului ori uneia dintre Camerele sale să nu poată fi exercitate în numele lor, prin reprezentare, de către organe interne de conducere sau de lucru.

"Din această perspectivă, apreciem că autoritatea Camerei Deputaţilor asupra Regiei Autonome 'Monitorul Oficial' nu poate fi exercitată prin delegarea acesteia către Biroul permanent sau către secretarul general, întrucât, potrivit Constituţiei, niciun alt organism sau persoană nu se poate substitui voinţei unei Camere a Parlamentului României, ce se exprimă întotdeauna prin vot", spune el.

Preşedintele Iohannis arată că, deşi aparent se instituie o obligaţie imperativă pentru secretarul general al Camerei Deputaţilor de a transmite spre publicare actele, în realitate această soluţie este lipsită de claritate şi predictibilitate întrucât lasă loc arbitrariului şi poate permite exercitarea acestei atribuţii cu exces de putere, "aşa cum de altfel s-a mai întâmplat în trecut".

"Transmiterea spre publicare a actelor normative nu poate fi ţinută de manifestarea de voinţă a unui înalt funcţionar public. Chiar exercitată în limitele legii, această atribuţie trebuie realizată neîntârziat şi corelată cu tipurile de acte destinate publicării în Monitorul Oficial al României", subliniază şeful statului.

Potrivit acestuia, inexistenţa în conţinutul normei a unei menţiuni care să dispună obligaţia secretarului general al Camerei Deputaţilor de a transmite de îndată spre publicare actele primite este de natură să afecteze securitatea raporturilor juridice.

Condiţionarea retragerii actelor de la publicare de "încuviinţarea secretarului general al Camerei Deputaţilor" încalcă principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, consideră Iohannis.

"În contextul în care, în majoritatea situaţiilor, Constituţia sau legea, după caz, leagă de momentul publicării producerea efectelor actului normativ, administrativ sau jurisdicţional în cauză, este de neconceput ca voinţa unui înalt funcţionar public să înfrângă voinţa autorităţii publice emitente a actului a cărei retragere de la publicare se solicită", adaugă şeful statului, menţionând că această competenţă stabilită pentru secretarul general al Camerei Deputaţilor nu se corelează cu competenţa autorităţii publice emitente a unui act administrativ unilateral pe care ea însăşi îl apreciază ca fiind nelegal.

El precizează şi că republicarea unui act normativ nu poate fi condiţionată de voinţa unui înalt funcţionar public care ar putea în acest mod să înfrângă voinţa legiuitorului, precum şi a celorlalte autorităţi publice implicate în procedura de republicare.

De asemenea, şeful statului arată că instituirea unei proceduri de publicare în Monitorul Oficial a unei rectificări, cu excluderea avizului Consiliului Legislativ, este de natură să afecteze şi rolul constituţional al acestei instituţii fundamentale, prevăzut de Constituţie.

El afirmă că variantele anterioare ale legii, atât hotărârea Biroului permanent, cât şi hotărârea de Guvern, prin care se aprobau anual tarifele în discuţie, erau publicate în Monitorul Oficial al României.

"Adoptarea unei astfel de hotărâri de către Biroul permanent al Camerei Deputaţilor ridică reale probleme în ceea ce priveşte transparenţa şi opozabilitatea faţă de terţi, efectele sale juridice, precum şi exercitarea controlului judecătoresc asupra acesteia. Aceste probleme sunt accentuate şi de faptul că legea criticată nu instituie obligaţia de publicare a respectivei hotărâri în Monitorul Oficial. În plus, neclaritatea normei atât sub aspectul publicităţii, cât şi al modalităţii de stabilire a tarifelor contravine exigenţelor de calitate a legii impuse de art. 1 alin. (5) din Constituţia României, astfel cum acestea au fost dezvoltate în jurisprudenţa Curţii Constituţionale", adaugă preşedintele Iohannis.

Acesta consideră şi că sintagma "cheltuielile determinate de publicarea actelor în Monitorul Oficial al României se suportă de către emitenţi (...)" încalcă Legea fundamentală.

El arată că, potrivit Regulamentului Camerei Deputaţilor, secretarul general conduce personalul din serviciile Camerei şi numai în îndeplinirea acestor atribuţii emite ordine. Totodată, precizează că prin acelaşi act normativ nu se prevede obligativitatea publicării ordinelor secretarului general al Camerei Deputaţilor în Monitorul Oficial al României.

"Procedura publicării, procedura republicării şi procedura rectificării actelor normative nu se rezumă la simple chestiuni administrative, ci presupun reglementarea relaţiilor dintre autorităţile publice implicate în aceste proceduri. Prin natura relaţiilor sociale reglementate, aceste proceduri vizează organizarea executării legii. Din această perspectivă, astfel de norme de punere în aplicare a legii nu pot face obiectul unui ordin, în temeiul art. 108 din Constituţie numai Guvernul fiind competent să emită acte în organizarea executării legii", adaugă Iohannis.

Legea prevede că: "(1) În 3 zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, prin ordin al secretarului general al Camerei Deputaţilor se numeşte consiliul de administraţie al Regiei Autonome "Monitorul Oficial" şi "(2) Din consiliul de administraţie al Regiei Autonome "Monitorul Oficial" fac parte, în mod obligatoriu, un reprezentant al secretarului general al Camerei Deputaţilor şi un reprezentant al Ministerului Finanţelor Publice".

"Din modul de redactare a acestei norme rezultă că singura excepţie de la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 este cea referitoare la compunerea consiliului de administraţie al Regiei Autonome 'Monitorul Oficial'. Pe lângă criticile anterior exprimate la pct. 1, acest text ridică şi alte probleme de constituţionalitate sub aspectul respectării dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie", spune Iohannis.

El spune că intervenţia legislativă din acest act normativ vine în contradicţie cu procedura stabilită de OUG nr. 109/2011 privind desemnarea membrilor consiliului de administraţie al unei regii autonome. Şeful statului afirmă că, din modul de redactare a normei, această intervenţie legislativă perpetuează soluţia cuprinsă în art. 12 din Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale - care însă a fost abrogată în mod expres prin art. 65 din OUG nr. 109/2011 - întrucât excepţia vizează doar compunerea consiliului de administraţie (9 membri).

Potrivit legii criticate, membrii consiliului de administraţie sunt numiţi de autoritatea publică tutelară, iar OUG nr. 109/2011 impune prezenţa în consiliul de administraţie a unui reprezentant al autorităţii publice tutelare, se precizează în sesizare.

"În acest sens, considerăm că secretarul general al Camerei Deputaţilor nu se poate substitui autorităţii publice tutelare (Camera Deputaţilor) în ceea ce priveşte exercitarea atribuţiilor acesteia şi nu poate avea propriul reprezentant în consiliul de administraţie", spune el.

Şeful statului subliniază că funcţia de secretar general al Camerei Deputaţilor este, potrivit Legii nr. 7/2006, o funcţie publică parlamentară corespunzătoare înalţilor funcţionari publici şi chiar şi în ipoteza în care legea criticată instituie o derogare implicită de la cadrul general privind exercitarea funcţiilor publice, actul normativ nu permite identificarea criteriilor şi condiţiilor pe care ar trebui să le îndeplinească reprezentantul secretarului general al Camerei Deputaţilor în consiliul de administraţie al Regiei Autonome "Monitorul Oficial".

"În ipoteza desemnării, în calitate de reprezentant, a unui funcţionar public parlamentar - în contextul lipsei unei prevederi exprese care să dispună cu privire la calitatea secretarului general al Camerei Deputaţilor de reprezentant legal al acesteia în relaţiile cu terţii - persoana desemnată nu poate fi privită ca un submandatar al Camerei Deputaţilor în consiliul de administraţie, ci ca mandatarul secretarului general al Camerei Deputaţilor. În această ultimă situaţie, sub aspectul desemnării devin însă incidente şi prevederile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 7/2006, potrivit cărora funcţionarii publici parlamentari nu pot fi mandatari ai unor persoane în ceea ce priveşte efectuarea unor acte în legătură cu funcţia publică pe care o exercită", arată Iohannis.

El precizează că, în absenţa unei norme exprese care să constituie izvorul mandatului secretarului general de reprezentant legal al Camerei Deputaţilor, activitatea funcţionarului public parlamentar în cadrul consiliului de administraţie este susceptibilă de incompatibilitate.

Şeful statului menţionează că prevederile "în termen de 7 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin hotărâre a Guvernului se aprobă organizarea şi funcţionarea Regiei Autonome "Monitorul Oficial" şi "la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la alin. (1) se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 358/1991 privind înfiinţarea şi organizarea Regiei Autonome "Monitorul Oficial" contravin Constituţiei, întrucât legiuitorul dispune în competenţa de reglementare a altei autorităţi, respectiv a Guvernului.

"În elaborarea şi adoptarea unei hotărâri, Guvernul are deplina competenţă de a decide dacă în vederea organizării executării legii criticate se impune emiterea unui nou act cu consecinţa abrogării celui anterior sau doar modificarea şi completarea celui existent", conchide preşedintele Iohannis. 

AGERPRES/(AS - autor: Florentina Peia, editor: Andreea Rotaru, editor online: Anda Badea)

Afisari: 16

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic 14-05-2026 17:32

VIDEO Bolojan: Comisia Europeană a confirmat validarea cererii de plată de 2,6 miliarde de euro

Comisia Europeană a confirmat validarea cererii de plată de 2,6 miliarde de euro din PNRR, a anunțat premierul Ilie Bolojan. 'Mă bucur că astăzi Comisia Europeană ne-a confirmat, în mod oficial, validarea cererii noastre de plată de 2,6 miliarde de euro. (...) E un lucru important pentru România. Ne asigură fluxurile de plăți,

Politic 14-05-2026 16:29

Daniel Zamfir: OUG privind programul SAFE va fi atacată la CCR; Biroul permanent al Senatului a decis

Senatul va sesiza Curtea Constituțională pe ordonanța de urgență privind programul SAFE, pentru că așa a decis Biroul permanent, a transmis joi social-democratul Daniel Zamfir. Liderul senatorilor PSD a fost întrebat care este poziția partidului în legătură cu faptul că președintele Senatului, Mircea Abrudean, refuză să sesizeze CC

Politic 14-05-2026 16:25

Clotilde Armand (USR): Administrația locală suferă de lipsă de transparență; Întorsura Buzăului - un exemplu pozitiv

Vicepreședintele USR Clotilde Armand, care s-a aflat joi într-o vizită de lucru în municipiul Sfântu Gheorghe, a declarat că multe administrații locale, inclusiv din județul Covasna, dau dovadă de lipsă de transparență. 'Aici sunt niște comune care nu au ajuns încă la nivel de transparență pe care îl dorim. Am

Politic 14-05-2026 16:14

Zamfir cere să fie cercetat felul în care oameni de afaceri negociază cu un vicepremier vânzarea acțiunilor statului

Liderul senatorilor PSD, Daniel Zamfir, a declarat joi că organele statului trebuie să cerceteze activitatea vicepremierului Oana Gheorghiu, după ce un nou Guvern va fi instalat la Palatul Victoria. Sindicaliștii de la Guvern au cerut demisia Oanei Gheorghiu, care este acuzată că a făcut lobby pentru o companie străină din interiorul Guvernulu

Politic 14-05-2026 15:56

Parlament/Bpr: Regulamentul AEP, aprobat; 204 posturi reduse

Birourile permanente reunite ale Senatului și Camerei Deputaților au aprobat, joi, Regulamentul de organizare și funcționare a Autorității Electorale Permanente (AEP) care include o organigramă cu un număr redus de posturi, pentru eficientizarea activității. Potrivit documentului, AEP are un număr de 371 de posturi exclusiv demnitarii, persona

Politic 14-05-2026 14:53

Parlament/ Birourile permanente au trimis MApN și SRI aprobarea prealabilă pentru achizițiile pe programul SAFE

Birourile permanente reunite ale Parlamentului au decis joi să transmită către Ministerul Apărării Naționale și Serviciul Român de Informații aprobarea prealabilă necesară pentru inițierea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziție aferente proiectelor propuse spre finanțare prin Instrumentul 'Acțiunea pentru securitatea Europei' (SAFE), afla

Politic 14-05-2026 14:05

Grindeanu i-a cerut lui Pîslaru lista cu proiectele din PNRR care trebuie aprobate în Parlament

Președintele Camerei Deputaților, social-democratul Sorin Grindeanu, i-a trimis joi o scrisoare lui Dragoș Pîslaru, ministrul interimar al Fondurilor Europene, în care îi cere lista cu proiectele legislative care trebuie aprobate în Parlament pentru realizarea unui grad cât mai mare de absorbție a fondurilor din PNRR.

Viata Parlamentara 14-05-2026 13:17

Senat: Biroul permanent l-a mandatat pe Mircea Abrudean să sesizeze CCR pentru OUG 38/2026

Biroul permanent al Senatului l-a mandatat pe președintele Senatului, Mircea Abrudean, să sesizeze Curtea Constituțională cu privire la existența unui posibil conflict juridic de natură constituțională între Parlamentul României și Guvern cu privire la procedura de adoptare OUG 38/2026, care vizează inclusiv Programul SAFE de înzestrare a armatei.

Politic 14-05-2026 13:16

Sindicaliștii de la Guvern cer demisia Oanei Gheorghiu și a lui Irineu Darău: Palatul Victoria nu este showroom

Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului (SAALG) solicită demisia de onoare a vicepremierului Oana Gheorghiu și a ministrului Economiei, Irineu Darău, ca urmare a informațiilor apărute în spațiul public privind întâlniri și demersuri instituționale legate de grupul german Schwarz/Schwarz Digits, în raport cu instituții ale statului r

Politic 14-05-2026 12:51

PSD: Prim-ministrul demis să plece; a numit o persoană anchetată la conducerea Vămii

Partidul Social Democrat i-a cerut, joi, premierului Ilie Bolojan să înceteze exercitarea funcției de conducere a guvernului interimar și să își asume răspunderea politică pentru decizia sa de a numi la conducerea Autorității Vamale Române (AVR) o persoană care a fost reținută de procurori pentru săvârșirea unor infracțiuni asimilate faptelor de corup

Politic 14-05-2026 11:47

Guvernul va obliga RA-APPS să publice lista completă a imobilelor și beneficiarilor (proiect)

Guvernul va obliga RA-APPS să publice lista completă a imobilelor și beneficiarilor, conform unui proiect de hotărâre pus joi în transparență. Propunerea vine din partea Secretariatului General al Guvernului, conform unui comunicat transmis de USR. Astfel, Regia Autonomă 'Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat' (RA-

Viata Parlamentara 14-05-2026 10:36

Porți deschise la Camera Deputaților de Ziua Copilului - zone sportive, drone, mașini tunate, activități numeroase

Camera Deputaților organizează pe 1 iunie evenimentul 'Porți deschise', cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului. Instituția va putea fi vizitată între orele 10:00 și 17:00, în regim de gratuitate, de copiii și însoțitorii acestora, iar accesul se va realiza prin intrarea C1, dinspre bulevardul 'Națiunile Unite'.

Politic 13-05-2026 22:42

Băsescu: Există o singură soluție - relurea funcționării coaliției; dacă e moartă, trebuie reînviată

Fostul președinte Traian Băsescu consideră că singura soluție pentru ieșirea din criza politică actuală ar fi reluarea funcționării coaliției de guvernare și lăsarea deoparte a orgoliilor liderilor politici, el apreciind că nu se pot face alegeri anticipate. 'Ce avem acum este rezultatul organizării ticăloase a alegerilor. N-au dat nicio ș

Politic 13-05-2026 21:17

Mirabela Grădinaru și Olena Zelenska au discutat, la București, despre importanța sănătății mintale a copiilor

Partenera președintelui Nicușor Dan, Mirabela Grădinaru, și prima doamnă a Ucrainei, Olena Zelenska, au discutat miercuri, la București, despre soluții dedicate copiilor, cele două vizitând și o expoziție care abordează problemelor cu care tinerii se confruntă. Potrivit paginii de Facebook 'România în Lumină', Mirabel

Politic 13-05-2026 20:29

Nicușor Dan și Volodimir Zelenski au convenit măsuri concrete pentru implementarea noului Parteneriat Strategic

Președintele Nicușor Dan a avut miercuri o rundă de consultări bilaterale cu omologul ucrainean Volodimir Zelenski, prilej cu care cei doi șefi de stat au convenit să facă pași concreți pentru implementarea noului Parteneriat Strategic dintre România și Ucraina, cu accent pe relațiile comerciale, cooperarea transfrontalieră, securitatea energetică, inovația &ic