logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Procurorul Iulian Preda, condamnat după ce a depus acte că nu ar fi colaborat cu Securitatea, eliberat din funcţie

Imagine din galeria Agerpres

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, miercuri, decretele de eliberare din funcţie a mai multor magistraţi, între care procurorul Iulian Preda de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pătârlagele ca urmare a condamnării definitive pentru săvârşirea unei infracţiuni.

În 2016, Iulian Preda a fost suspendat din funcţie de Consiliul Superior al Magistraturii, ca urmare a trimiterii în judecată după ce a depus acte pentru a participa la un concurs din care reieşea că nu a colaborat cu Securitatea. Ulterior, printr-o decizie a Curţii de Apel Bucureşti s-a constatat că a avut calitatea de colaborator al fostei Securităţi.

"În calitate de procuror, Iulian Preda a participat la concursul organizat de Consiliul Superior al Magistraturii în perioada 16 aprilie - 6 iulie 2010, fiind admis pentru funcţia de prim-procuror adjunct la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgovişte, precum şi la concursul organizat în perioada 22 martie - 19 iunie 2013, în urma căruia a fost admis pentru funcţia de prim-procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa", arătau anchetatorii.

Cu ocazia înscrierii la ambele concursuri, Iulian Preda a depus declaraţii întocmite pe propria răspundere din care rezulta că nu a făcut parte din serviciile de informaţii înainte de 1990, declaraţiile fiind date în vederea producerii unor consecinţe juridice pentru sine, respectiv ocuparea unor funcţii de conducere pentru care legea instituie incompatibilitatea cu calitatea de agent sau colaborator al fostei Securităţi.

"Prin sentinţa civilă pronunţată în anul 2013 de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a Contencios Administrativ şi Fiscal, irevocabilă prin decizia pronunţată de ÎCCJ - Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal în 2015, s-a constatat însă că inculpatul Preda Iulian a avut calitatea de colaborator al Securităţii, în accepţiunea prevăzută de art. 2 lit. b din OUG nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii", a constatat PÎCCJ.

Potrivit probatoriului, în anul 1986, Iulian Preda era electrician la Combinatul de Oţeluri Speciale Târgovişte şi a semnat un angajament de colaborare cu organele de securitate, prin care urma să furnizeze acestui serviciu secret, sub numele conspirativ "Marius", informaţii referitoare la "mediul tinerilor fără ocupaţie, care frecventează baruri, ceainării, videoteci şi se pot angrena în activităţi necorespunzătoare ce pot aduce atingere într-un mod sau altul securităţii statului".

În dosarul de reţea din arhiva fostei Securităţi avându-l ca titular pe Preda Iulian au fost identificate şase note informative olografe scrise şi semnate de inculpat sub pseudonim (în perioada 1986 - 1987) şi care, potrivit notei de constatare a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, se circumscriu celor două cerinţe legale pentru a putea fi reţinută calitatea de colaborator al fostei Securităţi: denunţarea unor atitudini potrivnice regimului comunist şi încălcarea unor drepturi fundamentale.

Pe baza notei de constatare, în anul 2012 a fost sesizată, potrivit legii, Curtea de Apel Bucureşti, sentinţa pronunţată stabilind calitatea de colaborator, confirmată ulterior şi de instanţa de recurs.

Tot miercuri, şeful statului a semnat decretele privind eliberarea din funcţie a mai multor magistraţi ca urmare a pensionării acestora. Astfel, au fost eliberaţi din funcţia de judecător la Curtea de Apel Craiova - Doina Lupea şi Tania Ţăpurin, din funcţia de judecător la Tribunalul Tulcea - preşedintele secţiei penale a acestei instanţe, Marinela Pescăruş, precum şi Elena Neacşu şi Valeria Andrecencu, din funcţia de judecător la Judecătoria Râmnicu Vâlcea - Carmen Cristiana Ilina, din funcţia de judecător la Tribunalul Timiş - Ana Petruţa, din funcţia de judecător la Tribunalul Călăraşi - Traian Enache, din funcţia de judecător la Tribunalul Maramureş - Viorica Ielciu, din funcţia de judecător la Tribunalul Sibiu - Maria Dejugan, din funcţia de judecător la Curtea Militară de Apel, delegat în funcţia de vicepreşedinte al acestei instanţe - colonel magistrat Aurel Dumbravă, din funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pucioasa - Gheorghe Neacşu.

De asemenea, preşedintele Iohannis a semnat eliberarea din funcţia de judecător la Tribunalul Sălaj a lui Patriţiu Dărăban - în temeiul art. 83 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 303/2004. AGERPRES/(AS - autor: Florentina Peia, editor: Claudia Stănescu, editor online: Irina Giurgiu)

Afisari: 34

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic 14-05-2026 17:32

VIDEO Bolojan: Comisia Europeană a confirmat validarea cererii de plată de 2,6 miliarde de euro

Comisia Europeană a confirmat validarea cererii de plată de 2,6 miliarde de euro din PNRR, a anunțat premierul Ilie Bolojan. 'Mă bucur că astăzi Comisia Europeană ne-a confirmat, în mod oficial, validarea cererii noastre de plată de 2,6 miliarde de euro. (...) E un lucru important pentru România. Ne asigură fluxurile de plăți,

Politic 14-05-2026 16:29

Daniel Zamfir: OUG privind programul SAFE va fi atacată la CCR; Biroul permanent al Senatului a decis

Senatul va sesiza Curtea Constituțională pe ordonanța de urgență privind programul SAFE, pentru că așa a decis Biroul permanent, a transmis joi social-democratul Daniel Zamfir. Liderul senatorilor PSD a fost întrebat care este poziția partidului în legătură cu faptul că președintele Senatului, Mircea Abrudean, refuză să sesizeze CC

Politic 14-05-2026 16:25

Clotilde Armand (USR): Administrația locală suferă de lipsă de transparență; Întorsura Buzăului - un exemplu pozitiv

Vicepreședintele USR Clotilde Armand, care s-a aflat joi într-o vizită de lucru în municipiul Sfântu Gheorghe, a declarat că multe administrații locale, inclusiv din județul Covasna, dau dovadă de lipsă de transparență. 'Aici sunt niște comune care nu au ajuns încă la nivel de transparență pe care îl dorim. Am

Politic 14-05-2026 16:14

Zamfir cere să fie cercetat felul în care oameni de afaceri negociază cu un vicepremier vânzarea acțiunilor statului

Liderul senatorilor PSD, Daniel Zamfir, a declarat joi că organele statului trebuie să cerceteze activitatea vicepremierului Oana Gheorghiu, după ce un nou Guvern va fi instalat la Palatul Victoria. Sindicaliștii de la Guvern au cerut demisia Oanei Gheorghiu, care este acuzată că a făcut lobby pentru o companie străină din interiorul Guvernulu

Politic 14-05-2026 15:56

Parlament/Bpr: Regulamentul AEP, aprobat; 204 posturi reduse

Birourile permanente reunite ale Senatului și Camerei Deputaților au aprobat, joi, Regulamentul de organizare și funcționare a Autorității Electorale Permanente (AEP) care include o organigramă cu un număr redus de posturi, pentru eficientizarea activității. Potrivit documentului, AEP are un număr de 371 de posturi exclusiv demnitarii, persona

Politic 14-05-2026 14:53

Parlament/ Birourile permanente au trimis MApN și SRI aprobarea prealabilă pentru achizițiile pe programul SAFE

Birourile permanente reunite ale Parlamentului au decis joi să transmită către Ministerul Apărării Naționale și Serviciul Român de Informații aprobarea prealabilă necesară pentru inițierea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziție aferente proiectelor propuse spre finanțare prin Instrumentul 'Acțiunea pentru securitatea Europei' (SAFE), afla

Politic 14-05-2026 14:05

Grindeanu i-a cerut lui Pîslaru lista cu proiectele din PNRR care trebuie aprobate în Parlament

Președintele Camerei Deputaților, social-democratul Sorin Grindeanu, i-a trimis joi o scrisoare lui Dragoș Pîslaru, ministrul interimar al Fondurilor Europene, în care îi cere lista cu proiectele legislative care trebuie aprobate în Parlament pentru realizarea unui grad cât mai mare de absorbție a fondurilor din PNRR.

Viata Parlamentara 14-05-2026 13:17

Senat: Biroul permanent l-a mandatat pe Mircea Abrudean să sesizeze CCR pentru OUG 38/2026

Biroul permanent al Senatului l-a mandatat pe președintele Senatului, Mircea Abrudean, să sesizeze Curtea Constituțională cu privire la existența unui posibil conflict juridic de natură constituțională între Parlamentul României și Guvern cu privire la procedura de adoptare OUG 38/2026, care vizează inclusiv Programul SAFE de înzestrare a armatei.

Politic 14-05-2026 13:16

Sindicaliștii de la Guvern cer demisia Oanei Gheorghiu și a lui Irineu Darău: Palatul Victoria nu este showroom

Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului (SAALG) solicită demisia de onoare a vicepremierului Oana Gheorghiu și a ministrului Economiei, Irineu Darău, ca urmare a informațiilor apărute în spațiul public privind întâlniri și demersuri instituționale legate de grupul german Schwarz/Schwarz Digits, în raport cu instituții ale statului r

Politic 14-05-2026 12:51

PSD: Prim-ministrul demis să plece; a numit o persoană anchetată la conducerea Vămii

Partidul Social Democrat i-a cerut, joi, premierului Ilie Bolojan să înceteze exercitarea funcției de conducere a guvernului interimar și să își asume răspunderea politică pentru decizia sa de a numi la conducerea Autorității Vamale Române (AVR) o persoană care a fost reținută de procurori pentru săvârșirea unor infracțiuni asimilate faptelor de corup

Politic 14-05-2026 11:47

Guvernul va obliga RA-APPS să publice lista completă a imobilelor și beneficiarilor (proiect)

Guvernul va obliga RA-APPS să publice lista completă a imobilelor și beneficiarilor, conform unui proiect de hotărâre pus joi în transparență. Propunerea vine din partea Secretariatului General al Guvernului, conform unui comunicat transmis de USR. Astfel, Regia Autonomă 'Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat' (RA-

Viata Parlamentara 14-05-2026 10:36

Porți deschise la Camera Deputaților de Ziua Copilului - zone sportive, drone, mașini tunate, activități numeroase

Camera Deputaților organizează pe 1 iunie evenimentul 'Porți deschise', cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului. Instituția va putea fi vizitată între orele 10:00 și 17:00, în regim de gratuitate, de copiii și însoțitorii acestora, iar accesul se va realiza prin intrarea C1, dinspre bulevardul 'Națiunile Unite'.

Politic 13-05-2026 22:42

Băsescu: Există o singură soluție - relurea funcționării coaliției; dacă e moartă, trebuie reînviată

Fostul președinte Traian Băsescu consideră că singura soluție pentru ieșirea din criza politică actuală ar fi reluarea funcționării coaliției de guvernare și lăsarea deoparte a orgoliilor liderilor politici, el apreciind că nu se pot face alegeri anticipate. 'Ce avem acum este rezultatul organizării ticăloase a alegerilor. N-au dat nicio ș

Politic 13-05-2026 21:17

Mirabela Grădinaru și Olena Zelenska au discutat, la București, despre importanța sănătății mintale a copiilor

Partenera președintelui Nicușor Dan, Mirabela Grădinaru, și prima doamnă a Ucrainei, Olena Zelenska, au discutat miercuri, la București, despre soluții dedicate copiilor, cele două vizitând și o expoziție care abordează problemelor cu care tinerii se confruntă. Potrivit paginii de Facebook 'România în Lumină', Mirabel

Politic 13-05-2026 20:29

Nicușor Dan și Volodimir Zelenski au convenit măsuri concrete pentru implementarea noului Parteneriat Strategic

Președintele Nicușor Dan a avut miercuri o rundă de consultări bilaterale cu omologul ucrainean Volodimir Zelenski, prilej cu care cei doi șefi de stat au convenit să facă pași concreți pentru implementarea noului Parteneriat Strategic dintre România și Ucraina, cu accent pe relațiile comerciale, cooperarea transfrontalieră, securitatea energetică, inovația &ic