Turcan: Majoritatea PSD-ALDE urmăreşte amputarea atribuţiilor preşedintelui
Liderul deputaţilor PNL, Raluca Turcan, a afirmat miercuri în plenul Camerei Deputaţilor că majoritatea PSD-ALDE urmăreşte "amputarea" atribuţiilor preşedintelui României prin respingerea cererii de reexaminare a proiectului de modificare a Legii referendumului.
"Urmăriţi, de fapt, cu această lege, amputarea atribuţiilor preşedintelui României. Aceasta este destinaţia şi ţinta dumneavoastră finală, dar greşiţi profund. (...) Dumneavoastră afectaţi organizarea unui referendum consultativ şi constituţional pentru toţi anii de acum înainte până când se va mai modifica legea referendumului", a spus Turcan, în plen.
Ea a precizat că liberalii au votat împotriva acestei legi.
"Susţinem referendumul pentru întărirea familiei, la fel cum susţinem şi integritatea în funcţia publică", a mai spus Turcan.
Liderul deputaţilor PNL a acuzat majoritatea parlamentară că se foloseşte de milioane de oameni care au semnat de bună-credinţă pentru organizarea referendumului privind redefinirea familiei în Constituţie.
Camera Deputaţilor a respins, miercuri, cererea preşedintelui Klaus Iohannis de reexaminare a proiectului de modificare a Legii referendumului, aprobând actul normativ în forma în care a fost trimis la promulgare. AGERPRES/(AS-autor: Florentina Peia, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Guvernul a reactualizat taxele pentru activități miniere
Guvernul a aprobat, joi, o hotărâre prin care este reactualizată valoarea taxelor pentru activitățile miniere, în funcție de rata inflației. Pentru anul 2025, taxa este actualizată cu rata inflației de 7,3%, conform datelor publicate de Institutul Național de Statistică. Astfel, taxa anuală pentru prospecțiune crește
Guvernul a aprobat investiții la sala polivalentă din Brașov și la UMF 'Victor Babeș' Timișoara
Guvernul a aprobat, joi, hotărâri care vizează investiții la sala polivalentă din Brașov și noi corpuri de clădire la UMF 'Victor Babeș' Timișoara. Astfel, este prevăzută actualizarea indicatorilor tehnico economici pentru Sala Polivalentă din Brașov. Valoarea obiectivului de investiții a fost actualizată la 646.561.000, în
Cseke Attila: La ministere trebuie să avem un ritm al plăților pe PNRR mai accentuat
Ministrul interimar al Dezvoltării și al Sănătății, Cseke Attila, a declarat joi, la Râmnicu Vâlcea, că ministerele trebuie să accelereze ritmul plăților în cazul investițiilor prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), însă pentru finalizarea cât mai multor investiții până la termenul-limită din 31 august 2026 este important
Dogioiu: Mihai Savin a avut un mandat cu rezultate remarcabile; era în plină desfășurare reorganizarea Autorității Vamale
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu, a declarat că șeful Autorității Vamale Române, Mihai Savin, pus joi sub control judiciar, a avut un mandat cu rezultate remarcabile. Precizările au fost fă
Dan Motreanu: M-aș fi așteptat de la președinte să fi oprit PSD să depună moțiunea de cenzură
Secretarul general al PNL, europarlamentarul Dan Motreanu, afirmă că s-ar fi așteptat de la președintele Nicușor Dan să oprească PSD să depună moțiunea de cenzură și să-l susțină mai mult pe Ilie Bolojan 'știind ce greu s-a format acest Guvern și (...) în ce situație e România'. 'Președintele Nicușor Dan a spus foarte c
Dogioiu: Întâlnirile Oanei Gheorghiu au fost trecute în RUTI; în email-uri nu se cere încheierea unui contract
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu, declară că întâlnirea vicepremierului Oana Gheorghiu cu reprezentanții grupului german Schwarz a fost trecută în Registrul Unic al Transparenței Intereselor (RUTI) și că aceasta nu a solicitat Autorității pentru Digitalizarea României încheierea unui contract.
Memorandum pentru măriri salariale și alte măsuri pentru 47 de operatori economici ai autorităților locale, aprobat de Guvern
Guvernul a aprobat joi, printr-un memorandum, pentru 47 de operatori economici, unele măsuri privind creșterea cheltuielilor de natură salarială, ocuparea posturilor vacante existente la finele anului 2025, precum și creșterea numărului de personal și a cheltuielilor de natură salarială aferente, ca urmare a dezvoltării activității acestora. P
Guvernul a actualizat lista produselor militare supuse regimului de control al exporturilor, importurilor și altor operațiuni
Guvernul a aprobat joi, prin hotărâre, lista cuprinzând produsele militare supuse regimului de control al exporturilor, importurilor și altor operațiuni. Prin această Hotărâre, Guvernul a actualizat lista produselor militare supuse regimului de control al exporturilor, importurilor și altor operațiuni, în conformitate c
Proiectul privind acordarea de majorări salariale pentru personalul care lucrează pe proiecte PNRR, analizat de Guvern
Guvernul a analizat joi,în primă lectură, un proiect de hotărâre pentru completarea HG nr. 29/2018 pentru a permite ordonatorului de credite să revizuiască lunar majorarea de până la 40% a salariului de bază prevăzută la articolului 17 alineat (21) din Legea-cadru nr. 153/2017. 'Această revizuire se va realiza prin act ad
Proiectul privind obligarea RA-APPS să facă publice informații despre imobilele închiriate, analizat de Guvern
Guvernul a analizat joi, în primă lectură, un proiect de hotărâre care introduce obligația ca RA-APPS să publice, de două ori pe an, informații detaliate despre imobilele închiriate aflate în administrarea sa. Publicarea se va face pe site-ul instituției, la datele de 31 mai și 30 noiembrie, pentru toate contractele încheiate cu persoane
Jurca, despre alocările către Rheinmetall: Când ai mai multe produse într-un singur coș, discountul e mare
Șeful Cancelariei prim-ministrului, Mihai Jurca, a explicat că alocarea unei sume importante din contractul de împrumut SAFE către concernul german Rheinmetall s-a bazat pe faptul că aceasta este singura companie europeană capabilă să furnizeze o gamă atât de largă de echipamente militare. Această capacitate a permis și stabilirea unui discount semnificat
Jurca anunță crearea unei platforme pentru elementele din SAFE care pot fi produse în România
Șeful Cancelariei prim-ministrului, Mihai Jurca, a anunțat că a fost creată o platformă digitală prin care fiecare contractor principal din programul SAFE va fi obligat să introducă elementele pe care dorește să le producă în România. Jurca a precizat că minimum 50% din fondurile alocate pentru apărare - cu excepția proiectelor de
Președintele Nicușor Dan - consultări cu partidele parlamentare privind formarea unui nou guvern, luni, la Palatul Cotroceni
Președintele Nicușor Dan va avea, luni, la Palatul Cotroceni, consultări cu partidele parlamentare privind formarea unui nou guvern, informează Administrația Prezidențială. În temeiul prevederilor art. 103 alin. (1) din Constituția României, președintele României, Nicușor Dan, va invita la Palatul Cotroceni președinții și rep
VIDEO Bolojan spune că legea salarizării va permite doar creșteri de amplitudine mică, dacă nu se fac reduceri de personal
Premierul Ilie Bolojan a declarat că România trebuie să mențină anvelopa salarială la puțin peste 8% din PIB, în contextul angajamentelor privind reducerea deficitului bugetar. Bolojan a afirmat că noua lege a salarizării trebuie să fie realistă și corelată cu posibilitățile economiei. În aceste condiții, sunt posibile două v
VIDEO Cererea de plată 4 din PNRR a fost aprobată fără corecții financiare; România depășește 60% implementare (ministru)
Cererea de plată 4 din PNRR, care a inclus reforme complexe privind gestionarea durabilă a pădurilor, decarbonizarea, digitalizarea și revizuirea cadrului fiscal, a fost aprobată fără corecții financiare, iar gradul de implementare al Planului Național de Redresare și Reziliență al României depășește în prezent 60%, a declarat, joi, ministrul Investițiilo












