logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Petre Roman: Resping categoric cererea procurorului general; e extrem de surprinzătoare, eram nimeni în perioada respectivă

Imagine din galeria Agerpres

Fostul premier Petre Roman consideră 'revoltătoare' şi 'extrem de surprinzătoare' cererea procurorului general Augustin Lazăr de efectuare a urmăririi penale în cazul său în dosarul Revoluţiei, susţinând că în perioada invocată nu avea nicio calitate astfel încât să poată influenţa acţiuni militare.

"Este în primul rând sentimentul de revoltă şi de totală surprindere, pentru că nu am absolut nimic de-a face cu această chestiune. Dacă în zilele acelea au fost acţiuni militare, ce calitate aveam eu ca să pot influenţa asemenea acţiuni militare? Absolut niciuna! Eram nimeni în perioada respectivă. Nu aveam niciun fel de funcţie, de nicio natură, abia în 27 decembrie am ajuns prim-ministru al României. Acesta este primul punct. În al doilea rând, au fost acţiuni militare şi am fost, spre exemplu, în seara de 21 decembrie unul dintre cei care au supravieţuit unor acţiuni militare de represiune. 39 de camarazi în zona Pieţei Universităţii au fost ucişi, au fost şi la Timişoara. Toate aceste operaţiuni militare în care eu puteam să-mi pierd viaţa cum pot fi într-un fel sau altul corelate cu ceea ce se spune în această cerere de urmărire penală? De aceea spun că este cu totul şi cu totul revoltător şi chiar absurd, dacă nu cumva este vorba de o vastă manipulare, pentru că eu nu aveam în niciun fel nicio calitate ca să intervin în vreun fel în ceea ce au fost ordinele militare, cele care au condus la nenorocirea, tragedia celor morţi, în special celor dinainte de 22 decembrie şi după 22 decembrie 1989. Nu văd niciun fel de referire la cercetarea penală privindu-i pe aceia care, din interiorul unităţilor militare, au dat ordinele respective, care au dus la acţiunile militare. Eu personal nu aveam niciun fel de calitate. Cine să asculte, dacă ar fi fost să fie, de cine? De unul dintre cei care au participat la Revoluţie? Insist şi spun că este o cerere pe care o resping categoric şi pe care o consider extrem de surprinzătoare, ca să nu zic foarte dubioasă din punctul de vedere al motivaţiilor sale", a declarat Petre Roman, pentru AGERPRES.

El a subliniat că nu avea nicio calitate pentru a da ordine la momentul respectiv. "Ştiţi câţi eram membri în Consiliul Frontului Salvării Naţionale, care s-a constituit?! (...) Eram vreo 37 şi oricum Consiliul Frontului Salvării Naţionale nu avea niciun fel de calitate în acel moment să dea ordine. Ordinele erau în instituţiile care erau - Ministerul Apărării în primul rând sau Ministerul de Interne sau mai ştiu eu ce alte instituţii. Ce legătură aveam eu cu aceste instituţii? Niciuna. Ce capacitate aveam eu de a le influenţa? Absolut niciuna", a precizat el.

Petre Roman a amintit că a fost de două ori la Parchetul Militar şi a depus mărturie.

"Îndelung am stat ore în şir acolo şi am povestit ce s-a întâmplat. Credeam că lucrurile sunt perfect lămurite din punctul de vedere al participării mele şi acum văd această cerere pe care o consider în cel mai bun caz cu totul surprinzătoare, dar în orice caz neconformă, nepotrivită cu ceea ce am trăit eu sau cu atât mai puţin ceea ce am făcut eu în acele zile, vorbesc de perioada 21 decembrie până la 26 decembrie 1989", a afirmat fostul premier.

Fostul prim-ministru nu a dorit să comenteze faptul că cererea procurorului general îi vizează şi pe Ion Iliescu şi pe Gelu Voican Voiculescu.

"Nu mă exprim asupra lor, dumnealor să se pronunţe în această chestiune, fiindcă în momentul în care intervine o chestiune în justiţie fiecare..., aici nu mai vorbim despre istorie. Dacă vreţi să ştiţi ce cred despre ce s-a întâmplat atunci aveţi la dispoziţie, am publicat de curând, un volum care se numeşte 'Despre pasiune în vreme de libertate' în care povestesc ceea ce am trăit în acea perioadă", a spus Petre Roman.

Procurorul general Augustin Lazăr a transmis preşedintelui Klaus Iohannis cererea de efectuare a urmăririi penale, în dosarul Revoluţiei, în legătură cu săvârşirea infracţiunii contra umanităţii, faţă de Ion Iliescu, Petre Roman şi Gelu Voican Voiculescu, a informat luni PÎCCJ.

"Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a adresat preşedintelui României o solicitare de exercitare a prerogativelor constituţionale şi legale privind cererea de urmărire penală în legătură cu săvârşirea infracţiunii contra umanităţii, prev. de art. 439 alin. (1) lit. a, g, i şi k Cod penal cu aplicarea art. 5 Cod penal, faţă de: Iliescu Ion, membru şi preşedinte al Consiliului Frontului Salvării Naţionale (din 22 decembrie 1989), organism care de facto a exercitat puterea executivă şi legislativă centrală, comportându-se ca un Guvern până la apariţia Decretului-Lege nr. 2 din 27 decembrie 1989, când preşedintele consiliului a primit rolul unui şef de stat, iar atribuţiile legislative ale consiliului au fost separate de cele executive, ce necesită autorizare pentru intervalul 22 - 27 decembrie 1989; Roman Petre, membru al Consiliului Frontului Salvării Naţionale, din 22 decembrie 1989, numit oficial prim-ministru al Guvernului României prin Decretul nr. 1 din 26 decembrie 1989, ce necesită autorizare pentru perioada 22 - 31 decembrie 1989; Gelu Voican Voiculescu, membru al Consiliului Frontului Salvării Naţionale din 22 decembrie 1989, numit oficial vice-prim-ministru al Guvernului României prin Decretul nr. 5 din 28 decembrie 1989, ce necesită autorizare pentru perioada 22 - 31 decembrie 1989", se arată în comunicatul Parchetului General.

Pe 18 decembrie 2017, Parchetul Militar anunţa că, în urma administrării de probe în dosarul "Revoluţiei", concluzia anchetatorilor este că în decembrie 1989 nu a existat vid de putere.

Procurorul militar Marian Lazăr declara, într-o conferinţă de presă, că a existat o diversiune militară începând cu seara zilei de 22 decembrie 1989, aceasta fiind principala cauză a numeroaselor decese, vătămări corporale şi distrugeri.

În plus, procurorii au identificat, inclusiv prin probe testimoniale, sursa sunetului cu efect de panică (emis la data de 21 decembrie 1989, în timpul discursului lui Nicolae Ceauşescu), care a contribuit, alături de alte elemente, la dezorganizarea mitingului din Piaţa Palatului şi declanşarea protestelor în Bucureşti.

Totodată, procurorii susţineau că au existat diversiuni exercitate asupra cadrelor de comandă ale UM 01417 Târgovişte, locaţia unde s-a aflat cuplul Ceauşescu, dar şi ordine venite de la vârful ierarhiei militare privind eliminarea fizică a cuplului prezidenţial.

"Este cert faptul că diversiunea a existat, s-a manifestat complex pe mai multe planuri, fiind cauza principală a numeroaselor decese, vătămări corporale şi distrugeri survenite. Probatoriul administrat a reliefat mecanismele dezinformărilor constante, având consecinţe deosebit de grave, lansate prin intermediul TVR, Radiodifuziunii şi mijloacelor militare de comunicaţii, astfel fiind instaurată la nivel naţional binecunoscuta psihoză teroristă. De asemenea, se conturează modalitatea prin care au fost transmise o serie de ordine militare diversioniste, cu consecinţe deosebit de grave. În legătură cu aceeaşi diversiune au fost obţinute date care demonstrează că în anul 1987 forţele armate ale României au importat două tipuri de imitatoare de foc militare, respectiv imitatoare pentru armamentul de infanterie, cu foc la gura ţevii, şi imitatoare privind desantul de paraşutare. Totodată, urmare a probatoriului administrat există o mai bună înţelegere a diversiunii radio-electronice. Totodată, a fost clarificată succesiunea evenimentelor petrecute la UM 01417 Târgovişte, locaţia unde s-a aflat cuplul Ceauşescu începând cu după-amiaza zilei de 22 decembrie 1989. Probele au evidenţiat existenţa unei constante diversiuni exercitate asupra cadrelor de comandă ale acestei unităţi militare, precum şi existenţa unor ordine venite de la vârful ierarhiei militare privind eliminarea fizică a cuplului Ceauşescu", mai declara atunci procurorul Marian Lazăr.

În plus, până la execuţia celor doi, la data de 25 decembrie 1989, au fost identificate trei tentative de lichidare fizică a acestora.

Anchetatorii precizau că au fost clarificate circumstanţele şi împrejurările privind pregătirea judecării în regim de urgenţă a fostului preşedinte şi a soţiei acestuia, judecarea propriu-zisă, motivaţiile reale care au stat la baza acestei acţiuni şi, mai apoi, executarea soţilor Ceauşescu. AGERPRES/(A - autor: Florentina Peia, editor: Andreea Rotaru, editor online: Gabriela Badea)

Afisari: 44

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic 14-05-2026 22:37

Guvernul a reactualizat taxele pentru activități miniere

Guvernul a aprobat, joi, o hotărâre prin care este reactualizată valoarea taxelor pentru activitățile miniere, în funcție de rata inflației. Pentru anul 2025, taxa este actualizată cu rata inflației de 7,3%, conform datelor publicate de Institutul Național de Statistică. Astfel, taxa anuală pentru prospecțiune crește

Politic 14-05-2026 22:34

Guvernul a aprobat investiții la sala polivalentă din Brașov și la UMF 'Victor Babeș' Timișoara

Guvernul a aprobat, joi, hotărâri care vizează investiții la sala polivalentă din Brașov și noi corpuri de clădire la UMF 'Victor Babeș' Timișoara. Astfel, este prevăzută actualizarea indicatorilor tehnico economici pentru Sala Polivalentă din Brașov. Valoarea obiectivului de investiții a fost actualizată la 646.561.000, în

Politic 14-05-2026 22:26

Cseke Attila: La ministere trebuie să avem un ritm al plăților pe PNRR mai accentuat

Ministrul interimar al Dezvoltării și al Sănătății, Cseke Attila, a declarat joi, la Râmnicu Vâlcea, că ministerele trebuie să accelereze ritmul plăților în cazul investițiilor prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), însă pentru finalizarea cât mai multor investiții până la termenul-limită din 31 august 2026 este important

Politic 14-05-2026 22:04

Dogioiu: Mihai Savin a avut un mandat cu rezultate remarcabile; era în plină desfășurare reorganizarea Autorității Vamale

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu, a declarat că șeful Autorității Vamale Române, Mihai Savin, pus joi sub control judiciar, a avut un mandat cu rezultate remarcabile. Precizările au fost fă

Politic 14-05-2026 21:51

Dan Motreanu: M-aș fi așteptat de la președinte să fi oprit PSD să depună moțiunea de cenzură

Secretarul general al PNL, europarlamentarul Dan Motreanu, afirmă că s-ar fi așteptat de la președintele Nicușor Dan să oprească PSD să depună moțiunea de cenzură și să-l susțină mai mult pe Ilie Bolojan 'știind ce greu s-a format acest Guvern și (...) în ce situație e România'. 'Președintele Nicușor Dan a spus foarte c

Politic 14-05-2026 21:36

Dogioiu: Întâlnirile Oanei Gheorghiu au fost trecute în RUTI; în email-uri nu se cere încheierea unui contract

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu, declară că întâlnirea vicepremierului Oana Gheorghiu cu reprezentanții grupului german Schwarz a fost trecută în Registrul Unic al Transparenței Intereselor (RUTI) și că aceasta nu a solicitat Autorității pentru Digitalizarea României încheierea unui contract.

Politic 14-05-2026 21:20

Memorandum pentru măriri salariale și alte măsuri pentru 47 de operatori economici ai autorităților locale, aprobat de Guvern

Guvernul a aprobat joi, printr-un memorandum, pentru 47 de operatori economici, unele măsuri privind creșterea cheltuielilor de natură salarială, ocuparea posturilor vacante existente la finele anului 2025, precum și creșterea numărului de personal și a cheltuielilor de natură salarială aferente, ca urmare a dezvoltării activității acestora. P

Politic 14-05-2026 21:17

Guvernul a actualizat lista produselor militare supuse regimului de control al exporturilor, importurilor și altor operațiuni

Guvernul a aprobat joi, prin hotărâre, lista cuprinzând produsele militare supuse regimului de control al exporturilor, importurilor și altor operațiuni. Prin această Hotărâre, Guvernul a actualizat lista produselor militare supuse regimului de control al exporturilor, importurilor și altor operațiuni, în conformitate c

Politic 14-05-2026 21:10

Proiectul privind acordarea de majorări salariale pentru personalul care lucrează pe proiecte PNRR, analizat de Guvern

Guvernul a analizat joi,în primă lectură, un proiect de hotărâre pentru completarea HG nr. 29/2018 pentru a permite ordonatorului de credite să revizuiască lunar majorarea de până la 40% a salariului de bază prevăzută la articolului 17 alineat (21) din Legea-cadru nr. 153/2017. 'Această revizuire se va realiza prin act ad

Politic 14-05-2026 21:06

Proiectul privind obligarea RA-APPS să facă publice informații despre imobilele închiriate, analizat de Guvern

Guvernul a analizat joi, în primă lectură, un proiect de hotărâre care introduce obligația ca RA-APPS să publice, de două ori pe an, informații detaliate despre imobilele închiriate aflate în administrarea sa. Publicarea se va face pe site-ul instituției, la datele de 31 mai și 30 noiembrie, pentru toate contractele încheiate cu persoane

Politic 14-05-2026 21:00

Jurca, despre alocările către Rheinmetall: Când ai mai multe produse într-un singur coș, discountul e mare

Șeful Cancelariei prim-ministrului, Mihai Jurca, a explicat că alocarea unei sume importante din contractul de împrumut SAFE către concernul german Rheinmetall s-a bazat pe faptul că aceasta este singura companie europeană capabilă să furnizeze o gamă atât de largă de echipamente militare. Această capacitate a permis și stabilirea unui discount semnificat

Politic 14-05-2026 20:42

Jurca anunță crearea unei platforme pentru elementele din SAFE care pot fi produse în România

Șeful Cancelariei prim-ministrului, Mihai Jurca, a anunțat că a fost creată o platformă digitală prin care fiecare contractor principal din programul SAFE va fi obligat să introducă elementele pe care dorește să le producă în România. Jurca a precizat că minimum 50% din fondurile alocate pentru apărare - cu excepția proiectelor de

Politic 14-05-2026 19:05

Președintele Nicușor Dan - consultări cu partidele parlamentare privind formarea unui nou guvern, luni, la Palatul Cotroceni

Președintele Nicușor Dan va avea, luni, la Palatul Cotroceni, consultări cu partidele parlamentare privind formarea unui nou guvern, informează Administrația Prezidențială. În temeiul prevederilor art. 103 alin. (1) din Constituția României, președintele României, Nicușor Dan, va invita la Palatul Cotroceni președinții și rep

Politic 14-05-2026 18:58

VIDEO Bolojan spune că legea salarizării va permite doar creșteri de amplitudine mică, dacă nu se fac reduceri de personal

Premierul Ilie Bolojan a declarat că România trebuie să mențină anvelopa salarială la puțin peste 8% din PIB, în contextul angajamentelor privind reducerea deficitului bugetar. Bolojan a afirmat că noua lege a salarizării trebuie să fie realistă și corelată cu posibilitățile economiei. În aceste condiții, sunt posibile două v

Politic 14-05-2026 18:49

VIDEO Cererea de plată 4 din PNRR a fost aprobată fără corecții financiare; România depășește 60% implementare (ministru)

Cererea de plată 4 din PNRR, care a inclus reforme complexe privind gestionarea durabilă a pădurilor, decarbonizarea, digitalizarea și revizuirea cadrului fiscal, a fost aprobată fără corecții financiare, iar gradul de implementare al Planului Național de Redresare și Reziliență al României depășește în prezent 60%, a declarat, joi, ministrul Investițiilo