Iohannis, mesaj pentru Congresul 'Marisiensis' de la Târgu Mureş: Nu văd realizabil un proiect de ţară fără studenţi
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, miercuri, un mesaj participanţilor la Congresul Internaţional pentru Studenţi, Tineri Medici şi Farmacişti "Marisiensis" de la Târgu Mureş în care a arătat că nu vede realizabil un proiect de ţară fără studenţi, pentru că în mâinile lor se află cheia viitorului.
El a amintit că în urmă cu două săptămâni, la evenimentul "România la Centenar", a cunoscut o mică parte a comunităţii academice de la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş.
"Afirmam atunci că Centenarul Marii Uniri reprezintă, deopotrivă, moment de celebrare a trecutului, dar şi de orientare către viitor, către acea Românie pe care ne dorim să o lăsăm moştenire generaţiilor viitoare. Celebrarea trecutului presupune, în contextul congresului de astăzi, recunoaşterea profesionalismului şi dedicării cadrelor didactice care, de mai bine de şapte decenii, contribuie la dezvoltarea medicinii româneşti şi formează generaţii de medici şi farmacişti. Când vorbim despre viitor, vorbim despre voi, tinerii studenţi, în ochii cărora citesc de fiecare dată entuziasm, energie, dorinţă de cunoaştere, dar şi dorinţa de implicare şi de a contribui la acea schimbare pe care ne-o dorim cu toţii. Am fost întrebat la evenimentul organizat la Palatul Cotroceni ce rol au studenţii în Proiectul meu de ţară. Am răspuns atunci şi repet în acest cadru: rolul este unul hotărâtor, în sensul că nu văd realizabil un proiect de ţară fără studenţi. În mâinile voastre se află cheia viitorului", a transmis Iohannis în mesajul său, potrivit unui comunicat de presă remis AGERPRES de Administraţia Prezidenţială.
Preşedintele a adăugat că România se confruntă cu un fenomen accentuat de migraţie a personalului medical, iar cei care pleacă sunt în cea mai mare măsură tinerii.
"Decalajul dintre România şi principalele state de destinaţie în ceea ce priveşte salariile, infrastructura medicală, condiţiile de muncă din sistemul medical, oportunităţile de dezvoltare profesională, respectul pentru profesia de medic, calitatea vieţii în general stă la baza deciziei tinerilor medici de a pleca în străinătate. Politicile de retenţie şi de planificare ale resursei umane în sănătate trebuie fundamentate pe dovezi ştiinţifice şi un punct bun de plecare îl constituie identificarea planului de carieră al studenţilor, intenţiile şi aspiraţiile lor. Avem datoria de a crea un cadru propice care presupune condiţii de muncă şi salarizare adecvate, educaţie de calitate pe tot parcursul vieţii şi oportunităţi de dezvoltare pentru ca voi, tinerii să alegeţi să profesaţi în România, aşa cum am convingerea că vă doriţi", consideră şeful statului.
Acesta a mai spus că medicina românească la Centenar înseamnă tradiţie şi celebrarea personalităţilor care au pus numele ţării noastre pe harta lumii în ceea ce priveşte dezvoltarea medicinei, dar şi orientare către viitor, către inovare şi tendinţe europene.
Mesajul preşedintelui a fost prezentat de consilierul de stat Diana-Loreta Păun de la Departamentul Sănătate Publică. AGERPRES/(AS - autor: Dana Piciu, editor: Florin Marin, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Guvernul a reactualizat taxele pentru activități miniere
Guvernul a aprobat, joi, o hotărâre prin care este reactualizată valoarea taxelor pentru activitățile miniere, în funcție de rata inflației. Pentru anul 2025, taxa este actualizată cu rata inflației de 7,3%, conform datelor publicate de Institutul Național de Statistică. Astfel, taxa anuală pentru prospecțiune crește
Guvernul a aprobat investiții la sala polivalentă din Brașov și la UMF 'Victor Babeș' Timișoara
Guvernul a aprobat, joi, hotărâri care vizează investiții la sala polivalentă din Brașov și noi corpuri de clădire la UMF 'Victor Babeș' Timișoara. Astfel, este prevăzută actualizarea indicatorilor tehnico economici pentru Sala Polivalentă din Brașov. Valoarea obiectivului de investiții a fost actualizată la 646.561.000, în
Cseke Attila: La ministere trebuie să avem un ritm al plăților pe PNRR mai accentuat
Ministrul interimar al Dezvoltării și al Sănătății, Cseke Attila, a declarat joi, la Râmnicu Vâlcea, că ministerele trebuie să accelereze ritmul plăților în cazul investițiilor prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), însă pentru finalizarea cât mai multor investiții până la termenul-limită din 31 august 2026 este important
Dogioiu: Mihai Savin a avut un mandat cu rezultate remarcabile; era în plină desfășurare reorganizarea Autorității Vamale
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu, a declarat că șeful Autorității Vamale Române, Mihai Savin, pus joi sub control judiciar, a avut un mandat cu rezultate remarcabile. Precizările au fost fă
Dan Motreanu: M-aș fi așteptat de la președinte să fi oprit PSD să depună moțiunea de cenzură
Secretarul general al PNL, europarlamentarul Dan Motreanu, afirmă că s-ar fi așteptat de la președintele Nicușor Dan să oprească PSD să depună moțiunea de cenzură și să-l susțină mai mult pe Ilie Bolojan 'știind ce greu s-a format acest Guvern și (...) în ce situație e România'. 'Președintele Nicușor Dan a spus foarte c
Dogioiu: Întâlnirile Oanei Gheorghiu au fost trecute în RUTI; în email-uri nu se cere încheierea unui contract
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu, declară că întâlnirea vicepremierului Oana Gheorghiu cu reprezentanții grupului german Schwarz a fost trecută în Registrul Unic al Transparenței Intereselor (RUTI) și că aceasta nu a solicitat Autorității pentru Digitalizarea României încheierea unui contract.
Memorandum pentru măriri salariale și alte măsuri pentru 47 de operatori economici ai autorităților locale, aprobat de Guvern
Guvernul a aprobat joi, printr-un memorandum, pentru 47 de operatori economici, unele măsuri privind creșterea cheltuielilor de natură salarială, ocuparea posturilor vacante existente la finele anului 2025, precum și creșterea numărului de personal și a cheltuielilor de natură salarială aferente, ca urmare a dezvoltării activității acestora. P
Guvernul a actualizat lista produselor militare supuse regimului de control al exporturilor, importurilor și altor operațiuni
Guvernul a aprobat joi, prin hotărâre, lista cuprinzând produsele militare supuse regimului de control al exporturilor, importurilor și altor operațiuni. Prin această Hotărâre, Guvernul a actualizat lista produselor militare supuse regimului de control al exporturilor, importurilor și altor operațiuni, în conformitate c
Proiectul privind acordarea de majorări salariale pentru personalul care lucrează pe proiecte PNRR, analizat de Guvern
Guvernul a analizat joi,în primă lectură, un proiect de hotărâre pentru completarea HG nr. 29/2018 pentru a permite ordonatorului de credite să revizuiască lunar majorarea de până la 40% a salariului de bază prevăzută la articolului 17 alineat (21) din Legea-cadru nr. 153/2017. 'Această revizuire se va realiza prin act ad
Proiectul privind obligarea RA-APPS să facă publice informații despre imobilele închiriate, analizat de Guvern
Guvernul a analizat joi, în primă lectură, un proiect de hotărâre care introduce obligația ca RA-APPS să publice, de două ori pe an, informații detaliate despre imobilele închiriate aflate în administrarea sa. Publicarea se va face pe site-ul instituției, la datele de 31 mai și 30 noiembrie, pentru toate contractele încheiate cu persoane
Jurca, despre alocările către Rheinmetall: Când ai mai multe produse într-un singur coș, discountul e mare
Șeful Cancelariei prim-ministrului, Mihai Jurca, a explicat că alocarea unei sume importante din contractul de împrumut SAFE către concernul german Rheinmetall s-a bazat pe faptul că aceasta este singura companie europeană capabilă să furnizeze o gamă atât de largă de echipamente militare. Această capacitate a permis și stabilirea unui discount semnificat
Jurca anunță crearea unei platforme pentru elementele din SAFE care pot fi produse în România
Șeful Cancelariei prim-ministrului, Mihai Jurca, a anunțat că a fost creată o platformă digitală prin care fiecare contractor principal din programul SAFE va fi obligat să introducă elementele pe care dorește să le producă în România. Jurca a precizat că minimum 50% din fondurile alocate pentru apărare - cu excepția proiectelor de
Președintele Nicușor Dan - consultări cu partidele parlamentare privind formarea unui nou guvern, luni, la Palatul Cotroceni
Președintele Nicușor Dan va avea, luni, la Palatul Cotroceni, consultări cu partidele parlamentare privind formarea unui nou guvern, informează Administrația Prezidențială. În temeiul prevederilor art. 103 alin. (1) din Constituția României, președintele României, Nicușor Dan, va invita la Palatul Cotroceni președinții și rep
VIDEO Bolojan spune că legea salarizării va permite doar creșteri de amplitudine mică, dacă nu se fac reduceri de personal
Premierul Ilie Bolojan a declarat că România trebuie să mențină anvelopa salarială la puțin peste 8% din PIB, în contextul angajamentelor privind reducerea deficitului bugetar. Bolojan a afirmat că noua lege a salarizării trebuie să fie realistă și corelată cu posibilitățile economiei. În aceste condiții, sunt posibile două v
VIDEO Cererea de plată 4 din PNRR a fost aprobată fără corecții financiare; România depășește 60% implementare (ministru)
Cererea de plată 4 din PNRR, care a inclus reforme complexe privind gestionarea durabilă a pădurilor, decarbonizarea, digitalizarea și revizuirea cadrului fiscal, a fost aprobată fără corecții financiare, iar gradul de implementare al Planului Național de Redresare și Reziliență al României depășește în prezent 60%, a declarat, joi, ministrul Investițiilo












