USR vrea ca spaţiul din jurul Parlamentului să fie deschis; petiţie publică pentru acest demers
Parlamentarii USR propun un proiect prin care spaţiul din jurul Palatului Parlamentului să fie deschis şi intenţionează ca luni să lanseze o petiţie publică pentru sprijinirea acestui demers.
"Este un proiect prin care USR îşi propune să transforme acest spaţiu civic al Parlamentului, al tradiţionalei Case a Poporului, într-un spaţiu al tuturor, într-un spaţiu modern, civic, aşa cum vedem în capitalele dezvoltate unde Parlamentul nu este ascuns după ziduri, ci este o clădire integrată perfect în urbanismul şi specificul locului.(...) În acest moment în Parlament este organizată şi o expoziţie cu planşele detaliate ale proiectului pe care îl propunem. Acest spaţiu poate deveni unul modern, în care să ne fie drag să venim şi să ne plimbăm în jurul clădirii", a afirmat joi la Parlament, într-o conferinţă de presă, preşedintele partidului, Dan Barna.
Arhitectul Şerban Marinescu a explicat că proiectul Parcul Uranus pleacă de la discursul Cristinei Prună (n.r. deputat USR) din Parlament, din decembrie 2016, în care aceasta "cerea dărâmarea zidului dintre politicieni şi cetăţeni".
"Parlamentul României este izolat de restul oraşului şi de restul cetăţenilor printr-un zid de 3 km lungime. Efectiv politicienii români s-au izolat în acest 'oraş interzis' de restul cetăţenilor. Sunt aproape 50 de hectare de teren în jurul Casei Poporului care sunt efectiv, în acest moment, complet irosite pentru oraş. Noi la USR credem că instituţiile publice au nevoie de spaţii publice. O Românie modernă şi democratică are nevoie de instituţii democratice şi deschise care au la rândul lor nevoie de spaţii democrative, deschise, accesibile, incluzive. Nu cred că putem să ne păcălim pe noi înşine că suntem democraţi în casa lui Ceauşescu şi în curtea lui Ceauşescu. Proiectul a fost făcut de o echipă de voluntari, arhitecţi urbanişti şi istorici din Copenhaga şi Bucureşti", a spus Marinescu.
Potrivit acestuia, proiectul cuprinde o analiză a situaţiei în care Parlamentul "este efectiv izolat de restul oraşului prin acest zid".
"Conţine şi o analiză a situaţiei existente şi a situaţiei în care Parlamentul este efectiv izolat de restul oraşului prin acest zid şi prin pază de securitate excesivă. Cuprinde exemple de alte Parlamente europene. În celelalte ţări, nu numai în Europa, dar şi în America, dar şi Canada, Parlamentele trăiesc în spaţii publice deschise. El nu e un proiect efectiv, noi nu spunem exact cum ar trebui făcute lucrurile, e doar o ilustrare a ceea ce am putea să facem dacă ne propunem să facem asta. Scopul nostru cu acest proiect este să strângem cât mai multă susţinere în jurul ideii că avem nevoie de aşa ceva. Vom lansa luni o petiţie publică în care invităm toţi cetăţenii să ni se alăture în acest demers", a adăugat arhitectul. AGERPRES/(A - autor: Livia Popescu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Martina Orlea - numită consilier de stat la Administrația Prezidențială
Președintele Nicușor Dan a semnat vineri un decret prin care o numește consilier de stat pe Martina Orlea, aceasta urmând să își înceapă luni mandatul. Orlea a făcut parte din proiectul ''Spre Primărie'', un program de pregătire și susținere pentru candidați noi la primării și consilii locale pentru scrutinul
Kelemen: Prima noastră opțiune este să refacem coaliția; în cel mai rău caz, rămânem în opoziție
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, după ședința de vineri a Consiliului Reprezentanților Uniunii (CRU), că prima opțiune a formațiunii sale este de a reface fosta coaliție de guvernare, însă nu exclude nici varianta de a intra în opoziție. ''Dacă nu se poate găsi o soluție prin care să avem o majoritate sau, &ici
Proiect/ Anul 2027 - ''Anul României Europene'', la 20 de ani de la aderarea la UE
Grupurile parlamentare PNL și USR și un deputat neafiliat au depus o propunere legislativă prin care anul 2027 ar urma să fie declarat ''Anul României Europene'', iar perioada 2027-2037 să devină ''Deceniul Consolidării Europene''. ''Se instituie anul 2027 ca 'Anul României Europene',
Ilie Bolojan: PSD vrea să fie în guvernare, dar nu în față, ci în spate, la șurubăreală
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat vineri că statul trebuie să ia niște măsuri structurale și să nu își mai bată joc de banul public, adăugând că PSD vrea să fie în guvernare, dar nu în față, ci în spate, ''la șurubăreală''. ''Trebuie să lucrăm la niște măsuri structurale și să nu
Bolojan: Nu consider că Oana Gheorghiu a făcut ceva ilegal sau imoral
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat că nu vede nimic ''ilegal sau imoral'' în acțiunile vicepremierului Oana Gheorghiu, după ce aceasta ar fi contactat două instituții publice pentru a afla dacă sunt interesate de serviciile companiei germane Schwarz Digits. Discuțiile au apărut în contextul în care Kaufland, parte a aceluiaș
Bolojan: Voi discuta cu responsabilii de la Ministerul Finanțelor pentru a vedea dacă extinderea e-Factura este necesară
Premierul interimar Ilie Bolojan urmează să aibă o discuție vineri cu responsabilii de la Ministerul Finanțelor pentru a analiza dacă măsura aflată în pregătire privind extinderea e-Factura pentru toate persoanele, inclusiv pentru cele fizice cu afaceri mici, este una necesară. ''Am continuat digitalizarea și chiar acum ar urma s
Piperea: Problema protecției minorului online - acută; educația - lăsată, tot mai mult, pe seama algoritmilor
Europarlamentarul Gheorghe Piperea a afirmat, vineri, că educația copiilor este lăsată, tot mai mult, pe seama algoritmilor și a inteligenței artificiale, iar acest lucru implică un risc ''ridicat''. El a subliniat că nu exprimă o opinie personală, ci punctul de vedere al grupului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR)
Bolojan: În condițiile în care PSD va fi într-o guvernare, PNL va fi în opoziție
Premierul interimar Ilie Bolojan, președintele PNL, a afirmat că, dacă PSD va intra la guvernare, PNL va trece în opoziție. Declarația a fost făcută în contextul consultărilor de la Palatul Cotroceni privind formarea unui nou guvern. El a fost întrebat ce poziție va avea PNL la discuțiile cu președintele Nicușor Dan.
VIDEO Nicușor Dan: Varianta 'Sorin Grindeanu premier' - o ipoteză care, în momentul ăsta, nu pare probabilă
Președintele Nicușor Dan a declarat vineri că varianta desemnării liderului PSD, Sorin Grindeanu, în funcția de prim-ministru este o ipoteză care, în acest moment, nu pare probabilă. 'E o ipoteză, da. E o ipoteză care în momentul ăsta nu pare probabilă. Majoritatea parlamentară - e o ipoteză, evident. (...) E o ipoteză', a afirmat Nic
VIDEO Nicușor Dan despre acuzațiile aduse vicepremierului Oana Gheorghiu: E o încadrare juridică pe care nu vreau să mă pronunț
Președintele Nicușor Dan a susținut, vineri, că acuzațiile de 'trafic de influență' aduse vicepremierului interimar Oana Gheorghiu se referă la 'o încadrare juridică' pe care nu dorește să se pronunțe. 'Nu sunt eu organul competent să fac încadrări juridice. Ce pot să fac și, mai ales, nu vreau să mă refer la un caz particular,
Kelemen Hunor: Poate că vom intra în opoziție; pe mine nu mă sperie așa ceva
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, vineri, cu ocazia prezentării raportului său politic în fața Consiliului Reprezentanților Uniunii (CRU) al UDMR, că formațiunea pe care o conduce vrea să fie la guvernare, însă este posibil să fie și în opoziție, lucru care nu îl sperie. 'În perioada următoare, eu nu pot să vă prom
VIDEO Nicușor Dan: Acordul România - Ucraina privind contracararea dronelor va fi finalizat în două-trei luni
Acordul România - Ucraina privind contracararea dronelor va fi finalizat în două-trei luni, a precizat președintele Nicușor Dan, vineri, în cadrul unei conferințe de presă. Colaborarea celor două țări are două componente, a explicat el.
VIDEO Nicușor Dan: Nu există riscul ca programul SAFE să fie blocat
Președintele Nicușor Dan a subliniat vineri că nu există riscul ca programul 'Acțiunea pentru securitatea Europei' (SAFE) să fie blocat pentru România. El a fost întrebat, într-o conferință de presă, dacă există riscul de blocare a programului european pentru industria de apărare, în contextul în care ultima ordonanță de u
Nicușor Dan: Trăim într-o perioadă în care societatea și-a pierdut, cumva, reperele
Președintele Nicușor Dan a invitat comunitatea academică, într-un mesaj video transmis cu prilejul aniversării a 35 de ani de la înființarea Universității '1 Decembrie 1918' Alba Iulia, să lupte pentru 'o lume a cunoașterii științifice', în contextul în care se observă 'un asalt al dezinformării', în care 'societatea
VIDEO Nicușor Dan: Întrebarea mea pentru partide la consultări va fi care e majoritatea pe care o propun la formarea Guvernului
Consultările de luni de la Palatul Cotroceni cu partidele parlamentare vor începe de la întrebarea 'care este majoritatea pe care o propun', fie că este vorba de Guvern 'complet', minoritar sau tehnocrat, a declarat, vineri, președintele Nicușor Dan, care a menționat că trebuie să fie o majoritate prooccidentală. 'O să avem disc







